Dezordinea de după colţ

Într-o oarecare măsură setupul economic actual este unul similar pattern-ului din anii 70-80. Situaţia economică a SUA este oarecum similară celei de atunci. Pentru a-şi păstra avantajele în Războiul Rece, SUA a fost nevoită să sponsorizeze globalizarea începută în anii 60. Aşa au apărut vedetele economice ale acelor vremuri(Japonia, de exemplu). Prin 1985 însă deficitul de cont curent al SUA atinge recordul de 3.3% din PIB. Iar asta, alături de alţi factori majori, necesita o ajustare urgentă. Aşa a apărut Acordul Plaza care a constat în devalorizarea ordonată a dolarului pentru a permite revenirea competitivităţii economiei de bază a SUA. Acel acord a consimţit intrarea Japoniei în rândul marilor economii ale lumii, dar preţul a fost plătit cu aşa-numitul „deceniu pierdut”, din care Japonia n-a ieşit nici azi. 

Panta descendentă a deficitului de cont curent a SUA, pe care o vedeţi din 1990 până în 2006 - moment în care se atinge recordul de aproape 6% din PIB - reprezintă preţul plătit pentru subvenţionarea globalizării pe model american(Davos-WEF). Ajustarea pe care-am avut-o ca efect al crizei din 2008 a ajutat reducerea deficitului de cont curent la 2.6% în 2009 şi, până în 2017, la 1.9% din PIB. 

Doar că acea criză a fost una care nu a fost rezolvată ortodox, prin mecanisme sănătoase, ci printr-o răsturnare a  căruţei cu bani în mijlocul curţii, consfinţind un imaginar model economic bazat pe o masă monetară infinită, care să inunde pieţele oricând ar fi nevoie. Practic, din 90 până în prezent am avut un model expansionist bazat pe un export ieftin de dolari din care-au profitat economiile lumii aderente la modelul globalist dolaro-centric. Însă treaba asta nu merge la infinit. 

Ce-a fost Pandemia? O încercare de reajustare a bazelor economice mondiale printr-o mişcare calculată. Pentru noi, cei de rând, a fost un întreg circ, însă la vârf a fost o mişcare perfect sincronizată la care au pus umărul toate economiile lumii. Motivul e mai simplu decât vă puteţi imagina: într-o purificare economică - extrem de necesară în prezent - n-ar fi existat câştigători, ci numai perdanţi. Asta nu are curaj să spună niciun politician. Şi de aceea s-a intrat în scenarii demente: restricţii care-au făcut praf sănătatea mentală a oamenilor, stoparea tratamentelor pentru bolnavii cronici - care-a adus un număr imens de victime nevinovate - sau farsa vaccinurilor care-a creat grave probleme de sănătate publică. Nimeni n-a crâcnit în ceea ce priveşte mega-blatul făcut de mai marii momentului.

Însă experimentul a eşuat, semnalându-ne că e cam fiecare pe barba proprie. De-aceea ruşii s-au aruncat pentru a-şi face ordine în gospodărie prin pedepsirea copilului golan Ucraina. O criză care-a creat un nou model gândit de SUA, anume o reîntronare a Războiului Rece, prin solidarizarea economiilor SUA din Europa şi de aiurea. SUA, prin intermediul Regatului Unit, a băgat băţul prin gard, obligând practic Rusia să atace Ucraina întrucât asta, dincolo de nebunie, ar fi rezultat şi într-o reechilibrare a deficitului de cont curent al SUA. Şi, în acelaşi mod, SUA incită Taiwanul să supere China din dorinţa de a sufoca ţara de a Răsărit într-un război de uzură. Care-i însă miza?

O înfrângere a Rusiei ar însemna împărţirea fostului imperiu în mai multe state independene care-ar sfârşi cu jefuirea de facto a resurselor rămase nimănui. Cam ceea ce au făcut cu „democratizarea” în Estul Europei. Acelaşi lucru s-ar întâmpla şi prin pierderea confruntării dintre China şi Taiwan. „Democraţii vestici” ar instrumenta aproape instantaneu mişcări etnice separatiste care-ar sfâşia China şi ar distruge absolut toată bunăstarea de acolo. Este modelul care-a surâs aproape instantaneu SUA. Acum americanii se cred în poziţia lor din 1990, uitând însă un amănunt esenţial: în 1990 SUA chiar era cea mai puternică economie a lumii! 

Acum lucrurile arată radical diferit. Orice reformă iniţiată în SUA devine inutilă. Lupta împotriva inflaţiei va produce o inflaţie şi mai mare. Iar oricare dintre accidentele războaielor în desfăşurare riscă să detoneze definitiv averea conspiratorului american. 

Ceea ce mi se pare totuşi  ciudat este faptul că mişcările de pre-ajustare economică au început, în ciuda situaţiei geopolitice complexe. Capitalurile zboară dinspre periferie spre centru pentru a se proteja de riscuri, ceea ce crează premisele unor probleme fără precedent în economiile-sclav sau în cele care şi-au bazat modelul economic pe împrumuturi masive care să le susţină exporturile la fel de masive.

Însă schimbarea de direcţie a fluxurilor financiare, deteriorarea lanţurilor logistice şi întreaga dezordine creată pare a avea o soluţie, un plan de acţiune care urmează să fie pus în aplicare. Iar acest plan care poate fi?  âE un fel de cacealma în care toată lumea de la masă se bazează pe „mâna bună” a regelui. 

A spus cineva digitalizare?

Oups, iată cum iese iepurele din joben. Care-i treaba cu digitalizarea? Din nou trebuie să ne întoarcem la istorie. Ce s-a întâmplat în anii 70-80? SUA conştientizase că nu-şi mai poate baza economia pe petrol întrucât tocmai atinsese vârful de producţie, urmând ca întreaga zonă a hidrocarburilor să cadă. Ca în orice economie stagnantă se strânseseră o groază de domenii toxice care, pur şi simplu, nu mai funcţionau. Ajustarea a fost una dură, care-a sacrificat toate aceste domenii: ceva de genul „ceea ce merge merge, ceea ce nu merge trebuie omorât”. Simplu, nu-i aşa? 

Ca şi atunci proiecţia vizează omorârea domeniilor care nu merg. Însă, spre deosebire de atunci, acum la cârma SUA se află idioţii care-şi propun să îngroape economia bazată pe hidrocarburi, dar nu externalizând-o, ci statutând obligaţia tuturor ţărilor să se alinieze „luminii de la apus”. Asta pentru a putea menţine o poziţie de leadership a SUA şi pentru a nu exista parteneri indiscplinaţi care să profite de avantajul lor economic bazat pe hidrocarburile din ogradă. Şi totuşi, chiar şi aşa, care-i zona tractor a noii economii?

V-am spus că la comand SUA se află idioţii şi de aceea modelul găsit este acelaşi cu cel al anilor 80, anume IT-ul care-ar veni cu impulsul digitalizării totale. Asta ar eroda definitiv un număr de cel puţin 20% din locurile de muncă, locuri de muncă pe care nu le vom mai vedea niciodată. Teoretic estimarea se bazează pe „creşterea exagerată a nivelului de trai”, care-a făcut să se ajungă la o criză a locurilor de muncă. Sună interesant, nu-i aşa? Tocmai ce-a fost descoperit panaceul. 

Doar că nu trebuie să credem că mai există vreo lumină pe lumea asta. Indiferent care-i poziţia faţă de SUA, ţările lumii chiar cred în „minunea digitalizării”. De aceea Rusia e disperată să-şi realizeze propriul ecosistem digital, în timp ce China întăreşte teroarea executată faţă de cetăţeni, teroare care va sfârşi cu chiparea întregii populaţii. 

Soluţia însă nu e înaintarea într-o zonă extrem de nesigură şi absolut limitată ca vector de dezvoltare. După cum bine constataţi, marile victorii ale zonei IT sunt platformele oferind servicii pe modelul mainframe-urilor anilor 70-80. Chestiunea care trebuie înţelesă este că pe acea vreme tehnologiile erau în stadiu incipient, acum cunoscând deja maturitatea. Iar ceea ce acum e centralizat, treptat se va descentraliza ca efect al „inflaţiei de putere de calcul la purtător”. Dacă va exista o digitalizare, aceasta va fi una haotică, descentralizată, cu efect marginal asupra modelului economic.

Nu mai insist cu demonstraţiile. Doar spun că, din punctul meu de vedere, criza care urmează a fi una absolut aberantă, generată de lipsa unei soluţii sua de căutare a salvării în false soluţii. Va fi o criză absolut dezorganizată, în care interesele diametral opuse vor concura la un haos şi mai mare, formând un vârtej care va scufunda şi mai mult economia mondială deoarece toate teoriile care păreau a funcţiona îşi vor dovedi disfuncţionalitatea într-un mod tragic pentru cei mai mulţi. Picajul va fi dat de imposibilitatea salvarii modelului ultraliberal. De câştigat nu va câştiga nimeni. Vor(vom) pierde toţi deoarece din iluzie nu are nimeni ce câştiga. Iar de trăit, în ultima vreme, s-a trăit doar pe bază de iluzii.