miercuri, 21 august 2019

Puţină istorie reală cu un personaj care stă la pândă

Pentru că tot mă fac retardaţii prorus, prochinez, comunist, stalinist sau mai ştiu eu ce, astăzi vă voi spune o poveste aproape în acelaşi mod în care mi-a spus-o un spion de-al licuriciului. Un individ tras pe dreapta de sistem, care se încăpăţânează ca de vreo trei-patru decenii să le transmită retardaţilor din conducerea SUA semnale de alarmă şi previziuni care, ce să vezi?, chiar se îndeplinesc exact aşa cum le-a transmis.


Povestea începe în anii 70, atunci când în SUA preşedinte era Nixon. China era în apogeul crâncenei perioade a leadership-ului lui Mao, cel care, prin introducerea „Revoluţiei culturale” reuşise efectiv să aducă ţara într-o negură aproape fără ieşire. Cu profesorii înfundând puşcăriile, cu arderile permanente de cărţi „pentru a se şterge trecutul”, cu toate heirupismele sale, Mao reuşise să ducă ţara într-o fundătură. Fără un sistem articulat, fără o fundaţie culturală, China ajunsese o formă fără fond, mişcându-se haotic.

Mao a fost un paradox în sine. Pe de o parte cocheta cu literatura şi filosofia, pe de altă parte distrugea ca un barbar orice formă de cultură. El se face vinovat pentru moartea a peste 30 de milioane de chinezi, însă tot în dreptul său se poate pune teribila creştere a demografiei Chinei care-a ajuns să-şi dubleze populaţia în perioada mandatului său(de la aprox. 500 milioane la aproape un miliard). De asemenea, a reuşit să combată foametea, aducând întreaga populaţie la un nivel de sărăcie care, totuşi, nu ducea către lipsuri grave alimentare.

Peste Ocean, o mână de jeguri grupate în Şcoala de la Frankfurt şi Tavistock Institute, puneau la punct acelaşi proiect al lui Mao, doar că în cadrul societăţii libere. În timp ce Mao avea toate pârghiile pentru a-şi pune proiectul pe tapet în viteza în care dorea, în SUA şi Europe de Vest(prin mimetism indus) se proiecta cucerirea societăţii prin tactici soft, cu uşurelul. Rând pe rând, redutele valorilor societăţii sunt distruse şi izbucneşte aşa-numita revoluţie culturală. V-a plăcut mişcarea „Flower power” a anilor 60-70? Ea era rezultanta planului dement pus la cale de jigodii patentate precum Adorno, Horkheimer, Marcuse, Löwenthal, Habermas, Fromm sau, de partea cealaltă a Canalului Mânecii pe Bertrand Russell, Kurt Lewin, John Rawlings Rees s.a.m.d. Gaşca de golani marxişti, având suportul deplin al statului subteran american, a reuşit ca în zece ani să declanşeze mişcarea contraculturală. Beatles, Rolling Stones şi toată pleiada rock, consumând droguri clasice sau recent-descoperitele substanţe artificiale, au reuşit să declanşeze cea mai iraţională revoluţie din istoria Occidentului. Zece ani mai târziu, foştii „revoluţionari” care păruseră liniştiţi de forţele poliţieneşti, invadau oficial birourile de politicieni, catedrele din învăţământ şi toate instituţiile statului. Schimbarea generaţiilor echivala cu pătrunderea virusului contraculturii în zona oficială.

Mai ţineţi minte ce-a făcut Nixon în anii 70? Să nu-mi spuneţi că Watergate, că nu vă mai las să mă citiţi! E vorba de ceva mult mai crâncen, denumit „Nixon shock”, adică o serie de măsuri economice fără precedent. Printre care şi ştergerea la fund cu sistemul Bretton Woods. Întrucât SUA era cam în rahat, Nixon a bătut ultimul cui în coşciugul finanţelor mondiale prin renunţarea la etalonul-aur şi introducerea fanteziei numite „acoperirea cu forţa economică”.

Diferenţa dintre SUA şi China era aceea că, în timp ce-n anii 70 chinezii se aflau la capătul puterii, conştientizând că s-au dus în bot, americanii abia începeau să pună programatic în acţiune elementele din „biblia” mişcărilor de stradă ale anilor 60, anume cărţulia roşie a lui Mao. O altă diferenţă era aceea că, în timp ce Mao pusese totul deodată în aplicare, Occidentul a pus cu linguriţa, iar acolo unde scârţâia treaba a căutat justificări şi a creionat teorii care să susţină „ştiinţific” aberaţia care se punea la cale. În timp ce chinezii căutau o cale de ieşire, americanii căutau o cale de intrare. Aşa a apărut marea înţelegere a anilor 80, cea cu deschiderea Chinei. De ce se deschidea China? Pentru că se atinsese din partea vestului un punct de inflexiune şi atât chinezii cât şi americanii vorbeau aceeaşi limbă, utilizau aceleaşi şabloane. Chinezii, repet, căutau o ieşire, iar americanii o intrare în utopie. Aşa s-a făcut transferul tehnologic către China prin „externalizare” şi aşa a ajuns China o mare putere economică. Şi aşa China a reuşit să ridice teribil standardele de viaţă, în ciuda PIB-ului încă mic per capita, în timp ce SUA, cu un PIB uriaş pe cap de locuitor a reuşit să-şi scadă standardele.

Care-i viitorul? Aşa cum v-am spus în episodul trecut, SUA e în groapă, cu grave disfuncţionalităţi ale sistemelor care într-o societate normală funcţionează aproape axiomatic. China e pe val, ridicându-se continuu. SUA, în continuare merge în utopie, duce mai departe teoriile ticăloşilor de la Frankfurt sau pe-ale celor de la Tavistock. Chia a trecut de mult prin toate aceste utopii şi pare a-şi fi dezvoltat anticorpii(sau deja s-a obişnuit cu ele) astfel încât creşte în ciuda acestora, dar tot sugându-şi sângele necesar vieţii de la Vest.

Cam asta e pe scurt istoria de după Al Doilea Război Mondial. Şi cam aşa arată viitorul în care o mare putere se prăbuşeşte(SUA), iar o altă putere(China) probabil va sucomba în urma acestei prăbuşiri. Şi cine credeţi voi că pândeşte de după colţ?

12 comentarii:

  1. Şi cine credeţi voi că pândeşte de după colţ? Pai cine? Romania cu imparatul joiannus la cârma. Vom salva planeta. Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat. Dupa mine joiannus este noul Isus si salvatorul natiunii. Sa traiasca!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum cine pandeste? E clar ca Ilici din rai/iad.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine pandeste dupa colt? Rusia nu (din motive demografice). Europa e dublu plus kaput (stangism și demografie negativa). Turcia sau Iranul sa fie oare? Argentina? Zau, cine?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici China nu vrea o America complet prabusita...25% din piata de export Chineza merge in USA. |n plus toate bondurile americare, cumparate de catre China, nu vor mai valora nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Habar nu am cine pandeste dupa colt sincer...

    RăspundețiȘtergere
  6. Banuiesc ca asta mediul de dreapta... noua generatie :))
    https://www.piticigratis.com/2019/08/in-care-aflam-de-la-o-secta-de-coarde-si-cucks-ca-daca-nu-vrei-ca-partenera-sa-si-o-traga-cu-altii-esti-incel-si-o-ai-mica/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Individul este pe statul de plata al unei organizatii non guvernamentale controlata de un anumit domn Schwartz.

      Ștergere
  7. Pe un alt blog in care multi erau in love cu America... le-am explicat ca America din 50 nu mai e America anilor 90. In 50 era o lupta a doctrinelor si a sistemelor asa ca dadea bine sa ajuti dupa terminarea competitiei in 90 nu mai avea nimeni nimic de demonstrat. Iar ca si rezultat noi nu o sa ajungem o Coreea de Sud oricat soldati vor fi desantati. M-au luat ca va fi bine si daca acu nu e bine e ca externul ne vrea bine dar coruptii locali e nasoi si se opun... :))

    Evident au aparut si patriotii care aplicau stigma necredintei mele occidentale

    RăspundețiȘtergere
  8. De acord cu totul în afara acestui pasaj pe care îl repari. fără a-ţi explica de ce şi cum în pasajul următor:
    Povestea începe în anii 70, atunci când în SUA preşedinte era Nixon. China era în apogeul crâncenei perioade a leadership-ului lui Mao, cel care, prin introducerea „Revoluţiei culturale” reuşise efectiv să aducă ţara într-o negură aproape fără ieşire. Cu profesorii înfundând puşcăriile, cu arderile permanente de cărţi „pentru a se şterge trecutul”, cu toate heirupismele sale, Mao reuşise să ducă ţara într-o fundătură. Fără un sistem articulat, fără o fundaţie culturală, China ajunsese o formă fără fond, mişcându-se haotic.
    Pucntul de infleciune al Chinei nu a fost după Mao, ci la preluarea de către Mao a Chinei, aflată de decenii bune sub mâna englezilor-japonezilor-americanilor, dar mai ales a primilor. China era în pragul disoluţiei, răvăşită de consumul de opiu patronat de britanici (zeci de milioane, dacă nu greşesc, că nu am consultat referinţele, vreo 100 de milioane chiar, ruptă de bandele de traficanţi patronaţi de aceiaşi etc. Perioada de după Mao a venit, în bună tradiţie chinezească, ca o continuare a acesteia, o construcţie pe baza pusă de Mao. Nu-l agreez de loc pe acest genocidar, dar atunci când privim la China de azi trebuie să fim conştienţi că nu ar fi posibilă fără perioada lui. În care situaţia nu era nici pe departe aşa de fără ieşire şi întunecată, în care începuseră producerea a multor chestii tehnice competitive sau măcar folositoare etc. E mult de vorbit, şi, sincer, mult timp am fost în aceeaşi eroare. Până când neînţelegând cum a fost posibil să se treacă de la prăpastie la vârfurilşe de azi, am citit mai multe şi am înţeles că prăpastia fusese lăsată în urmă.
    Şi apropo de cei 30 de milioane: în afara celor morţi în războiele civile finanţate de britanici et comp. mare majoritate au fost terminaţi la rece pentru că au fost consideraţi nerecuperabili - de ex. dependenţa de opiu cu toate neajunsurile ei - pentru societatea pe care dorea Mao să o construiască.

    RăspundețiȘtergere
  9. The simple facts of Mao’s career seem incredible: in a vast land of 400 million people, at age 28, with a dozen others, to found a party and in the next fifty years to win power, organize, and remold the people and reshape the land–history records no greater achievement. Alexander, Caesar, Charlemagne, all the kings of Europe, Napoleon, Bismarck, Lenin–no predecessor can equal Mao Tse-tung’s scope of accomplishment, for no other country was ever so ancient and so big as China. Indeed Mao’s achievement is almost beyond our comprehension. – John King Fairbank, The United States and China.

    RăspundețiȘtergere
  10. SUA e singura care se va duce la vale. Dar si Europa sub povara refugiatilor care ii primeste cu bratele deschise, an de an crescand numarul lor record. Europa fara resursele si alianta Rusiei e praf! China fara export in Europa, Rusia, Iran si America de Sud e praf si ea. Singura tara pe val si care capata putere si influenta este Rusia. dar si ea este dependenta de pretul gazeloe, petrolului, carbunelui si minereurilor. Din razboiul SUA vs China si SUA vs Europa infranta va fi doar SUA. Castigatori vor fi Europa, Rusia, China, Turcia, Iran si probabil India care vine tare din spate cu pretentiile ei de super putere. Inca de pe acum toate statele cauta sa se puna bine cu rusii.
    In joc mai apare un factor foarte important ... pe langa comert si turism care tin in viata sistemul socio-economic actual, mai apare si tehnologia. Cin stapaneste stiinta si tehnica stapaneste si lumea.
    Moral si social ca stabilitate observ ca UE are cele mai grave probleme. SUA e ceva mai bine ca UE la moralitate si stabilitate sociala. Europa are un val de infractiuni si coruptie recorc, in special dupa 2015 cand au primit refugiati fara acte si fara a fi controlati fiecare in parte. Anglia e intre doua tabere dar pana la urma cred ca va reveni in UE.
    Nu stiu de ce vede autorul acestui articol ca SUA se scalda in marxism si socialism de rit nou... eu mai degraba vad asta in UE. SUA inca mai practica nationalismul si mai are valori crestine. Nu pot spune ca o societate religioasa dar UE e mult mai corupta moral si guvernamental. De atsa am spus ca fara rusia, UE nu poate fi un imperiu cum si-ar dori. Nu are puterea militara, strategica si influenta Rusiei. Si nici agilitatea Chinei.
    Nu cred in razboi mondial dar posibil ca SUA sa-si atraga invidia si ura incat sa si puna in cap multe tari si sa fie atacata ceva gen toti impotriva ei cu un atac fulger nuclear sau nu. Dar nu in urmatorii 5 ani. Cat timp va fi Trump la putere se va mentine un echilibru al puterilor in stat. Conceptele ideologice socialiste vor fi mai moderate. Nationalismul va fi si el mai echilibrat. Se urmareste stabilitatea sociala cu orice pret si introducerea subtila a transhumanismului ca regula universala si in religie, politica, guvern.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)