joi, 16 iunie 2022

Momentul despărţirii tehnologice

Ca efect al restricţiilor, CISCO a ieşit de pe piaţa rusă, iar compania prin care opera acolo este în faliment. În plus, anterior invaziei din Ucraina, CISCO a importat o grămadă de echipament în Rusia, cu speranţa că-l va vinde. Însă acum, chiar şi lichidatorii judiciari ai companiei nu au ce face cu respectivele echipamente care-s bune strict la fier vechi. Asta deoarece multe dintre ele nu operează independent, ci interconectat cu servicii cloud de peste Ocean.

Pe moment sunt probleme în zona IT în Rusia. Spre exemplu, soluţia WebEx - larg utilizată acolo - nu mai e disponibilă fără VPN, iar utilizarea  în mediul corporate a unui VPN strict pentru eliminarea restricţiilor nu-i o variantă fezabilă. De asemenea, multe componente software utilizate pe platformele CISCO nu mai pot fi importate fără avizul autorităţilor locale. Pare o situaţie complicată, dar nu e aşa.

De fapt, problemele pe termen scurt au soluţii la care nu te poţi gândi. Cererea masivă de servicii alternative a crescut teribil competiţia locală care, după intrarea CISCO, era practic inexistentă. În prezent au apărut o groază de companii care suplinesc extrem de bine ieşirea CISCO. De altfel, la plecarea americanilor, mai mulţi manageri de companii au răsuflat uşuraţi, afirmând în interviuri publice că „în sfârşit au plecat cei de la CISCO!”.

Poate părea dubios, doar că, pentru a te putea dezvolta ai nevoie de un context nefavorabil. În condiţiile în care CISCO venea cu soluţiile gata optimizate şi la preţuri de dumping, dezvoltarea oricărei alternative era imposibilă. Să fim serioşi, alternative la soluţiile de videoconferinţă sau telefonie IP sunt ca puricii. Doar că preferi să iei totul de la CISCO deoarece îţi oferă alte avantaje la pachet(conformarea cu standardele de securitate, audituri la zi, garanţii, etc.). Degeaba vin eu cu o soluţie genială, mult mai flexibilă decât ceea ce oferă CISCO. Orice manager IT mă va respinge şi va lua fără probleme de la ei. Motivul? În principal aşa-zisele „garanţii”. Dacă se întâmplă să crape ceva de la CISCO nimeni nu-l va trage la răspundere pe manager, în schimb dacă a crăpat un soft furnizat de Diaconu, e jale. Oricine îl va întreba pe acel manager de ce a luat un soft de la o firmă autohtonă în loc să cumpere o „soluţie fiabilă şi certificată” de la liderul mondial. Cam aşa se tranşează treburile în IT. Şi aşa funcţionau şi la ruşi. De aceea plecarea de pe piaţă a CISCO este o binecuvântare pentru industria locală care astfel are un spaţiu de dezvoltare incredibil. Să vă mai spun că deja există soluţiile care înlocuiesc în proporţie de peste 95% echipamentele CISCO? Iar asta e abia începutul.  

Vom trece acum la alt capitol, de data aceasta de-a dreptul jenant pentru ruşi: chip-urile. Au surprins în actualul război echipamentele militare ruseşti în care sunt folosite chip-uri comune, gen cele utilizate pentru automatizări. Propaganda a transformat această realitate într-un capăt de ţară pentru a demonstra „incompetenţa ruşilor”. Partea pe care n-au văzut-o este tocmai ingeniozitatea. Echipamente care în SUA costă zeci de mii, sute de mii sau milione de dolari sunt produse în Rusia cu preţuri derizorii şi, de multe ori, au caracteristici net superioare produselor americane. De altfel, tocmai oferta extrem de ieftină de chip-uri i-a făcut pe ruşi să ignore aproape definitiv producţia domestică. Paradigma însă s-a schimbat, iar acum se dovedeşte că banul e chiar ultima şi cea mai nesemnificativă problemă.

SUA a început să investigheze exporturile tehnologice. FBI a inventariat chip-urile utilizate de ruşi şi, împreună cu producătorii, caută metode eficiente de a controla cu exactitate unde se duc. De-aici „analiştii lu' Peşte” au dedus că „americanii i-au terminat pe ruşi” deoarece aceştia nu mai au cu ce să-şi doteze armata, uitând însă că, în majoritatea cazurilor, e vorba de chip-uri comune, extrem de simplu de replicat şi care-au fost alese de ruşi din considerente strict legate de preţ. Acum, pentru calculele care se fac pe rachete, de multe ori mega-optimizate prin algoritm, replicarea chip-urilor e chiar banală. 

Asta însă nu înseamnă că problema e mai puţin jenantă pentru ruşi. După ce au avut criza alimentară la primele restricţii, ruşii au înţeles că dependenţa de exterior e critică. De aceea au reuşit într-un timp record să-şi dezvolte complet şi eficient industria alimentară. Acum, identificând problema tehnologică, au început să facă paşi clari pentru rezolvarea acestei dependenţe. În conformitate cu un plan publicat în urmă cu o lună, Rusia a stabilit paşii necesari pentru producţia domestică până în anul 2030 a chip-urilor în tehnologie de 28 nm.  De asemenea, a interzis importul de chip-uri altele decât cele produse în China. Acum tehnologia de 28 nm poate părea hilară în conditiile în care TSMC anunţă planuri de începere a producţiei de chip-uri în tehnologie de 2nm începând cu ... 2026. Nu e hilar?

Ba da, însă e vorba de acoperirea unui gol imens. În plus, planul Rusiei vizează dezvoltarea cu componente şi tehnologii interne a capacităţilor de 28 nm. Asta înseamnă extrem de mult. În plus, ajungând la o asemenea tehnologie, accelerarea nu mai e o problemă. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, în cazul în care planul respectiv reuşeşte, Rusia va deveni singura ţară din lume capabilă să-şi dezvolte absolut totul intern.

În linii mari, puteţi înţelege că războiul din Ucraina e unul cu bătaie mult mai lungă. Rusia are deja o grămadă de energie primară pe care îşi propune să o exporte din ce în ce mai mult ca produs finit şi mai puţin ca materie primă. În plus, prin noile planuri, vizează reducerea la zero a dependenţei de importuri. V-am spus cu ceva timp în urmă despre „blocurile tehnologice” care sunt pe cale să se formeze. Pe zi ce trece aceasta devine o realitate. Având o componentă puternic internalizată şi cu o alianţă deja pe faţă cu China, Rusia are capacitatea de a face un salt tehnologic extrem de important. Să vedem însă dacă situaţia politică internă va fi capabilă să se ridice la nivelul perspectivelor pe care le are Rusia.

10 comentarii:

  1. Parca imi vine in minte glumita aia (poate chiar cu miez de adevar) in care se spunea ca americanii cu NASA lor cu tot au cheltuit milioane de dolari pentru a proiecta un pix care sa scrie in imponderabilitate iar rusii in schimb, au folosit un creion pentru aceleasi functii :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "De ce din 2020 tot ce face centrul este contraproductiv?"
    Ghici? Ca de prosti nu sunt prosti. Urmaresc pas cu pas un manual tehnic de "utilizare".

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot să mă abțin!Super articolul in momentul in care slavă Ucraina se atinge.Citeam undeva despre China care au,poveste sau nu 12 înțelepți, aleși aleatoriu,de care se ascultă,sfatul, opiniile,de foarte mulți ani în urmă.De altfel,Dan,a povestit despre doi tipi,chinezi,care au scris o carte de strategie,care se studiază în școli... Acum, mă întreb eu,de ce nu ar avea și rușii sfatul înțelepților,unde politicul ascultă și rezolvă problemele națiunii?Eu am auzit o asemenea discuție,acum 30 de ani,la tele7abc,despre un sfat al specialiștilor, bătrânilor,cum doriți să-l numiți,care au ajutat la dezvoltarea industrială a României din anii 70-80.Poate sunt povesti pentru unii,dar,eu cred că fiecare țară are așa ceva,noi,din nefericire nu.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Începuse un amețit din Romania sa se prefaca a constitui un sfat al inteleptilor si sa se prefaca a vrea sa redreseze economic Romania. Nu stiu daca era nebun sau era omul evreilor in România cum ziceau unii, cert este ca facea invers decat pretindea ca vrea sa faca. Sfatul batranilor avea in proiect oameni mari, intelepti, ca Pesamosca, Justin Capra, Tudor Diaconu, " Mosul neamului romanesc".
      Ce credeti ca s-a intamplat?
      In timp ce noi ne dadeam cu capul de pereti sa gasim inteleptii necesari, citind si cautand pe net informatii despre toti cei ce faceau ceva bun pentru Romania si sunt inca in viață, dementul tragea de timp. Pana au murit toti.
      A doua gogoașa pe care ne-o vindea ca iluzie a fost despre redresarea economica a României. Ne punea sub nas mail-uri trimise catre Basescu, Boc si alti hoți ai tarii infiltrati prin politica cu labele la miere. Ca sa vedem cât munceste el pentru tărisooooarăăă.
      Oricum, redresare economica fara redresare morala este imposibila pentru ca hoțul nu se va abtine de la a fura, deci un nucleu format din hotii politicieni va atrage spre el tot hoti.
      Un sfat al batranilor alesi si dupa merite, si dupa moralitate ar alcatui exact nucleul cu vibratie ridicată ce ar atrage spre el oamenii potriviți.
      Piesa nepotrivita in puzzle va impiedica tot timpul restul pieselor sa se imbine potrivit. Si sunt multe asemenea piese ce se cred rotunde, un handicap cand vrei sa creezi o forma in care fiecare sa ne asezam in locul in care ne-am potrivi.
      Nebunul face si acum pe patriotul intr-un forum denumit chiar Sfatul batranilor. Culmea e ca unii inca nu s-au prins ca nu face nimic, vinde doar iluzii frumoase. Inca un pacalici la circ!
      Gustul amar al tradarii Romaniei si inteleptilor sai patrioti si morali de cateva cozi de topor dintre noi nu m-a parasit nici pana acum. La fel ca gustul sarat al lacrimilor varsate peste tara ce m-a crescut sa fiu ceea ce sunt acum.
      Păcat de sângele varsat!

      Ștergere
  4. Lasa ca tot romanii sunt cei mai "tari" si au cea mai mare "valoare"!

    https://cursdeguvernare.ro/a-conduce-o-tara-a-conduce-o-firma-cum-s-a-intors-romania-echilibre-macroeconomice-in-criza-de-acum-10-ani.html

    bonus:
    https://ortodoxinfo.ro/2022/06/11/presa-occidentala-romania-s-a-oferit-sa-preia-migranti-sositi-in-statele-membre-mediteraneene/

    RăspundețiȘtergere
  5. Opinia mea, pe care, daca autorul blogului o va permite publicata, o veti putea verifica peste cativa ani:

    La fel ca in cazul altor tari cu resurse naturale si umane ample (de exemplu Iran sau Venezuela), dar fara un model de guvernare care sa ajute la reducerea coruptiei, sa permita (macar partial) libertatea de exprimare si de asociere si sa incurajeze concurenta reala in economie (care este poate cea mai puternica forta din spatele inovatiei), economia Rusiei, decuplata de la fluxurile comerciale si informationale internationale nu va face fata.

    Bineinteles, asta nu inseamna ca va fi foamete, ci doar ca rusul "mediu" va ramane din ce in ce mai mult in urma fata de europeanul, chinezul si americanul "mediu" din perspectiva standardului de trai.

    Dar, stiu si eu, poate chiar le va placea asta, si se vor simti incalziti cand isi vor inveli inapoierea si saracia in steagul mamei Rusia, ca niste patrioti anti-occidentali adevarati ce se afla...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot sa te asigur de pe acuma ca visul tau umed nu se va implini. Va fi exact invers.
      Calatoriile exotice ale vesticilor se vor opri in 2030
      Masinile cu motoare cu ardere interna... OUT!
      Joburi IOC
      Mincare?...insecte si vegetale sece in loc de carne
      Constructiile care vor folosi ciment OPRITE

      Deci unde-i nivelul mai ridicat? Da, doar in imaginatia unora.

      Ștergere
    2. Pana acum, in atatea si atatea cazuri, istoria a aratat ca in societatile dictatoriale si corupte dezvoltarea economica este sever limitata. Fara dezvoltare economica, nu se poate vorbi de un nivel de trai ridicat pentru populatie in ansamblul ei.
      De la mine se vede ca mai degraba dvs aveti un vis umed. Vom vedea cine are dreptate, si cine se inseala (poate amandoi?)...

      Ștergere
  6. "Orice manager IT mă va respinge şi va lua fără probleme de la ei. Motivul? În principal aşa-zisele „garanţii”. Dacă se întâmplă să crape ceva de la CISCO nimeni nu-l va trage la răspundere pe manager, în schimb dacă a crăpat un soft furnizat de Diaconu, e jale. Oricine îl va întreba pe acel manager de ce a luat un soft de la o firmă autohtonă în loc să cumpere o „soluţie fiabilă şi certificată” de la liderul mondial. Cam aşa se tranşează treburile în IT."

    Asa se trateaza treburile in companiile PLINE DE PROSTI din IT.
    Intr-o companie detinuta si condusa de oameni inteligenti, absolut orice imbecil ce deschide gura si pronunta cuvantul Microsoft, IBM, Oracle, Cisco, Juniper, Amazon, SAP, Salesforce, etc ESTE CONCEDIAT IMEDIAT fara discutii si comentarii indiferent de functia/pozitia pe care o ocupa in acea companie, presupunand prin absurd ca a fost angajat!
    Imbecilii astia "managerizeaza" ceva in firma in care sunt angajati, sau SUNT AGENTI DE VANZARI pentru terte companii?
    Imbecilii astia sunt angajati sa produca bani si profituri in compania in care lucreaza, sau pentru o terta companie?
    Intr-o companie detinuta si condusa de oameni inteligenti, la nivel de infastructura, obiectivul pricipal este evitarea a ceea ce se numeste "vendor lock-in". Este cerere mare de programatori si diversi alti specialisti pe piata IT, pentru simplul motiv ca in companiile conduse de oameni inteligenti se creaza in mod intern departamente de IT care sa dezvolte, sa intretina si sa extinda infrastructura INDEPENDENTA a companiei. Daca compania este mai mica si nu isi permite crearea ppropriului departament de IT, atunci apeleaza la o terta companie specializata pe crearea de solutii custom, bazate pe platforme independente sau foloseste solutii open-source care sunt deja create si testate de mai mult timp pe piata (Jenkins, Apache Kafka, Apache OFBiz, etc). De ex daca alegi Oracle Unbreakable Linux + Oracle Java + Oracle DB + Oracle Cloud pentru ca au "certificari" si "suport", in loc sa alegi Debian Linux + Eclipse Temurin + Apache Ignite + propriile servere cu software proptiu/custom sau open source, se numeste ca ESTI TOTAL CRETIN Neninca'!

    https://en.wikipedia.org/wiki/Vendor_lock-in
    https://www.youtube.com/watch?v=rKG6nvk9xlE

    https://upperedge.com/oracle/what-oracle-doesnt-want-you-to-know/
    https://upperedge.com/oracle/oracle-gets-creative-with-cloud-selling-tactics/
    https://upperedge.com/oracle/top-3-reasons-oracle-java-users-are-unknowingly-out-of-compliance/
    https://www.infoworld.com/article/3284164/oracle-now-requires-a-subscription-to-use-java-se.html
    ...



    "Vom trece acum la alt capitol, de data aceasta de-a dreptul jenant pentru ruşi: chip-urile... Asta însă nu înseamnă că problema e mai puţin jenantă pentru ruşi"

    Nu este absolut nimic jenant aici!
    Pe de o parte:
    https://www.google.com/search?q=russia+risc-v+processor+licence
    https://riscv.org/about/

    Pe de alta parte:
    https://openpower.foundation/blog/the-next-step-in-the-openpower-foundation-journey/
    https://linuxfoundation.org/press-release/the-linux-foundation-announces-new-open-hardware-technologies-and-collaboration/



    "Rusia are deja o grămadă de energie primară pe care îşi propune să o exporte din ce în ce MAI MULT CA PRODUS FINIT şi mai puţin ca materie primă. În plus, prin noile planuri, vizează REDUCEREA LA ZERO A DEPENDENŢEI de importuri."

    Asta este strategia inteligenta prin care se conduce o tara/natiune, o firma/afacere, o... familie!
    Cine are impresia ca exista vreo diferenta intre felul in care se stabilesc bugetul/finantele si interesul/independenta unei natiuni, a unei afaceri, sau a unei... familii, e cel putin dus cu capul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu cred la fel, pe modelul primelor sanctiuni, Rusia v a intoarce si de data asta situatia in favoarea sa! Poate chiar in 2-3 ani vor fi primele rezultate.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)