Crima ca politică de stat a SUA

Mulţi au impresia că singurul incident criminal la vârf al istoriei americane este reprezentat de asasinarea lui John F. Kennedy. E fals: SUA este o naţiune care are crima între valorile sale fundamentale. Dacă tinerii din ziua de azi ar lăsa-o mai uşor cu ideologia îngurgitată pe net sau în faţa Netflix-ului şi ar prefera să citească o scurtă istorie a asasinatelor comise acolo, cu siguranţă că altfel ar înţelege realitatea în care se află. 

Abraham Lincoln a fost asasinat la scurt timp după realegere. James Garfield, ales în 1880 a fost asasinat un an mai târziu. William McKinley a rezistat mai puţin de un an de la realegere, fiind asasinat în 1901. De asemenea, au fost preşedinţi care au murit în condiţii dubioase. Tot dintre crimele celebre - şi absolut inutile - trebuie să o menţionăm pe cea asupra lui Martin Luther King. De asemenea, asasinarea mârşavă a lui Robert Kennedy, fratele mai mic al lui John F. Kennedy, mascată dibaci sub forma unui act terorist şi împiedicând astfel o candidatură la preşedinţie care deranja sistemul ocult de putere. N-am amintit lichidarea indienilor, operaţiune efectuată cu atâta sfidare a celor mai elementare instincte umane încât efectiv pare ireală în macabrul său. 

Dacă toată această istorie criminală ar fi rămas doar în SUA, poate că nu ne-ar fi interesat. Însă, din păcate, crima este o politică de stat a SUA. Şi nici n-are de ce să ne mire în condiţiile în care aceea este o naţiune-criminală. Sunt câteva cifre care vă vor îngrozi. Între 2010 şi 2020, în doar patru ţări(Pakistan, Afganistan, Yemen şi Somalia), SUA a omorât între 9 000 şi 16 000 de oameni prin intermediul unor lovituri cu drone, efectuate în urma unor decizii de condamnare la moarte luate de tribunale secrete ale SUA. Da, aţi citit bine: un tribunal secret decide că X trebuie condamnat la moarte şi „porumbelul păcii” trimite drona să-l facă ţăndări! Atenţie: nu e vorba de morţii din confruntările directe şi nici măcar de cei omorâţi „din plictiseală” de soladaţii care aveau impresia că se joacă pe calculator în momentul în care mitraliau civili. Nu, e vorba de sentinţe date absolut aberant de nişte tribunale nerecunoscute de nimeni, a căror activitate e secretă şi care nu pot fi controlate de nicio autoritate!

Ceea ce e îngrozitor este numărul aşa-numitelor victime colaterale. Actele criminale ale SUA au condus la asasinarea unui număr cuprins între 1000 şi 2000 de civili, dintre care 300-400 erau copii. Oameni absolut nevinovaţi, care n-aveau nicio treabă cu „sentinţele” date de tribunalele bolşevice americane. Menţionez că datele  le-am luat de la „The Bureau of Investigative Journalism” şi sunt atât de vagi întrucât e extrem de greu să documentezi un asemenea caz. 

Ticăloşia o vedem şi acum, în războiul din Ucraina. Cum este posibil să ucizi cu sânge rece nişte bieţi oameni vinovaţi că ar fi făcut „pact” cu ruşii, iar apoi să-i aranjezi hollywoodian la Bucha, dând vina pe „criminalii ruşi”. Greşelile de regie au fost atât de evidente încât, până la urmă, ticăloşii din patele scenei au lăsat-o moartă. Într-adevăr, în cazul Bucha, la comandă nu se aflau americanii, ci ceilalţi ticăloşi ai istoriei, englezii.

Într-adevăr, acum, când scriu toate acestea, sunt sub influenţa asasinării inutile şi ticăloase a fetei lui Dughin. Un copil de nici 30 de ani care-a picat victimă unei criminale conspiraţii anglo-americane. Într-adevăr, ţinta asasinatului era Dughin. Chiar dacă ar fi reuşit ar fi fost un asasinat inutil deoarece Dughin nu are absolut nicio putere politică. Există însă un tâlc pe care trebuie să-l înţelegem deplin.

Recurgerea la crimă vine în paralel cu OK-ul dat ucrainenilor de a folosi HIMARS la atacurile asupra Crimeei. Aici e vorba de o disperare profundă a forţelor din spatele dezastrului ucrainean. Pierderile continue înregistrate în estul ţării, recentul asalt asupra zonelor strategice din sud, cu planul clar de preluare a Odesei, dar şi realitatea din teren în care cetăţenii simpli se înghesuie să fugă în zonele controlate de ruşi, toate acestea sunt elemente exasperante pentru cei din spatele narativului occidental. Iată de ce s-au scos de la naftalină armele cele mai ticăloase. Şi, mai ales, iată de ce se recurge la asasinate asupra persoanelor cunoscute, dar care nu beneficiază de protecţia statului rus. 

Indiferent de justificare, trebuie să conştientizăm că asasinatul este cea mai ticăloasă armă, cea mai laşă formă de atac. Iar utilizarea sa împotriva unor civili, vinovaţi doar că gândesc altfel decât gândeşti tu, este o acţiune de-a dreptul abominabilă. 

E timpul să înţelegem care ne sunt „partenerii” şi să le vedem la lumină feţele schimonosite şi mâinile pătate de sânge. Ştiu, e mult prea târziu pentru noi, suntem intraţi într-o alianţă nefastă aflată în stadiul său cel mai urât mirositor. Nu-s un susţinător al lui Dughin şi nici al teoriilor sale mistico-geopolitice. Însă nu pot rămâne indiferent când văd cum, din disperare, se recurge la asasinate inutile ale căror victime sunt absolut nevinovate.

Ceea ce e clar din tot contextul actual este că disperarea va continua în final cu un război la scară. Deja s-au depăşit mai multe linii roşii. Vine un război în care, indiferent de tabăra pe care-o vom prinde la final, ne vom trezi că am făcut din nou o alegere greşită. Acum suntem unde nu trebuie, iar la final ne vom nimeri tot unde nu trebuie. Din vina noastră şi din vina situării noastre mult prea aproape de vârtej. Urmează vremuri tulburi. Din nou dăm piept cu istoria şi doar ipoteticul noroc e unicul nostru aliat.