sâmbătă, 3 august 2019

În cinci ani

În cinci ani banii tăi nu vor mai exista în formă fizică. TTotul va fi electronic, iar impozitele, taxele sau celelalte obligaţii se vor reţine la sursă aproape în totalitate. Vei vedea cum banii îţi tranzitează portofelul, dar îţi va fi imposibil să-i opreşti. Banii aceia pe care-i vei folosi nu vor fi banii ţării tale sau ai comunităţii tale, ci nişte creaţii absolut impersonale aparţinând unor entităţi abstracte cărora le vei plăti inclusiv taxa pentru utilizarea banului. Asta, în ciuda faptului că va exista o lege care îţi va interzice să foloseşti orice alt instrument pentru schimburile pe care le faci. Trocul va fi scos în afara legii, la fel ca orice alt schimb care nu are ca oglindă portofelul tău electronic.

Absolut tot ceea ce deţii îţi va fi înregistrat în acel portofel. Doar pe baza acelor date vei putea să-ţi asiguri bunurile şi absolut tot ceea ce nu se vede acolo nu va fi al tău.

În cinci ani cel care te va amenda pentru infracţiunile din trafic nu va fi poliţistul, ci propriul tău autoturism. Amenzile îţi vor fi afişate „live” în portofelul digital şi vei plăti pentru fiecare mică eroare din trafic. Vei avea în continuare dreptul de a contesta, dar nu vei câştiga niciodată deoarece nu vei avea temei de contestare. Şi, oricum, orice contestare nejustificată îţi va scădea ratingul, astfel încât te vei gândi de mai multe ori dacă are sens să începi o aventură juridică. Pentru a scăpa de haosul amenzilor şi de impozitele piperate vei avea posibilitatea să-ţi închiriezi serviciile unei maşini care se conduce singură. Asta însă nu te va scuti de riscul de a muri într-un accident generat de un comportament aberant al maşinii, un accident în care nu vei putea interveni.

În cinci ani portofelul tău va fi şi identitatea ta digitală, un stigmat de care nu vei mai avea cum să scapi. Te vei naşte cu un portofel, la fel cum acum, după naştere, ţi se alocă un CNP. Spre deosebire de actualul CNP, identitatea ta digitală va conţine absolut tot ceea ce faci, iar workeri AI vor decide ce-ai făcut bine şi ce nu pe baza unor norme vagi la care trebuie să te adaptezi. Vei avea surpriza să constaţi că, în ciuda faptului că n-ai încălcat nicio lege, la un moment dat workerii AI vor decide că undeva sau cândva în trecutul tău ai încălcat o regulă a prezentului şi, în consecinţă, scoringul tău va fi diminuat. 

În cinci ani se va generaliza justiţia automatizată. În loc de a te prezenta în faţa unui judecător, vei iniţia un proces din portofelul tău digital, iar de judecat te va judeca, cel puţin în primă instanţă, un program specializat dotat cu AI. Procesele vor fi aproape imposibil de escaladat la treapta superioară deoarece va fi unanim acceptat faptul că „maşina nu are cum să greşească”. Şi chiar dacă te vei adresa unei instanţe umane, aceasta va fi tributară ideii „general valabile” că e imposibil ca un program care e tobă de drept şi practică judiciară să dea greş.

În cinci ani atomizarea socială va atinge cote imposibil de imaginat la momentul actual. Inclusiv relaţiile intra-familiale - dacă va mai exista noţiunea de familie - vor fi intermediate de procese electronice şi cam fiecare om de pe Pământ va trăi în „lumea lui”. O cantitate enormă de timp se va petrece în realitatea virtuală care va deveni prima formă de interacţiune socială, intermediată de substanţe psihotrope care vor dezvolta dependenţa de mediul virtual.

În cinci ani vor apărea tehnologii de producere a copiilor care vor face ca procesul natural de naştere să devină o excepţie. Oricum, în aceste condiţii, serviciile publice de sănătate nu vor mai aloca fonduri pentru maternitate sau problemele generate de aceasta. Dacă vei vrea să ai un copil pe cale naturală va trebui să-ţi asumi acest risc. De la a treia generaţie de copii născuţi(produşi) artificial procesul va deveni ireversibil, iar naşterea naturală va fi imposibilă, astfel încât controlul populaţiei va deveni un fenomen legat de strategiile economice. Dacă vreţi să aprofundaţi procesul, citiţi „Minunata lume nouă”.

În cinci ani supravegherea în masă va fi atât de dezvoltată încât fiecare pas pe care-l faci va fi înregistrat pe cel puţin trei canale diferite. „Cerul” te va supraveghea la modul real deoarece tehnicile imagistice ale sateliţilor vor evolua astfel încât va fi detectată chiar şi o zgârietură care ţi-a apărut în plus faţă de ieri. Urmărirea din satelit a populaţiei - atât la nivel de masă cât şi la nivel de individ - va deveni atât de performantă încât va arunca în derizoriu actualele tehnologii bazate pe camere video montate la fiecare colţ de stradă sau pe urmărirea prin intermediul telefonului mobil. 

Probabil vă întrebaţi dacă, în asemenea condiţii, va mai exista necesitatea „marcării” numărului personal pe mâna dreaptă sau pe frunte. Da, veţi fi chip-aţi, iar asta nu se va face din cauză că tehnologia nu e suficient de matură pentru a vă identifica în orice condiţii, ci pentru a vă face conştienţi de urmărirea la care sunteţi supuşi. Şi, mai mult, pentru a vă face să vă simţiţi vinovaţi atunci când încercaţi să scăpaţi de „semn”. Oricum rezistenţa va fi inutilă deoarece canalele de identificare vor fi atât de dezvoltate şi redundante încât nu vei putea trece neobservat nici măcar „în confortul casei tale”.

Libertatea de mişcare va fi limitată şi controlată. Pentru orice deplasare va trebui să iei aprobare pe care-o vei primi(sau ţi se va refuza) prompt prin intermediul portofelului tău. Nu va mai exista puşcărie, ci ţi se va restrânge dreptul de mişcare. În cazul în care vei suferi o condamnare, pur şi simplu nu vei mai putea părăsi incinta casei tale.

Dreptul de mişcare va fi corelat cu scorul social. Spre exemplu, un scor social slab nu-ţi va mai permite să te bucuri de anumite destinaţii. Mai mult, în ciuda faptului că te afli în concediu, un anumit comportament te-ar putea trimite acasă fără drept de apel.

Cele enumerate mai sus sunt doar câteva elemente pe care le veţi simţi pe propria piele mai repede decât vă puteţi imagina. Pe baza acestora veţi putea „interpola” fiecare aspect al vieţii care vă aşteaptă. Pare înfricoşător? E abia începutul!

17 comentarii:

  1. In cinci ani de zile va incepe al trei lea razboi mondial! Si toate acestea se vor amana 3-4 decenii! Asa ca linistiti va ! Dumnezeu are mila de noi, cu toate ca nu meritam ! Doamne, ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multe filme artistice de succes au rezentat metode de a scapa supravegherii autoritatilor. Am tot asteptat anii acestia sa vad un film la zi cu noile realitati si sa vad ce metode de evitare folosesc. Dar acel film nu a aparut si se pare ca nici nu va mai aparea.

    RăspundețiȘtergere
  3. E o varianta foarte posibila avandu-se in vedere renuntarea la transcendent, la legea divina. Pericolul cel mare e transumanismul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ați făcut observația cea mai adecvată și nealterată. Așa este!

      Ștergere
  4. Disparitia banilor cash va fi corelata cu disparitia elitelor. Inca nu suntem ACOLO.
    Derularea fazei actuale a Planului in derulare necesita folosirea la greu a numerarului pentru plata administratorilor locali ai planului si multe alte subsidiare sistemice.

    RăspundețiȘtergere
  5. Exista 2 lucruri care sunt mult mai aproape si vor avea un impact maxim...
    - tehnologia 5G/6G care va amplifica de zeci de ori supa eletromagnetica in care traim.
    - robotizarea care va fi din ce in ce mai prezenta si va elimina o gramada de joburi

    Munca, retributia muncii vor trebui redefinite.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care munca TG? Uite-te mai atent in jur. Robotizarea este o minciuna folosita drept galusca explicativa pentru masele indobitocite mai ales de tineri cu mintile facute muci de SF uri, in conditiile austeritatii energetice impuse de legislatia care vine legata de salvarea planetei
      Iar daca dispare IT ul, si va dispare deoarece este absolut inutil intr o lume saracita intentionat, dispar toate distractiile si abureala tehnologiilor “ de virf “

      Ștergere
    2. La iobagi a mers usor le-a zis ca fabricile le-a vrut odiosu si ca noi nu avem ce face cu ele si s-a rezolvat.

      Robotizarea insa o sa afecteze multe joburi slab calificate din Vest si China: vanaztori la super market, barista, lucratori in depozite, transportatori.
      Vestul spera sa impinga in jos costurile de productie dar chinezii merg pe aceeeasi cale.
      Cel mai bine s-a vazut la crypto unde asiaticii pe zona de mining i-au decimat pe toti: hardware ieftin de pe piata neagra + curent ieftin. Pe zona de software au mers cel putin de la egal cu egal cu vestul.

      IT-ul are o dezoltare excesiva in raport cu beneficiile dar va fi impins cu forta inainte. Deja IoT si crypto is fumate urmeaza fusion-ul intre ele numit digitalizare.

      Alegi produsul, il configurezi, apesi buy, site-ul trimite comanda de build la fabrica pe cerintele cerute si livrarea inapoi va fi in fata casei cu drona. Nu vor mai fi stocuri nu vor mai fi neclaritari, nu va mai fi nici o urma de interactiune umana.

      Un alt domeniu care va exploda va fi conectarea directa a creierului la lumea digitala. Creierele conectate direct la internet. Practic nu vei putea concura cu un individ conectat la internet. Uzura va fi probabil uriasa dar in perioada fasta creierele respective vor arata ca F1 pe langa Logan.

      Ștergere
    3. hehe, TG esti un idealist simpatic, dar este bine sa fii pozitiv, BRAVO!!!.

      Vestul, cel mai mare distrugator al PLANETEI, al ecosistemelor si al omenirii in general, ESTE IN AUTOLICHIDARE.
      SI NU ESTE NEGOCIABIL, este un ORDIN!
      Masurile desi se vad... lumea este inca in necrezare ( disbelief ) insa cit de curind imaginea va deveni din ce in ce mai transparenta

      Ștergere
    4. Printre masurile de “robotizare” va fi propria masina care te va amenda si iti va taia factura de platit de fiecare data cind incalci regulile de circulatie
      Sari de 70 in afara localitatilor, PAC, iti vine de platit sau iti vor lua direct din contul bancar.
      Chiar si telefonul te poate amenda pentru ca n ai trecut strada regulamentar, etc

      Ștergere
  6. Era un cetatean, Aaron Ross, care-i zicea intr-un interviu lui Alex Jones ca unul din "uamenii" aia buni (cu numele Rockefeller) l-a linistit in privinta ciparii, ca ii va pune o singura informatie pe cip: KMA (kiss my ass), de exemplu. Si va fi tratat deosebit de restul lumii, va fi "unul de-al lor".
    Asa ca, diparitia banului fizic nu va duce la disparitia "elitelor".

    Elitele, ca manifestari romanesti ale capusarii supreme a unei tari, nu au nevoie sa contribuie la buget cu ceva, dau pensii mai mari decat salariul avut vreoadata, au sistem separat de ingrijire, de alimentare etc. Intotdeauna, daca ai ales sa fii unul de-al lor, ai fost exclus de la contributiile firesti sociale, de la incidenta legilor codului social, rutier, civil, penal etc. si infipt direct in sistemul venos vital: unii in capilare, altii in jugulara, dupa criteriul obedientei.

    Ce nu inteleg, e de unde siguranta ca in 5 ani vor fi toate precum scrie in articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faci confuzie apropo de interviul lui Alex Jones. Evreul intervievat e Aaron Russo si zicea ca cei din elita au un card special pe care scrie la figurat "kiss my ass" si daca fac oricevinfractiune si arata cardul politistilor sunt lasati in pace ca unii care controleaza si pe politisti. Cipul e alta treaba, ii vor minti pe oameni sa se microcipeze chipurile sa devina superoameni, sa aiba aia si aialalta cand de fapt scopul e sa ii poata controla ca pe niste masini preluandu-le controlul sistemului nervos prin microcip.

      Ștergere
  7. Si cam ce ar fi de facut daca vreau sa-mi pastrez modul actual de viață?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vei fi lasat de lege, dar nu la modul marxist, ci ecologico-legislativ...VINEEEEE este pe teava!

      Ștergere
  8. Ati uitat un cuvant important: transhumanismul

    RăspundețiȘtergere
  9. Ei au spus si spun ce-au de gind sa faca de cel putin 100 de ani! Probabil ca-i amuza f tare faptul ca nimeni nu remarca faptul ca este vorba despre ce urmeaza sa li se intimple tuturor, nu doar unora, asa cum isi inchipuie unii! Cei care au muscat momeala cu banii si "valorili" vor intelege ca stapinii nu erau atit de prosti incit sa-i umple pe ei cu de toate si sa-i lasa sa aiba ceva! Legile pt confiscarea banilor detinuti ilegal si a valorilor gen aur si argint sint deja scrise. Vor fi scoase la timpul potrivit, in urmatorii 5-10 ani. Atacul este complex, efectiv pe toate frontuirle posibile si din toate directiile.

    RăspundețiȘtergere
  10. antihrist nu poate veni, la fiecare din noi, atat timp cat exista slujba ortodoxa (neecumenista, ingradita ortodox fata de pseudo-sinodul din Creta, romanortodox.info , prieteniisfantuluiefrem.ro ptr detalii) si rugaciune personala, fara biometrie acceptata.Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)