Venitul universal de bază

N-ar fi mai bine să nu mai muncim şi să ni se dea banii strict necesari traiului? La criza trecută a făcut furori Zeitgeist, un film în care li se spunea oamenilor că acum maşinăriile pot face singure munca, astfel încât nu mai sunt necesari oamenii în procesul de producţie. De ce să te duci la serviciu în condiţiile în care munca fizică nu mai e necesară? Şi dacă tot nu te duci la serviciu, de ce nu ţi-ar asigura statul un venit garantat astfel încât să nu mai ai treabă cu nimic? N-ar fi bine?

Dacă adresez public această întrebare, peste 90% ar răspunde entuziasmaţi că da, asta-i soluţia. Şi, fiecare în felul său, se va gândi la propriile experienţe: un şef tembel care-l ţine peste program, un patron pervers care-n ziua de salariu cere ceva „supliment” de la angajate s.a.m.d. Iată o soluţie novatoare scoasă din joben care ar aduce fericire în societatea noastră. Nu-i aşa?

Ei bine, nu, nu-i aşa! Perioada în care mi-am propus să nu fac nimic a fost cea mai nasoală din viaţa mea. E o diferenţă aici: când mi-am propus să nu fac nimic, mi-am propus-o pe banii mei. Ar fi fost oare mai incitant dacă asta ar fi posibil pe banii altora? Evident că nu. Şi-o să vă explic imediat de ce.

În momentul în care primeşti ceva pur şi simplu se creează o obligaţie a ta faţă de cel care-ţi dă. Acum, în ziua de salariu, cel care te plăteşte nu-ţi poate spune că îi eşti dator pentru banii pe care ţi-i dă. Mă rog, unii tâmpiţi au pretenţia că salariaţii trebuie să le mulţumească pentru că le dau un salariu. Vorbesc însă de chestiunea normală: ai muncit o lună, ştii că ţi se cuvine salariul şi punct. Nu mai există discuţii. 

Există însă prin companii tot felul de oameni pe care ceilalţi îi văd ca pe nişte inutili, dar care-şi iau banii de pomană. Ce-i cu acei oameni? Ei sunt hârtia de turnesol pe care trebuie s-o urmăriţi. De cele mai multe ori sunt incapabili, n-au habar de nimic şi decât să-i pui să facă ceva mai bine faci tu. Recunoaşteţi modelul? Ei bine, aceşti oameni excelează prin ceva, anume prin slugărnicia lor. Niciodată n-ar îndrăzni să-şi vorbească şeful de rău. Mai mult, dacă aud de vreo „conspiraţie”, toarnă imediat. Aceste persoane ne fac greaţă cu servilismul lor şi, la fiecare ocazie, sunt luaţi în tărbacă de către colegi.

Privind însă din punctul de vedere al yesmenilor, situaţia capătă contur. Ei ştiu că sunt inutili şi că sunt urâţi de ceilalţi din colectiv, în ciuda încercărilor pe care le fac pentru a se integra. Iar de comportat se comportă aşa întrucât şeful care-i ţine în spate e binefăcătorul lor şi se simt obligaţi faţă de el. Mai mult, înţeleg că dacă acel şef zboară, le zboară şi lor job-ul, iată motivul acelei teribile slugărnicii.

Să extindem acum la nivelul întregii societăţi. Dacă aţi primi lună de lună de la stat nişte bani pe gratis, oare nu v-aţi transforma din punct de vedere psihic în ceva similar tipologiei pe care am descris-o mai sus? Oare nu v-aţi simţi datori statului care vă ţine în spate? Ba da, aţi căpăta imediat acea dependenţă ucigătoare. Într-o lume în care aproape nimeni nu are de lucru, ce te faci dacă statul îţi taie stipendia? N-ai decât să mori deoarece, cel mai probabil, acel venit garantat e gândit astfel încât să nu mori de foame. Şi dacă toţi cei din jurul tău trăiesc strict din aia, e clar că nici dacă te apuci de cerşit n-ai prea mulţi sorţi de izbândă. Înţelegeţi socoteala?

Astfel devii supus, nu treci sub nicio formă peste „recomandările” autorităţilor. Ţi se cere să nu ieşi din casă, nu ieşi! Ţi se spune să te vaccinezi, te vaccinezi. Ţi se cere să te chip-ezi, pui două chip-uri, ca să fii sigur că funcţionează unul dintre ele.

O să merg însă şi mai departe şi vă voi spune că dacă aş vrea să creez un program deştept de exterminare a populaţiei, fix asta aş face. Un om fără activitate nu trăieşte mai mult de 10 de ani. Sedentarismul şi consumul de alcool(care consum vine de la sine) transformă indivizii în monştri de grăsime, plini de boli cronice. Stai pe un fotoliu, consumi doar rahaturi şi bei. Cam asta e ciclul care are ca efect lichidarea în câţiva ani a întregului „surplus social”. 

De aceea cred că ar trebui să vă sperie perspectiva unei asemenea societăţi. Nu doar că s-ar ajunge rapid la o tiranie absoltă, dar, mai rău, asta ar fi cea mai scurtă cale către exterminarea oamenilor.