Cei 100 de ani ai marelui General Motors aproape că nu mai valorează nimic. Auditorii şi-au exprimat îndoiala asupra capacităţii GM de a-şi continua activitatea. O veste mai proastă nu cred că se putea aştepta pentru una din firmele stindard ale Americii. Şi aceasta pentru că, ani de-a rândul, GM a echivalat cu visul american fiind asociat libertăţii şi prosperităţii.Cel mai probabil, verdictul sec al auditorilor va avea ca efect intrarea General Motors sub protecţia legii falimentului şi, cu această ocazie, dărâmarea unui simbol. Dincolo de această realitate cred că ar trebui ca toată lumea să tragă două concluzii: prima ar fi că greşelile se plătesc, iar a doua că ajutoarele de stat nu ajută la nimic.
Trecând Oceanul, ajungem într-o Europă în care aglomeraţia mărcilor auto face ca supravieţuirea multora dintre ele să fie pusă sub semnul întrebării. Socialişti din fire, europenii, în frunte cu "revoluţionarii" francezi, s-au apucat să pompeze fonduri în producătorii auto. Este extrem de discutabilă această decizie, mai ales că transformă o piaţă concurenţială într-un surogat alimentat de ambiţiile patriotarde ale unor state. Şi aceasta, cu toate că bunul simţ ne spune că pe continent nu pot rezista atâtea mărci care se bat pe segmente de piaţă din ce în ce mai anemice.
Statele europene preferă, la fel ca şi americanii, jocul de-a ajutorarea. Un joc extrem de periculos care aruncă în derizoriu noţini precum eficienţă economică sau concurenţă. Şi, în loc să pornească de la întrebarea firească "de ce s-a ajuns aici", producătorii europeni se vor lăsa pe dulcele "las' că merge şi aşa". Vestea proastă pentru ei este că acest joc se va termina extrem de prost. Exact aşa cum GM trage din greu către groapa falimentului, multe din firmele europene vor rămâne numai în cărţile de istorie. O pedeapsă justă cauzată de alegerea unui model antieconomic în locul unei restructurări sănătoase, urmată de o reconsiderărare a locului lor în piaţă. Sunt ferm convins că şi aici ajutoarele de la stat se vor dovedi a fi anticamere ale cimitirului.
Din păcate, se pare că europenii nu au avut timpul necesar(sau bunăvoinţa) să aprofundeze lecţia americană. În ceea ce priveşte această criză, defazarea bătrânului continent faţă de America ar fi trebuit să se transforme în avantaj. Numai că, având parte de aceleaşi "date de intrare", europenii iau decizii similare americanilor aşteptându-se ca rezultatele să difere. Iar acest lucru este imposibil.
Intrarea sub protecţia legii(capitolul 11, parcă) nu înseamnă moartea, cum se vede falimentul pe mioriticul plai. GM va supravieţui, amputat, ce-i drept. Dar are părţi sănătoase, are produse noi, are capital uman.
RăspundețiȘtergereProblemele vin din altă parte: există un optim, ca mărime, pentru orice firmă. Când nu vrei să câştigi noi pieţe, dar în acelaşi timp vrei să fii numărul 1 în lume, mai devreme sau mai târziu ai probleme.
Acum GM trebuie să se plieze pe realităţile economice.
Banii de la stat nu au făcut decât să asigure un anume tip de continuitate a activităţii, necesar supravieţuirii.
Nu trebuie să respingem intervenţia statului, ci să o limităm, să o punem într-un cadru legal clar, să fie transparentă.
În fond, intervenţia statului asigură pacea socială, fără de care nu se poate imagina creştere economică şi prosperitate. De ce nu este Somalia o poveste de succes?
Constantin Gheorghe: Stiu ca nu e vorba de moarte (de aceea am vorbit de intrarea sub protectia legii falimentului), dar oricum GM nu va mai fi ce-a fost. Probabil vor mai fi ceva "atomi" care vor supravietui.
RăspundețiȘtergereBanii de la stat au asigurat salariile si obligatiile restante; fara ei s-ar fi ajuns inainte de revelion la faliment, adica in acelasi loc :-). Cert e ca s-au aruncat din nou niste bani pe fereastra fara niciun sens.
P.S. Intre noi fie vorba, nici pe plaiurile mioritice intrarea in faliment nu echivaleaza cu moartea.
Buna dimineata!
RăspundețiȘtergereParerea mea, de nespecialist, este ca toata industria, mai ales cea care produce bunuri de folosinta indelungata, o s afie, mai devreme sau mai curand, maturata de aceasta criza. Consumul nu o sa mai fie ce a fost. Daca va atinge un volum mediu de 70-80% in urmatorii 3-5 ani fata de ce a fost in 2006-2007 (la ei), respectiv 2007-2008 (la noi) o sa fie destul. Asadar urmeaza restructurari, iar costul acestor restructurari va fi oarecum pe capul statelor, adica ale tuturor contribuabilor. Asa daca se mai poate salva ceva din economia mondiala, ca exista si riscul falimentului.
Discutia se poarta in doua registre. Pe de o parte, registrul rationalitatii activitatii economice ce implica nu numai cunoasterea modului in care functioneaza economia, dar si un simt al previziunii si un bun simt al gandirii care ar putea sugera un model de reactie bazat pe un darwinism economic si pe de alta parte discursul public, enuntat de politicieni. Acestia din urma, nu inteleg mecanismele esentiale ale economiilor sau, daca le inteleg, aleg imperativul politic, acel set de masuri-paliative, care dau bine pe moment, creeaza capital politic, indiferenta daca pe termen lung se dovedesc falimentare. Iar noi discutam in cheie ideologica ce se intampla, pro sau contra interventiei statului. Dl. Gheorghe care este un socialist de bun simt (il citim cu regularitate), nu exclude de plano interventia statului mizand pe interventii punctuale, de natura sa dea imboldurile necesare pentru economie. Eu cred ca ar trebui sa iesim un pic din logica aceasta a interventiei si sa regandim economia cu totul. Premisa consumului per se a fost inlaturata si in urma ei se prabuseste un intreg lant de rationamente. Daca oamenii vor cumpara un numar limitat de bunuri pe baza nevoilor reale si veniturilor limitate, ne vom intoarce la un raport sanatos cerere-oferta, la o estimare corecta a preturilor si a prioritatilor, practic o intoarcere la un model rational economic. Iar intoarcerea la ratiune e intotdeauna dureroasa, dar sanatoasa.
RăspundețiȘtergereDe fapt, se discută de ceva vreme despre descreşterea economică durabilă. Este nu atât opusul creşterii economice, cât mai ales revenirea la o activitate economică raţională, în acord cu resursele şi nevoile reale.
RăspundețiȘtergereModelul economic american, pe care globalizarea l-a generalizat forţat, este bazat pe o paradigmă falsă şi periculoasă: aceea că ne aflăm într-o situaţie de acces neîngrădit la resurse nelimitate, resurse care permit o creştere economică nesfârşită.
Pe această ipoteză s-a construit un aparat productiv supradimensionat, care exclude omul din lanţul de producţie, care a distrus locuri de muncă bine plătite, înlocuindu-le cu unele slab calificate şi prost plătite.
Ei bine, lucrurile trebuie să se schimbe: nu suntem în situaţia existenţei unor resurse nelimitate, creşterea economică nu poate fi veşnică, nu putem risipi la nesfârşit resurse.
Trebuie să redefinim bunăstarea. Dacia Logan este nu doar un produs industrial, ci şi un fenomen social, care spune că oamenii îşi reevaluează priorităţile şi nevoile. Asta nu a înţeles GM, şi alţii ca el.
asybaris, Constantin Gheorghe: Discutia privind "descresterea durabila" este mai lunga si-mi pare rau ca nu am avut timpul necesar sa o comentez in articolul de azi(sper sa revin luni cu analiza contextului general).
RăspundețiȘtergereRevenind la piata auto, vreau sa subliniez faptul ca sunt total impotriva ajutorului de stat intrucat acest ajutor nu este eficient. In aceasta industrie avem de-a face atat cu supraproductia cat si cu o teribila lipsa de inovatie(si acesta e un subiect pe care promit sa-l atac). In cazuri de acest gen, ajutorul de stat e inutil. Nu face altceva decat sa subventioneze inutil o industrie care produce pe stoc.
"Banii de la stat" nu exista. Pe mine personal nu ma intereseaza cum si daca salveaza statul american compania GM. Dar faptul ca din taxele mele pe anul 2007, GM a luat 150 de dolari desi eu conduc un subaru, ma derajeaza cumplit.
RăspundețiȘtergere