sâmbătă, 30 ianuarie 2021

„Coincidențe”

Cred că putem cădea de acord că există un echilibru care face în așa fel încât greșeala pe care-o faci să se plătească la un moment-dat. Am văzut-o de atâtea ori încât nu cred că mai are nevoie de demonstrație. Este interesant să înțelegem dacă legea compensației se aplică și atunci când e vorba de o greșeală colectivă. Ce se întâmplă când mai mulți comit o nedreptate?

Mergând mai departe ne-am putea pune întrebarea dacă există o compensație în ceea ce privește greșelile unei națiuni. Putem lua așa ceva în calcul? Eu cred că da. Doar dacă mă gândesc la modul în care a fost răzbunat păcatul de a îndepărta de la putere un fiu al pământului(Alexandru Ioan Cuza) pentru a aduce un venetic, mă cam apucă groaza. Privind cum nenorocirile care ne-au venit ulterior au fost cauzate fix de țara din care a fost adus domnitorul venetic, parcă începe să mă cuprindă neliniștea. Există oare o lege a compensației pentru greșelile pe care le face poporul? Dacă vom face o scurtă incursiune în istoria recentă s-ar putea să privim cu alți ochi prostiile pe care le facem.

Alegerea conducătorului, prin simplul fapt că se face printr-un proces electoral, este la latitudinea poporului, iar atunci când poporul greșește trebuie să sufere consecințele. Știu, suntem la momentul în care mai nimeni nu și-l mai asumă pe prostul din fruntea țării. Însă el a fost ales atât de cei 66% care s-au prezentat la vot, dar și de către majoritatea covârșitoare care a ales să stea complice acasă.

Cam la fel s-a întâmplat și cu băsescu. Poporul „era scârbit”, nu se mai cobora la nivelul unui proces electoral. Oamenii „se săturaseră”. Putem acuza propaganda violentă, securiștii care întotdeauna au făcut jocurile cele mai jegoase, îi putem acuza pe americani sau pe europeni. Însă nu putem nega că vine ne aparține nouă, celor care n-am spus STOP atunci când trebuia.

Pedepsele pe care le-am primit au existat și-am suferit din cauza lor. Sub băsescu am avut inundații. Mai țineți minte acele ape care înecau pământul? Încă de la prima lui zi de mandat am primit un semn că nu-i OK. După alegeri s-a învolburat cerul, iar „sărbătorirea” victoriei au făcut-o pe ploaie. N-am înțeles nimic atunci, am lăsat diavolul să se dezvolte, și-am continuat să ne comportăm prostește, aplecând urechea la aberațiile sale. Furia apelor s-a prăvălit peste noi. Ați uitat? Ce memorie scurtă aveți!

Apoi a venit Plăvanul. Din nou, dintre două rele am ales răul cel mai mare. Am înlocuit o coadă de topor ruso-americană cu una rudimentară, imobilă, cretină, de parcă ar fi fost croită într-un atelier mecanic nemțesc; o figură idioată, un creier deficitar; un incapabil cocoțat în fruntea țării! Ați uitat cum timp de mai bine de două luni după prima alegere a Plăvanului cerul era negru, ca de plumb? Desigur, n-a mai plouat întrucât Plăvanul pare să fi atras o altă pedeapsă: focul. S-a jucat precum Nero la Colectiv, apoi a încercat să repete tragedia la Bamboo. Și, în modul cel mai ticălos, la spitale: Spitalul Municipal din Satu Mare, Spitalul Județean din Baia Mare și Spitalul din Simeria în 2015, Secția ATI a Spitalului Județean Alba Iulia, etajul 6 al Institutului de Boli Cardiovasculare Iași în 2018, Secția ATI a Spitalului Piatra Neamț, pavilionul de bărbați al Spitalului de Psihiatrie Socola în 2020. 2021 nici n-a început bine și avem deja trei incendii: la Spitalul Municipal Roman, la Spitalul de Psihiatrie Gătaia și azi la „Matei Balș”.

Puteți să le spuneți coincidențe, dar sunt prea multe. De ce pe vremea lui băsescu erau inundații și, brusc, după ce n-a mai fost el, inundațiile au dispărut, ele fiind înlocuite cu foc? Două erori teribile - băsescu și Plăvanul - și două pedepse groaznice: apa și focul. Au mai rămas pământul și aerul. Aerul deja pare a se răzbuna prin simplul fapt că este mediul de transmitere al acestui virus care, intrat în corpurile plăpânde, declanșează „un incendiu” interior. Iată o combinație fatală pentru unii: aer și foc! Chiar vă doriți ca prin greșelile pe care le faceți să încercați întreg ritualul de purificare?

9 comentarii:

  1. Nu este vorba doar despre alegerile electorale, ci despre toate alegerile pe care le facem in viață. Sunt nenumarate situatii in care am putea face bine si nu facem.
    Stiu ca pentru cei ce sunteti obisnuiti sa " degustati" ezoterism rozicrucian sau de alt tip, ceea ce o sa va spun o sa para pueril. Romanii au atat de multa intelepciune ancestrala incifrata in basme, folclor, traditii, incat sa mergi la cursuri scumpe de cabalah reprezinta o prostie cu tichie. Si sunt multi romani care au ales circul in locul adevarului. Alegere ce-i duce spre...nicăieri. Spre Dumnezeu in niciun caz. Iar fara Dumnezeu esti orb. Nu ai Lumina. Sistemele fara Dumnezeu sfarsesc toate la fel: se prabusesc.
    Romanii dau o comoară pe un fals fabricat de illuminati ca sa ne imbarlige creierele. Cabalah este oceanul informational in care traim si nu e nevoie sa altoim mar pe portocal ca sa intelegem lumea in care ne invartim precum cobaii in labirint. A altoi mar pe portocal este o incercare vanitoasa de a fi deosebiti, de a face ceva mai cu moț decat Dumnezeu. Iar Creatia este a Lui Dumnezeu. Rostul nostru era sa o ingrijim, nu sa incercam sa inlocuim o roata rotunda cu una patrata.
    " Bine faci, bine gasesti". Un exemplu de intelepciune romaneasca ce ar trebui sa-i puna pe jar pe toti cei ce fac rau la nivel de colectivitate. Aparenta este ca hotilor le merge bine, nu? Este doar o aparenta. Poate ca fizic par înfloritori, dar boala s-a instalat deja in suflet si-i macina din interior. Ca omida ce devoreaza copacul. Rezultatele se observa mai ales la urmasi. Cu cat acumulam mai multe fapte rele, cu atat mai repede ne autodistrugem ca indivizi, familie, neam, popor, omenire. Priviti spre occident. Aproape nu mai au copii. Motiv pentru care au decis sa ia copiii altora.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe Netflix puteți vedea "Social Media" un film care vă poate explica, după părerea mea pe înțelesul tuturor, de ce alegerile noastre (ale celor dependenți de internet, cu accent pe cei dependenți de site-urile de socializare), nu sunt de fapt ale noastre. Asta pentru a vă explica de ce populația omenirii este atât de polarizată și de ce alegerile, indiferent de zona de pe glob unde se desfășoară, au rezultate atât de similare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce putem noi face acum?Pt cei ce sunt crestini as propune o idee pe care am cules o,din muntele Atos de la un batran calugar roman obisnuit sa lupte cu diavolul.De ce se lupta diavolul cu el ?Pt ca infiecare noapte nu contenea sa se roage D lui si Maicii Sale pt iertarea pacatelor poporului roman si intoarcerea lui la credinta si bunele traditii crestinesti .Credeti sau nu dar de multe ori avea vanatai dupa ce diavolii ii aplicau corectii.Despre acestea stiau foarte putini din cei ce traiesc pe Munte dar am aflat astea si eu de la cineva important acolo care mi e ruda.Acest giuvaer de om,ce refuza publicitatea si musafirii nepoftiti,mi a vorbit atunci cand l am salutat romaneste si i am cerut sa mi vanda niste miere de castan,am uitat sa mentionez ca se mai ocupa cu apicultura atunci cand are putin timp.Parintele acesta parca mi a citit gandurile atunci,si in cateva vorbe mi a spus :Rugaciunile noastre personale pt ceilalti romani ne vor salva.Am raspuns ca nu sunt suficient de bun sa ma rog macar pt mine dar pt ceilalti...Si nu stiu cum sa ma rog ca sa ajunga rugaciunea din gura mea spurcata obisnuita cu injuraturi si altele,pana la Dzeu .Dupa mai multe exemple biblice de oameni pacatosi ale caror rugaciuni au ajuns la D xeu,batranul mi a zis :Ai copil mic ?Am confirmat apoi acesta a oftat si a continuat:Ia ti copilul cu tine ca este suflet curat si du te in Bucuresti caut o biserica mai retrasa intra si in fata icoanelor imparatesti vorbeste cu D zeu ca si cum ar fi de fata .Pune l si pe copil sa se inchine si sa zica o rugaciune.Astfel fiind 2 D zeu va fi al 3 lea.Roaga te pt tine si apoi pt neamul nostru.Daca romanii ar face asa macar o parte din ei Dzeu si ar intoarce fata spre noi si am avea parte de oameni buni conducatori care sa duca tara pe drumul bun.Si care e drumul bun ?am intrbat eu.Atunci cand lumea va avea multumire in ceea ce are si nu se vor mai uri fratii intre ei cand fiecare isi va gasi rostul si linistea ,atunci vom sti ca suntem pe drumul cel bun.Totul a inceput la revolutie cand oamenii au crezut cu toti ca vor avea vila cu piscina si masina la scara.Acum nimeni nu mai este multumit cu ce are.In scurt cam asta m a invatat parintele si sa stiti ca eu consider ca m am vindecat de viermii care ma rodeau in suflet .Continui da ma duc in cate o bisericuta mica seara cand nu prea este nimeni si sa ma rog asa cum am invatat.Poate ca daca mai multi dintre noi am iesi din comoditate si l am ruga pe Domnul sa ne ierte ca popor am gasi o solutie viabila pt tara noastra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o chestie preluata si modificata am mai vazut asta pe alte bloguri .....nu contest evenimentul ,dar ce spui tu sunt doar exfolieri ale povestirii....

      Ștergere
  4. Băsescu este semn de Apa, Scorpion, destul de malefic si de nociv pentru Romania. Am avut mulți conducători sub semnul Scorpionului - Regele Mihai, Băsescu, Emil Constantinescu. Johannis e Geamăn, născut in zi de 13, cu planete in zodii de foc prost aspectate. Aerul este elementul Gemenilor, nu focul, dar incendiile sunt rezultatul focului întreținut de aer. Urmează pământul- al patrulea element- curând va urma acel cutremur devastator in Vrancea, care va calamita Bucureștiul. In acest mod e posibil sa se încheie existenta de o suta de ani a statului nostru - Romania. Se va destrăma si împarți intre vecini si provincii.

    RăspundețiȘtergere
  5. E îndoielnic că poporul l-a ales pe Cuza după cum e îndoielnic că l-a ales pe Carol I. La fel de îndoielnic este că alegerile sunt corecte când procesul de selecție și promovare este viciat. Iar dacă selecția și promovarea ar fi corecte există modalități de intervenție care pot deturna alegerile în direcția dorită de cei cu putere.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oameni buni, zodiacul chinezesc si horoscopurile acestea sunt scorniri diavolesti. Nu va lasati pacaliti de asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  7. Alegerile din toate statele lumii reprezinta o vraja atat de puternica incat miliarde de oameni cred ca ei legitimeaza si investesc cu puterea de-a fi stapaniti pe cei din fruntea statelor .Vrajitorul ramane mereu ascuns. Miliarde de oameni cred in alegeri,participa la ele si se supun rezultatelor sale fara sa poata macar sa sa se impotriveasca magiei sub care simpatizeaza sau antipatizeaza candidati complet starini.Miliarde de oameni sorb vraja si fiecare in parte simte ca si cum omul pe care il va vota ii este mai mult decat mama,tata,fratele sau sora sa... Cand magia se risipeste nimeni nu-si mai poate aminti cu precizie din ce considerente se simtea atat de apropiat fata de cel votat de el... Si totusi nimeni nu crede in vrajitorie / cand e vorba de stiinta si democratie...)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Iar ajungem la marul discordiei ! Sa inteleg ca am avut optiuni elecorale viabile si am stat la spart seminte si la sprit? Aaaa .....da , compromisul binelui de moment ....sa acceptam un rau mai mic ! Ei ... de aia suntem azi in prag de bau bau , fiindca nu s-a taiat cordonul la timp ! Ati inceput sa vedeti padurea , pana mai ieri vedeati doar copacii uscati !Padurea freamata de durere .....padurea va arde , va renaste , dar nu cu noi !AMBALAJUL POLITIC e putred !Si trecand peste .....tu Dane mai poti avea incredere in mecanismul elecoral ? Si daca ...... esti sceptic atunci de ce pui pe seama poporului un rezultat hotarat in alta parte? Suntem precum sperietorile din lanul de porumb ......nu mai speriem si nu mai folosim nimanui daca porumb nu se mai cultiva !

    RăspundețiȘtergere