marți, 27 august 2013

Mai sunt imobiliarele o oportunitate?

Suntem încă într-o criză generată de imobiliare. Umflarea artificială a proprietăților, nebunia achizițiilor și apoi împachetarea produselor financiare având suportul în imobiliare au produs o criză imensă, poate cea mai mare a timpurilor noastre.

Având în vedere situația oare mai au imobiliarele o șansă? Își vor reveni sau vor continua evoluția banală de până acum? Sunt întrebări justificate deoarece cinci ani de criză au erodat puternic domeniul, conducând la scăderi accentuate de prețuri. 


Dând un ochi pe indexul Case Schiller(vezi graficul) observăm o creștere la limita superioară a canalului de evoluție stabilit de criza actuală. Teoretic, spargerea rezistenței ar putea semnaliza că lucrurile s-au rezolvat pe piața americană și că imobiliarele își pot relua creșterea. Însă, cum bine se observă, deocamdată graficul ne arată o consolidare la limita superioară, rezistența nefiind încă spartă.

Cei care m-au făcut însă să mă uit cu atenție spre acest sector sunt experții în efecte speciale și fumuri financiare de la Goldman. Într-un raport recent aceștia atrag atenția asupra sectorului, ținând însă cont de realitățile specifice fiecărei zone. Se face astfel diferența între dezvoltatorii care au achiziționat terenuri în perioada de vârf în locațiile aflate atunci în top și cei care au avut un plan mai conservator și au investit în zone aflate în dezvoltare. Astfel, conform celor de la Goldman, oportunitățile cele mai mari sunt în Charlotte din Carolina de Nord și Jacksonville sau Orlando din Florida. La polul opus se află New York, Philadelphia și Chicago.

Având în vedere capacitatea celor de la Goldman de a genera bule, cred că este momentul să ne concentrăm pe acest domeniu. Desigur, fiind împotriva imobiliarelor ca investiție, cred că cele mai interesante acțiuni pot deveni cele ale dezvoltatorilor/constructorilor care au reușit să se treacă această perioadă și care acționează în zone dinamice de dezvoltare. Cu alte cuvinte, atâta vreme cât un constructor sau dezvoltator acționează acolo unde realitatea de pe teren o cere(creștere de populație, creștere economică etc.), acest tip de acțiuni pot aduce investitorilor profituri interesante și relativ sigure. Dacă vedem imobiliarele ca pe un business generat de nevoile omului, lucrurile se normalizează. 

În ceea ce privește jucătorii de pe această piață, mă uit cu atenție la emitenți precum Toll Brothers(Toll) sau M.D.C Holdings(MDC). Goldman recomandă Ryland Group(RYL) care, trebuie să recunoaștem, stă destul de bine în ceea ce privește indicatorii, sugerând un business cât se poate de solid.

Indiferent de recomandările unora sau ale altora, trebuie să înțelegem că sectorul imobiliar este încă în suferință, iar achizițiile de-aici trebuie să se facă numai în urma unei analize foarte serioase. În cazul în care rezistența va fi spartă, este posibil să vedem creșteri interesante în interiorul acestui sector. Nu cred în explozii, însă, dat fiind specificul sectorului, erste posibil ca imobiliarele să redevină sectorul cu creșteri moderate, dar stabile. Însă, până acolo, e nevoie de multă atenție, mai ales acum când apele sunt încă tulburi.

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. iarasi revin , nu putem vorbi inca de vreo analiza corecta atata timp cat americanii se tin tare pe QE-uri ... analiza o sa fie binevenita dupa ce se va fi terminat cu QE-urile !!!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)