Jocul cu margele de sticla

Fără doar şi poate, ştirea săptămânii trecute a fost publicată în The Wall Street Journal. Este vorba despre modalitatea de cheltuire a banilor primiţi de către AIG "de-a lungul bailout-urilor", o ştire care a stârnit emoţii diverse, în special în rândul contribuabililor americani.

Cei care-l consideraseră pe Obama exponentul unei noi politici economice, cei care l-au primit cu atâta emoţie şi speranţă îşi trăiec în aceste zile una dintre primele mari dezamăgiri produse de noul rege. Este destul de frustrant să constaţi că de fapt nu s-a schimbat nimic şi că, mai mult, elementul de noutate se referă la cantitatea ajutoarelor, nicidecum la modalitatea de ieşire care este aceeaşi. Ok, nu Obama ne interesează în acest articol, ci o realitate mult mai palpitantă.

Revenind la ştirea din The Wall Street Journal, constatăm reacţii diverse. Dacă americanii îşi înjură oficialităţile pentru prostia de a ţine AIG în viaţă, comentatorii europeni zâmbesc superior, parcă dorind să subînţelegem ceva de genul "v-am spus noi că sunt proşti!". Privind cifrele, nu poţi să nu te cruceşti observând că banii injectaţi pentru ajutorare s-au volatilizat în câteva mari direcţii: Société Générale SA ($4.8 mld), Goldman Sachs Group ($2.9 mld.), Deutsche Bank AG ($2.9 mld.), Credit Agricole SA’s Calyon investment-banking unit ($1.8 mld.), Merrill Lynch & Co. ($1.3 mld.). Aceasta este nota de plată din decembrie 2008, existând suspiciunea unor plăţi mult mai mari care n-au fost date publicităţii. Chemat să explice în faţa unei comisii a Senatului cum a fost posibil acest lucru, Donald Kohn s-a limitat la a da din umeri întrucât dezvăluirea partenerilor AIG este "mult prea importantă pentru stabilitatea sistemului financiar".

Practic, modalitatea de cheltuire a banilor de către AIG este perfect legală, acesta fiind şi motivul pentru care Kohn a evitat diplomatic răspunsurile(care, de altfel, aşa cum veţi vedea, sunt extrem de bine cunoscute în cercurile politice superioare). Atât timp cât gigantul american a vândut CDS-uri, era normal ca acum, când creditele s-au prăbuşit, să plătească despăgubirile. Este comportamentul normal al unei societăţi de asigurări care funcţionează normal, iar AIG se presupune că merge normal.

Marea problemă este că în spatele AIG nu se află nimic. În acest fel, dacă AIG dă faliment, se produce un nou cutremur la nivel mondial întrucât băncile rămân "cu pieptul gol" în faţa unui munte de active toxice. Active toxice care trebuie trecute pe pierdere întrucât este practic imposibil să se mai recupereze ceva. Ei bine, există o informaţie semiconfidenţială care mi-a fost servită de către un prieten mult mai bine conectat la mediul politico-economic de peste ocean. Conform acesteia, campionii achiziţiilor de active toxice se pare că nu au fost americanii, ci europenii. Expunerea Europei este atât de mare încât falimentul AIG ar produce aici o furtună financiară de nedescris, posibil a se finaliza cu o discreditare a monedei unice. Acesta ar putea fi şi motivul pentru care, în toamnă, europenii "se răsteau" la confraţii americani să aprobe mai repede bailout-ul lui Paulson. În acest fel, "prostia" americanilor pare a fi fost un fapt premeditat, menit a acorda Europei un balon de oxigen, iar superioritatea analiştilor europeni nu este izvorâtă decât din necunoaştere.

În cazul în care aceste informaţii sunt adevărate începe să aibă sens schimbarea de trend a euro în raport cu dolarul. Iar pentru Europa se pare că începe cu adevărat criza!