sâmbătă, 2 ianuarie 2021

Comunismul fără perdea

V-am rămas dator cu o explicație despre comunism. Nu-s multe noutăți în cele ce urmează. V-am mai vorbit despre multe dintre întâmplări în articolele mele trecute, însă o panoramare e necesară. Așadar, ce-i cu comunismul care pare a deveni obsesia lumii în care trăim?

Mulți, atunci când vorbesc despre comunism, au impresia că este un fenomen strict legat de Marx și teoria sa. Fals! Dacă e să-i căutăm originile, comunismul are un certificat de naștere mult mai obscur, la rădăcina sa găsindu-se Johann Adam Weishaupt, fondatorul Ordinului Iluminaților. Un ordin care avea ceva scopuri lumești, adică răsturnarea unor puternici ai zilei. Pentru complot, autoritățile bavareze l-au eliminat pe Adam Weishaupt din slujba universitară pe care-o avea. Însă acesta își va găsi cu ușurință un protector puternic în persoana lui Ernst II de Saxa-Gotha-Altenburg, care-l va proteja până la moarte. 

Întrebarea pe care v-o puteți pune este una cât se poate de banală: de ce de fiecare dată se găsesc susținători ai „revoluției” printre printre puternicii zilei? De ce-ar fi protejat un prinț, beneficiar al tuturor binefacerilor lumii de-atunci, un revoltat care inventa comunismul, acel curent uniformizator care l-ar fi transformat pe prinț într-un egal al cerșetorului?

Chestiunea pare încurcată. Dar să mergem mai departe pentru a înțelege mai bine ce se ascunde sub ideologii, idealuri și iluzii. Revoluția din Octombrie a avut doi vectori: Lenin și Troțki. Lenin știm bine cum a ajuns în Rusia: transportat de nemți cu obiectivul clar de a-l îndepărta pe țar de la putere. Acțiunea era justificată de interesele strategice ale Germaniei în Primul Război Mondial. Doar că, naivul și zdruncinatul la creier Wilhelm al II-lea n-avea habar că era parte - și, în final, victimă - a unui complot mult mai mare. Altfel nu poate fi înțeleasă sosirea perfect sincronizată a lui Troțki. În timp ce Lenin avea în spate finanțe ale statului prusac, Troțki venea cu o finanțare particulară solidă: mari bănci americane puseseră la punct finanțarea Revoluției din Octombrie. Cum de s-au întâlnit atât de exact interese aparent opuse? 

În urm Războiului, Wilhelm al II-lea își va pierde tronul, iar fosta sa țară va deveni o carcasă al cărei destin părea că se îndreaptă spre comunism. Doar apariția lui Hitler a deturnat traiectoria țării. De altfel, faptul că doar jumătate din Germania a cunoscut „binefacerile” comunismului se datorează acestui incident al istoriei. Altfel, la modul „natural”, Germania deja făcuse pasul către comunism. Și totuși, de ce?

Ițele istoriei devin încurcate dacă ne gândim la terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Lumea s-a împărțit între „teroare” și „libertate”. Urmărind lucrurile de sub suprafața aparentă a lumii, vom observa cum cei din America, responsabilii pentru finanțarea întregului complot comunist, din bogați au devenit și mai bogați. Ciudat, nu-i așa? Aparent pierduseră enorm prin înscăunarea comunismului. Culmea, aceiași oameni încep o acțiune subversivă la nivel planetar. Prima victimă a fost propria lor țară: SUA. Am putea spune că am avut de-a face cu o conspirație, însă ce conspirație e aceea în care sunt implicați factorii de decizie de la nivel guvernamental, actorii principali din serviciile secrete, armată s.a.m.d.? Mai degrabă a fost o acțiune voită de transformare a țării, acțiune care practic avea un singur dușman: poporul. 

Din nou lucrurile par a nu avea sens: de ce să te ascunzi de popor dacă tu vrei să institui un regim egalitarist-democratic? De ce n-ar fi „talpa țării” de acord cu un regim în care toată lumea ar fi tratată identic? 

Ei bine, toate disonanțele pe care le observați sunt disonanțe deoarece pornesc de la ipoteză falsă. Tot timpul ați crezut ceea ce spune propaganda comunistă, anume că este vorba despre „libertate, egalitate, fraternitate”. 

Să ne întoarcem la episoadele cele mai recente ale istoriei. Să ne gândim, spre exemplu, ce egalitate a adus Revoluția Franceză? A pierit aristocrația? Aiurea, doar indezirabilii au fost eliminați. Restul și-au văzut de viață fără să li se schimbe mare lucru. A fost prostimea eliberată? S-a așezat sluga la masa boierului? Nicidecum. În final treburile s-au așezat așa cum fuseseră înainte

Însă, îmi veți spune, iată că altfel au stat lucrurile în URSS. Acolo mujicul chiar a tăbărât peste aristocrat; s-a mutat cu toată familia în casa bogatului, care bogat a suferit teribil. Dacă veți face abstracție de faptul că marii bogătași ruși părăsiseră de mult țara, luându-și o mare parte a averilor după ei, puteți considera că așa a fost. Dacă însă vă veți uita mai cu mai multă atenție, veți înțelege că, în esență, cea lovită a fost mica nobilime, adică cea care forma un fel de „clasă medie”pe atunci. Iată cum, ușor, ușor, începem să atingem punctele esențiale. Așadar, nu marii bogătași au fost victimele Revoluției din Octombrie, ci clasa de mijloc a micilor boieri care oricum erau în bătaia vremii. Oare acum nu se întâmplă la fel?

Pentru a înțelege despre ce e vorba trebuie să vă scoateți din minte noțiunile de democrație, egalitate s.a.m.d. De ce? Simplu, pentru că ele nu există. Dacă le folosiți și credeți în ele însemnă că n-aveți habar de istorie. Niciodată pe lumea asta n-a fost egalitate și asta nu din cauza vreunui complot ci, pur și simplu, pentru că nu poate fi egalitate. În Roma antică aveam patricieni și plebei. Sclavii nu-s amintiți pentru că ei nu făceau parte din regnul uman. Îmi veți spune că Roma n-ar fi bună ca exemplu pentru democrație. Corect, să mergem așadar la Atena. Acolo, în ciuda „democrației”, găsim eupatrizi și theți. Mulți înghit pe nemestecate povestea cu „democrația” antică. Stați liniștiți, acea democrație a venit după o lungă perioadă de sclavie generalizată și a fost menită strict deturnării. În esență însă, ea a salvat clasa conducătoare, modificând doar în aparență raporturile de forțe. 

Și-atunci ce-i cu comunismul? Dar cu neomarxismul? Ca să înțelegeți mai bine fenomenul, ar trebui să conștientizați că neomarxismul n-are aproape nimic în comun cu Marx. Dacă ar trăi azi, Marx ar fi anti-neomarxist. Asta deoarece, treptat, paradigma comunistă s-a îndepărtat teribil de viziunea inițială. Și nici nu era greu să se întâmple așa întrucât, ca orice idealism, marxism-comunismul e imposibil de pus în aplicare. Culmea e că multe dintre cele mai corecte principii ale sale, puse în practică, produc distorsiuni greu de îndreptat. 

Puteți crede propaganda oficială referitoare la bunăstarea pe care o să o aducă. Desigur, pentru asta va trebui să uitați anii în care s-a trăit în „paradisul comunist”. Puteți, de asemenea, să mă contraziceți atunci când spun că jivinele din USR sunt neomarxiști. Însă toate aceste contraziceri vă vin strict din lipsa de înțelegere a funcționării lumii. 

Dacă vreți să vedeți limpede lucrurile ar trebui să vă îndreptați privirea spre SUA. Avem două crize recente în care s-a obținut o teribilă egalizare a populației. Practic, dacă înaintea acestor două crize aproximativ 10% din cetățenii SUA dețineau 90% din țară, în prezent doar 0.1% dintre americani dețin peste 90% din țară. La fel stă situația și la nivel mondial. Averile se concentrează în mâna bogaților deveniți super bogați și apoi mega bogați. La bază, sărăcia e simplă: cei mai mulți devin asistați, dependenți de subvențiile alimentare ale statului. Restul formează casta sclavilor, a celor care învârt mecanismul necesar asigurării bunăstării și controlului exercitat de cei puțini. Oare nu la fel era în Roma antică? Plebeul liber venea dimineața să-i aducă omagii patricianului și primea la schimb alimente de bază și bilete la spectacolele de gladiatori. Soldatului - care avea ca principală menire protecția patricianului - îi era scârbă de plebeu pe care-l vedea ca pe un parazit. Cam la fel cum acum, clasei muncitorilor îi este scârbă de clasa asistaților sociali.

Vi se pare că s-a schimbat ceva? Nicidecum. Doar că plebeilor nu li se mai asigură bilete la circ. E mai simplu să fie ei lăsați să facă circul, devenind astfel atât actori cât și spectatori. E și mai ieftin și, cu ocazia aceasta, excesul de energie este anihilat prin participarea fiecăruia la marele spectacol de circ. Și uite-așa, treptat, lumea ne arată că este așa cum a fost întotdeauna.

Ce este comunismul? E o altă modalitate de a mâna turmele de plebei. Partea frumoasă e că acum îi poți spune atât comunism cât și capitalism întrucât prefixul „neo” nu a adus nimic altceva nou decât un amănunt aparent minor: pe față, proprietatea nu mai aparține statului, ci corporațiilor. Iar corporațiile sunt atât de difuze din punctul de vedere al acționariatului încât chiar poți crede că acea structură megalitică „e și a ta”. 

De-aceea e atât de complicat cu stabilirea orânduirii sociale. Avem comunism sau capitalism? Chiar dacă sunt tentat să vă răspund eu, îi dau cuvântul unui om care vede infinit mai clar lucrurile, anume lui Giorgio Agamben: „Capitalismul care se consolidează la scară planetară nu este capitalismul în forma pe care a luat-o în Occident: este, mai degrabă, capitalismul în forma sa comunistă, care a combinat o dezvoltare extrem de rapidă a producției cu un regim totalitar.” Așadar, puteți să-i spuneți cum vreți: capitalism, comunism, „de stânga”, „de dreapta” etc.  

A mai trecut un an, ne-am mai învârtit o dată în jurul Soarelui. Pe planeta Pământ s-a mai făcut încă un pas spre marea revoluție întrucât lucrurile au rămas la fel de neschimbate cum sunt de o istorie. S-au mai consumat ceva energii în așteptarea marii schimbări. Care va veni, fără doar și poate. Și, ca efect al venirii sale nu se va schimba mai nimic pe la vârf. Baza în schimb va fi mai săracă, mai naivă și mai încrâncenată în spectacolele pe care le joacă și la care tot ea, gloata, asistă.

19 comentarii:

  1. Formele se schimba ciclic , fundamentul ramane acelasi ! Eu am sustinut de multa vreme ca democratia nu exista iar ce ni se serveste in mod repetitiv sunt sisteme hibride menite a ne amorti simturile ! Viitorul va apartine tot comunismului ......corporatist !

    RăspundețiȘtergere
  2. Bucla de timp. Repetabilitate. Multa prostie si spalare pe creier.
    Se iese doar ascensionand. Dar oamenii de pe vremea Lui Iisus au ales
    " revolutionarul". Inca ne culegem roadele proastei alegeri.
    Din Matrix nu se iese decat de unul singur, in legatura stransa cu Dumnezeu. Dupa care, puternic si eliberat, te intorci si incerci sa scoti cat mai multi rataciti.
    Dar cand vine vb despre Dumnezeu, incepe o alta nebunie a mintii. Unii vor Iahve. Altii vor Allah. Altii vor Treime. De aici si pana la urmatorul razboi religios mai este doar un pas.
    Lumea este cu adevarat un circ. Unde fiecare isi vinde cat mai bine fragmentul sau de fals Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci, dacă nu Iahveh, nu Alah, nu Sf. Treime, atunci ce? Religia Unică? Sau vreun set de valori individuale numite "legătură cu Dumnezeu"?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Despre comunism, noi ăștia din est știm cum stă treburile. Dar nu comunismul ne omoară in est, dovada că am supravietuit și chiar ne-am dezvoltat. Bomboana pe colivă României o va pune tocmai capitalismul,prin neoliberalism (bolsevism de dreapta). După război se spunea: "Legionare nu fi trist ,garda merge inainte prin partidul comunist"., astăzi se sune :"Proletare nu fi trist internationala se făurește azi prin neoliberalism." Despe ce se întâmplă azi in fostul bloc al țărilor socialiste a prevazut liderul revoluției Cubaneze Fidel Castro, in interviurile acordate la inceputul anilor 90. Si tot un sud american revolutionar a spus in anii 70 că URSS- ul nu către societatea comunistă se îndreaptă ci către capitalismul cel mai salbatic,iar relațiile intre statele socialiste sunt pur capitaliste. Sper să abordați si raiul capitalist occidental fără perdea, căci comunismul tot de acolo vine, din aceleași cercuri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Citisem, parcă tot pe acest blog, că o alternativă ar fi formarea unor comunități de tip Amish.
    Dar eu mă tem că nu va fi posibilă nici măcar această alternativă pt cei care nu sunt de acord cu drumul ales de "progresiștii" frumoși și liberi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Comunism descentralizat nu s-a incercat. Asta e problema si pentru elite.
    Sa fim seriosi, pana acum am avut comunism pentru plebe, controlat de autocratie. Cand vei scoate din joc autocratii, vei testa cu adevarat comunismul.
    Asistatii vor trece la venit minim garantat, schimbare majora.
    La cum arata lucrurile, nu vad sa mai creasca populatia dincolo de 2050-60. Deci spatiu locativ suficient, resurse suficiente. Doar in zonele subdezvoltate mai e o problema sa te nasti azi. Nici acolo in 20-30 dr ani.
    Hai ca nu e viitorul asa rau. Majoritatea batranilor sunt tristi, s-ar fi putut bucura mai mult de viata. Spera la ceva mai bun dincolo :)
    Sa scape tinerii actuali de dorinta mercantila si chiar vor fi cea mai fericita generatie de pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  6. Get The money, fuck The bitches

    RăspundețiȘtergere
  7. "Furca, coasa și toporul vor elibera poporul"

    RăspundețiȘtergere
  8. Se impun cateva precizari minimale:
    1. Lenin a fost trimis de guvernul german sa doboare nu tarul ci guvernul socialist a lui Kerensky, tarul abdicase deja in urma revolutiei socialiste din februarie-martie 1917. Lenin si Trotsky au facut Cotrarevolutia din oct-nov 1917 ca sa inceteze razboiul cu Germania.
    2. Germania nu a fost scapata de Comunism de Hitler ci de armata de voluntari Freikorps care in ianuarie 1919 au luptat cu comunistii Grupului Spartacus desfiintandu-i, Roza Luxemburg si Karl Liebknecht fiind ucisi pe 15 ianuarie.
    3. Finantarile aduse de Trotsky erau din bancile americane si europene, exact acelesi banci in care tarul isi avea depusa averea, deci Contrarevolutia din Octombrie s-a facut cu banii tarului, furati de bancheri.

    Ma opresc aici cu precizarile caci altfel notele de subsol ar depasi volumul articolului in sine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti dreptate.Oricum sunt amănunte pt cunoscători.Tefelistii nici nu au auzit de Kerensky,de Trosky sau de mensevici .Cineva spunea că cine nu își cunoaște istoria riscă să o repete.Sa ne ferească Dumnezeu.

      Ștergere
    2. Am mai avut controversa legată de sosirea lui Lenin în Rusia. Serviciile secrete germane au luat decizia transportului său acolo pentru a-l dărâma pe țar. Faptul că, între timp, țarul abdicase a ținut de întâmplare. Misiunea lui Lenin a continuat pentru destabilizarea Rusiei.
      Nu în ultimul rând, faptul că țarul a fost ținta - fixată de însuși deviantul Wilhelm - e dovedită de asasinarea inutilă a familiei imperiale.

      Ștergere
    3. Nu stiu daca deviantul keiser a dorit personal moartea familiei tarului cat criminalii de bankerii care ii furasera banii din conturi si nu voiau ca cineva din familie sa-i mai ceara inapoi.
      Follow the money.

      Ștergere
    4. Tinta a fost familia regala iar asasinarea ei nu a fost "inutila".
      In logica raului ea era imperios necesara sa se intample pentru a preintampina posibila inchidere a caii venirii antihristului.
      Jean Parvulesco are o decodificare a seminficatiei uciderii Romanovilor publicata in 5 parti din care extrag un singur pasaj

      "Alcătuit chiar de Badmaiev, horoscopul tibetan al Țareviciului Alexei prefigura un destin cu totul providențial, acesta fiind menit să îndeplinească ceea ce nu reușise Împăratul Alexandru I înaintea lui, o Europă – cea mai Mare Europă – redefinindu-se în mod contra-revoluționar, și prin aceasta fiind capabilă să oprească revărsarea în această lume a metastazelor negative ale Puterii Întunericului și ale vastei conspirații revoluționare care i se supunea. Capabilă, de asemenea, și Rusia, pe atunci în prima linie, să pună pe picioare, să constituie, în termenii unei înalte strategii spirituale, această forță de reținere – Katechon – care, conform Apostolului Neamurilor, rămânea, la sfârșitul veacurilor, singura instanță în stare să oprească, să interzică venirea, emergența istorică directă, nașterea și apariția celui pe care îl numim Antihrist."

      https://flux.md/stiri/cultura/mnificatia-supraistorica-a-masacrarii-ultimilor-romanovi-1
      https://flux.md/stiri/cultura/semnificatia-supraistorica-a-masacrarii-ultimilor-romanovi-2
      https://flux.md/stiri/cultura/semnificatia-supraistorica-a-masacrarii-ultimilor-romanovi-3
      https://flux.md/stiri/cultura/semnificatia-supraistorica-a-masacrarii-ultimilor-romanovi4
      https://flux.md/stiri/cultura/semnificatia-supraistorica-a-masacrarii-ultimilor-romanovi-5

      Ștergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Desi subscriu la mesajul general cred ca anumite interpretari merita detaliate.

    Marx a fost necesar pentru ca a creat teoria din care s-a modelat propaganda care a putut fi descarcata in mintile oamenilor.
    Lenin vroia ca proletariatul sa fie detinatorul puterii iar reprezentantii acestuia sa fie o conducere mica si hotarata condusa evident de el.
    Trotsky si mensevicii doreau o conducere mai laxa si implicarea capitalistilor.

    Problemele statului rus erau grave inca de la inceputul secolului iar revoltele erau la ordinea zilei. Prima incercare de revolutie a fost pe la 1905.

    Esenta trade-ului a fost daramati monarhia si feudalismul si veti primi egalitate sociala. Pe ansamblu chiar daca tot faceai fomea aveai senzatia ca faci ceva ca sa fie bine.

    La noi a fost la fel cu tranzitia, daramati / privatizati mastodontii si o sa fiti bine. Alta galusca bagati la puscarie coruptii si veti avea justitie si prosperitate.

    Tehnica e similara... Se defineste o problema(inegalitatea, saracia, coruptia), se ofera o solutie(egalitate, privatizare, puscarie) care presupune schimbare si multimea cere implementarea imediata.

    Legat de partea a doua a articolului.

    Marx nu a definit clar cum se distribuie profitul si cine detine mijloacele de productie spunand doar ca profitul trebuie administrat de institutiile comunale in spiritul unei anumite echitati sociale.

    Bolsevismul a fost halit de Nationalism iar initiatorii internationalisti i-au taiat finantarea si s-au apucat de globalism.

    La momentul actual mergem spre o forma de mensevism. Nationalismul, valorile traditionale, Biserica au fost decimate. Toti ne inchinam la bani, consum si distractie in defavoarea unor valori umane autentice. Unii mananca din gunoaie altii conduc masini de 50k si isi fac vacante zeci de mii de euro.

    Profitul si proprietatea va fi detinuta de "fondurile de investitii" prin instrumente financiare iar masa primeste frimituri. Iluzia echitatii si prosperitatii poate fi intretinuta prin rezultatele tehnologice. Umpli burta cu fast food, stai in chirie, internetul ofera gratuit cate ceva pentru oricine.

    Noul trade va fi securitate economica contra libertate.

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Intaiul si cel mai mare revolutionar este satana. Toate revolutiile sunt de drept ale lui si nu aveau cum sa fie altfel decat bestiale, varsatoare de sange, distructive, anti-umane, anti-Hristice. Marx, care era un adorator al sau, dovedit prin publicarea unei cari de poezii dedicata satanei, ne numeste pe noi romanii ca contra-revolutionari ceea ce nu poate decat sa ne bucure.
    Parintele Serafim Rose avertiza profetic in anii 80. "Ceea ce este azi in Rusia va fi maine in America". Prigoana satanica impotriva lui Hristos este deja activa, lipsidui(deocamdata) mucenicia, care va venii fara indoiala curand, caci America este mai comunista ca Rusia in multe privite. I-a ramas de indeplinit doar genocidul in masa al poporului american. Minti posedate deja propun lagare de "reducare" pentru cei care srtica "unitatea" si "bunul mers al lucrurilor", acestia fiind "votantii lui Trump" adica niste fiinte vrednice de dispret, in marea lor majoritate crestini.
    Oamenii nu prea sunt atenti la detalii. Pentru campania la presidentie pedo-Biden a avut ca slogan "Battle for the soul of America", caci asta este de fapt tot ceea ce conteaza, batalia pentru suflete.
    70 de milioane de americani, adica jumate din cei cu drept de vot, au votat pentru el. Vor avea ceea ce au votat, cu varf si indesat.
    Din cauza asta este atata inversunare in america, caci oamenii constienti stiu ce va urma. Tavalugul satanic se va dezlantui pentru recuperarea "timpului pierdut" datorita lui Trump pe care tu inspirat l-ai numit "cel care intarzie lucrurile".

    RăspundețiȘtergere