Aurul şi naţiunea

Vă reamintesc o întâmplare recentă: Banca Angliei a refuzat să returneze aurul din rezerva Venezuelei pe motiv că actuala conducere rezultată în urma alegerilor n-ar fi legitimă. Asta după ce SUA şi o bună parte a ţărilor satelit au recunoscut ca preşedinte pe un oarecare tiriplici, Juan Guaidó pe numele său. Este primul caz din istorie în care o bancă la care este depozitat aurul unei ţări refuză returnarea acestuia.


Orice întâmplare de acest tip este menită a trage un semnal de alarmă. Faptul că s-a întâmplat ne întăreşte certitudinea că se mai poate întâmpla. De altfel, noi o păţisem deja încă de când, cu disperare şi imbecilitate, ne-am depozitat întreg tezaurul la Moscova. E cât se poate de logic că averea trebuie să ţi-o păstrezi singur, nu rugându-i pe alţii să ţi-o păstreze. E limpede şi pentru un copil că riscul să ţi-o piardă altul e mult mai mare decât cel de a ţi-o pierde tu.

Ţările cât de cât suverane au înţeles acest lucru şi, treptat, şi-au repatriat aurul. Germania, Olanda, Belgia şi alte câteva ţări şi-au readus în ţară rezervele de aur de ani buni. Noi nu. De fiecare dată când zeii de la BNR au fost întrebaţi despre rezerve au spus că stau mai bine la englezi decât la noi. La fel au spus şi atunci când s-au împrumutat la FMI pentru a cumpăra titluri de stat americane. Sunt motive suficiente pentru ca oricine să se întrebe a cui naiba bancă e banca asta?

Iar întrebarea nu ne-o punem doar noi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Italia, acolo unde Matteo Salvini doreşte ca Banca Naţională să nu mai aibă în gestiune rezervele de aur ale ţării. E o abordare cât se poate de justă. Cu ce e calificată o bancă naţională doar cu numele pentru gestionarea rezervei de aur a ţării?

În fapt, treburile ar trebui duse chiar mai departe. Întreaga rezervă a unei ţări ar trebui gestionată de către Ministerul de Finanţe, Băncii Naţionale asigurându-i-se doar un buffer pentru operaţiunile curente. Aşa ar fi normal. În condiţiile în care avem de-a face cu o rezervă naţională, atunci aceasta n-ar trebui gestionată de către o instituţie care nu ascultă de interesele poporului, ci mai degrabă execută ordinele adevăraţilor săi stăpâni. De-aceea, o mişcare inteligentă ar fi reprezentată de trecerea rezervelor sub autoritatea Ministerului de Finanţe. Ar fi o mişcare de-a dreptul revoluţionară.

Nu ştiu dacă planul lui Salvini va reuşi. La noi nici nu se pune problema să existe vreo asemenea mişcare. Însă cred că e foarte bine că cineva deschide public această spinoasă problemă. Poate vom deveni şi noi ceva mai insistenţi în ceea ce priveşte rezervele noastre de aur. Nu de alta, dar mâine poimâine se trezeşte Banca Angliei că are trebuinţă de nişte aur şi zice că nicio conducere din lume nu e legitimă. Că doar ce-nseamnă legitimitatea asta?