sâmbătă, 2 februarie 2019

Stat şi privat

Există o căruţă de experţi cărora salariaţii de la stat le stau în gât. Ştiu, sunt imbecili, dar frecvenţa cu care repetă slogane seci şi aberaţiile pe care le spun devin la un moment dat aberante. Asta se întâmplă de pe vremea în care ticălosul naţional băsescu s-a apucat să vorbească despre „omul gras - salariatul de la stat - pe care-l cară în spate omul slab - salariatul privat”. O comparaţie tembelă, pe care numai un imbecil precum băsescu putea s-o facă.


Culmea e că sunt în continuare cretini care au impresia că statul poate funcţiona fără salariaţi. De obicei ăştia sunt aceiaşi cu cei care sunt extrem de supăraţi pe serviciile oferite de către stat. Ei, desigur, nu realizează că pentru a le oferi servicii statul are nevoie de salariaţi. Nu! Sunt atât de proşti încât nu au habar că medicii, asistentele, profesorii s.a.m.d. sunt, într-o proporţie covârşitoare, angajaţi la stat pentru a le oferi servicii gratuite.

Un alt mit este cel al statului minimal, introdus tot în acea perioadă se tristă amintire, a băsismului agresiv Cei care-o mestecă n-au habar că, la extrem, stat minimal înseamnă servicii medicale(inclusiv cele de urgenţă), servicii de securitate, servicii de intervenţie(gen pompieri) s.a.m.d. exclusiv private. Revoltaţii ăştia îşi imaginează că dacă s-ar micşora numărul de salariaţi de la stat lor le va fi mai bine. Aiurea. În fapt treburile stau tocmai invers.

O să dau un exemplu simplu: sistemul de sănătate. Fiind public, funcţionarea sa este susţinută atât de oamenii sănătoşi cât şi de cei bolnavi. Mai mult, ca salariat eşti obligat să contribui, indiferent dacă beneficiezi sau nu de el. În cazul unui sistem exclusiv privat, cei care plătesc funcţionarea sistemului vor fi cei bolnavi. Desigur, există varianta asigurărilor de sănătate, dar şi aici situaţia e problematică întrucât se introduce o nouă instituţie în ecuaţie care trebuie să-şi maximizeze profitul. Chiar şi un prost poate înţelege că sistemul de stat e o plăcintă din care se înfruptă strict pacienţii, în timp ce un model total privat ar mai introduce în ecuaţie proprietarii spitalelor care ar trebui să înregistreze profit şi pe cei ai sistemului de asigurări care, de asemenea, ar trebui să facă profit. Aşadar, din marea plăcintă a sănătăţii ar trebui scăzute profiturile celor două entităţi, rezultând un cost mai mare pe pacient. Asta doar la o privire superficială. În fapt, într-un sistem pur privat s-ar crea dezechilibre fantastice deoarece investitorii ar fi interesaţi doar de serviciile cele mai rentabile, uitând de cele mai puţin rentabile sau cele care tratează cazurile cu o incidenţă rară. Ca să nu mai vorbim că, în cazurile în care bugetul sănătăţii nu e suficient pentru funcţionarea sistemului, statul îl suplimentează prin realocări bugetare. În cazul unui sistem privat aşa ceva este imposibil.

În fapt, statul minimal se traduce în costuri uriaşe pentru cetăţean deoarece tendinţa normală a investitorului este aceea de a-şi maximiza profiturile, iar calea cea mai simplă, după acapararea pieţei, este aceea de creştere a costurilor şi de scădere a calităţii serviciilor. Lăsaţi la o parte legenda cu concurenţa care reglează totul că e un fals mit introdus în ecuaţie de cei interesaţi. 

Atât deocamdată cu partea teoretică. Să trecem la cea practică, anume la dimensiunea sistemului public. Dacă stai să-i asculţi pe prostovani, ai avea impresia că statul român e cocoşat de numărul de bugetari pe care-i are. E o iluzie. În România numărul angajaţilor la stat este de aproximativ 15%. Culmea, în SUA, procentul angajaţilor la stat e mai mare, ajungând la aproape 16%! În mult prea liberala Anglie, procentul ajunge la 21%! Mai vreţi exemple? În Franţa avem un incredibil 24%. Luaţi asta cu menţiunea că posturile franţuzeşti de propagandă - RFI, Europa FM, etc. - sunt bastioane de luptă împotriva angajaţilor publici de la noi. În Germania, statisticile OECD ne spun că avem tot cam 15% angajati la stat. În Olanda avem 17%, iar în Belgia 19%. Între statele Estice, distingem Polonia cu 17%, Ungaria cu 24% şi Republica Cehă în linie cu noi, adică 15%. Vă vine să credeţi că cei mai optimizaţi din Uniunea Europeană sunt grecii? Ştiu, nu credeţi, dar la ei statul are doar 11%!

Acestea sunt cifrele chioare. Orice imbecil ar putea distinge între realitate şi propagandă. Asta, desigur, dacă ar avea o brumă de raţiune. Însă, din păcate, s-a ajuns atât de departe în imbecilizarea populaţiei încât indiferent de argument, prostul se uită doar la ăla care-l manipulează

20 de comentarii:

  1. Chiar şi un prost poate înţelege că sistemul de stat e o plăcintă din care se înfruptă strict pacienţii...
    E chiar asa, un prost intelege ca din placinta sanatatii romanesti se infrupta chiar pacientii. Un destept ar intelege ca sistemul este functional pentru oamenii bine conectati si este profitabil pentru "profesionistii" din sistem cat si pentru furnizori.
    Si chiar asa functioneaza sistemul. Romania este spoliata de firme precum Servier, Astrazeneca, MSD, Sun Wave etc in schimbul unor medicamente banale sau a unor suplimente alimentare vandute drept medicamente (Detralex, tot portofoliul Wave, In Romania s-a compensat pana si Ginko Biloba). Inovatia a murit demult in marile concerne producatoare de medicamente, corectitudinea politica a ucis-o. Matematica, fizica, chimia necesita studiu si dedicatie, este neprofitabil sa studiem cu adevarat in conditiile de taxare salbatica din Occident, este neprofitabil sa o facem intr-un sistem de invatamant infestat de idei egalitariste.
    Medicii sunt corupti de marile concerne, pun presiune pe pacient sa cumpere la preturi imense molecule care au deja generic. Stau 4-5 ore la slujba iar experienta clinica lipsa le este livrata pe tava de reprezentantii medicali local si in diverse locatii exotice. Este dificil pentru pacient sa distinga intre mercedesul muncit cinstit, castigat ajutand oameni in suferinta si cel facut la masa verde cu reprezentantii medicali. Coruptia, Mercedesul din parcare, este un criteriu important pentru omul fara conexiuni daca avem de-a face cu un sistem de stat pentru ca ar trebui sa fie singurul criteriu care diferentiaza chirurgul care ne rezolva o apendicita de cel pe care-l vrem la o pancreatita de exemplu. Din pacate pana si coruptia care cinstita (adica cea care pune in directa legatura performanta profesionala a medicului cu veniturile acestuia), cea care trimitea semnale economice oneste in sistem a fost pervertita de companiile de medicamente.
    I
    ar pentru cat de bine functioneaza sistemul pentru omul simplu va dau un exeplu intamplat cu care-am avut de-a face ieri. Cum e sezon de gripe am tone de pacienti cu afectiuni acute, beneficiaza de retete simple, necompensate pentru ca gripa nu vine programata. Neoprotestanti cu 6-10 copii, toti bolnavi ajung la cheltuieli semnificative cand medicul pediatru sau cel de familie e pe statul de plata MSD sau Wave. Copii de tigani fara un ban in buzunar vin cu reteta simpla necomensata tot pentru ca nu-s programati, etc. Pe de alta parte am milionari care beneficiaza de retata compensata gratuit intrucat au afectiuni cronice sau in relatii bune cu medicul de familie, sau au investit suficient timp si inteligenta pentru a intelege sistemul.
    Sunteti in totala eroare in chestiunea sistemului medical. Nu spun ca in Occident este mai bun, am trait acolo, de exemplu in Canada este mult mai oribil decat la noi. Spun doar ca sisteul romanesc poate fi mult imbunatatit si ca in prezent nu functioneaza in favoarea omului simplu ci in favoarea marilor comanii internationale.
    In chestiunea bugeratilor: orice statistica este aberata. occidentul este in prezent socialist, poate cu exceptia SUA unde aveti tone de militari. As avea o intrebare: contabila mea e angajat la stat sau angajat privat?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. > As avea o intrebare: contabila mea e angajat la stat sau angajat privat?!

      Hahahaha! Buna asta!

      Ștergere
  2. Numarul angajatilor la stat in Romania este de 25% conform INS , ceea ce este mai mare ca al tuturor tarilor europene cu exceptia tarilor nordice.
    In Germania exista 10% angajati la stat nu cum ai mentionat tu.

    In Germania de exemplu poti renunta oricand la plata asigurarii medicale publice si poti opta doar pentru cea privata daca depasesti un anumit venit lunar.

    Sistemul de sanatate din Elvetia este complet privat si functioneaza printr-un sistem de asigurari de sanatate. Cu toate acestea este cel mai eficient din lume si accesibil populatiei.

    Pe principiul "concurenta nu regleaza" putem trece totul in proprietatea statului , iar rezultatele ni le-a aratat prea bine istoria . Dar aparent inca mai exista national socialisti convinsi pe lumea asta ,care nu inteleg ca , calitatea exista doar atata timp cat exista concurenta.

    "Pentru profit şi nu din altruism, ne asigură, brutarul, măcelarul sau berarul, cina necesară." Adam Smith

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baţi câmpii cu graţie.
      Din „numărul de angajaţi la stat” trebuie să scoţi salariaţii care lucrează în entităţile economice ale statului(spre exemplu angajaţii CEC). Aceştia sunt exact ca şi angajaţii privaţi, concurează pe piaţa liberă şi îşi produc singuri salariile.
      E prima dată când aud de minunatul sistem de sănătate din Elveţia. Eu ştiu că nu prinde primele zece poziţii.

      Ștergere
    2. Ba anonime! Toti saracii cu Loganuri luate in rate vin aici si fac pe capitalistii. Toti sclavii care traiesc, mananca si dorm in casele si pe banii parintilor dau lectii de viata si ne spun noua cat de bine este prin occident, iar la prima intalnire cu realitatea se drogheaza sau se sinucid.

      Ștergere
    3. Voi national-socialistii nu stiti decat sa jigniti , pur si simplu nu puteti accepta cand nu aveti dreptate :) .
      Conform Euro Health Consumer Index : 1 Olanda 2.Elvetia
      Elvetia are sistemul de sanatate mentionat mai sus
      Iar Olanda are un sistem de tip Multi-payer nu Single-Payer ;) .
      Cat despre numarul angajatilor la stat verifica siteul INS calculeaza in fiecare an cum evoleaza numarul angajatilor de la stat/privat(si nu numai) . Ai criterii de genul : Proprietate publica de interes national si local , Proprietate integral de stat , Proprietate majoritar de stat
      http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

      Aproape 1 milion doar in Proprietate publica de interes national si local , deci cam 20%.
      Nu toate firmele de stat isi "genereaza singure profitul" din moment ce pentru unele gen Complexul Energetic Oltenia beneficiaza de anumite ajutoare de stat(chiar si locale) si nu a terminat decat un an din ultimii 5 pe profit :).
      Acum intrebarea e : cifra aceea de 12 % ( nu 17 cat ai zis tu , alea sunt datele din 2012-2013) a Olandei include si angajatii din firme care "se autofinanteaza" .
      Sectorul public are nevoie de restructurari fie ca va place fie ca nu , nu poti face o economie functionala in orase in care sunt 40% angajati la stat.In spitale spre exemplu sunt foarte multi angajati TESA care ar putea lucra bine mersi in economia reala.In educatie nu se fac rectificari la programele scoalre pentru a nu-si pierde profesorii incadrarea. In primarii si aparatul central e "la familia".

      Oricum ai lua-o 20% >>> 12%
      Incearca sa accepti si punctul de vedere al altuia si sa privesti mai obiectiv catre convingerile tale.



      Ștergere
    4. Ţi-am spus că baţi câmpii. Datele mele sunt cât se poate de corecte, dar n-am chef să fac şcoală cu tine şi să-ţi explic cum se calculează. În altă ordine de idei, voi ăştia intelectualii care veniţi cu soluţii radicale gen „tăiere bugetari” ar trebui să înţelegeţi că raportul privat/stat se poate modifica într-un singur sens: creşterea numărului de angajari la privat. La stat cam ăia sunt raportat la populaţie, dar, desigur, limitaţii n-au cum să înţeleagă şi preiau pe nemestecate stupidităţile induse de propagandă.
      În ceea ce priveşte Euro Health Consumer Index, ăla e un rahat. Cum îţi explici că el nu bate deloc cu topurile mondiale? E strict o chestie propagandistică menită să demonstreze că UE e cea mai frumoasă dintre lumi. Nu e! Sau, mai bine spus, nu mai e de mult.

      Ștergere
    5. Bre eu iubesc conceptul: concurenta regleaza piata. Dar eu inteleg ca atunci cand ai o doctrina niste principii le aplici pana la capat nu doar atunci cand iti convine. Sa ne reamintim doar cate intreprinderi am prabusit in Romania... nu le-am mai finantat ca vorba aia nu mai erau viabile.

      Mai exact mi-as fi dorit sa nu se fi aprobat in 2008 FINANTAREA DE LA STAT cu 700 mld a bancilor americane. Se prabuseau in propria mizerie. Adica am fi vazut capitalism adevarat...
      - am fi vazut ca piata absoarbe socurile
      - am fi vazut ca piata se autoregleaza
      - am fi vazut ca cei care au creat criza platesc
      Dispareau astia... nu era problema competitia ridica altii in locul lor.
      Iar daca sistemul se prabusea... inseamna ca teoria ca piata rezolva totul e o lozinca cum a fost si comunismul. Iar lozincile trebuie aruncate la cosul istoriei.

      Ca idee ideologiile is moarte. Comunismul a murit in 1989, capitalismul e pe perfuzii din 2008. Daca un sistem in care pompezi zilnic zeci de miliarde pe datorie ca sa il carpesti si ti se pare ca merge iti spun cu regret e pe moarte!

      Discutia asta socialism capitalism e o discutie despre un cadavru si unu aflat in moarte cerebrala tinut pe perfuzii. Iar discutia e care e mai viabil dintre tipii astia doi :))

      Norvegia are 40% angajati la stat. In Canada statul ofera conditii mult mai bune decat privatul iar frustrarile sunt similare cu ce vezi in Romania.

      De ce pentru ca privatul plateste din ce in ce mai prost si cere din ce in ce mai mult. Mai multa munca, mai mult ban pe casa, mai mult pe chirie, mai mult pe sanatate.

      Nu slavesc statul dar sa fim cu picioarele pe pamant ca nici privatul nu e rupt din rai.

      Ștergere
    6. Ms pentru link, foarte buna analiza facuta de cei de la guardian. Se pare ca si rusii au aceleasi probleme in sanatate ca si noi.

      Ștergere
    7. Bun sa xicem ca accept sa imi zici nazist. In caul azta tu ce esti? Criminalcomunist din CEKA? Patibular din batalioanele letone? Anarhist asasin din andaluzia ? Ce esti tu? Criminal trotzcist-leninist- tuhascevist care ai gazat taranii la Tambov sau nebun de a lui Mahno?

      Ștergere
    8. Trandafirul Galben

      Daca ar fi fost capitalismul in perfuzii doar din 2008 ar fi fost extraordinar! Asa este de cind se stie! Nu poate functiona decit in conditii de extensie continua. Razboaiele reprezinta un mijloc de deblocare. Darimarea estului era esentiala!
      Ce nu stiti:
      https://www.heise.de/forum/Telepolis/Kommentare/God-Bless-you-all/1986-NATO-Uebung-WINTEX-Willy-Wimmer-Kohl-verlassen-Uebung/posting-31357267/show/

      https://www.blaetter.de/archiv/jahrgaenge/2009/september/atombombeneinsaetze-gegen-ostdeutsche-staedte

      https://www.youtube.com/watch?v=yPpBLtKQL9E

      Als Verteidigungsminister übungshalber nahm Wimmer 1986 an der NATO-Übung WINTEX im Regierungsbunker Marienthal teil. Im Verlaufe dieser NATO-Übung habe das NATO-Hauptquartier in Brüssel die Zustimmung zu einem Einsatz von Nuklearwaffen gegen Dresden und Potsdam erbeten. Wimmer lehnte es ab, sich weiter an der Planung eines Atomwaffeneinsatzes auf deutschem Boden zu beteiligen. Bundeskanzler Helmut Kohl habe daraufhin entschieden, dass sich die Vertreter der Bundesregierung sofort aus der weiteren Übung zurückziehen sollten. Die Übung sei dann ohne deutsche Beteiligung fortgesetzt worden.

      Ștergere
    9. Sunt de acord dar cat timp are unde sa se extinda putem considera ca functioneaza in baza propriei logici. Ca mecanica sistemului este una dezechilibrata si ca aceasta mecanica este incompatibila cu valorile sufletului romanesc astea sunt alte discutii.

      Ștergere
    10. Unde sa se mai extinda?! Pe Marte? In 1989 a fost ultima extensie, care si-a consumat, deja, efectele. Principiul de functionare este cel al cancerului, cu efectele cunoscute. Oare nu se vede?! "Functionarea" inseamna pierderi si distrugeri incalculabile. Ca vrei sau nu, trebuie sa iei in calcul si razboaiele, ca metoda de deblocare plus consecintele, dar si crizele cu distrugerile pe care le includ. Deci, ce ramine?!

      This Time is Different: Eight Centuries of Financial Folly – 18. Juli 2011
      von Carmen M. Reinhart, Kenneth S. Rogoff

      Daca crezi ca asta este "functionare"......
      Oricum, scopul a fost unul care este deja atins si pe care oamenii refuza sa-l vada, dar va veni vremea in care vor deschide ochii, desi va fi mult prea tirziu, deci fara alte efecte decit cele neconvenabile. Vad ca vin cu argumentele libertarienilor, dar nu s-au uitat sa vada ca teoreticienii au scris pe banii lui Rockefeller.

      Ștergere
  3.           Că salariile din mediul privat ar finanța, prin însăși alimentarea bugetului de stat, programele sociale și beneficiarii acestora (copii, handicapați, nevoiași) este o diversiune. Sigur că o parte din impunerile asupra salariilor de la privați contribuie în direcția menționată. Dar așa o face orice intrare în bugetul de stat. Aceasta este funcția redistributivă a bugetului: să strângă impozite și să îndrepte încasările spre ceea ce este nevoie! Că această funcție nu este în România bine realizată constituie o cu totul altă problemă. Dar punerea în discuție a înseși funcției redistributive a bugetului de stat este nu numai incorectă, dar și distructivă. Dacă nu este recunoscută această funcție, chiar nu mai este deloc nevoie de stat! Dar atunci minunatul sector privat trebuie să-și asume să-și construiască el însuși infrastructura rutieră ți feroviară, să-și autofinanțeze rețele de educație, să-și pună la punct propriul sistem de asigurări de sănătate (strângându-și el însuși contribuții și nu înfruptându-se cum face acum din fondurile aduse de stat sub formă de false contribuții, căci este vorba, prin obligativitate, de impozite).
              De departe, însă, paroxismul este atins în interpretarea furtului de la stat. Dacă bani publici sunt deturnați de către cei puși să-i administreze în alte scopuri decât cele pentru care au fost prevăzuți se cheamă că statul a furat, când de fapt au furat niște privați de la stat, în favoarea propriilor buzunare sau a altor privați (firme ori indivizi). Nu statul, ci privații de la stat au furat pentru ei sau pentru alți privați cu care împart desaga! Privații de la stat vând activele aparținând statului sub preț și fac achiziții de la privați la suprapreț. Nu statul, ci privații de la stat tolerează evaziunea fiscală a privaților în detrimentul statului. Nu statul ci privații de la stat practică discriminarea între privații înșiși! Privații de la stat și nu statul truchează licitații, montează aranjamente și înfăptuiesc diferite malversațiuni financiare în achiziții publice sau privatizări. Și, evident, nu statul ci privații de la stat încasează parandărături și cer peșcheșuri pentru a rezolva unor privați ceea ce nu reprezintă altceva decât drepturile lor legitime.
              Relația este inversă decât cea vehiculată deliberat în scopuri diversioniste. Cu cât statul este mai puternic, cu atât drepturile privaților sunt mai bine apărate, evaziunea fiscală este mai mică, poziționarea și tratamentul privaților sunt mai corecte, iar corupția este mai redusă. Cu cât, dimpotrivă, privații de la stat sunt mai puternici, cu atât privații din mediul privat sunt mai discriminați pe baze selective, corupția este mai în floare, evaziunea fiscală este mai mare și statul mai tras în piept. Cum se face că statul minimal nu este de fapt practicat în țările care îl propovăduiesc, dar este nu doar ridicat în slăvi ci și operaționalizat la greu, exact prin privații de la stat, în țările de la periferie, vai, tocmai la presiunea propovăduitorilor din centrele coloniale?!
    Fragment din România – o colonie la periferia Europei / Ilie Șerbănescu

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru articol. Trebuie sa-ti dau dreptate cel putin partial. Cu toate acestea, taxele si impozitele sunt prea mari. Platind corect toate taxele aferente unui salariat, avem aproiximativ 45% din bani luati din start de stat. Din ceea ce ramane, salariatul plateste multe alte taxe si impozite in mod indirect (TVA, impozit pe profitul firmelor si chiar impozitele pe salarii aferent produselor pe care le cumpara) Estimat ar fi ca aproximativ 70-80% din munca unui salarit sunt taxe ce ajung la stat (sau asa ar trebui daca s-ar plati corect).
    Toate astea imi aminteste de vremurile taranilor iobagi care in urma cu mult ani trebuiau sa presteze un mare numar de zile (care a evoluat de la perioada la perioada in istorie) pe mosiile boieresti drept plata a impozitelor sau a acelor taxe mari impuse pe vremea comunista cand se dorea ca taranii sa predea pamanturile la colectiv.
    Am o intrebare.: Cat din banii munciti de noi ar trebui sa ajunga la stat? Nu ar fi normal sa existe un maxim admisibil? Ducand la absurd poate ar fi bine ca toti banii munciti sa-mi fie luati de stat. El sa aiba grija in ce casa sa traiesc, ce mobila sa am si ce masina sa conduc. Consider asadar ca statul ar trebui sa spuna cam asa: de pe om luam maxim x% din venitul sau. Iar aceasta suma trebuie sa fie una rezonabila, una pe care majoritatea oamenilor ar fi chiar dispusi sa o plateasca pentru serviciile oferite, sa o considere corecta. Daca acest procent este de 10% atunci atat trebuie sa fie iar cu acesti bani se asigura doar serviciile esentiale si punct. De acesti bani asiguram x, y, z servicii. Atatia bani avem, atata oferim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să te plângi în România de taxe şi impozite mi se pare excesiv. Meri în orice altă ţară vestică şi încearcă să pui cap la cap cât plăteşti şi-o să vezi acolo cum ajungi să ai impresia că dai mult peste 100%! :)

      Ștergere
  5. Absolut superb...
    https://www.youtube.com/watch?v=wMO31fXtYQE

    RăspundețiȘtergere
  6. Cind este vorba despre prostii si aberatii pe unii romani nu-i poate intrece nimeni! Cica Elvetia si Olanda au sisteme medicale bune! Ridem 1000 de ani! La ora asta nu exista sisteme medicale folositoare omului nicaieri, iar daca unii cred ca acestea mai pot fi gasite sint naivi care confunda realitatea cu povestile insirate pe diverse hirtii. Anii 80-90 sint ultimii in care a mai existat asa ceva, dar s-au terminat!
    In Elvetia spitalele sint adevarate muzee, in care ajung numai cei f putini. Ceilalti au mari sanse sa ajunga pe mina celor de la DIGNITY. Cine vrea sa stie ce-i asta si cine da banii sa caute! Olanda este la fel. Dezastre care doar la romani sint altceva! Economia n-a functionat niciodata. In spatele omenirii stau 800 de ani de esecuri economice. Exista o carte care lamureste la modul clar aceste lucruri, dar unii romani le stiu mai bine pe toate si vin sa dea lectii de capitalism, un sistem care n-a functionat vreodata! Singurele dati cind a facut-o au fost economiile de razboi aflate in mina statului si in care privatii aveau un spatiu mic de manevra. Sint date si cifre care confirma acest lucru. Oricum economicul al fost si este un bici al unora pt a duce oile in directia dorita, iar finalul este mai aproape ca niciodata. N-a fost vorba niciodata despre un sistem bun sau prost, ci despre impingerea societatii intr-o anume directie, iar pt asta s-au inventat cele ce se stiu din istorie. Sustinatorii capitalismului sa spuna cum sta treaba cu Banka Angliei si ce s-a intimplat incepind cu 1694.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corectez: DIGNITAS
      E usor de ghicit cine promeveaza si finanteaza asa ceva!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)