Fantasmele imobiliare şi iluzia banului infinit

Jyske Bank din Danemarca(a treia bancă din sistem) oferă credite ipotecare pe zece ani cu o dobândă de -0.5% p.a. Da, aţi citit bine şi nu e nicio greşeală! Banca respectivă te plăteşte ca să te împrumuţi, iar la sfârşitul perioadei suma plătită este inferioară sumei primite iniţial.

Oficialii băncii spun că acel minus din faţa dobânzii ar fi cârligul prin intermediul căruia ar vrea să prindă clienţii, iar în final şi-ar recupera banii din comisioanele pe care ar urma să le plătească acei clienţi. Un alt fel de-a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Chiar şi-n aceste condiţii e cel puţin imoral - din punct de vedere strict capitalist - să oferi dobânzi negative. Aruncă în aer orice teorie. Dar să nu ne aventurăm aiurea!


În primul rând, ar trebui să remarcăm că în Danemarca, de mai bine de patru ani, dobânda de intervenţie a Băncii Naţionale este de 0.05%. E o valoare infimă, specifică perioadelor de criză profundă. În Danemarca, conform statisticilor, „economia duduie”. Şi-atunci de ce e nevoie de acest artificiu? De ce Banca Centrală menţine aiurea dobânzi mega-anemice în condiţiile în care la o viitoare criză n-ar mai avea ce să facă?

Singurul răspuns pe care-l am este că toate acestea se întâmplă deoarece minciuna e globală, iar acoperirea putorii incredibile numită „economia mondială funcţională” nu mai poate fi acoperită decât de dobânzi anemice. Cât mai anemice! Să luăm cazul Danemarcei. În 2018, în medie, proprietăţile imobiliare au crescut cu 8.5%. Economia a raportat şi ea un plus de 2.2%. Şi-acum să punem în funcţiune scenariul dur: ce se întâmplă în cazul în care imobiliarele se prăbuşesc? E jale. În timp ce creşterea preţului se „reflectă” inferior în creşterea economică, scăderea ar implica declanşarea unei reacţii în lanţ care s-ar reflecta cu o rată geometrică. Astfel, 1 punct de scădere a preţurilor ar putea să însemne cel puţin două puncte în minus la creşterea economică, iar în cazul în care scăderea ar trece de 5%, probabil că fiecare punct ar tripla scăderea economiei. Probabil credeţi că fabulez, dar la momentul oportun veţi vedea că am avut dreptate.

Însă, în ciuda ieşirii în evidenţă cu „negativa”, Danemarca e departe de bolnavul imobiliar al planetei care este Canada. Probabil creşterea de 3% de anul trecut nu e impresionantă şi nici creşterea - asemănătoare ca dinamică - a creditului cu suport imobiliar. Impresionează însă un indicator neluat în seamă: creşterea preţului imobilelor raportată la creşterea veniturilor populaţiei. Canada e campioană cu 123%. Ca să înţelegeţi dimensiunea, Danemarca marchează şi ea un anemic 103%. Creşterile salariale mai mari decât cele imobiliare se întâlnesc doar în Franţa(aproape de 100%), Polonia, Grecia, Finlanda, Lituania, campioană absolută fiind Italia cu doar 93%. Şi la indicatorul preţ al imobilului raportat la preţul chiriei, Canada prinde top 3(cu 125%), fiind depăşită doar de Portugalia(126%) şi Letonia cu aproape 130%.

Cam acesta e contextul şi aceştia sunt banii. Din ce în ce mai fluizi şi mai disponibili. Motivul? Mascarea mizeriei. Nimic mai mult. Exact aşa cum în 2007 FED-ul masca dezastrul bravând, acum toată lumea face QE-uri şi diminuări de dobânzi. Încă de pe la începutul crizei trecute spuneam că intrăm într-un joc extrem de periculos în care noua variabilă introdusă în sistem este masa monetară infinită. Însă, aşa cum ştim, în afară de dimensiunea fizică a universului despre care ştiinţa se pronunţă că e infinită absolut totul pe lumea asta e limitat. Inclusiv aroganţa de a transforma banul într-un vector fără dimensiune. Cu toate că unii au creierii înfierbântaţi, în timp ce alţii fac în pantaloni la fiecare nou trilion produs din neant, treburile acestea nu merg la infinit. Iar de sfârşit se va sfârşi rău. Când, Dumnezeu ştie! Dar fiecare clipă care trece adânceşte dezastrul. Ceva mă face să cred că suntem la nivelul la care nici nu mai contează cât se întârzie.