Noua veche fentă sau cum se instrumentează revoluţia proştilor

Primesc până la 100 de cereri de prietenie pe zi. Dau de curiozitate pe unele şi constat că absolut toate sunt identice: două-trei pozuţe, o poză de profil abstractă şi-atât. Put de la o poştă a fake-account. La fel stau treburile şi cu comentariile/reacţiile la articolele mele. Mă trezesc cu câte o şarjă de câţiva comentaci care mă înjură şi-şi dau like unul celuilalt. Sau câte unul care se lipeşte ca râia şi se-apucă să comenteze fiecare articol din ultimele zece zile. Bagă câte-o injurie, strecoară câte-un invectiv pentru a rămâne acolo.


De vreo doisprezece ani de când mi-am asumat acest rol modest-public, sunt obişnuit cu tot felul de imbecili. Cunosc tipologiile tuturor degeneraţilor care şi-au făcut redută din net. Ceea ce se întâmplă acum e însă din alt registru. Am mai păţit-o şi anul trecut, exact în aceeaşi perioadă. Face parte din asaltul strategic pus în mişcare înaintea unor evenimente toxice.

Exact ca şi acum, anul trecut înaintea evenimentelor din 10 august s-au înmulţit blocările pe Facebook ale celor care judecă raţional, fără să se lase manipulaţi de gogoşile lansate de sistem. La fel ca şi în urmă cu un an, s-a reuşit blocarea unei mulţimi de conturi în spatele cărora stau voci independente. Cum? Simplu: pe de o parte manipulând ceea ce FB denumeşte „standarde ale comunităţii”, iar pe partea cealaltă prin utilizarea oamenilor FB de-aici, adică a celor care asigură cenzura la nivel local. De fiecare dată când se încearcă o lovitură, prima dată se dă acest asalt împotriva celor care gândesc şi vorbesc independent.

Ceea ce nedumereşte un observator independent este motivul pentru care se lansează aceste petarde. După băgarea la bulău a lui Dragnea şi îndepărtarea tuturor oamenilor săi de butoanele puterii, PSD a devenit mai pro-sistem decât useriştii. La ce bun un asemenea efort? PSD oricum a devenit un partid atât de umil încât efectiv nu m-ar uimi nici măcar un congres extraordinar la care să se voteze susţinerea candidaturii lui Iohannis. Şi-atunci de ce acest efort?

Dacă am avea de-a face cu oameni care judecă raţional, într-adevăr exact aşa ar vedea lucrurile. Însă cine-a spus că cei de la butoane sunt întregi la minte? În fapt, lupta care se dă acum este cea pentru „ciolanul mic”, mărunţişul care se ascunde în umbra puterii: mai un post călduţ prin cotloanele statului, mai o şpăguţă la om licitaţie cu cântec, mai o asfaltare făcută pe hârtie sau un studiu de fezabilitate pentru o autostradă imaginară s.a.m.d. Iar pentru ca toate acestea să se întâmple, e nevoie de frâiele puterii de la Palatul Victoriei.

Din nerăbdarea micilor limbrici, căreia i se ataşează dorinţa prostului din deal de a avea „guvernul meu”, rezultă un cocktail care de data aceasta va trânti guvernul legal. Ceea ce se aşteaptă de la acest 10 august este generarea unei noi serii de fake-news-uri menite a-i resensibiliza pe proşti. Nu-mi dau seama dacă acum se joacă tot scenariul dărâmării violente a guvernului. De data aceasta, după ce au fost fragilizate Jandarmeria în particular şi Ministerul de Interne în general, a efectua o răzmeriţă de stradă care să prăbuşească guvernul legitim a devenit joacă de copii. Care guvern, chiar dacă nu va cădea în urma evenimentelor de stradă, va fi fragilizat suficient pentru a se prăvăli la prima moţiune de cenzură din Parlament.

Elementele pe care le constatăm sunt extrem de transparent puse-n practică. Practic acum se va dărâma şi ruina care-a mai rămas din PSD. Însă, dincolo de lovitura de stat suficient de transparent pusă pe tapet, e esenţial mesajul care se transmite: diaspora e cea care dă jos guvernul. Evident, nu-i vorba în această ecuaţie de omul simplu care e în străinătate pentru a-şi câştiga o pâine. Nicidecum. În contextul actual „diaspora” are o valoare simbolică, tradusă prin „cei din afară fac legea în ţară”. Iar cei din afară, în contextul actual, nu sunt românii, ci marile interese care nu mai au răbdare.

Lovitura de stat care se pune acum pe tapet e un fel de început al lichidării definitive a ţării. Marile interese financiar-economice nu mai au răbdare. Mărunţişul ăla pe care-l plătesc sub formă de taxe şi impozite li se pare exagerat, astfel încât se dă asaltul final pentru destructurarea totală a ţării. E condiţia necesară şi suficientă pentru ca jaful pe care-l practică de atâta amar de vreme să se poată face la o dimensiune cum nu s-a mai văzut până acum. Pregătiţi-vă de un spectacol atât de grandios în absurdul său, încât vă va lăsa perplecşi. Vine valul!