joi, 29 ianuarie 2009

Semnal de alarma

Nu voi scrie foarte mult azi. Vreau doar să trag un semnal de alarmă pentru că lucrurile încep să se precipite pe piaţa bancară. Sincer, sunt extrem de îngrijorat de nivelul la care au ajuns dobânzile. Din punctul meu de vedere, uşor, uşor ne îndreptăm către o isterie în ceea ce priveşte dobânda oferită la depozite, iar aceasta nu poate însemna decât un semnal clar de alarmă.

Din punctul meu de vedere, dobânda e deja prea mare. Aud că sunt bănci care oferă rate negociate extrem de mari, iar asta mi se pare incredibil. Că tot vorbeam ieri despre asumarea riscului, aş fi tare curios să ştiu dacă un individ care-şi duce banii la o bancă pentru o dobândă dublă faţă de cea afişată de BNR merită să fie despăgubit în caz de faliment. Părerea mea este că nu, iar celor care se iluzionează le voi spune că aceeaşi este şi părerea FGDSB care menţionează că nu sunt garantate "depozitele persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică care au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit". Pentru a fi mai clari, cei de la FGDSB specifică faptul că se referă la "rate de dobândă şi avantaje financiare care depăşesc nivelurile practicate de instituţia de credit pentru depozitele de aceeaşi natură, aceeaşi monedă, aceeaşi categorie şi aceeaşi durată şi aceeaşi sumă". Adică nu este garantat niciun depozit negociat! Sec şi clar!

Cred că lucrurile sunt extrem de limpezi pentru toată lumea. De obicei, înainte de a intra într-un joc trebuie să cunoşti regulile întrucât, în caz contrar, nu poţi da dovadă decât de prostie. Şi, conform unei zicale româneşti, prostia se plăteşte.

P.S. Aş avea o întrebare pentru care nu găsesc răspuns nicăieri: Este reasigurat Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar?

29 de comentarii:

  1. Eh, nu tragi posibilele concluzii pana la capat.

    1 - lipsa de lichiditate? - sa zicem, MF are nevoie de lei.

    2 - finantarea externa - clar "sudden crunch".

    3 - ins*lv*nt? nu exista date statistice, insa unele expuneri (inclusiv imobiliare) sunt discutabile.

    Sa zicem ca vine bailoutul local. In ce se face, in lei?

    Apropo de reasigurare:

    Pentru asigurarea necesarului de resurse financiare ale Fondului, fiecare instituţie de credit autorizată să funcţioneze în România, participantă la Fond, este obligată să acorde anual Fondului o linie de credit stand-by în lei. Valoarea liniei de credit stand-by va fi stabilită anual, proporţional cu cota instituţiei de credit respective deţinută în volumul total al depozitelor din categoria celor garantate în condiţiile stabilite de lege, raportate Fondului la data de 31 decembrie a anului precedent celui în care se încheie convenţia de credit

    RăspundețiȘtergere
  2. Dobanzile cred ca nu mai sunt demult sustenabile, bancile incearca doar sa-si amane colapsul. Cine face depozit azi chiar ca nu merita despagubit. Macar aia de la Caritas au fost si ei lacomi dar nu au fost informati. Pe cand cei de azi sunt lacomi si ignoranti.

    25 Ianuarie a fost data limita de depunere a declaratiilor fiscale pentru firme prin care au raportat TVA-ul si impozitele de plata si tot pana atunci trebuiau platite. Acest TVA/impozit este pentru ultima luna pentru marile intreptinderi si ultimele trei luni (10, 11, 12.2008) pentru microintreprinderi (grosul economiei "albe"). Dar majoritatea IMM-urilor sunt aproape de incapacitate de plata, multe avand facturi emise si neincasate dar pentru care conform legilor de rahat din Romania trebuie sa plateasca TVA-ul si de pe 25.01.2009 si penalitatile aferente.

    De cateva zile inspectorii fiscali au fost trimisi pe teren cu norma sa se roage, sa-i ameninte (cu ancheta penala), sa faca orice pentru a-i convinge pe datornici sa-si plateasca datoriile, macar partial. Fix ca niste cersetori amenintatori. Asa ceva nu s-a mai intamplat vreodata in Romania.

    Asta ar fi explicatia mea de ce 25.01.2009 e data la care am intrat intr-o noua faza a crizei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred ca este :)

    Dar in cel mai groaznic caz... cred ca ultima solutie va fi tiparnita. Deci se vor primi banii... + inflatia aferenta

    RăspundețiȘtergere
  4. FGDSB nu specifică clar NIMIC. Din contră, marele spân al fondului spune că victimele sistemului bancar vor ajunge la mâna executorului judecătoresc care poate considera... diverse lucruri.
    Nu ştiu dacă undeva pe planeta UE mai există această ambiguitate!!!
    Etic, banii clienţilor sunt ipoteza, iar dobânzile erotice frauda/prostia băncii, iar... executorul judecătoresc trebuie să ia în calcul o minimă diferenţă între dobânda practicată de banca picată... la depozite, respectiv, la credite. Dacă dobânzile depozitelor se situează sub cele ale creditelor, executorul judecătoresc nu are nici urmă de argument în privinţa "agravării situaţiei financiare a instituţiei de credit." Pe de altă parte, Caritasul e un joc piramidal cu riscuri la "purtător", în timp ce sistemul bancar este reglementat în scopul oferirii unui risc MINIM.
    Dar, trăim în România ... o ţară cum nu s-a mai pomenit.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum se poate stii daca un depozit este sau nu garantat. Din ce spui tu, orice depozit poate sa fie considerat ca a contribuit la caderea unei banci, prin urmare nu poate fi garantat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am eu un raspuns la intrebarea cu reasigurarea Fondului: NU!

    Am lucrat in reasigurare multa vreme si in 2007 am avut o dicutie cu oficialli fondului si BNR pentru crearea unui poll de reasigurarea. Nimic nu s-a finalizat.

    Unul din motivele pentru care nu isi facusera o astfel de asigurare era ca "sistemul bancar era suficient de solid". In plus, nu erau prea multi asiguratori, care dupa o analiza atanta sa asigure de unul singur acest fond.

    Acum nu mai este interesat nimeni sa reasigure asa ceva....

    RăspundețiȘtergere
  7. Mihai: Nu cred ca e nevoie de ajutor. La noi totusi nu e situatia din SUA. Daca totusi, pana la urma, ar fi nevoie de un ajutor pe care sa-l acorde statul roman, sunt perfect de acord. Dar numai pentru bancile romanesti! Si in anumite conditii cat se poate de clare.
    Adamclisi: Acu' sa nu ajungem la panica. Poti depune bani la banca fara nicio problema. Ideea e sa o faci constient si sa nu sari precum caprioara cand ti se prezinta dobanzi fantasmagorice.
    Mihai: Tiparnita nu e o solutie! De fapt poti uita de tiparnita pentru totdeauna. Nu mai traim in lumea in care se faceau banii cu ciocanul!
    AristotelCostel: Esti prea fatalist! Nu-i dracu' chiar atat de negru :-))
    IonutFlorescu: Un depozit pe care-l faci in conditii standard este garantat.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Dan@Trenduri

    "Haidi bre cî nu-s fatalist."

    Statele UE se chinuie să câştige încrederea deponenţilor prin garantarea depozitelor, România adoptă aceeaşi măsură şi-şi alungă deponenţii de peste 20 000 Euro, în primă fază, spunând că nu-s mulţi, deşi probabil la ei sunt ... banii, după care măreşte potul la 50 000 Euro... tardiv.

    În toată şubrezenia asta, spânul fondului vorbeşte de problemă şi Gheţea, cu al său profesionalism, adoptă imediat o poziţie fără să se gândească la consecinţe.

    Dacă băncile se bat pentru li...chiditate, şi spânul sperie deponenţii, cred că pocket cash devine king.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dan,

    Problemele pe care le vad sunt urmatoarele:

    1 - creditarea a fost infiorator de laxa. Voi scrie curand un articol si exista datele statistice care o dovedesc.

    2 - BNR a reactionat prociclic la problema creditarii. Tii minte ca acum cativa ani au spus "pare ca un bubble imobiliar in nord". Ei ce-au facut - au stimulat creditarea in 2007.

    3 - creditarea fiind laxa, s-au luat riscuri si expuneri mari; retinem ca s-au exportat portofolii de credite. Ar fi oare posibil sa vina inapoi? Expunerile riscante exista, iar incertitudinea referitor la cine e solvent sau nu ajuta doar la inghetare.

    4 - sistemul bancar e "neaos", indiferent de provenienta capitalului; riscurile sunt aici. Sucursalele sunt prea putine.

    5 - "currency mismatch" e cea mai mare problema; BNR nu are cum sa intervina eficient in EURO, doar cu masuri indirecte. In cazul leilor are alta forta, in caz extrem da drumul la fabrica de turnat bancnote.

    BNR a vrut un "soft landing" pentru sistem. Idee e fantastica, dar nu se potriveste cu reglementarile laxe de pana acum.

    Ca exempu, cati ani le-au luat pana sa se prinda de adeverintele false de venit?

    Mihai

    RăspundețiȘtergere
  10. Este posibil oare un scenariu cnf caruia BNR-ul care a pompat in Dec 08 in piata 10 mld RON si care a asistat la devalorizarea leului sa intoarca acum foaia si sa scoata leii din piata tocmai ca sa protejeze cursul?
    Sigur, daca firmele ramase fara finantarea datorita dobanzilor interbancare crescute dau faliment... asta e viata..., falimenteaza economia dar BNR protejeaza inflatia prin tinerea in frau al cursului, job well done!

    RăspundețiȘtergere
  11. Cât sunt eu de ne-economist, îmi aduc aminte că există o chestie care se numeşte "creaţie monetară", şi că este şi ea un instrument legitim de politică monetară. Trecem peste. Poate îmi explică şi mie cineva de ce, deşi de ani de zile plouă cu bani, în SUA, cu deficitele alea înspăimântătoare, inflaţia a fost aia care a fost, adică extrem de mică. De ce politica banilor ieftini şi mulţi n-a fost penalizată? Şi de ce la noi, cu bani puţini şi scumpi, cu salarii de tot căcatul, cu finanţări la preţuri prohibitive, am avut o inflaţie de spaimă? Nu cumva repetăm tot felul de idei preconcepute, în loc să analizăm cauzele inflaţiei în contextul actual, nu în condiţii valabile în urmă cu 50 sau 100 de ani?

    RăspundețiȘtergere
  12. intrebare: conturile de economii sunt asigurate?

    va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mai cauta... Vezi la intrebari si raspunsuri chestia "cu incalcarea normelor proprii"... Tot pe site-ul fondului de garantare... Problema e de unde au tras concluzia asta?

    RăspundețiȘtergere
  14. AristotelCostel: 10 puncte! Chestia cu pocket cash is king e de mare valoare!!!
    In ceea ce priveste garantarea, prietenii austrieci garanteaza 100%. Ai curaj sa-ti pui banii la ei? Eu cred ca sunt mai siguri in Romania decat acolo(o sa dezvolt problema intr-un articol viitor).
    Constantin Gheorge: Pai ti se pare ca americanii o duc bine? Este efectul minciunii in care traiesc. Si asta e de-abia inceputul...
    sapte: Conform FGDSB, sunt garantati orice bani, indiferent ca sunt in cont de depozit, cont curent sau cont de economii. Important e ca dobanda pe care o primesti sa fie cea standard practicata de banca pentru produsele similare(de ex. daca banca ofera la un deppozit pe o luna X%, iar tu ti-ai negociat dobanda la x+5% s-ar putea sa nu-l ai garantat; prevederea e oricum destul de vaga si interpretabila).
    Ghost Nu inteleg la ce te referi. Poti fi mai explicit?

    RăspundețiȘtergere
  15. Cateva idei despre FGDB:
    - au 1 mld lei in cash
    - mai au linii de credit de 1 mld lei, pe care aud ca in anticiparea spectacolului care urmeaza le-au extins la vreo 2 mld
    - in cel mai bun caz deci, au bani sa acopere vreo 15000 de depozite a cate 50.000 euro
    - asta e suficient pentru acoperirea depozitelor orasului Baicoi
    - daca liniile isi pierd adancimea (panica), acopera mai putine depozite
    - intra in priza doar dupa declansarea in justite a procedurii de faliment
    - din experienta trecuta, BNR obtine cu dificultate acest faliment, banca lupta din rasputeri
    - din momentul falimentului, FGDB are 30 de zile sa organize platile, care se fac numai in lei (ca asta au)

    Pocket cash is king, indeed.

    RăspundețiȘtergere
  16. Constantin Gheorghe: situatia inflatiei din SUA e speciala, din cauza statului dolarului american. USD este o moneda de rezerva valutara, acceptata in toate tarile lumii. In plus, este moneda de circulatie internationala, cu care se fac platile (energie, petrol, actiuni, etc.).
    Acest fapt le-a permis americanilor sa tipareasca USD la greu, pentru ca celelalte tari au scos USD de pe piata americana si i-au pastrat in rezerve. Astfel ca excedentul de USD a parasit economia americana, evitand inflatia.

    Nu poti compara situatia asta cu cea a Romaniei. Tiparirea de RON inseamna pura inflatie.

    RăspundețiȘtergere
  17. Explicaţia este parţial validă. Pentru că şi lipsa de bani generează inflaţie, nu doar excesul de bani. Cred că trebuie să regândim felul în care se naşte şi se manifestă inflaţia în economia globalizată, pentru că mi se pare că a considera că singurul parametru de control este mărimea masei monetare nu o leagă suficient de economia reală. Ar însemna că orice mărire de salarii să fie considerată inflaţionistă, ceea ce este o tâmpenie, care se practică totuşi din greu în minunata noastră ţară. Punem pariu că anul ăsta vom avea, pe fondul reducerii puterii de cumpărare şi a cheltuielilor publice, o inflaţie mai mare decât anul trecut? Asta aşa, să ne iasă din cap ideea că înţelegem ce se întâmplă cu adevărat în economia noastră!

    RăspundețiȘtergere
  18. Constantin Gheorghe: Definitia tehnica a inflatiei este cresterea masei monetare, si nu a preturilor.

    Inflatia poate duce la o crestere a preturilor, daca economia nu tine pasul cu cresterea masei monetare (pentru ca mai multi bani concureaza pe aceeasi cantitate de bunuri/servicii).

    Daca marirea salariilor nu este insotita de o marire corespunzatoare a productivitatii (deci o crestere a cantitatii de bunuri/servicii de pe piata), atunci este inflationista.

    RăspundețiȘtergere
  19. FGDB: Intrebari si raspunsuri...
    ntrebare:


    Dacă la constituirea depozitului deponentul a negociat şi a obţinut de la instituţia de credit o rată a dobânzii mai avantajoasă, s-ar putea considera că aceasta a contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit ?



    Răspuns:


    Potrivit pct. 2 din anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt garantate depozitele persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică “care au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit“.

    Prevederea menţionată se poate aplica doar în măsura în care facilităţile respective s-au acordat cu încălcarea reglementărilor interne ale instituţiei de credit şi acestea au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit. Această constatare este făcută după intrarea în faliment a instituţiei de credit respective, de către lichidatorul judiciar numit în cauză.

    Scuza copy-paste-ul... :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Ghost: Vezi aici cum este interpretata reglementarea de catre ei: http://www.fgdb.ro/romana/gar/gar_files/depnegar.htm. Mai multe nu comentez, dar cred ca e bine sa fii circumspect.

    RăspundețiȘtergere
  21. Dude, tot de pe site am luat-o si eu. De la rubrica Intrebari si raspunsuri... Asta intreb, e pe bune? Ca daca da, incep sa inteleg exact de ce manipuleaza Ghetea, BCR-ul si Raiffeisen-ul prin media, la o adica... Nu mai rezista la cresterea dobanzilor, asa ca dau in ce-i mai jos de locul 5-6...

    RăspundețiȘtergere
  22. Ghost: Dracu' stie ce mai e pe bune sau nu. Cert e ca paragraful ala e extrem de interpretabil, iar nota de subsol e recent aparuta. Ceea ce te intreb e urmatorul lucru: are sens ca pentru 1-2 puncte in plus la dobanda sa risti garantarea depozitului?

    RăspundețiȘtergere
  23. >Poate îmi explică şi mie cineva de ce, deşi de ani de zile plouă cu bani, în SUA, cu deficitele alea înspăimântătoare, inflaţia a fost aia care a fost, adică extrem de mică. De ce politica banilor ieftini şi mulţi n-a fost penalizată?

    Pentru ca SUA au o pozitie absolut privilegiata - moneda lor este ( inca ) singura care e obligatoriu sa fie acceptata de cam tot restul statelor ca moneda de rezerva, pentru ca au putut obliga practic China sa le cumpere obligatiunile Trezoreriei s.a.m.d.

    Daca asta se prabuseste ... Dumnezeu cu mila la americani.

    RăspundețiȘtergere
  24. @Dan
    Dracu' stie ce mai e pe bune sau nu. Cert e ca paragraful ala e extrem de interpretabil, iar nota de subsol e recent aparuta.

    MOI
    FGDSB nu specifică clar NIMIC.

    Acum as trage si un semnal luminos.

    Băncile "străineze" au acordat românilor cele mai împovărătoare credite posibile, în cele mai bestiale condiţii contractuale.

    Ce s-ar întâmpla în ţările în care activează marile branduri bancare, dacă ar pica ... "corespondentul" românesc?

    RăspundețiȘtergere
  25. @Constantin Gheorghe.

    La data de azi, toate semnele arata spre o inflatie mai mica in 2009, chiar si cu crestere euro.

    RăspundețiȘtergere
  26. Revin cu inca un comentariu.

    Am observat mai sus ca s-a mentionat ceva apropo de inflatia din US.

    Va rog sa cititi datele singuri la http://inflationdata.com/inflation/Inflation_Rate/CurrentInflation.asp

    Economia americana este in recesiune si se cade spre dezinflatie. Asta vrea sa evite FED-ul prin tiparire de bani.

    In prima parte a lui 2009, multiplicatorul monetar a fost sub 1, este incredibil. Se tiparesc 10$ si 9 ajung pe piata. 1 este pastrat de banci.

    http://gregmankiw.blogspot.com/2009/01/disappearing-money-multiplier.html

    Inflatia nu poate creste in conditiile astea, nu acum. Va fi inflatie, cel mai probabil, dar nu acum. Mai pe viitor. Vorba englezului, trecem podul cand ajungem la el.

    RăspundețiȘtergere
  27. Dan@Trenduri spunea...

    Dracu' stie ce mai e pe bune sau nu. Cert e ca paragraful ala e extrem de interpretabil, iar nota de subsol e recent aparuta.


    Dupa parerea mea, cu sau fara nota de subsol recenta aparuta, ramane un element definitoriu pe care o sa-l boduiesc.

    "Depozite ale persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică care au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare1 care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit"

    Dobanzile promotionale sunt obtinute pe baza individuala sau se adreseaza publicului larg care vede "7.5%" in vitrina bancii? :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Cristi Dimofte: Eu ma refeream la dobanzile negociate, nu la cele promotionale! Atentie! Daca te duci si-ti faci un depozit cu o dobanda standard(adica dobanda practicata de banca pentru toata lumea) e OK, depozitul e garantat. In cazul in care dispui de surse ceva mai mari de bani, poti negocia dobanda cu banca(se practica si, in functie de banii pe care-i ai si banca la care te duci, poti beneficia de dobanzi mult mai mari). Acest tip de depozite se pare ca nu este garantat!

    RăspundețiȘtergere
  29. Stiam lucrul asta dar din discutiile de pe aici se pare ca nu este clar pentru toata lumea. Confuzia apare de la folosirea constructiei "doar depozitele cu dobanzi standard" sunt garantate... dobanzile promotionale putand fi interpretate ca fiind dobanzi non-standard deci...

    RăspundețiȘtergere