marți, 2 aprilie 2019

Vremea stalinismului atroce

Dezvăluirile referitoare la trecutul de torționar al lui Augustin Lazăr fac parte, pentru mine, din coerența lumii în care trăim. Vi se pare anormal că șeful procurorilor e un fost torționar care îi belea pe adversarii fostului regim?

Știu, teoretic, în 1989, am ieșit în stradă pentru dărâmarea comunismului. Ne-am ridicat împotriva acelei orânduiri care ne transmutase într-un univers penitenciar. Făceai un banc cu tovarășu' - pe care, de cele mai multe ori, îl auzeai tot de la vreun securist - te trezeai în beciurile „instituției” unde, în cel mai bun caz, scăpai cu o bătută pe care-o țineai minte toată viața. Dacă însă securiștii trebuiau să-și facă planul, atunci te alegeai cu o condamnare penală sau cu o internare cu forța la psihiatrie. Vârfurile de lance ale acestui sistem de teroare erau procurorii, de cele mai multe ori securiști detașați în „câmpul tactic” și care trebuiau să-ți găsească un echivalent penal al infracțiunii politice pe care-o comiteai.

Istoria pare a ne juca feste. Iată-ne la treizeci de ani de la Revoluție  teleportați în același univers penitenciar, unde aceiași securiști fac legile după bunul lor plac, susținuți de propagandiști de aceeași factură. Știu, pare penibil, dar asta e realitatea în care ne aflăm. Nimeni n-a spus nimic atunci când „sistemul” a fost pus la punct de către notoriul securist băsescu, alături de fosta procuroare comunistă Monica Macovei. Nimeni n-a zis nimic atunci când Kovesi a fost numită procuror șef în ciuda avizului negativ al CSM. Nimeni n-a zis nimic atunci când funcționarea justiției se modifica prin ordonanțe de urgență, cu toate că legi dezbătute în Parlament tocmai ce fuseseră aprobate. Nimeni n-avea nimic de spus atunci când un tiran de carton dădea indicații după bunul plac.

La fel imobili am stat și-atunci când securistul ăla prostovan cu moacă de retardat vorbea despre „câmpul tactic” sau când generalul tremurici tăia și spânzura după bunul plac, decizând cine trebuie belit și cine trebuie să scape. N-am produs anticorpii necesari și acesta a fost motivul pentru care o nulitate precum Kovesi și-a făcut de cap la DNA distrugând noțiuni precum anticorupție, stat de drept sau prezumție de nevinovăție. Totul, absolut totul s-a făcut prin abuz și legea băgării pumnului în gură.

Iată că, după această aventură nefastă, orice încercare de normalizare a justiției e sortită eșecului. Nu contează că legile justiției au fost dezbătute și răs-dezbătute în Parlament, au fost atacate de zeci de ori la Curtea Constituțională, trimise la inepte organisme supranaționale și, cu toată această cenzură inutilă, au trecut. Nu, nu e bine. S-au găsit comisari sovietici europeni care să dicteze ce e bine și ce nu. Ne spun limbricii europeni că inculparea Ciorduței trebuie să înceteze, asta după ce  ani la rând mâncaseră căcat transformând acuzările abuzive în dogme intangibile și „probarea nevinovăției” în principiu al strâmbului stat de drepți. Culmea, îi deranjează o cercetare penală transparentă și cât se poate de corectă îndreptată împotriva uneia care realmente a asasinat această națiune.

Existența torționarului Lazăr la vârful procuraturii ține de normalitate într-o țară în care torționara Koveși e considerată erou și miile de mici torționari sunt răspândiți uniform în parchete, tribunale sau prin sistemul penitenciar. Torționarii de-aici sunt degetele pe care sforarii din afara țării le ghidează pentru a ne ține sub control.

Nu vă așteptați să se întâmple minuni, în ciuda dezvăluirilor devastatoare referitoare la nulitatea Loazărică. Vă imaginați cam ce funcții ascunse avea ăsta dacă la 29 de ani era șeful Comisiei de Eliberări Condiționate de la Aiud, structură în cadrul căreia erau indivizi cu grade serioase, torționari de frunte ai sistemului de teroare specific societății comuniste.

Realitatea căreia trebuie să-i facem față este aceea că trăim perioada stalinismului atroce, în care neo-comisarii dictează, iar cozile lor de topor de-aici execută. Scurta perioadă în care s-a încercat re-normalizarea justiției și punerea ei pe o bază de bun simț se apropie de sfârșit. Puteți să vedeți cu ochii liberi cum stau la pândă jivinele nule care promit arestări prin ordonanță de urgență, interzicerea familiei, obligativitatea practicilor medicale demne de Mengele și toate aberațiile demne de mințile bolnave.

Asta e, din păcate, societatea din care am ajuns să facem parte. O societate bolnavă, profund viciată și deviantă. În mare, cauza pentru care avem așa ceva ține și de noi, mai precis de neimplicarea noastră.

Un comentariu:

  1. "Realitatea căreia trebuie să-i facem față este aceea că trăim perioada stalinismului atroce, în care neo-comisarii dictează, iar cozile lor de topor de-aici execută. Scurta perioadă în care s-a încercat re-normalizarea justiției și punerea ei pe o bază de bun simț se apropie de sfârșit."
    De stalinism am scapat pt. ca:
    -Stalin, cam dictator, deci cam cu comanda unica, a murit;
    -Gh.Gheorghiu Dej a fost in ultima instanta roman;
    - romanii, statistic, NU IUBEAU stalinismul si STIAU ca este anti-UMAN;
    -multi activisti comunisti neromani s-au repatriat in alta țară;
    -aveam relativ putini TRADATORI prin vocatie;
    -eram (tot statistic) DESTEPTI!!
    Toate premisele de mai sus NU SE INDEPLINESC astazi, ba chiar dimpotriva!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)