Revoluţia proştilor eroici

Am „senzorii” mei destul de bine implementaţi în societate pentru a observa că masa de prostovani a fost re-radicalizată. Dacă anul trecut era Dragnea, anul ăsta nu e nimeni, dar asta nu-i o problemă pentru a radicaliza masa ineptă. Ştiu, pentru un om cu un minim simţ al realităţii, a te radicaliza „la comandă” e un nonsens. Nu însă şi pentru dobitoacele de laborator care-şi toacă minţile precare sclavagind pe la te miri cine şi având impresia că răstoarnă planeta cu deşteptăciunea lor.


Stau sincer şi mă gândesc la ce-s bune toate aceste luări de poziţii ale mele? Oare nu-i în van să încerci să vorbeşti unor lemne, sau să tragi speranţa că-i poţi explica pickup-ului că placa e stricată şi de-aia repetă ca un cretin aceeaşi poezie? Oare nu-i în van să suferi sincer atunci când vezi turma de oi mergând către pierzanie? Într-adevăr, aşa e. Absolut totul e în van.

Dar n-aş fi sincer până la cap dacă n-aş aminti că, în tot acest strigăt al meu, componenta dominantă e disperarea. Acea disperare în faţa inevitabilului deoarece turma ineptă, lobotomizată şi manipulată nu face altceva decât să ne tragă pe toţi în spirala pierzaniei. Dacă ar fi afectaţi doar ei, proştii şi ticăloşii care-n toate timpurile au târât ţara asta în mizerie, atunci ar fi bine! Poate că aş fi capabil chiar să-i aplaud. Însă, din nefericire, victimă a prostiei lor absolute suntem şi noi, cei care avem puterea de a vedea realitatea aşa cum e.

Ce folos că o jigodie ca Maniu a sfârşit-o în puşcăriile comuniste? Ce folos că şi Antonescu a plătit pentru prostiile pe care le-a făcut? Ce folos că ticăloşii au suferit dacă alături de ei au suferit o groază de alţi oameni absolut nevinovaţi pentru traiectoria politică pe care fusese aruncată ţara? Aşa se întâmplă şi-acum: o mulţime de proşti, de imbecili şi ticăloşi asasinează ţara. O aruncă în groapa de foc fără a gândi că imediat după aceea şi ei vor fi victime. Din păcate ăsta e parcursul şi-aceasta ne e tragedia. Am ales să ne lăsăm conduşi de venetici, trebuie să ne obişnuim cu jugul, cu bâta şi cu foamea. Nefiind capabili să ne purificăm şi să evoluăm, trebuie să ne obişnuim cu poziţia care ne-a fost dată de ei: aceea de animale de povară.