De obicei nu prea obişnuiesc să dau atenţie bârfelor, mai ales atunci când vin dinspre mediul politic. Cu toate acestea, m-a surprins modalitatea apăsată în care Băsescu a pronunţat re-ce-si-u-ne precum şi o anumită frază din discursul său, cea referitoare la BNR. Cum bine ştiţi nu fac parte dintre talibanii BNR. Întotdeauna am căutat să păstrez un echilibru şi să atrag atenţia în momentul în care unele măsuri ale Băncii Centrale au fost exagerate.
Ca şi mulţi alţii, sunt convins că ieşirea lui Băsescu de duminică nu este altceva decât începutul campaniei electorale. Un eveniment pe care iniţial am vrut să-l trec sub tăcere întrucât ştiţi bine opiniile mele despre politică şi politicieni. Numai că, dacă zvonurile care circulă se adeveresc, politicul riscă să influenţeze economicul într-un mod extrem de brutal şi nefast.
Deducţia pe care mi-a servit-o un prieten destul de bine ancorat în politică este următoarea: actuala configuraţie politică nu-i lasă lui Băsescu prea mult spaţiu de manevra pentru a-şi desfăşura campania electorală în stilul caracteristic. Alianţa cu PSD şi un PNL rahitic nu-i oferă preşedintelui un adversar faţă de care să joace rolul lui David, rolul preferat al acestuia în campaniile electorale. Vreţi sau nu, cel mai potrivit adversar pentru acest rol este Banca Naţională, mai precis Isărescu care urmează să fie acuzat de intrarea în recesiune, privatizarea băncilor, cursul de schimb, rata dobânzii s.a.m.d. Motive suficient de populiste pentru a-şi urni electoratul să-i ofere şi cel de-al doilea mandat.
Dacă acest zvon se adevereşte, probabil că vom intra într-o zonă crepusculară. Sper totuşi că este vorba de un simplu zvon. Cu toate acestea, pun o singură întrebare: ce părere aveţi de posibilitatea ca Stolojan să devină Guvernator?
Ca şi mulţi alţii, sunt convins că ieşirea lui Băsescu de duminică nu este altceva decât începutul campaniei electorale. Un eveniment pe care iniţial am vrut să-l trec sub tăcere întrucât ştiţi bine opiniile mele despre politică şi politicieni. Numai că, dacă zvonurile care circulă se adeveresc, politicul riscă să influenţeze economicul într-un mod extrem de brutal şi nefast.
Deducţia pe care mi-a servit-o un prieten destul de bine ancorat în politică este următoarea: actuala configuraţie politică nu-i lasă lui Băsescu prea mult spaţiu de manevra pentru a-şi desfăşura campania electorală în stilul caracteristic. Alianţa cu PSD şi un PNL rahitic nu-i oferă preşedintelui un adversar faţă de care să joace rolul lui David, rolul preferat al acestuia în campaniile electorale. Vreţi sau nu, cel mai potrivit adversar pentru acest rol este Banca Naţională, mai precis Isărescu care urmează să fie acuzat de intrarea în recesiune, privatizarea băncilor, cursul de schimb, rata dobânzii s.a.m.d. Motive suficient de populiste pentru a-şi urni electoratul să-i ofere şi cel de-al doilea mandat.
Dacă acest zvon se adevereşte, probabil că vom intra într-o zonă crepusculară. Sper totuşi că este vorba de un simplu zvon. Cu toate acestea, pun o singură întrebare: ce părere aveţi de posibilitatea ca Stolojan să devină Guvernator?
In nici un caz "Draga Stolo" cel mai potrivit pare a fi Florin Georgescu
RăspundețiȘtergeresunt de acord cu tine ca are iz electoral flecareala marinarului insa nu cred ca BNR e tinta lui ci mai degraba Isarescu. romanul stie ca BNR e ala care ii tine lui cursul scazut si de aici o incredere neconditionata in acest bau-bau. Campania electorala va incepe, in mod oficial, mult mai tarziu, si a incepe de acum sa hahaie si explice cum va elimine foamea din lume si institui pacea pe pamant, e limitat tehnic plus ca apoi ce mai ramane pentru campania propriu-zisa?
RăspundețiȘtergereasa ca te iei de o persoana cu notorietate, sub pretextul ca esti erectul nemultumirii populare si vezi doamne, deja au lesinat 7 babe iar 3 tractoristi si-au tatuat 'base rulez'.
legat de aptitudinile de finantist ale marinarului, doar afirmatia ca BNR s-a imprumutat ca sa dea bani bancilor straine dovedeste o ipocrizie crasa, in conditiile in care imi aduc aminte ca inainte de semnarea acordului iesea la rampa si ne asigura ca a vorbit el cu bancile si e ok! oare la OPC primesc reclamatii la presedinti expirati?!
cumva momentul ales e o pura coincidenta cu protestele masive sindicale care se anunta saptamana viitoare?
iar cu Stolo, fara geanta cu medicamente (sa nu faca vreo raceala 'grava de sanatate') nici nu ma gandesc.
Dupa cum a evoluat cat timp a mai avut functii in guvern, numirea lui Stolojan mi s-ar parea o adevarata problema pentru sectorul privat, pentru libera concurenta, dar si pentru deficitul bugetar, pentru ca e croit pe politica, nu pe economie.
RăspundețiȘtergereMulte persoane ancorate in mediile politice confirma chestia cu campania electorala a lui Basescu. Basca, Isarescu i-ar putea deveni un adversar redutabil. De ce sa nu inceapa sa-l denigreze si sa-i minimizeze rezultatele?
Totul este un circ ieftin, de doi bani. Pacat ca aia multi chiar il cred!
O rectificare: alianţa e cu rahiticul PDL, nu cu PNL.
RăspundețiȘtergereEu interpretez ieşirea lui Băsescu mult mai simplu: pur şi simplu e un dirijor care dă tonul. El, şi numai El în ţara asta trebuie să fie Vizionarul, Ştietotul, El şi numai El trebuie să joace rol de Sfarmă Piatră. Până acum nimeni nu a avut voie să pronunţe cuvântul rău famat fără aprobarea lui. Întrucât prognoza pentru următoarea perioadă e sumbră, Băsescu Ştietotul pune punctul pe I, "le zice domne", şi ne spune tuturor ceea ce noi oricum ştim deja, dar mă rog, e primul catindat care se arată "realist". Nu am avut impresia că l-a luat în mod special în colimator pe Isărescu. Mai sunt încă 4-5 luni până la alegeri. Părerea mea e că peste vreo 2 o să înceapă să spună că el a văzut recesiunea, dar PSD-ul e de vină, şi Geoană, şi toţi miniştrii PSD (faţă de care a fost mult mai virulent). Atacul lui şi bălăcărelile se vor canaliza spre PSD, dar acum nu e momentul. Şi Geoană va tăcea şi va înghite, pentru că e prins la mijloc, între o coaliţie incomodă şi baronii locali ai PSD care fac presiuni pentru rămânerea la guvernare (deci adoptarea unei atitudini de tipul "ciocu' mic şi joc de glezne, nu te pune cu nebunu'").
Atat posibilitatea ca dl. Isarescu sa fie acuzat de ceva de actuala clasa politica, cat si cea (Doamne!) in care draga Stolo se trezeste sub o palarie prea mare sunt atat de trase de par...
RăspundețiȘtergereNu e deloc nelinistitor pentru...mine.
Cel mai potrivit sa fie guvernator este Cristian Popa.
RăspundețiȘtergereStolo tot ar fi bine. Sa nu il puna pe Voinea sau pe Serbanescu, sau alti cretino-idioto-handicapati ca tine!
RăspundețiȘtergereBasescu:
RăspundețiȘtergere"Este necesara o mai buna reglementare si supraveghere a institutiilor financiare."
Update: Basescu ataca din nou bancile: Practicarea de dobanzi excesive nu poate aduce nimic bun economiei romanesti
Traian Basescu pentru noi
RăspundețiȘtergereE un fel de Putin doi!
...pastrand bineinteles proportiile. Cu toate astea e nasol ca pe timp de criza capitalul politic e singura tinta a alesilor nostri...dar de inteles conform sintagmei "fura pana poti si pana nu vin altii sa-ti ia locul".
Stolo nu cred ca are suficienta forta...sau ma rog, are ficatul prea sensibil pentru invartelile lui Basescu. Din toata lupta cu Isarescu/BNR cred ca Basescu va avea de pierdut in final, dar cu costuri importante pt muritorul de rand.
Anonim: Apreciez in mod deosebit barbatia si curajul de care ai dat dovada injurandu-ma protejat de anonimitate! Felicitari!
RăspundețiȘtergereAcum vreo luna - doua apareau pe sticla hrebenciuc si alti "mahari", sustinand ideea unui mai strict control asupra bnr-ului (din motive pe care nu cred ca e nevoie sa le explic :D ). De aceea cred ca nu e imposibila varianta unei batalii de acaparare a functiei de guvernator dintre psd si pdl. Pt. ca expira mandatul lui isarescu, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereEu zic doar atat: Doamne-fereste !!
daca e sa ne speculam eu cred ca motivul pentru care basescu se da la BNR nu e (numai) ca sa-si arate muschii fanilor...cred ca are o tinta,BNR e cam singura institutie a statului pe care nu o are sub control.Odata cu apropierea alegerilor e destul de posibil sa apara o nevoie de roni peste ce-i poate oferi bugetul (care se prefigureaza a fi tot mai anemic pe masura trecerii timpului) Si cam singura varianta care ar mai avea-o ca sa mituiasca bizonimea e sa treaca si BNR la tiparirea de bani ( scuza e foarte la indemina,daca sua o fac in halul in care o fac ,de ce nu si noi) .Mai mult decit probabil Isarescu nu va fi de acord,deci ar trebui debarcat pina atunci...
RăspundețiȘtergereEi, BNR este exact o tinta mult prea indepartata pentru orice bizon din politica romaneasca. Decizia privind pozitia guvernatorului BNR nici macar nu se ia aici...
RăspundețiȘtergereatentie ca rahiticul pnl, daca se ORGANIZEAZA, o sa ne de viitorul presedinte al tarii.
RăspundețiȘtergereoops!!!: http://www.ft.com/cms/s/0/e9104e82-58f7-11de-80b3-00144feabdc0.html
RăspundețiȘtergereDar cine spune că Băsescu înţelege de ce face unele lucruri? Cum ar fi atacul împotriva lui Isărescu. Nu că m-aş topi de dragul lui Isărescu. Dar un astfel de atac acum este iresponsabil, pentru că pune în discuţie credibilitatea unei instituţii. Cine ar trebui să-i ia locul lui Isărescu în septembrie? Cred că este o discuţie puţin prematură. Şi oricum trebuie întrunit consensul forţelor politice. După ceea ce am văzut azi în CD, coaliţia 322 s-a întors la lucru. Aşa că Isărescu poate sta liniştit. Băsescu, nu.
RăspundețiȘtergereIsărescu, după mine, este omul cel mai puternic al României. Este de cel puţin 20 de ani la putere. Putere reală. Nimeni nu i-a suflat în ciorbă pînă acum.
RăspundețiȘtergereTot după părerea mea, Isă este direct responsabil pentru marasmul economic în care se află acum R.
Ar trebui schimbat ?
Cu siguranţă. Întrebarea este cu cine ?
Eu personal, nu văd în pesiajul politic financiar actual un personaj instruit, decent şi patriot care să corespundă acestei poziţii...
Părerea mea...
Chiar apreciez acest blog si parerile pertinente spuse desi cite-odata mi se pare prea pesimist un pic. Sau ca in acest caz cind mi se pare ca se da prea mare importanta unei speculatii - la cineva i se pare ceva. Foarte bine parerea lui, insa da-mi voie sa nu fiu de acord cu asta, raminind dupa mine doar o speculatie.
RăspundețiȘtergereBasescu este om politic. Ce interes sau sanse are intr-o lupta cu Isarescu, un tehnician? Nu vad absolut nici un avantaj pt. Basescu. S-o fi luptind poate pt. scaunul lui Stolojan? Sau ce nu a facut Isarescu dupa cum spune si Basescu? Sa fim seriosi. Lupta lui Basescu este una politica, cu Geoana, cu Antonescu, cu partidele, cu Parlamentul, etc. Alea sint apele in care se scalda nu stabilirea cursului valutar si rezervele bancilor la BNR.
Apropo de acele rezerve mi se pare ca Basescu doar a constatat niste lucruri nespuse raspicat pina acum - sint bani la BNR ce trebuie dati inapoi. Ce are asta cu Isarescu? Sau economia RO merge bolovan din cauza BNR? Sa fim seriosi.
Abera cineva aici "pur şi simplu e un dirijor care dă tonul". Daca nu-i raspunde nimeni lui Manole o sa-l intreb cum anume l-ar opri Basescu pe Geoana sau pe Antonescu sa vorbeasca despre asta? Pai oamenii aia vorbesc mult mai multe bazaconii, cum le-ar pune Basescu vorbe in gura sau interzice un subiect? Aberatii.
Pe de alta parte mi-e cumva de tara in care politicieni de frunte de la partidul de guvernare caracterizeaza spusele presedintelui ca "prostii". O mica scirba pur si simplu, ca nu am mai auzit la altii asa ceva.
Prefer mult mia mult analiza datelor statistice sau economice decit speculatii politice. Bafta cu blogul ca-i o treaba buna.
IT-ist: "Daca nu-i raspunde nimeni lui Manole o sa-l intreb cum anume l-ar opri Basescu pe Geoana sau pe Antonescu sa vorbeasca despre asta?"
RăspundețiȘtergereNu e vorba de Antonescu, Antonescu iese din joc pentru că e în opoziţie şi poate spune orice şi chiar spune destule. Pe Geoană poţi să-l întrebi personal orice ai de întrebat, dacă dai o tură pe la sediul PSD din Kisselef. Adică, să-l întrebi de ce preşedintele a pronunţat înaintea lui cuvântul cu "R", asta cred că vrei să-l întrebi, nu? În rest, mă tem că nu ţi-am înţeles întrebarea.
Pe mine nu m-ar deranja chiar deloc sa puna Base pe cine vrea la BNR iar Isarescu sa ramana liber. Ca prim ministru a intors rromania din picajul in care era pe un trend ascendent care a durat pana in 2008. Daca tot e liber de ce sa nu candideze si el la toamna. Iar ca presedinte poate va fi chiar mai bun.
RăspundețiȘtergereCat despre BNR care a imprumutat bani e chiar aiurea. Nu BNR ci guvernul a angajat statul in acest acord.
cam asa am gandit si eu cand l-am vazut duminica, adica faptul ca o face pentru campanie si pentru ca poate ar vrea acum omul lui la BNR, desi daca ne uitam la omul lui pe post de PM.... :)
RăspundețiȘtergereDoi consilieri importanţi ai primului ministru, Ionuţ Popescu şi Andreea Vass, au făcut azi nişte declaraţii.
RăspundețiȘtergereOare s-a dat liber de la stăpânire să se vorbească de "re-ce-siu-ne"? E o simplă întâmplare că declaraţiile celor doi vin la câteva zile după discursul preşedintelui? IT-st, ce părere ai? Degetele tale portocalii vor şti să tasteze un răspuns coerent?
Manole draga, crezi tu ce vrei.
RăspundețiȘtergereAsa-i, au asteptat toti semnalul presedintelui sa poata vorbi de recesiune, daca aia crezi tu. In comentariul anterior nu ma refeream strict la acel 2 politicieni pomeniti, am dat doar 2 exemple. Sint tone de politicieni sau analisti ce vorbesc toata ziua vrute si nevrute, fara sa-i poata opri Basescu de la o tema sau alta. De ce ar fi recesiunea o tema separata? Crezi ca Antenele lui patronu' ar asculta de interzicerea lui Basescu?
E doar o coincidenta ce o ridici la grad de dovada, absolut copilareste. Insa cum ziceam, esti liber sa crezi ce vrei si la fel de milioane de comentatori pe net ce vin cu cele mai hilare argumente pt. tot ceea ce se intimpla sub soare. Sau de multe ori nici nu au nevoie de argumente pt. ca ei stiu.
Oricum, stiu ca si tu stii, asa ca ce sa-mi mai racesc eu gura? Ai grija doar sa nu tot lucrezi in zadar.