2021 - ce urmează?

Astăzi o să mă rup de actualitate pentru a continua o veche tradiție de-a blogului meu, anume aceea de a puncta tendințele anului pe care abia l-am început. Poate vă reamintiți că, în urmă cu ceva timp, v-am vorbit despre „nodul ciclic” în care ne aflăm. Este vorba despre o coincidență care apare în istorie, anume „întâlnirea” mai multor cicluri(foarte scurte, scurte, medii, lungi și foarte lungi) într-o perioadă scurtă de timp. Atunci când ciclurile se întâlnesc într-o zonă pozitivă rezultă o perioadă de bunăstare extremă care, desigur, după atingerea maximului, începe să fie erodată de ciclurile scurte, apoi de cele medii s.a.m.d. Din păcate pentru noi, cei care ne desfășurăm viața pe această perioadă a istoriei, întâlnirea care a început să se petreacă sub ochii noștri este una pe un teritoriu negativ, ceea ce ne sugerează că în perioada imediat următoare ne vom afla la un minim istoric.

Faptul că încă nu conștientizăm locul în care ne aflăm, ține de zgomotul care ne distrage atenția. De la Bernays încoace, cei care controlează la modul tiranic viața publică, au căpătat armele de distrugere în masă a conștiințelor. Orchestrarea falselor evenimente, polarizarea societății, și instrumentarea farselor ridicate la rang de „decizii de viață și de moarte”, s-au constituit în elemente care și-au tins întotdeauna scopul. Însă, în ciuda eficienței, omul are mecanisme care scapă ticăloșiei. Nu le cunoaștem, știm însă că există. Spre exemplu au existat o groază de cazuri în istorie când oamenii, în ciuda lipsei de informare, s-au opus violent, într-un mod inexplicabil, unor acțiuni asupra cărora propaganda avea certitudinea că „se obținuse consimțământul”. „Mecanismul care scapă” reprezintă cel mai mare adversar al ticăloșilor tuturor timpurilor. Contemporaneitatea, prin intermediul unor minți întunecate, le-a oferit „stăpânilor” armele necesare adormirii vigilenței. Însă, în ciuda eficienței dovedite, pot spune că există acumulări de energie în zona contrară care, mai devreme sau mai târziu, vor exploda.

Destul însă cu teoria. Să trecem la practică. Contextul îl știm. Anul trecut pe vremea asta plutea o rumoare dubioasă. Știam că urmează să se întâmple ceva, dar nu știam ce. Iată că am avut parte de un an pierdut în care propaganda s-a descărcat mai mult decât obsedant, în care casele oamenilor de pe întreg mapamondul s-au transformat în pușcării. În ciuda aberației, oamenii s-au supus. Mai mult, peste tot unde s-au organizat alegeri, o bună parte a populației a votat, cu imbecilitate, călăii. În SUA în locul lui Trump a fost adusă o marionetă senilă, iar statul subteran își reia pârghiile ștergând cu câteva decizii absolut toată politica lui Trump. Cam la fel se întâmplă și la noi, unde alianța dintre marxiștii liberali cu neomarxiștii securiști s-a pus cu o furie de neimaginat pe anularea tuturor firelor de oxigen pe care reușise cu chiu cu vai să le aducă aripa naționalistă a PSD pe vremea lui Dragnea. Furia neomarxistă s-a abătut, în mod evident, și asupra PSD care a fost „restructurat” din rădăcini de coada de topor Ciolacu, acest cioclu de-un absurd aproape hilar, pus cap peste o gașcă de derbedei având ca scop demolarea oricărei respirații naționaliste din partid. La fel veți vedea întâmplându-se și în SUA unde Partidul Republican va intra într-o reșapare adâncă bazată pe „internaționalismul revoluționar învingător” pentru a șterge orice urmă de „trumpism” din partid. Nu picați în eroarea de a pune în balanță cei peste 75 de milioane de americani „care ar merge oriunde după Trump”. Ei vor fi ignorați, la fel cum la noi a fost ignorată imensa masă de oameni care susținea PSD-ul strict pentru politica națională a aripii Dragnea.

În termenii metafizicii lumii, Trump este ceea ce s-ar numi „eroul incert”. E un individ care, prin acțiunile sale, dorește „să repare” eroarea pe care numai el o vede, în timp ce ceilalți par cuprinși de un orb al găinii. Nu vrea să fie erou și, aproape de fiecare dată, ajunge de râsul contemporanilor. Acțiunile nu-i reușesc. Singurul lucru e acela al întârzierii dezastrului care oricum urmează să se petreacă. De cele mai multe ori ori, eroii incerți o sfârșește tragic. Ori devin marginalizați și urâți fără motiv - demnitatea fiindu-le redată doar de către istorie și asta când oricum pentru ei nu mai contează - ori fiind eliminați brutal prin asasinat. Câteva exemple de eroi incerți ar fi Abraham Lincoln și Jefferson Davis(împărțind același timp pe poziții opuse). „Învingătorul” Lincoln a fost asasinat înainte de a-și vedea victoria, în timp ce „învinsul”, în ciuda pușcăriei pe care a executat-o, și-a petrecut bătrânețea în pace. Dacă am veni mai aproape de noi, am vedea cum o tripletă de eroi incerți a marcat destinul nostru până în prezent: Roosevelt, Churchill și Stalin. În ciuda imaginii pe care-o avem în prezent, în momentul lor de acțiune treburile au stat cu adevărat incert. Toți au câștigat, dar, în realitate, toți au pierdut. Roosevelt a murit când încă treburile de după război erau neclare, Churchill a fost câștigător, dar Imperiul Britanic a murit ca urmare a „victoriei” sale, în timp ce Stalin, din erou învingător s-a transformat în diavolul lumii, aliații devenindu-i aproape imediat dușmani de moarte. El însuși, după victorie(pe care a perceput-o ca pe o înfrângere) și-a trăit viața hăituit de stihii nevăzute, obsedat de puținii dușmani reali și nenumărații dușmani imaginari pe care-i vedea la tot pasul. Moartea sa a picat fix într-un crucial al altui ciclu al istoriei despre care v-am mai vorbit.

Să revenim acum la prezent. Trump a fost eroul incert, însă alături de el se află încă doi: Putin și Xi Jinping. Trump a fost eliminat, iar războiul său personal cu China a fost câștigat de chinezi. La Casa Alb tronează aparent fără probleme lacheii Chinei. Într-un fel era normal să se întâmple așa deoarece China are de câștigat o revanșă istorică împotriva SUA. China are memorie pe termen lung, nu uită umilințele trecutului și, în ciuda aparentei ei amnezii, momentul reamintirii este de fiecare dată unul dur. Ce umilință mai mare poate încasa un dușman al Chinei decât aceea de a vedea cum lacheii dușmanului conduc țara, cum lumea e de acord cu asta și, mai ales, admirând cum cel care a încercat să prevină și să-și salveze poporul, a ajuns ținta bătăilor de joc, fiind izgonit de peste tot. Ciudat nu?

Doar că America e fragilă din mai multe părți. Câștigul Chinei e unul prematur deoarece se sprijină tot pe o fundație americană care stă să se prăbușească: banul. FED-ul ne-a surprins în trecut cu QE1, 2 și 3. De fiecare dată am fost impresionați de dimensiunea expansiunii bilanțului FED. Ei bine, n-ați văzut nimic. Anul acesta veți vedea o expansiune chiar mai mare decât cele trei anterioare împreună! Știu, acum pare incredibil, însă timpul curge cu rapiditate. Probabil o vom vedea chiar în primul semestru al anului curent. Ceea ce trebuie să înțelegem e că întoarcerea la normalitate e imposibilă. Absolut tot ce-ați văzut în trecut nu se aplică acum. Din punct de vedere financiar, așa-zisa „mecanică monetară” e o teorie care va înceta să mai funcționeze. Ce-am văzut până acum au fost încercări disperate de a ține căruța pe drum. Doar că acum căruța cade în gol, în ciuda disperării cu care tiparnițele electronice aruncă bani pe piață. Iar paradoxul disfuncționalității politicii financiare americane e dat de o realitate pe care o vedem cu toții: în ciuda elicopterizării banilor și a expansiunii isterice a bilanțului FED, în continuare e criză de dolari pe piață. Când însă se va sparge buba, vom fi deja într-o altă realitate, cu „agenda media” captată de un alt spectacol grandios.

Dar care-ar putea fi spectacolul care să devieze un asemenea scandal? E același, vechi de când lumea. Știu, îmi veți spune că aberez. Însă vă voi replica întrebându-vă când vreodată înainte de 2020 ați fi crezut că o gripă vă va transforma casele în pușcării? V-ați fi gândit în 2019 că în 2020 nu veți mai vedea curse comerciale pe cer, că vă va fi imposibil să ieșiți din oraș? V-ați fi gândit că nu vă vor lăsa să mergeți nici măcar în parc sau în cimitir? V-ați fi gândit că vă va fi frică la serviciu să contraziceți „teza oficială a virusului mortal”? Credeați pe atunci că veți ajunge să credeți că un virus a cărui rată de mortalitate e undeva sub 0.01% va fi considerat mortal?

Așadar, care-i evenimentul grandios care urmează? Care-i evenimentul la care nu se așteaptă nimeni, dar care-i vechi de când lumea? Știu că l-ați ghicit: războiul. Ați văzut tremurul fătălăilor insuficient maturizați? Le tremură gleznuța descoperită? Li s-a înmuiat barba de lumbersexuali? Da, micuților! Pregătiți-vă să simțiți gustul amar al mocirlei, mortalitatea plumbului, pregătiți-vă să faceți foamea și chiar să muriți din cauza ei. Vi se pare îndepărtat scenariul? E destul de aproape. Avem regele care se înarmează la fel cum o făcea Hitler pe vremuri, avem regele aparent fragil și „descoperit”, dar avem și imperiul care trebuie să moară. Toate piesele de șah au fost reașezate în poziții ciudat de similare unora din trecut. Lipsește doar scânteia. Însă, așa cum bine știm, scânteia apare de fiecare dată. Și, ca să fie treaba treabă, mecanismul de scăpare din propagandă despre care v-am vorbit la începutul articolului, se va activa fix în timpul confruntării, complicând realitatea.

Probabil acesta e elementul pe care-l vom vedea până la sfârșitul acestui an. Tensiunile sunt majore, iar ciclurile istoriei nu prea au răbdare. De fapt ele nu au nici răbdare nici dorință de fugă. Pur și simplu își urmează tactul perfect uniform și neiertător. V-a speriat anul șobolanului? Acela a fost doar începutul. Stați să vedeți când ne-o împunge bivolul!