Visul

Se făcea că mergeam pe autostradă şi aveam o nelinişte. Nu ştiu de unde venea, dar era prezentă acolo. Autostrada nici mai liberă şi nici mai ocupată ca de obicei. Şi-atunci realizez sursa temerii mele. Conştientizez că sunt ameninţat de un oligofren gigantic, unul care aşteaptă de pe marginea drumului să mă atace. Cât timp sunt în maşină n-are ce să mi se întâmple, gândesc eu căutând să fiu cât mai atent. Şi-atunci realizez că, de fapt, oligofrenul care mă atacă îmi captează gândurile şi mă face neatent la scopul meu. Brusc, în faţă, îmi apare o maşină care păruse să intre de pe un drum lateral fără să se asigure. Uff, gândesc, iată cum era s-o fac lată. Îmi scapă privirea pe marginea străzii şi oligofrenul gigantic era acolo zâmbindu-mi sfidător. Probabil ştia ce-mi făcuse.

Mai merg puţin şi trag dreapta plin de transpiraţie. Încerc să-mi revin. Ceva însă mă linişteşte. Stai calm, îmi spune vocea internă, aşa e când dormi. Creierul îţi protejează somnul şi, pentru a nu te trezi, inventează poveşti. Probabil, în realitate, era cât pe-aci să cazi din pat şi de-aia ţi-a inventat povestea asta cu trasul pe dreapta. 

Cobor din maşină şi respir adânc. Între timp, în spatele meu opreşte o altă maşină. Din ea coboară un individ costeliv.  Se uită la maşina mea, apoi la mine şi mă întreabă:

- Aveţi vreo problemă?

- Nu, îi răspund mulţumindu-i, doar că am visul ăsta cu un oligofren care m-atacă de pe marginea drumului şi am oprit să fac o pauză pe marginea autostrăzii.

- Nu-i vis, domnule! - îmi spune el hotărât. E un coşmar. Iniţial şi eu crezusem că e vis, atunci, în seara aia, când ne-am trezit că avem un preşedinte retardat. Am tot crezut că visez şi că se va termina, că mă voi trezi într-o dimineaţă în patul meu, într-o ţară normală, nu în nebunia asta.

Îl văd că se înegreşte. Ce-i drept, ultimul cuvânt îl rostise fără ultima silabă. Ochii îi ies din orbite şi e efectiv înţepenit. Apoi, cu ochii fixaţi undeva în spatele meu, îmi spune pe o voce conspirativ-îngrozită:

- Domnule, e mai rău! Retardatul ne citeşte gândurile!

Şi ridică mâna spre direcţia în care se uita. Mă întorc mecanic pentru a înţelege ce se întâmplă şi văd undeva în spatele meu un panou uriaş pe care scria: „Iohannis - pentru o Românie normală”.

Mi-am spus „hai că nu-i OK, e timpul să mă trezesc! Visul ăsta îmi face rău.”. Şi-am încercat să mă trezesc. În zadar. Eram acolo, pe marginea autostrăzii, cu individul costeliv lângă mine şi cu panoul din care un retardat ne zâmbea sfidător.

- V-am spus eu, domnule, că nu e vis. Văd că nici coşmar nu e, băga-mi-aş! Asta e viaţa reală, tu-i mama ei de viaţă!, îmi spune el întorcându-se la maşină.

Am încercat să mă trezesc, mi-am dat câteva palme, dar ştiţi cum e: când dormi, pentru a te proteja creierul inventează poveşti. Nici n-am terminat cu gândul ăsta că privirea mi-a fugit iar spre oligofren. Zâmbea de-acolo de pe marginea şanţului şi părea a-mi spune: „S-o crezi tu că dormi! Sunt mai real decât îţi imaginezi, chiar dacă stau pe marginea şanţului pe un  câmp, aşa, ca un bou!”.

Clar ne citeşte gândurile, îmi spun urcându-mă nervos la volan şi încercând cu disperare să ies din vis. Încă mai încerc. Voi?