duminică, 28 august 2022

Care ordine mondială va fi?


Ordinea mondială a picat!  Asta ştim deja. E limpede că nu mai există absolut nicio regulă de neîncălcat. Poate cea a utilizării armelor nucleare, însă, după ce am văzut declaraţia efectiv aberantă a cretinei care urmează să devină premier al Marii Britanii, ne dăm seama că inclusiv cutuma - deoarece nu e regulă - evitării autodistrugerii nu mai funcţionează. Generaţia degenerată care conduce destinele omenirii efectiv nu mai are niciun reper.

Marea întrebare pe care şi-o pun toţi - chiar şi cei care sunt „experţi” şi dau verdicte tranşante - este cea referitoare la noua ordine. Care va fi ea? Cea prorocită de nulitatea Schwab de la Davos sau cea a Rusiei, Chinei sau a mai ştiu eu cui? Răspunsul pe care vi-l pot da acum - şi cred că nu greşesc - este simplu: niciuna. Sau, mai bine spus, în prezent nu putem şti ce va rezulta din nebunia care urmează.

De fapt ordinea mondială nu a picat acum, ci a picat încă de la prăbuşirea Estului Europei. Iar prăbuşirea Estului a fost văzută ca o operaţiune strategică menită a conduce către o gestionare mai bună a resurselor planetei. Totul se baza pe analizele „Clubului de la Roma” în ceea ce priveşte epuizarea resurselor. Doar că acel club în 1970 prevestise epuizarea tuturor hidrocarburilor în 40 de ani, în condiţiile menţinerii consumului la nivelul de atunci. Suntem în 2022 şi, culmea!, resursele nu par a se fi epuizat. Acelaşi „Club de la Roma” stă şi la baza predicţiilor privind dezastrul climatic. Doar că iniţial prevăzuse o glaciaţie pentru ca acum să prevadă o încălzire teribilă a planetei. Întreaga non ştiinţă climatică îşi are originile şi în această instituţie aşa-zis „de elită”. 

Picajul ordinii mondiale a venit şi ca efect al epuizării modelului introdus de Revoluţia Franceză. Societatea democratică, pactul social şi întreaga ideologie şi-au epuizat rezervele odată cu picajul celei mai „sofisticate şi avansate” dezvoltări ale Revoluţiei, anume societăţile socialist-comuniste din Estul Europei. Experimentul comunist a arătat limpede şi destul de accelerat că o asemenea societate pur şi simplu ajunge să se sufoce atât din caza tiraniei cât şi ca efect al picajului economic intern. 

Un dezastru geopolitic atât de mare trebuia să vină la pachet cu soluţia pe care, teoretic, o avea la îndemână câştigătorul, adică blocul Vestic.  Care era aceasta? Capitalismul? Ei bine, nu. Vestul se cam îndepărtase binişor de capitalismul fundamental. Ceva mai târziu s-a dovedit că învingătorul stătea din punct de vedere economic aproape la fel de rău ca învinsul, doar că avea un marketing mai bun, putând să mimeze succesul. Întreaga bunăstare occidentală era bazată nu pe modelul său economic, ci pe aceeaşi meteahnă pe care o au anglo-saxonii de-atâta amar de vreme, anume colonialismul. Sau, mai bine spus, sărăcirea extremă a coloniilor în favoarea bunăstării de acasă. La momentul prăbuşirii Estului, Vestul se clătina. Iar pieţele avide de junk-uri ale Estului au revitalizat Vestul. Asta e realitatea. De aceea NATO nu s-a desfiinţat odată cu Tratatul de la Varşovia. Pentru că piraţii aveau nevoie de arme ca să jefuiască. Şi, pe faţă sau pe dos, au tot făcut-o barbar în ultimii treizeci de ani. 

Putem limpede să spunem că anii care au trecut de la picajul Estului Europei au fost unii în care ordinea mondială a fost erodată de către Vest în general şi de către SUA în special. Aveţi nevoie de dovezi? OK, ele există: dezintegraea Iugoslaviei, Kosovo, Războiul din Irak, tragedia ascunsă din Yemen, Primăverile Arabe, Revoluţiile colorate s.a.m.d. Toate acestea au fost elemente ale dărâmării ordinii mondiale. Iar căutând iniţiatorii veţi constata cu stupoare că cei care-au dărâmat-o au fost Vesticii. Estul era mult prea slab. Rusia a încercat să se reconstruiască pe ascuns şi de aceea - mimând participarea la tirania „jandarmului mondial” - era mai degrabă absentă de la încălcărle grosolane ale ordinii de drept. Desigur, se găsea de fiecare dată câte un oficial de rang înalt care să critice, dar cine-l asculta? 

Aţi văzut în toţi aceşti ani o retorică specifcă regelui-soare: de la celebrul „statul sunt eu”, forţele Vestului au postulat că „lumea suntem noi”, dărâmând absolut toate regulile şi cutumele care guvernaseră până atunci ordinea mondială. Chiar şi acm, pe baza acelei idei de-a lor spun că „întreaga lume se opune Rusiei”. Care întreaga lume? Cele 10 ţări?  

Aşadar, după cum bine observaţi, vechea ordine a fost distrusă de Vest. Oare de ce? Un răspuns ar fi acela că Vestul se considera invulnerabil. Şi-ar mai fi ceva: acelaşi Vest credea că modelul Revoluţiei Franceze poate fi înlocuit cu modelul neo-aristocratic. Cum vine asta? După ce-ai distrus regi şi împăraţi, după ce ai distrus întreaga aristocraţie a lumii, de ce ai instaura alta? Simplu: pentru că ea există. Forţele care stau în spatele capitalului mondial şi care-au reuşit să acapareze o cantitate imensă din bunurile planetei vor să beneficieze de ele, mai precis să-şi impună punctul de vedere într-un mod direct, fără atâtea ocolişuri care pot de multe ori să conducă la eşec. Iar calea găsită este una surprinzătoare. Dacă în fabula celebră a lui Grigore Alexandrescu tâlcul este acela „Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”, metoda originală găsită de arhitecţii noii lumi ar fi aceea „Că voi egalitate dar doar pentru căţei”. Iată cheia în care trebuie înţeleasă toată forţarea pseudo-filosofică a nulităţii Schwab. 

Mijlocul în care se vrea pusă în aplicare noua cheie este cel al dezordinii absolute din care să rezulte „soluţia”, adică o organizare aproape identică Revoluţiei Franceze. Ceea ce s-a făcut odată se poate face şi a doua oară - gândesc arhitecţii noii ordini. De-aici vin „soluţiile” reprezentate de „Great Reset” şi care se vor puse în aplicare prin intermediul pricipiului alchimic „solve at coagula”. Sau, ca să sune cunoscut, Build Back Better. Adică dărâmăm pentru a reconstrui mai bine de la zero. Frumos, ce să spun!

Există însă o problemă. Dincolo de faptul că se vrea repetată Revoluţia Franceză - care deja a mai fost repetată în Rusia anului de graţie 1918 - marea problemă este că acum sunt alte realităţi. Cei aflaţi în spatele noii revoluţii se gândesc să o pună în aplicare aşa cum au făcut şi-n celelalte cazuri: vărsând valize cu bani pentru întărâtarea spiritului revoluţionar sau - pentru cei care se supun - aceleaşi valize cu bani se răstoarnă pentru implementarea utopiei. Întărâtarea spiritului revoluţionar o tot vedeţi făcută prin intermediul organizaţiilor teroriste ale lui Soros. Iar implementarea utopiei aţi văzut-o împlinindu-se în Sri Lanka. 

Unde-s problemele de funcţionalitate ale Noii Ordini? În primul rând, accelerarea societăţii ca efect al introducerii tehnologiei, are o aplicabilitate de-a dreptul deranjantă pentru armata de strânsură a utopicilor: se poate verifica mult mai uşor şi mult mai rapid viabilitatea unui model. Tocmai acesta este motivul pentru care a picat fulgerător experimentul utopic din Sri Lanka şi tot acesta este motivul pentru care s-a prăbuşit atât de ruşinos utopia americană din Afgaistan. Apoi e greu de crezut că vei putea supune o planetă întreagă unui centru de putere ascuns, asta în timp ce-i transformi pe toţi ceilalţi în „oi egale”. La ora actuală există centri serioşi de putere în lume şi e imposibil de crezut că se va putea obţine consensul tuturor acestora doar aruncându-le o ciozvârtă pe care ei oricum o au. Dacă veţi analiza cu atenţie veţi constata absolut toată retorica „noii ordini” pică. De-aceea avem reacţii atât de violente precum cea a Rusiei. Care Rusie nu propune o nouă ordine, ci, într-un strigăt de disperare, încearcă să reinstaureze vechea ordine mondială. Într-un fel am putea vedea în propunerea Rusiei un apel la logică, o tentativă de păstrare a ceva ce şi-a dovedit viabilitatea în trecut. 

Însă nici Rusia nu are dreptate, la fel cum nici neo-aristocraţii nu au dreptate. În timp ce ordinea visată de Rusia e inaplicabilă în prezent, odinea visată de tabăra cealaltă e inaplicabilă din cauza caracterului său eminamente utopic. Dacă Revoluţia Franceză a reuşit să-şi impună modelul timp de 200 de ani, asta nu înseamnă că în prezent revoluţia visată de cei cu valizele doldora de bani fără valoare poate rezista mai mult de 1-2 ani. Iată realitatea!

Întreg arsenalul trecutului e epuizat în ciuda faptului că s-au făcut eforturi monumentale de imbecilizare a populaţiei. Arhitecţii au eşuat în generarea revoluţiilor tocmai acolo unde şi-au propus. Toate nebuniile pe care le vedeţi implementându-se au ca scop generarea nervozităţii până la atingerea punctului de fierbere. Astfel, după explozie, se speră că masele îndobitocite vor fi conduse precum oile. Oare? Ei bine, nu prea e aşa. În Vest societatea e atât de cretinizată încât nici nu se mai enervează în faţa legilor absurde; pur şi simplu merge mai departe ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În alte părţi elementele care s-ar dori să enerveze populaţia nu sunt adoptate tocmai din cauza nervozităţii populaţiei şi a temerii celor de la butoane că vor fi lichidaţi. Astfel, marea revoluţie mondială - care ar fi trebuit să se desfăşoare în acelaşi timp peste tot pe planetă - efectiv se amână. Nu poate fi pornită deoarece însăşi acest principiu al sincronicităţii perfecte e utopic. Iar dacă Marea Revoluţie nu se desfăşoară în acelaşi timp peste tot, posibilitatea să reuşească e imposibilă. Nu poţi veni în faţa celorlalţi(adică a celor care nu s-au revoltat programat) cu un model de societate tiranică şi egalitaristă, în care oamenii trăiesc la limita subzistenţei şi în care cei mai fericiţi sunt sclavii care-şi găsesc de lucru, muncind până la epuizare. Pur şi simplu nu va aplica nimeni aşa ceva! De aceea implementarea „Marelui Reset” presupune răzmeriţa generală, astfel încât după tragediile care vor fi consemnate să apară „sfântul Klaus” cu soluţia pe care- tot repetă precum o moară stricată. 

În concluzie vă spun că, în realitate, trăim într-o lume în care nu mai există nicio ordine. Veţi constata asta în momentul în care veţi vedea desfiinţarea unor instituţii care-au stat a baza fostei ordini mondiale. ONU ar fi una dintre ele. Ştiu, acum o asemenea desfiinţare pare imposibilă, dar „aveţi puţintică răbdare” întrucât vă promit că veţi avea parte de toate acestea în timpul vieţii. 

E bine sau rău că nu (mai) avem o ordine mondială? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că asta e realitatea şi de la ea trebuie să pornim. Iar în ceea ce priveşte noua ordine mondială, până cândnu vom vedea un model funcţional de societate ea nu va exista.

33 de comentarii:

  1. ”. „O, popoare, ceasul vostru este hotărât. Dacă şi la ceasul stabilit nu vă întoarceţi către Dumnezeu, El vă va zdruncina cu putere şi vă va trimite nenorociri îngrozitoare să vă asalteze din toate părţile”. „Semnele ameninţătoare ale convulsiilor şi haosului se pot vedea încă de pe acum, cu atât mai mult cu cât actuala ordine se dovedeşte atât de defectuoasă”.
    „Ne-am obligat să asigurăm triumful Tău pe pământ şi să înălţăm Cauza Noastră deasupra tuturor oamenilor, deşi n-am găsit niciun suveran dispus să-şi întoarcă faţa către Tine”. –Gleanings from the Writings of Bahá’u’lláh

    Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh
    Se va dezvolta negreşit o formă de supra-stat mondial în favoarea căruia toate naţiunile lumii vor renunţa de bunăvoie la orice pretenţie de a face
    război, la anumite drepturi de impunere a taxelor şi la toate drepturile de menţinere a armamentului, exceptându-l pe cel necesar menţinerii ordinii în
    interiorul graniţelor lor. Un asemenea stat va trebui să includă în cercul funcţiilor sale o putere executivă internaţională, capabilă să exercite o autoritate supremă şi permanentă asupra oricărui membru recalcitrant al comunităţii; un Parlament Mondial, ai cărui membri vor fi aleşi de popoarele ţărilor respective, cu confirmarea ulterioară a guvernelor corespunzătoare; un Tribunal Suprem ale cărui hotărâri vor fi obligatorii, chiar dacă părţile în cauză
    nu vor consimţi de bunăvoie să-i supună cazul lor spre judecată. O comunitate mondială în care toate barierele economice vor fi răsturnate pentru totdeauna, iar interdependenţa dintre Capital şi Muncă va fi definitiv recunoscută; în care zarva fanatismului şi luptelor religioase va amuţi pentru totdeauna; în care flacăra animozităţii rasiale va fi în sfârşit stinsă; în care un singur cod de legi internaţionale – rodul unei judecăţi bine gândite a statelor federale – va dispune, ca mijloc de sancţiune, de intervenţie imediată şi coercitivă a tuturor forţelor unităţilor federale; şi în sfârşit, o comunitate mondială în care frenezia unui naţionalism capricios şi militant va face loc
    unei conştiinţe trainice de cetăţean mondial.

    https://bahai.org.ro/wp-content/uploads/2019/02/Bahaullah-si-era-noua.pdf
    Credinta Bahai are statut consultativ ONU, iar scrierile ei revelate peste 100 de volume contin invataturile ordinei mondiale.
    Administratia Bahai este cea mai avansata forma de organizare administrativa, administratie revelata in scrierile fondatorilor din 1844. Pentagon, Vatican folosesc aceasi structura administrativa Bahai. Arafat insusi a folsit schema administrativa bahai la Smurd si in fabricarea unui "stat in stat", ceea ce dovedeste eficienta invataturilor administratiei bahai revelate despre ordinea mondiala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E profund religios si plin de har dl. dr. ! Cum de nu ne-am dat seama, biet popor ignorant ce suntem...!

      Ștergere
    2. Bunica știa o vorbă din bătrâni similară cu NO COMMENT:
      "Unde-i deșteptăciune multă e și rătăcire multă!"

      Ștergere
  2. Evenimentele violente şi pline de patimă care în ultimii ani au ajuns la o asemenea stare de încordare încât au atins aproape punctul unei totale prăbuşiri a structurii politice şi economice a societăţii sunt prea numeroase şi complexe pentru ca , în cadrul acestei expuneri generale, să se poată face o apreciere adecvată a caracterului lor. Şi oricât de dureroase au fost aceste calamităţi, ele nu par să fi atins punctul culminant, nu par să-şi fi exercitat întreaga forţă destructivă. Intreaga lume, din oricare unghi am privi-o, ne oferă spectacolul trist şi jalnic al unui vast organism slăbit şi muribund sfâşiat din punct de vedere politic şi strangulat economic de forţe pe care nu le mai poate stăpâni şi nici măcar înţelege.

    RăspundețiȘtergere
  3. E mai complicat. Niciodată în istorie nu s-a mai întâmplat să nu fie nevoie de sclavi. Către asta ne îndreptăm, aceasta va fi noua paradigmă. Din cauza asta se vorbește despre Venitul Universal de Bază (UBI), din cauza asta Yuval Noah Harari vorbește despre Workplace Automation & the "Useless Class". În sfârșit, de asta se vorbește că planeta e suprapopulată, nu de dragul balenelor ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Automatizarile alea la care viseaza imbecilul ala sunt facute tot de oameni. Fara oameni nu poti face nimic. IA e facuta tot de oameni si nu e IA de fapt, e impropriu si arogant numita IA ca e putere de calcul enorma si algoritmi sofisticati, care algoritmi sunt facuti tot de oameni, nu de masini. Masina nu poate avea inteligenta ci doar putere de calcul. Asta nu inteleg sau nu vor sa inteleaga imbecilii. Deci fara oameni se va prabusi orice constructie mai devreme sau mai tarziu.

      Ștergere
    2. @Zummuz, Probabil că Harari e cam prost și „nu pricepe cum devine cazul”, dar IA este „putere de calcul și algoritmi” în aceeași măsură în care orice creier este acest lucru. Puțini sunt oamenii care au interacționat cu o IA de tip general (Artificial general intelligence - AGI). Așa ceva nu a mai existat până acum și este lipsit de modestie să credem că putem înțelege sau măcar intui impactul pe care îl va avea aceasta asupra omenirii.

      Automatizarea și productivitatea evoluează exponențial, iar omul nu are intuiție pentru lucrurile care evoluează astfel. Nu doar Harari, ci mulți alți futurologi încearcă să întrezărească cum va fi omenirea care va fi lipsită de funcționari, de juriști, judecători și avocați și chiar și de medici. Se pare că doar meseria preoților mai are o șansă să supraviețuiască.

      Ștergere
  4. “Suveranii lumii, trebuie să încheie un tratat obligatoriu şi să stabilească un legământ ale cărui clauze să fie raţionale, inviolabile şi precise. Ei trebuie să-l proclame în faţa lumii întregi şi să obţină aprobarea lui din partea întregii specii umane… Toate forţele omenirii trebuie mobilizate pentru a asigura stabilitatea şi permanenţa acestui Legământ Suprem… Principiul fundamental care se află la temelia acestui pact solemn trebuie astfel fixat încât dacă vreun guvern ar viola la o dată ulterioară oricare dintre clauzele sale, toate guvernele lumii să se ridice pentru a-l sili să se supună, ba mai mult, specia umană în totalitatea ei ar trebui să ia hotărârea de a distruge acel guvern prin toate mijloacele de care dispune.”

    Problema este ca cei ce se declara Suveranii Lumii dețin 16% din populația lumii, si ii 'spală pe creier' pe toți, cică, toți 16% sa mergem împotriva Rusiei.
    Si așa ne-am trezit ca 44% din populația lumii este împotriva noastră. Toți se unesc împotriva agresorului Rusiei. Europa si SUA sunt dușmanii planetei si vor fi nimiciți total. Voci ca europenii si americanii sunt jefuitori colonialiști, le dărâmă statuile, si ii linșează public.
    De fapt un plan mai ascuns dezvăluie ca de fapt asta era adevăratul scop: distrugerea omului alb si înlocuirea lui cu popoarele orientale mixte. Rusii si europenii se vor nimicii reciproc, iar in Antifa si BLM își fac treaba de subminare a drepturilor albe.
    Pana la urma de fapt suveranii lumii vor sa curețe Europa si SUA de oamenii albi?
    Pe de alta parte acest plan merge prost contra omului alb. opozitia se afla in Europa de Est.
    Europa de Est este cea mai puternica zona din lume datorita trecutului ei. Pandemia Covid, Inteligenta Artificiala nu pot reusii in Estul Europei. Minciuna lor e atat de vizibila.
    Estul Europei sunt rivalii Stapanilor Lumii, si ii vor de fapt nimiciti cu un razboi devastator care sa mature toti ideologii din Estul Europei care stiu sa deschida ochii oamenilor. Si de aceea Estul Europei va avea razboi 10 ani in mod extins. Nu poti implementa nici o Ordine Mondiala cu Estul Europei treaz la orice comunism si marxism. Se readuce nazismul pentru adormi traumele comuniste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Estul Europei este departe de a fi treaz. Referendumul pentru familie este doar o dovadă punctuală. Nu am văzut demonstrații în Est împotriva vaccinării obligatorii, sau împotriva idioțeniei climatice. În rest, lătrăm împotriva Rusiei și întoarcem spatele Chinei, care ne-ar fi ajutat mult cu infrastructura rutieră și energetică.

      Ștergere
    2. Bravos! Direct în OO! Fără multă gargară...
      A nu se uita replica din filmul HORIA:
      Populimea se obișnuiește cu sclavia căci fără DUMNEZEU au uitat ce-i drumul drept.

      Ștergere
  5. Digitalizarea și transumanismul – pregătesc omenirea pentru venirea antihristului. Pierzând libertatea în luarea deciziilor, noi încetăm să mai fim oameni 👉 https://bit.ly/3QXSeow

    RăspundețiȘtergere
  6. Pana când SUA (sau orice alta tara G20) si Sri Lanka ( sau orice alta tara din "lumea a treia") nu vor fi tratate de la egal la egal, in toate drepturile juridice, economice si sociale...nu va exista Ordine Mondiala.
    Ordinea Mondiala in care exista tari-sclave si tari-profitoare, nu este o ordine mondiala, este un Imperiu babilonian.
    Scrie si in Apocalipsa ca Curva lumii va da împăraților lumii sa bea din paharul ei. E singurul mod in care poți face o ordine mondiala aparenta, când de fapt e un imperiu care supune toate zonele si tarile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai bun comentariu de azi.

      Ai prins f bine esenta schimbarilor care vin.
      Intradevar puterile mari, SUA vor pierde f rapid statutul elitar si vor fi aduse in cel mai scurt timp la nivelul Bangladejului.
      Asta urmeaza...

      Ștergere
  7. Statul câștigă peste 43 de miliarde de lei în acest an doar din scumpirea energiei.
    Milioane de români au luat calea străinătății, deznădăjduiți și sătui de batjocura celor de sus și de tăcerea celor din jur. Până când?
    Stau și vă întreb, pe toți: de ce nu puneți mâna pe par? Ce vă oprește, dragi români, să vă recăpătați libertatea și să scăpăm odată cu toții de nenorociții ăștia? De ce vă este frică? De ce acceptați să fiți maltratați și batjocoriți în continuu de ciuma asta numită pompos clasă politică? De ce puneți capul în pământ când ăștia ni se pișă în față?!


    https://60m.ro/2022/08/25/suntem-sub-un-regim-dictatorial-condus-de-o-sleahta-de-securisti-narcomani-dupa-putere-si-dupa-banii-altora/

    O șleahtă de securiști narcomani după ședințele lor „discrete” merg la „fetițe”, împart amantelor și clientelei de partid sinecuri cu remunerații de mii de euro pe lună, urmează ordine de afară sau de la „specialiști” cu doctorate plagiate.


    Cine este aceasta șleahtă de securiști narcomani care conduc Romania?
    Ei trebuie expuși public si văzuți de toți, sa nu se ascundă nici unul si sa fie la lumina.
    Cerem expunerea publica a securiștilor.
    Securiștii trebuie judecați! Cerem judecarea foștilor securiști, inclusiv post mortem, degradați militar si puși pe lista de osânda veșnică!
    Nu si-au făcut treaba, societatea civila este dezamăgita de ei.
    Nu au oprit vânzarea Mintia!
    Deci de ce sa mai plătim securiști când nu avem nevoie de ei?
    Banii plătiți către securiști, bugete de milioane din buzunarul nostru, sa fie returnați la cetățeni pe persoana fizica fiecare sa primească 10.000 euro anual.
    Deci cerem desființarea securității si banii lor sa fie alocați fiecărui cetățean roman aflat in tara acte 10mii euro pentru plata facturi si daune morale.
    Securitatea sa fie dusa la CEDO si desființată.
    După 33 de ani nu s-a reușit desființarea securității si ea funcționează încă pe ordine!
    Cerem desființarea atribuțiilor ambasadorilor in Romania de a mai da ordine prin securiști către politicieni sau șefi ale instituțiilor romanești.
    Acești securiști se prezinta cu legitimații noi, dar aparțin unei structuri vechi, nicidecum structurilor noi ceea ce înseamnă din start fals in acte. Si vin si iti spun o poveste despre cerințele ambasadorilor si politicii internaționale pana cedezi.
    Orice ambasador care da ordine instituțiilor romanești prin intermediul securiștilor comuniști sa fie sancționat si trimis acasă, schimbat automat cu altul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "De ce acceptați să fiți maltratați și batjocoriți în continuu de ciuma asta numită pompos clasă politică? De ce puneți capul în pământ când ăștia ni se pișă în față?!"

      Din fix acelasi motiv ca si al tau. Ca vei fi regulat tare de tot ...si cu banii luati.

      Ștergere
  8. Aveți dreptate,cei care comentează,dar uitați un lucru.TOTI OAMENII SUNT MURITORI! Iar gloata uită repede!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru-că ne punem nădejdea în oameni, nu în DUMNEZEU.

      Ștergere
    2. Cercetările în domeniul prelungirii vieții avansează foarte repede, pentru că fondurile alocate sunt enorme. La început nu va fi pentru oricine; apoi va fi un drept fundamental.

      Ștergere
    3. Paul, nu mai pune botul la toate aberatiile degeneratilor miliardari din lume. Mereu a fost isterici cind vine vorba de sumele colosale care le pierd din imposibilitatea de a trai 10 vieti . Astea s chestii demonice.

      Cercetari de schimbare a structurii celulare se fac, dar din alte motive, ...iesitul in cosmos pe perioade indelungate si rezistenta la radia tii.

      Ștergere
  9. sa se termine mai intai cu demolarea (abia este inceputul) si vedem apoi care va fi noua "ordine"; cine mai apuca.

    RăspundețiȘtergere
  10. "Buna ziua. Nu o sa spun numele meu, dar am decis să scriu aceste rânduri pentru a deconspira adevărul. Din 2006 sunt agent in rezerva, în cadrul SRI, iar în 2014 am a fost avansat si transferat la o unitate secretă care are nume de cod "MCO" care înseamnă Mind Control Order. Aceasta unitate este ce a mai mare din Europa, are mai multe responsabilități printre care și departamentul de control si manipulare, cu alte cuvinte, telepatia. Din informațiile pe care le am oamenii pot fi manipulați, controlați sau chiar torturați cu ajutorul acestei tehnologii. Aparatul folosit utilizează frecvente radio de intensitate joasă, care pot fi detectate si interpretate de creierul uman. Aceasta divizie a fost înființată în 2001 și adusă în Europa din laboratoarele NASA. Este o tehnologie extraterestră, care a schimbat lumea global. Colegii din acest departament lucrează în echipe de cate 4, si au 2 ture. 2 oameni ziua, 2 noaptea. Aceștia de cele mai multe ori sunt tăcuți și nu prea vorbesc intre ei. Cu alte cuvinte, vechii torționari. Fiecare echipă are 1, maxim 2 oameni pe care îi urmăresc si ii controlează. De cele mai multe ori, când cineva este adăugat in program, acea persoană este torturată de la distanță, până devine leguma, ajunge la spitalul de nebuni sau, își ia viața. Foarte puțini subiecți au mai avut o viață cat-de-cat normala după ce au intrat în acest program. Din păcate, criteriile pe baza cărora sunt aleși subiecții sunt pur subiective si de cele mai multe ori, dacă o persoană este vizată, le este atacată si familia. Procesul de control variază de la o persoană la alta, dar, de obicei, aceștia îl observa până la dispariția completa a subiectului. Alte detalii nu am, dar va asigur ca orice om poate fi controlat si eliminat în aceste condiții. Dumnezeu sa va aibă în paza!"
    Anonim

    https://telepatia764241094.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai sunt unii care cunosc in detaliu ce fac anumiti lucratori din niste structuri secrete. Monitorizarea la distanta a subiectilor umani, inclusiv la nivel de ganduri, deci sa nu va para SF sau gluma de film dar chiar se face in Romania de azi, se numeste Remote Neural Monitoring si respectivul este tocat 24/7 din motive aproape inexistente in plan de motivare legala, si desigur acest tip de supraveghere este interzisa de Constitutie si legile in vigoare. Sunt folosite si arme cu energie dirijata pe frecvente foarre joase de tipul microwaves ELF EEG in cadrul DEW. Este o forma bolnava de terorism a structurilor la adresa oamenilor pentru control total si manipulare. O practica si multe alte state, pe verificate deci concret.

      Ștergere
    2. Nu este tehnologie extraterestra, a fost dezvoltata si de sovietici in anii 60 si de americani. Programul MK Ultra in State a fost implementat de un psiholog de la NSA R. Gunn si care a fost si condamnat pentru experimentele facute pe oameni. In prezent la nivel mondial sunt cateva milioane de oameni monitorizati astfel si hartuiti permanent prin programul denumit generic Gangstalking. Mizerabile sunt crimele facute de cei care dirijeaza programele, pentru ca bombardeaza oamenii cu unde electromagnetice, le sunt atacate organele, asa sunt declansate forme de cancer si sunt eliminati adversarii sistemului in general. Cu cat e mai necontrolabil respectivul sau trebuie pus cu botul pe labe in felul acesta este cumintit. Esre o crima si sociala si fizica, dar o practica chiar si statele UE cu toata Conventia Cedo in gura toata ziua. Ipocrizie statala la nivel inalt. E o forma de terorism fata de oameni.
      Va mai dau o informatie: tehnologia permite inclusiv inducerea viselor in timpul somnului subiectului tinta si amenintarea acestuia prin somn, infricosarea sau modelarea sa in anumite directii. Stie bine politia romana la ce ma refer si stie si sri ul, dar mesajul pentru toti este acesta:

      Stie si Dumnezeu ce faceti la adresa oamenilor si deci nimic nu ramane nepedepsit!

      Ștergere
    3. Versuri Cainele si catelul - Grigore Alexandrescu

      "Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
      Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
      Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
      De se trag din neam mare,
      Asta e o-ntamplare:
      Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
      Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
      Este egalitate.
      Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
      Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
      Cat pentru mine unul, fiestecine stie
      C-o am de bucurie
      Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,

      Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra. "
      Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
      Samson, dulau de curte ce latra foarte tare.
      Catelu Samurache, ce sedea la o parte,
      https://www.versuri.ro/w/vc77
      Ca simplu privitor,
      Auzind vorba lor,
      Si ca nu au mandrie, nici capritii desarte,
      S-apropie indata
      Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
      "Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
      Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei".
      "Noi, fratii tai, raspunse Samson plin de manie,
      Noi, fratii tai, potaie!
      O sa-ti dam o bataie
      Care s-o pomenesti.
      Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
      Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti? "
      "Dar ziceati.. "
      "Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
      Adevarat vorbeam
      Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
      Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. "
      Aceasta intre noi adesea o vedem,
      Si numai cu cei mari egalitate vrem.

      Ștergere
  11. ,,ca voi egalitate doar pentru catei" cred ca i din ,,Ferma animalelor" Orwel !
    In rest, o analiza superba!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Dacă în fabula celebră a lui Grigore Alexandrescu tâlcul este acela „Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”,

      Ștergere
  12. Desi analiza Dvs este in mare foarte rationala si in mare parte corecta, totusi eu nu pot impartasii unele din pareririle Dvs. si anume aceea ca "experimentul socialisto-comunist", nu s-a sufocat nici din cauza tiraniei, care nu a existat de ex. in Ungaria si cu atat mai putin in Iugoslavia, dar a aratat ca o tara (ca de ex. Romania poate fi industrializata in 30 de ani si in acelasi timp sa se construiasca milioane de locuinte noi pentru toti cetatenii ei. Asadar socialismul nu s-a prabusit din motive interne, ci a fost fortat sa se distruga din exterior , de catre exact aceiasi bancsteri criminali care au acaparat fostele tari socialiste, ca sa le jefuiasca si ca sa fie distruse orice initiativa economica cu scopul sa distruga independenta acestor tari pentru a le face niste republici bananiere in care sclavii autohtoni muncesc ca sa supravietuiasca modest fiind total dependenti de locurile de munca oferite de mafia economica suprastatala a celor mai mari miliardari si criminali din istoria universala.
    Unul dinte acesti mari mafioti criminali, pe nume Waren Buffet, afirma public ca suntem intr-un razboi al marilor miliardari dus impotriva intregii omeniri, si chiar acest rebut uman a afirmat ca acest razboi este deja castigat de marii miliardari.
    Din aceasta afirmatie se poate concluziona ca Marea Resetare ar trebui sa insemne starpirea cu desavarsire a acestor mari miliardari care s-au supra imbogatit prin trazboaie = crime impotriva intregii umanitati, urmate de jaf si escrocherii financiare ca de ex, pseudo-camataria, prin tiparirea de bancnote fara valoare care trebuiau returnate incarcate cu valoarea muncii sclavilor din tarile indatorate asa a proasta, ca de ex. tradatori gen Catzu, care au acceptat sa-si distruga tara si poporul pentru a face acest joc criminal al acestor mega escroci care duc un razboi impotriva umanitatii. Acest razboi impotriva noastra si a familiilor noastre, trebuie sa fie constientizuat de fiecare dintre noi, dar mai ales de acei oameni care lucreaza in slujba autoritatilor care servesc aceasta mafie internationala, si asta pentru ca toti trebuie sa constientizam ca in acest razboi impotriva omenirii, sa fi o coada de topor prin care acest sistem criminal iti distruge viata, familia, tara si astfel omenirea, asa ca toti "bugetarii" trebuie sa aleaga de partea cui se pozitioneaza, fie ca sunt politisti care apara sistemul criminal, fie ca sunt medicii care "vaccineaza" sau ucid in spitale populatia la ordinul Mafiei Farma, fie ca sunt angajati la fisc sau la alte autoritati care au misiunea sa distruga tot ce este intreprindere romaneasca.
    In acest mare razboi enuntat de Waren Bufet, teroarea de "sus" trebuie sa fie combatuta prin teroarea de jos de la firul ierbi, in care fiecare individ fara sa fie organizat in vre-o grupare, trebuie sa inteleaga ca are datoria fata de familia sa proprie, sa atace cu coctailuri, noaptea pe intuneric, casele acelor vecini care sunt cozile de topor si slugile prin care dusmanii intregiii omeniri, isi impun autoritatea lor criminala.
    A doua problema enuntata de Dvs. nu o pot imapartasi, este cea legata de "globalizarea" pe care o doreste Rusia, adica aceea care inseamna continuitatea ordinii firesti care a fost instalata prin dialectica in multe sute de ani si ca urmare a miliarde de experiente de viata, si nu vad niciun motiv pentru care aceasta ordine fireasca sa nu poata fi continuata si dupa ce intreaga omenire va fi scapata de bestiile criminale care ne-au declarat razboi, noua tuturor oamenilor

    RăspundețiȘtergere
  13. What will an EU economic collapse look like?
    https://www.youtube.com/watch?v=_6Oa6fqnGTA

    RăspundețiȘtergere
  14. DD, daca ai posibilitatea roaga direct pe domnu Georgescu din partea celor care mai au un neuron functional, despre activitatea sa la clubul din care face parte, sau nu, in caz ca este doar abureala electorala. Daca se poate sa o faca punctual, detaliat, pas cu pas, si sa ne scuteasca de pseudo-patriotismul kilometric cu care umple pina la refuz interviurile la care nu are nimeni drept de replica.

    RăspundețiȘtergere
  15. Lumea nu poate functiona fara o ''ordine mondiala'' .
    Noua ordine mondiala se a instaura dupa un nou razboi mondial !

    RăspundețiȘtergere
  16. Dupa umila mea parere ,Rusia nu va ceda in fata vestului.Iar acesta vrea distrugerea ei intr un anume fel care sa nu implice nuclearele.Dar tocmai aici se va ajunge.Nu are cum altfel .Nu cred ca un razboi catastrofal va izbucni,dar mare si cu profunde implicatii tot va fi .Probabil ca va dura mai putin decat precedentele ,caci acum oamenii sunt mult mai slabi si mai putin caliti decat inaintasii lor .Dar asta pare singura varianta.Nu mi dau seama cine vor fi profitorii,dar in mod sigur noi dacă o sa ramanem in tabara Nato si aceasta alianta va functiona in baza punctului 5,o sa fim pierzatori .Nu vad nici un partid sau nicio personalitate capabila sa ne trezeasca din somnul cel de moarte.Suntem la nivel national morti spiritual.Cei cativa ce sunt altfel sunt exceptia ce confirma regula .Numai Dumnezeu ...mai poate face ceva cu neamul nostru

    RăspundețiȘtergere
  17. Toti liderii Romaniei au fost abuzati de asa zisul stat paralel deoarece toti fara exceptie au fost lacomi de bani,putere si alte privilegii...Si-au batut occidentalii joc de voi ca de niste retarzi inganfati ,cu egoul cat hotelul Intercontinental...niste secaturi care nu produceti nici macar mila sau dispret...vai de capul vostru nenorocitilor!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)