Începe mega-conflictul?

V-am spus că situația se va tensiona la extrem? Ultimele anunțuri ale lui Trump ne arată că fix spre asta se merge. Nebunul dela Casa Albă vorbește despre transmiterea de armament de ultimă oră către Ucraina. Acum, că alege ca întreaga Europă să fie proxy-ul acțiunilor americane este doar o nuanță deoarece, după cum se vede, în esență tot SUA se află în spatele întregului circ.

Lipsa creierului de pe Bătrânul Continent devine însă un element de risc extrem. Îl vedem pe ministrul Apărării din Germania, nulitatea Boris Pistorius, declarând detașat că „armata germană este pregătită să omoare ruși”. Totuși, cum poți face asemenea declarații? Numai un cretin poate folosi un astfel de limbaj. Iată dovada clară că Germania are resurse infinite de prostie și că Annalena Baerbock n-a fost un accident, ci o confirmare a ceea ce deja se vede cu ochiul liber.

Ideea este că, bazându-se pe prostia factorilor de putere din Europa, sforarii din spate vor să genereze un eveniment major. În mod evident, un război Rusia-Europa este cât se poate de nefast pentru toată lumea. Însă niciodată pe lumea asta, când a venit vorba de război, logica nu a primat. Motiv pentru care cred că dezastrul ne așteaptă după colț. Asta doar dacă nu ne vom trezi din nou cu Trump răsturnând masa de joc, cunoscută fiind capacitatea de a se suci în ultimul moment. Și asta nu pentru că l-ar lovi conștiința - pe care tot o bagă la înaintare - ci pentru că știe că SUA e secată definitiv, iar o cacealma ratată îi va fi fatală. 

Nu cred că Rusia va rămâne pasivă, acceptând acum un război proxy al Europei împotriva sa. Este foarte posibil ca o intrare a Europei în război să-i facă pe ruși să atace prima dată Marea Britanie, după care direct SUA. Când aud de un asemenea scenariu, toți se crucesc deoarece, nu-i așa?, n-ai cum să ataci SUA. E o prostie deoarece înfrângerea caracatiței n-o obții luptându-te cu tentaculele, ci atacându-i capul. De altfel, Rusiei nu i se mai dă altă șansă. 

Cu toate că sunt convins că nebunia unora e atât de mare încât să caute în continuare zdrobirea ursului, sunt la fel de convins că, din punct de vedere strategic, împingerea pigmeilor europeni este o pierdere de timp. O confruntare directă Rusia-Europa în acest mod, cu toate că ar fi dezastruoasă, ar fi pierdută rapid de degenerații europeni. În primul rând nu au populația de partea lor deoarece propaganda nu le mai funcționează. De asemenea, gradul de degenerare e atât de mare încât te poți aștepta să se împuște singuri. Iată de ce sforarii se gândesc la „echilibrarea mesei de joc” prin împingerea unui jucător de calibru în ecuație, anume Turcia. Personal nu cred că Turcia lui Erdogan ar intra într-o astfel de combinație, motiv pentru care este cât se poate de clar că, pentru a se genera un astfel de scenariu, va trebui cumva schimbat Erdogan. După cum ați văzut, pe cale democratică este imposibil și oricum nimeni nu mai are timp să aștepte o nouă rundă de alegeri. De aceea cred că e foarte posibil, ca factor prealabil, să vedem o lovitură de stat în Turcia. Abia atunci NATO ar considera că are setup-ul pregătit pentru a ataca din toate direcțiile posibile din Europa, adică pe întreaga linie vestică și dinspre sud-vest.

E limpede că o astfel de tentativă nu ar lăsa China indiferentă. La nivel diplomatic se discută tot felul de informații și scenarii, dar în niciunul dintre acestea nu există posibilitatea ca China să rămână pasivă. De altfel, prin vocea ministrului de Externe s-a pronunțat fără niciun echivoc. 

Rusia însă, după cum putem vedea, pare pregătită pentru cel mai radical scenariu. Înțelegem de ce Putin și-a conservat armata și, mai ales, de ce a abordat cu parcimonie conflictul din Ucraina, preferând utilizarea armamentului vechi și diverse improvizații cu acesta. Tot ce a folosit dintre noile arme a făcut-o strict experimental sau, în cazul Iskander, Kinjal, pentru a testa și manageria scalarea producției, dublată de perfecționarea continuă.

Dar mișcarea cu impactul cel mai mare este cea de creare a „Armatei Mondiale” a Rusiei, un corp extins de mercenari care va lupta alături de armata Rusiei. Cifrele înaintate pentru noul corp profesionist al armatei lui Putin sunt cât se poate de largi. Unii vorbesc de 100 000 de oameni în timp ce alte surse vorbesc că poate ajunge chiar la 500 000 soldați, în funcție de recrutările efectuate. Probabil vă întrebați de unde vin. În principal din Asia: Afganistan, Pakistan, India, Laos, dar și din China. Armata Mondială a lui Putin este dublată de un - să-i spunem - desant ideologic. Rusia a adoptat anul trecut o legislație care oferă oricărui căutător de azil(pe motive ideologice) o viză de ședere de 5 ani, așa numita „Viză a Valorilor Comune”. Deja, prin acțiunile sale, a atras o grămadă de imigranți de calitate, adică familii serioase, ancorate în realitate și cu job-uri cât se poate de căutate în Rusia, venite din cauza exasperării în fața sufocantului val woke. Aceștia au canale de youtube, bloguri sau, efectiv, se mișcă prin spațiul virtual, pe rețelele de socializare, astfel încât fenomenul se tot viralizează. Faptul că lumea vede că poveștile cu „baubaul” rusesc care arestează oamenii cu Volga neagră sunt false și că cei fugiți din „atotofertantul Occident” trăiesc vieți normale și liniștite face cât o întreagă mașină de propagandă.

Recent Putin spunea că nu există un război ideologic între Rusia și Occident, ci un război pornit împotriva Rusiei pentru a-i lua resursele. Într-un fel are dreptate, doar că, dacă ne uităm la realitățile precum cele prezentate în paragraful anterior, înțelegem că, în realitate e vorba doar despre ideologie. 

De ce am scris toate acestea? Pentru că, din câte se observă, prima țară care va fi aruncată în luptă va fi Moldova Maiei Sandu, iar europenii încearcă să ne lege de acest adevărat cal mort pentru a forța intrarea noastră la sacrificiu. Nu știu dacă ați văzut conferința de presă a mucușorului. Eu unul am remarcat acolo două elemente: în primul rând că este inevitabil transferul încă unei stații Patriot în Ucraina și, în al doilea rând, că întreaga conducere a țării este păpușată în direcția intrării noastre în război. Asta e capcana în care vor să picăm. Și, dacă vom pica, va fi nu doar vai de noi, ci vai de întreaga lume.

Cu nebunul la psihiatru

Din dorința de a ajunge la putere, Trump a promis tot ceea ce i s-a cerut. Între altele, întreg dosarul Epstein. De ce e important dosarul? Pentru că acolo, conform datelor din anchetă, este vorba de peste 1000 de victime. Și mai e ceva: din lista clienților reiese micul mare secret al societății americane. În abuzurile petrecute pe „insula plăcerilor interzise” sunt amestecate absolut toate numele mari ale politicii și afacerilor americane. O anchetă serioasă ar decapita întreaga structură de putere americană. Iată și motivul pentru care Epstein „a fost sinucis” în închisoare, iar fosta sa colaboratoare a fost lăsată în viață contra „gurii închise”.

Noul război al lui Trump

În noaptea de miercuri spre joi Rusia a lansat unul dintre cele mai radicale atacuri de până atunci, trimițând peste 750 de drone și 13 rachete hipersonice. Atacul a fost continuat vineri noapte, iar aseară a avut loc, probabil, cea mai mare descărcare de explozibil din Europa de după Al Doilea Război Mondial. Practic au nivelat absolut tot ce le-a stat în cale de la un capăt la celălalt al Ucrainei. De asemenea, trupele rusești au preluat cea mai mare mină de litiu din Europa și, după doborârea ultimelor orașe fortificate(ale căror sisteme de fortificații au fost construite de occidentali mai bine de 10 ani), câmpul spre Nipru e liber. De-aici vine și supărarea americanilor.

Iranul, din nou în centrul atenției

Acum vreo trei zile, în Financial Times a apărut un articol semnat de ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Este un articol curat și cursiv, care oferă o imagine cât se poate de clară a recent declanșatului conflict din Orient și, mai mult, a cauzelor sale. Articolul semnalizează un punct de cotitură pentru ceea ce urmează în viitorul apropiat. Motiv pentru care voi oferi largi citate din articol, urmând ca spre sfârșitul articolului să vă prezint cum cred eu că vor decurge evenimentele în viitorul apropiat.

Mafia bandiților proști a pus mâna pe România

De-aici, de pe malurile Bosforului lumea nu se vede atât de dramatic. Uitându-te spre țară, ai tendința să râzi. De ce? Pentru că faci comparația. Aici, în ciuda problemelor, vezi o societate care merge, se învârte. E un dinamism entuziasmant. Cum să compari România cu ce se întâmplă aici? E imposibil. E ca și cum un copil cu un buldozer de plastic ar încerca să concureze un muncitor cu un buldozer profesional. Ce ți-ar putea stârni o asemenea comparație, altceva decât un zâmbet?

Viața în societatea terorii

Am idioți care mă înjură zilnic. Citindu-le comentariile inepte pe care mi le trimit, mă și mir. Ce naiba motivație trebuie să ai ca să intri zilnic(uneori chiar de mai multe ori pe zi) pe canalele unui om, strict pentru a-l înjura? Ce dihănii poate să stârnească omul ăla în tine, astfel încât, cu o precizie de ceasornic, să intri acolo doar pentru a înjura. N-ai altceva de lucru? Cu toate că e vorba despre indivizi distorsionați psihic, aici mai avem de-a face cu altceva, anume cu o cultură a terorii pe care mulți și-au însușit-o deplin. O să înțelegeți imediat că, în realitate, problemele sunt mult mai mari decât par la prima vedere.

Arme noi și schimbarea războiului

Conflictul din Ucraina a reușit să schimbe pentru totdeauna fața războiului. Cele două armate și-au redefinit posturile, au eliminat anumite arme și au făcut investiții în arme noi. Absolut toate doctrinele secolului XX au fost depășite de acest conflict. Rezultatele s-au văzut inclusiv în conflictul Israel-Iran, unde s-a demonstrat că războiul se poate desfășura nu doar între vecini, ci și între națiuni îndepărtate. 

Despre muzică, poezie, handicapuri, AI și tendințe

Se întâmpla prin clasa a cincea, pe la început. Întors de la școală, îl găsesc pe tata stând și citind în fotoliu. Ca de fiecare dată m-a întrebat ce-am făcut pe la școală. Era grea trecerea de la învățătoarea care ne „mămoșea” la noii profesori extrem de severi după standardele noastre. Iar ai mei, în fiecare zi, îmi dădeau sfaturi arătându-mi cum să trec peste. Culmea, pe vremea aia nu eram prost și-i ascultam. Așa se face că, atunci când m-a întrebat tata despre școală am început cu realizarea zilei:

Cele două Securități

Dacă e să vedem în termeni reali care-au fost câștigătorii Revoluției, constatăm cu mai mult sau mai puțină  stupoare că aceștia au fost securiștii. Acum e simplu de afirmat întrucât evenimentele s-au sedimentat și negura s-a risipit, astfel încât putem avea o imagine clară: cei care l-au trădat pe Ceaușescu au fost și cei care și-au însușit tot. Privatizări frauduloase, furturi nesimțite din bunul - pe vremea aceea - public, încălcări ale legislației și, în general un dezmăț fără limite. Trădaseră și țara era a lor. Un modus operandi perpetuat până în zilele noastre, într-o tragedie absolută pentru noi.

De ce măsurile lui Bolovan sunt o catastrofă pentru noi toți?

M-au întrebat unii și alții ce părere am despre setul de măsuri al lui Bolovan și tuturor le-am spus că este dezastruos. Următoarea întrebare a fost care anume măsură mi s-a părut a fi cea mai greșită, iar răspunsul meu, cât se poate de sincer, a fost că nu știu deoarece n-am citit respectivul act. Vă dați seama reacția: „Cum poți să spui, omule, că ceva e prost dacă nu te-ai uitat pe acel ceva?”. Și răspunsul meu la fel de halucinant pentru interlocutorii mei: „I-ai văzut la Ambasada SUA pe ăia doi papagali care au fost puși să conducă România? Te-ai uitat cum stau costumele pe ei? De-acolo am tras concluzia asta!”. Cu toate că vă veți îndoi de veridicitatea raționamentului meu, vă spun încă de pe acum că am dreptate. Nu are cum să iasă ceva bun de la unii care put a cocleală.

AI-ul începe să schimbe lumea

Speranța lumii tehnologice americane este aceea că OpenAI va deveni viitorul Google. La fel și Microsoft, care a băgat o grămadă de bani în companie, gândindu-se că de data aceasta va trage lozul mega-câștigător. După cum ați remarcat deja, Microsoft a cam pierdut toate starturile de până acum, dar s-a repliat masiv după. Va fi oare și acum la fel?

Totuși, nu despre câștigători și pierzători vreau să vorbesc acum(mai spre sfârșitul articolului vom ataca subiectul), ci despre modul în care inteligența artificială schimbă lumea. Chiar dacă unii ignorați, fenomenul chiar se petrece. Traficul de internet către ofertanții de servicii AI a crescut în ultimul an cu 251%. Poate că nu pare o cifră impresionantă, dar dacă ne gândim că, în termeni reali, în ultimele luni avem o creștere de peste 500%, înțelegem că totul e pe cale să decoleze. 

Însă, îmi veți spune, nu se vede! Într-adevăr, așa e. Traficul către serviciile AI este de doar 0.008% din traficul internet. E greu să fie vizibil ceva care încă se desfășoară „în subteran”. De ce insist? Pentru că lumea tehnologică are o dezvoltare exponențială. După lungi perioade de acumulare, când se produce explozia constați că totul se mută brusc în zona care, până mai ieri era irelevantă din punct de vedere statistic. 

Ce anume atrage atenția la AI? Eu văd o schimbare a obiceiurilor care se va dovedi crucială în scurt timp. Sună extrem de rău pentru absolut tot ceea ce vedeți acum. S-o luăm pe rând. Serviciile de streaming, gen Youtube sau Netflix s-ar putea să fie detronate de noile tehnologii. Cu toate că se află abia la început, generarea de clipuri video e surprinzător de bună. Până acum s-a mers pe antrenarea modelelor în direcția generării de filme cât mai realiste. Acum se intră în etapa a doua, cea a antrenării în direcția trendurilor. Și-aici se deschid o groază de posibilități.

Nu întâmplător unul dintre jucătorii importanți de pe piața AI este ByteDance, proprietarul TikTok. Deținând o grămadă de clipuri, inteligent categorizate, ByteDance probabil se gândește la următorul pas, anume introducerea unei cote din ce în ce mai mari de produse AI. Intrând la concurență cu cele ale utilizatorilor, clipurile produse de AI se vor îmbunătăți continuu, până la momentul în care vor fi capabile să genereze conținut personalizat care să-l țină pe consumatorul de TikTok, mai lipit de ecran decât până acum. La fel se întâmplă și cu YouTube, care are de asemenea o bază uriași și care, în scurt timp, va trece la generarea masivă de conținut, în defavoarea celui ridicat de creatori. Posibil ca, de la un moment încolo să fie cerute prețuri pentru upload-ul de conținut, iar monetizarea creatorilor să devină istorie.

Inclusiv motoarele de căutare au introdus „rezumate AI” pentru a combate pierderea de clienți. Imaginați-vă că toate industria SEO se va duce de râpă întrucât acum modelele sunt capabile să dea răspunsuri exacte, fără a te mai pune să navighezi prin zeci de pagini. Din acest punct de vedere, eficiența modelelor LLM este la ani lumină distanță de motoarele de căutare clasice. Și nu doar atât. Inclusiv simplele site-uri web nu mai sunt folositoare întrucât consumatorul nu vrea să iasă din interfața respectivă, astfel încât audiența multora va fi teribil de contractată. 

Ceea ce vreau să înțelegeți este că fiecare aspect al interacțiunii dintre om și internet se va schimba. Cu toate că actualii jucători majori par a deține controlul - inclusiv prin investiții masive în AI - pot paria încă de acum că „alți jucători apăruți de nicăieri” vor schimba radical preferințele consumatorilor. Așa s-a întâmplat mereu.

De asemenea, un aspect pe care trebuie să-l înțelegem este că în toată afacerea mai e un jucător statal major care strică teribil apele: China. După ce DeepSeek a scos zeci de miliarde din buzunarele occidentalilor pentru actualizarea modelelor proprii, treburile păreau a se fi așezat. Doar că întreaga Chină e un vulcan, care s-a manifestat doar meteoric. Surprizele care ne așteaptă de acolo sunt de-a dreptul fabuloase și nu sunt deloc frenetic atunci când dau asemenea calificative.

Spre disperarea occidentalilor, modelele open source ale chinezilor le mănâncă rău de tot din modelul de business. Ultimul eveniment major a fost deschiderea către open source a modelului Ernie 4.5 al celor de la Baidu. Evenimentul îl considerăm noi major, însă zi de zi apar tot mai multe modele open source, unele ultra-evoluate, superioare celor ale marilor jucători. 

Din punctul de vedere al domeniului, China a reușit să depășească SUA la absolut toți indicatorii științifici. Specialiștii chinezi sunt deja mult mai buni decât cei americani/occidentali, iar chestiunea va exploda în viitorul apropiat. Inclusiv din punctul de vedere al hardware-ului, China înghite cu sete etapele. Sunt doar puțin în spatele Nvidia și este de așteptat ca spre sfârșitul acestui an să egaleze performanțele. Și-acum vine întrebarea: ce anume urmărește China?

Cu toate că mai nimeni nu înțelege, China încearcă să zdrobească modelul de business AI al americanilor prin ... distribuire, prin democratizare. În timp ce americanii mizează totul pe construcția de mega-centre de calcul, chinezii mizează pe democratizarea domeniului, prin împachetarea puterii spre dispozitivul utilizatorului. Dacă vreți, în domeniul AI acum se dă lupta dintre modelul mainframe și cel PC. SUA e orientată pe primul, China pe cel de-al doilea. 

Ce înseamnă asta este ucigător: dacă modelul de business al chinezilor reușește, ei câștigă totul! De ce? pentru că vor vinde dispozitive „știe tot” perfect private, care vor satisface necesitățile publicului fără a mai plăti o subscripție, așa cum se procedează acum.

De unde rezultă ceea ce susțin? Inclusiv din „proiectele-concept” ale firmelor chinezești. De-acolo vine conceptul telefonului fără aplicații. Ce-i aia??? E un telefon care efectiv nu mai are un magazin de aplicații, deoarece acestea sunt generate de modele avansate AI în funcție de preferința utilizatorului. Ce altceva mai personalizabil de-atât vă doriți? 

P.S. Dacă e să dau un sfat celor din domeniul tehnologic acesta ar fi îndemnul de a învăța limbajul de programare Cangjie. Cu siguranță va deschide oportunități majore în viitorul apropiat. 

Cum măsurăm bogăția și sărăcia?

Dinamica unei societăți o înțelegi măsurând averea la nivel de generație. În acest fel știi dacă economia respectivă este ascendentă, stagnantă sau descendentă. E logic. Așa avem o dinamică pe termen lung. Fenomenul e chiar mai interesant de atât întrucât ne arată aspecte pe care le veți înțelege azi.

Front update! Timpul nu mai are răbdare! Va fi convocat CSAT în regim de urgență!

Operațiunea de azi am documentat-o cu greu, dar sunt chestiuni de maximă importanță, astfel încât vă rog să-i acordați o atenție sporită întrucât veți constata limpede ce problemă spinoasă avem. Mai ales, în urma comunicatului CSAT de ieri, încep să înțeleg și eu că lucrurile se leagă, deci e timpul să dăm dovadă de solidaritate și înțelegere. Este, totuși, un moment critic! Important e că veți înțelege totul din investigația pe care am făcut-o în ultimele zile sub o acoperire totală. Vă rog să aveți la îndemână un creion și o hârtie ca să vă notați punctele principale și să observați, așa cum am făcut și eu, cât de bine se leagă totul! 

Să fie tineri!

Să fie tineri, cât mai mulți tineri! Tinerii sunt mai buni, bătrânii sunt toxici. O societate sănătoasă și dinamică este cea construită de tineri. Deci să fie tineri! Iată mantra invocată de toate agenturile Soros care acționează în lume. Să se scadă vârsta de vot, să fie cât mai mulți tineri injectați în toate instituțiile pe posturi de conducere. Să se primenească odată țara!

Theodore Dalrymple: Minunate Nerozii

Trăim într-o lume pustie, fără să realizăm acest lucru. Ni se creează impresia unei existențe luxuriante, în condițiile în care realitatea este, mai degrabă, una devastatoare. Atât de devastatoare încât ne temem s-o privim în față și preferăm scufundarea în surogate. Artificialul și falsul devin astfel atât de comune încât unii ajung să fie considerate „mecanisme intime” sau „esențe ale noastre”.

Note pe marginea conflictului din Orientul Apropiat

Toată lumea a privit cu uimire modul în care „s-a instaurat pacea” în Orientul Mijlociu. Dar ceea ce a prevalat a fost modul în care, în premieră, un președinte american s-a răstit la Israel. Când, în demența sa, Netaniahu a căutat „să mai dea o lovitură” ca să-și întărească imaginea, Trump i-a ordonat public și pe un ton categoric să-și întoarcă avioanele că altfel... Mă rog, n-a mai pronunțat ultima parte, dar din ceea ce vom discuta azi vom înțelege deplin care-i întreaga „fotografie” de acolo.

Primul aspect, cel al „răstirii americane” poate fi considerat un sunet al disperării. Netaniahu a făcut atâtea nefăcute încât Trump cred că l-ar împușca. Începerea unilaterală a conflictului cu Iranul a aruncat SUA într-o situație critică. Israelul se afla pe marginea prăpastiei în momentul în care Trump a bombardat Iranul. Dacă situația ar fi fost amânată, la ora actuală Israelul ar fi fost șters de pe suprafața pământului întrucât capacitatea sa de apărare tindea către zero. Spre deosebire însă de Iran, ajutat deplin de relief, Israelul nu are pe ce se baza în cazul căderii Iron Dome. De aceea Iranul, fără antiaeriană, a fost capabil să reziste. Însă, planul de bombardare pus la cale de Iran, care creștea de la o zi la alta, risca să șteargă cu totul Israelul de pe hartă. De altfel, imaginile care tot vin de acolo ne arată realitatea: Netaniahu a băgat țara într-o nebunie, fiind aproape de a o distruge cu totul.

Administrația  Trump a făcut un joc de circar perfect, căutând(și găsind) o echilibristică perfectă, adaptată situației critice în care se află, pentru a împăca și capra și varza. A făcut-o pe zmeul față de Iran, însă a anunțat cu cel puțin 36 de ore înainte locurile unde va bombarda. Asta a permis Iranului să-și mute uraniul și mare parte din echipamente în zonele mai sigure de sub munte, iar mutarea uraniului a fost anunțată anterior atacului american. Bombardarea a fost mai mult un show pentru mașinile mediatice ale Israelului și SUA, dar prețul plătit de Israel a fost unul crâncen. Mai precis, Trump le-a arătat situația reală, trântindu-i în față lui Netaniahu perspectiva ștergerii definitive de pe hartă.

Realitatea pe care Trump i-a arătat-o a fost aceea că SUA nu mai are capacitatea de a apăra Israelul, că meciul în care Netaniahu s-a băgat e unul pierzător și că SUA intervine pentru ultima dată. Mai pe șleau spus, lui Netaniahu i s-a spus că trebuie să se descurce din ce în ce mai singur și că dacă nu schimbă din rădăcini politica Israelului își va distruge țara. Efortul făcut de SUA în actualul conflict a fost unul exagerat, aproape de nesuportat. S-au trimis Israelului muniții defensive, punând în pericol stabilitatea SUA. Și, cu toate acestea, s-au dovedit insuficiente. Nu mai vorbesc despre apărarea antiaeriană extinsă, făcută de pe teritoriul Irakului, Siriei și Iordaniei, fără niciun succes. Israelul și-a luat o bătaie cum nici măcar nu visa!

Că lucrurile stau așa cum am spus-o, se vede limpede din pașii făcuți. SUA au forțat revenirea la „Acordurile Abraham”, inițiate de Jared Kushner în primul mandat al lui Trump. De data aceasta, la acele acorduri a fost adăugată recunoașterea de către Israel a celor două state palestiniene. E adevărat că s-a pus conducerea „reformării Autorității Palestiniene”, dar este un pas major înainte. Iar condițiile puse sunt unele de fațadă: alegeri libere, demilitarizarea și existența unui partener de negocieri în zona palestiniană în care Israelul și comunitatea internațională să aibă încredere. 

Trump - în nebunia sa - pare a fi singurul care a înțeles cu adevărat de unde pornește totul: zilele trecute a cerut pe un ton imperativ închiderea problemelor juridice ale lui Netaniahu. Aceasta, din punctul de vedere al lui Trump ar fi soluția opririi acceselor de nebunie ale lui Netaniahu. Ceva mă face însă să cred că de data asta e groasă, situația fiind înțeleasă nu doar  de Netaniahu, ci și de toți cei din conducerea superioară a statului Israel. S-a dus vremea în care erau jupânii regiunii. Acum sunt forțe mult mai mari și, în plus, „apărătorul nelimitat” al Israelului a semnalizat că nu mai poate.

Iranul, cu toată că părea a fi fost făcut mat prin acțiunile impecabile ale Mossad-ului, a dovedit că e capabil să reziste și a ieșit teribil de întărit din toată afacerea. În primul rând, programul său nuclear este considerat justificat. Nici naiba nu mai zice nimic. Trump se laudă că „a distrus toate facilitățile iraniene”, doar că știe realitatea. Precum un clovn, încearcă un joc de imagine pentru a-i ieși scamatoria. Însă, în spatele uimirii publicului, toată lumea știe că iepurele a fost pus anterior în joben, deci nu s-a produs nicio minune. 

Certitudinea mea este că, într-un timp destul de scurt, Iranul va anunța că deține arma atomică, asigurând astfel un echilibru în Orient. Cel mai probabil îi va fi livrată de Coreea de Nord, astfel încât se va face trecerea către recunoașterea programului nuclear iranian. Va fi ceva de genul „n-ai vrut când am vrut să negociem, acum nu mai e nimic de negociat întrucât bomba e pe masă”. În plus, Iranul a semnat acorduri de achiziție de arme din China și Rusia. China va livra avioane moderne de vânătoare - similare celor ale Pakistanului - și alte echipamente militare avansate. Rusia va livra masiv sisteme antiaeriene S-300 „de nouă generație”. Ce ascunde ultima sintagmă? De fapt e vorba de sisteme S-400, care au fost lăsate cu vechea denumire pentru a nu face valuri. Practic, din toartă afacerea, Iranul iese întărit. În plus, s-au consfințit culoarele sale de aprovizionare, cele care au făcut ca țara să reziste: pe de o parte culoarul cu Rusia, iar de partea cealaltă cel cu China, prin Pakistan. 

Dar asta nu e totul. A existat o convorbire între președintele iranian Masoud Pezeshkian și Mohammed bin Salman Al Saud, care e șeful de facto al Arabiei Saudite. Această discuție va conduce, cel mai probabil, la accelerarea unor negocieri SUA-Iran care, cel mai probabil, se vor termina cu recunoașterea de către Iran a Israelului(dar și invers, prin renunțarea la aberanta politică de „capitulare a Iranului”!) și deschiderea piețelor pentru Iran, asigurându-se astfel finanțarea țării pentru reconstrucție. Posibil ca în toată această discuție programul nuclear iranian să joace un rol interesant, în schimbul încetării acestuia, țara putând să obțină avantaje impresionante.

Cu toate că poate părea o victorie a Israelului, adevărul e că avem de-a face strict cu o victorie mediatică. Tot ceea ce înseamnă planul sionist „Greater Israel”, cel puțin acum este tăiat din rădăcină, iar Israelul trebuie nu doar să se împace cu situația din teren, dar trebuie să pună și umărul pentru a șterge resentimentele adunate împotriva sa. Altă șansă de a sta pe propriile picioare în zonă, în lumea care vine, nu există. 

Cu toate că e un papagal, Trump e singurul președinte care a avut puterea să ia taurul de coarne. În ceea ce privește situația din Orientul Apropiat, pare a fi acționat bine. Însă nu trebuie să uităm că meciul nu s-a terminat. Oricând, ca o fiară turbată, Netaniahu poate răsturna masa de joc. Chiar dacă va fi iertat de problemuțele sale juridice, cea mai mare problemă a sa de acum este înfrângerea usturătoare pe care și-a luat-o din conflictul cu Iranul. Adevărul e că mult prea marketatul Iron Dome și-a arătat ineficiența totală în condiții de război real, în care te bați cu un stat, nu cu niște desculți. Iar înfrângerea pe care și-a luat-o Israelul e frustrantă și, în mod sigur, se vor căuta țapi ispășitori. Și cine e mai bin pentru acest rol, altul decât cel care a târât Israelul în nebunescul conflict cu Iranul?

Sincer să fiu, este una dintre ultimele șanse ale Israelului. Și, probabil, ultima șansă pentru pacea lumii. Dacă va pica și aranjamentul acesta, putem să începem să facem pregătiri de supraviețuire în caz de război. Pentru că nu se va pune problema dacă, ci când.

De ce nu merge totul așa cum ar trebui?

Zi de zi vedem la televiziuni discuții sterile despre cum ar trebui să meargă lucrurile și de ce nu merg. Au apărut „investigatori” de salarii nesimțite, experți în pensii speciale și tot felul de alți căutători frenetici de rețete universale. Dacă te mai apuci să-l asculți pe Bolovan, îți vine să urli precum câinii la lună. De aceea probabil, atunci când suntem întrebați de ce nu merg lucrurile așa cum ar trebui, răspunsul natural care vine este simplu: pentru că sunt proști!

Imperiul în derivă

Citesc postarea asta a lui Trump și nu-mi revin. De ieri, de când am postat anunțul sec pe Telegram, pur și simplă mă simt de parcă cineva mi-ar fi dat un pun în barbă. De ce? Pentru că, treptat, ca dintr-o beție, îmi revin și pot să înțeleg exact evenimentele. Iar de venit nu-mi vine să cred! Doar că acum avem suficient material pentru a pune totul cap la cap. 

Guvernul Dandana gata de start

Nici n-au început bine și s-au făcut de râs. Inclusiv năvlegul de Cioloș a reușit să păstreze impresia de „seriozitate” până la audieri, atunci când miniștrii săi geniali s-au dovedit proști absoluți. Acum nu mai e nevoie să așteptăm vreo audiere întrucât Bolovan a ales să ia proștii verificați, astfel încât să se asigure că guvernul pe care-l face e cel mai prost din istoria României. V-o spun cu seriozitate: Guvernul lui boc era o lumină pe lângă ăștia.

... Și America a atacat!

E greu de crezut și înțeles ceea ce se petrece. Israelul a atacat fără motiv un stat independent situat la mii de kilometri de granițele sale, motivându-și acțiunea pe iminența construirii de către Iran a unei bombe atomice. Apoi au spus că vreo zece bombe atomice urmau să apară. Și, cine știe, dacă retorica mincinosului Netaniahu va continua, vom afla că iranienii urmau să aibă un arsenal nuclear mai mare decât al Rusiei.

Fără români în România

Și-a fost numit Bolojan. Exact așa cum ar fi trebuit să se facă a doua zi după depunerea jurământului Mucușorului. Doar că retardatul din fruntea țării a ținut să facă un spectacol de blocare, în linie cu idealurile minții sale scurte. OK, toate bune și frumoase, doar că, în momentul în care s-a ajuns la termenul limită a fost nevoit să facă numirea și, în acest mod, și-a săpat groapa. Absolut nimic din ceea ce a stabilit Mucușor nu mai e în vizorul Bolovanului, de unde și supărarea deplină a taberei mucușorești.

Spinoasa ecuație a Orientului Mijlociu

Știm că Israelul a atacat „preventiv” Iranul pentru a nu-i permite să lanseze o ipotetică bombă atomică. Ceea ce e de-a dreptul hazliu este că inițial Israelul a spus că Iranul ar fi fost capabil să construiască o asemenea bombă în maxim două săptămâni, după care a transmis trompetelor sale(vezi Chireac) să ventileze gogonata cu „cele zece bombe nucleare pe care le construia Iranul”. Am făcut doar o paranteză întrucât nu aș vrea să amestec prea mult aici propaganda de război, mai ales în condițiile în care suntem aproape să auzim că rachetele Fattah ale Iranului pot fi doborâte cu borcane de murături.

Despre DDWall, despre starea mea și despre ceea ce urmează

De fiecare dată când am parte de abuzuri mă apucă o lehamite iremediabilă. Mă simt dezarmat, îmi vine să vomit, am o stare generalizată de rău. De ce? Pentru că eu sunt suficient de prost încât chiar să cred în dreptul meu la opinie. Și, în realitate, nu e nimic valabil din ceea ce cred eu. Însă continui cu cerbicie să cred. 

Intrarea în zona de alertă

Având în vedere situația rezultată din cenzurarea scandaloasă a DDWall și întrucât sunt luat de evenimente foarte din scurt, le ofer tuturor celor interesați de articolele și ideile mele posibilitatea de a rămâne în contact prin intermediul emailului. 

Am creat un formular pentru cei care vor să rămânem în contact. Trebuie doar să introduceți numele și mailul, iar datele sunt salvate astfel încât să vă pot contacta direct. În acest fel, în cazul în care îmi sunt închise canalele vă voi putea trimite mesaje cu eventualele canale pe care le voi deschide(cât s-o mai putea deoarece deja am obosit). 

Nu vă voi trimite mail decât atunci când îmi vor fi închise canalele sau doar ca să vă notific asupra deschiderii unui canal de comunicație. Nu vă așteptați să primiți altceva la adresa pe care mi-o furnizați.

Formularul aici:

https://forms.gle/p1mtuB9eQ7fFxxLZA

ALERTA DDWall a fost eliminat

Nu știu care-s motivele, probabil din cauza succesului său. Blogul avea mai mulți vizitatori decât instituții de presă stipendiate de ONG-uri și stat. Asta e viața. Mă pregătesc să-mi închidă toate canalele. 

Urmează vremuri urâte!

Mucușoriada

V-am demontat într-un articol trecut „Mecanismul Marionetei Mucușor”(MMM) și v-am explicat de ce, atunci când rulează după capul lui, nu face altceva decât să blocheze. Iată așadar, în linia pe care v-am descris-o, azi avem consultări cu partidele pentru desemnarea premierului. Nu-i treabă, asemenea consultări s-au mai făcut, dar doar pentru ca MMM să poată fi hrănit cu specialitatea sa: blocatul, amânatul, învârtitul în gol. Pentru azi s-a dat pe surse că va fi desemnat premierul. Semn că s-a acționat asupra MMM în direcția dorită. Vă imaginați? A trecut o lună și acest infernal mecanism, MMM, a reușit să blocheze o operațiune care, în mod normal, dura maxim o zi. Incluzând aici și consultările.

Între timp, prietenii ideologici de la Bruxelles ai Mucușorului au blocat fondurile României. De ce? Pentru că Ucraina. Proștii s-au tăvălit cu curul pe asfalt că dacă ajunge Simion vom avea blocate fondurile. Care-i diferența? Dacă, prin absurd, s-ar fi numărat corect și ar fi ieșit Simion, fondurile ar fi fost blocate cu mare tam-tam. Așa, s-au blocat pe șest. Dar, pentru noi, realitatea e aceeași.

Ceea ce vreau să vă subliniez în acest articol este că, oficial, am intrat în ceea ce putem numi Mucușoriada. Da, este o paralelă cât se poate de transparentă cu Țiganiada lui Ioan Budai Deleanu. Ca și țiganii din poem, Mucușor trăiește într-o lume semi-reală, bântuită de „spirite”, „voci” și alte elemente care-l fac să aibă o judecată aberantă. Realitate îl lovește prea puțin, esențiale pentru sine fiind „vocile”. De aceea comportamentul pe care-l afișează e aberant. Rămasul cu mânuțele în aer reprezintă un blocaj în MMM: nu mai aude vocea care-l ghidează și, pur și simplu, se blochează. Exact ca un mecanism stricat sau rămas fără baterie. 

Tot ceea ce începe acum e o epopee cu numeroase conflicte la baza cărora se află personaje strâmbe generate aberant de mintea MMM. În interiorul său apar conflicte, disensiuni și tulburări generate de „personaje periculoase” externe care-i învolbură orizontul, afectându-i capacitatea de percepție a realității. Caracterul extern al acestor personaje este însă unul înșelător, ele fiind generate de propria minte pentru a obține o coerență între realitatea palpabilă și lumea strâmbă a minții sale unde-și petrece cea mai mare parte a timpului. 

Singurul corector al situației Mucușorului este, așa cum am mai spus, autoritatea. Acea autoritate palpabilă în lumea reală, dar care, pentru a funcționa în mintea MMM are oglindit „un zeu” în fantasma pe care-o trăiește Mucușor. Însă, pe măsură ce realitatea îi spune Mucușorului că „autoritatea supremă” care-l ghida se află în controlul său, rolul „zeului oglindit” în negura minții sale scade, astfel încât personajele obscure fabricate de propria-i minte defectă redevin preponderente în judecata sa. Și asta e logic din punctul de vedere al MMM întrucât orice intruziune în „lumea sa secretă” e văzută ca un război, ca o agresiune. Însă depinde de situație dacă zeul oglindit al autorității e unul suprem - căruia vrei-nu vrei trebuie să i te supui - sau un „pământean” care poate fi înfrânt d zeii minții sale. 

Există inclusiv o explicație pentru care Mucușor trăiește în concubinaj. Nu, nu e vorba de ideologie, ci pur și simplu de  pericolul pe care-l resimte inconștient ca o altă autoritate să-i cotropească universul. Din punctul său de vedere, lipsa hârtiei îi garantează monopolul asupra lumii sale interioare care-i ghidează existența. De aceea evită „să semneze” întrucât o altă autoritate amestecată în „mecanismul său” e respinsă apriori.

Teoretic, de însurat oficial nu se va însura niciodată. Practic, dacă asemeni lui Parpangel ajunge să se căsătorească cu Parpanghelica, ar putea avea consistență în acțiuni ca efect al ghidării sale de către Mirabela. Este cumva un mecanism intim similar celui al lui Ceaușescu, condus continuu de tovarășa Leana. Cu precizarea că în cazul lui Ceaușescu nu se manifesta o asemenea nebulozitate la nivel mental precum la Mucușor. 

Și uite-așa, într-o notă tragi-comică, vom trăi o tragedie generată de comediile unei gândiri izvorâte dintr-o nebunie absolută. Autoritatea care l-a împins deja își pierde din putere și, cu fiecare numire pe care-o va face, Mucușor va da din ce în ce mai multă crezare zeului său propriu, în defavoarea celui oglindit de autoritatea care-l manipulează. Și uite-așa începem să fim părtași la Mucușoriadă. Fără să ne fi dorit, dar înghesuiți cu forța de aberanții care cred că stăpânesc mecanismele intime ale unor minți defecte. Aceeași aberanți care se vor târâi pe jos de îngrijorare în momentul în care „opera lor” va începe să paradească în stânga și-n dreapta, ghidată strict de fantasmele minții sale defecte. 

Nu vă cer să-mi confirmați cele scrise aici. Vă rog doar să încercați să interpretați tot ceea ce vom trăi de-acum înainte prin intermediul descrierii pe care am făcut-o MMM. Veți rămâne surprinși!

Zeul cel penibil al războiului

Israelul a interzis cetățenilor săi să părăsească țara. Nu-i o nebunie? Ce să faci acolo? Să faci duș cu bombe iraniene? Probabil îmi veți aduce diverse argumente, însă eu vă întreb logic: oare oamenii ăia au și ei dreptul să trăiască? 

Marele reset geopolitic

Am spus-o de multe ori și o repet: un imperiu nu cade brusc, are o perioadă de zvârcolire și abia după ce obosește își dă duhul. În cazul Imperiului American pare a fi un element mai interesant în joc: arhitecții săi au studiat temeinic istoria pentru a încerca să evite erorile trecutului. De aceea, agonia actualului imperiu poate fi mai lungă decât ne-am aștepta sau, cine știe?, posibil ca „arhitecții” să fi încercat să găsească un mod de operare astfel încât Imperiul să renască prin „reset” precum Pasărea Phoenix. Cu toate că eu sunt extrem de sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca SUA să re-ajungă șef al lumii, sunt obligat să iau în calcul inclusiv aspectul menționat. 

Până acum am văzut frânturi dintr-un tablou, doar că, atunci când ne îndepărtăm pentru a privi la scară globală, constatăm că frânturile se coagulează într-un tablou interesant din care putem trage anumite concluzii. Este vorba de un reset care va reface puterea sforarilor din spate sau o accelerare a căderii?

Ieri, pe DDWall, vă arătam cum se dezvoltă situația din Iran exact așa cum prevăzusem în materialul pus sâmbătă pe blog. Poate că e timpul să punem cap la cap „similaritățile” pentru a înțelege „marele tablou”. Așa cum v-am spus, constatăm o schimbare radicală a întregului concept de război. De la conflictul din Ucraina vedem că tacticile utilizate converg spre o altă abordare, în care faci prăpăd cu arme simple, bine coordonate de un sistem articulat de informații. E drept, de fiecare dată sistemul informațional a avut un rol crucial în război, doar că acum pare că sistemul informațional e războiul. Înainte era crucial să interceptezi comunicațiile adversarului pentru a-i intui mișcările de pe câmpul de luptă. Acum devine esențial să dai lovituri în adâncime, la susele care-i alimentează mașina de război. Nu doar că lovesc acolo unde doare mai tare, dar pot face irelevant avansul pe frontul principal. 

Sunt elemente pe care le-am văzut, ca trase la indigo, atât în conflictul din Ucraina cât și cel din Israel. Totul e prea similar pentru a nu fi legat cumva ombilical. Atât în Ucraina cât și în Iran s-au folosit aceleași metode de șubrezire a adversarului. Mai țineți minte când ucrainenii au atacat radarul Voronej? E din același scenariu cu distrugerea antiaerienei iraniene. Dar „înfierbântarea” așa-zisei opoziții împotriva lui Putin? Nu e cumva la fel de coerentă cu actualele „dezordini” în care zeci sau sute de iranieni strigă „moarte lui Ali Khamenei!”? Ce înseamnă câteva zeci de oameni raportați la cei zece milioane de locuitori ai Teheranului? Dar agitația e produsă, se ventilează și populația, pe lângă tacticile demne de ISIS e intoxicată cu tot felul de „chestiuni care se vor produce oricum”.

Care-i însă „schema extinsă” a planului geopolitic? Vă explic vectorii pe care se merge. Ucraina slăbește Rusia prin stabilirea unei bariere către Europa, în timp ce țările nordice se asigură că nici pe la ele rușii nu mai au acces liber la Atlantic. Israelul slăbește Iranul, împingând kurzii spre blocarea nordului țării, adică a accesului la Marea Caspică. Astfel Rusia e izolată inclusiv pe „culoarul strategic Nord-Sud”. Un Iran terminat slăbește capacitatea Chinei de a se aproviziona. În plus, un ipotetic avans al kurzilor în nordul Iranului ar produce un stat kurd care ar conta geopolitic și care ar face o presiune teribilă asupra Turciei. Acea Turcie neascultătoare care tinde să fie făcută nerelevantă prin ruperea zonei de la Gaziantep până la Kars și ținută în frâu de un stat Kurd care ajunge să stăpânească de la câmpurile petrolifere ale Siriei, atingând malurile Mediteranei(în sudul Turciei), până la Marea Caspică și granița cu Afganistan. 

Tratatele semnate de Trump în Orient mențin petro-dolarul, dându-i o altă menire, anume aceea ca statele arabe „aliate” să devină „fabrica” SUA în locul Chinei. Astfel stimulezi lăcomia arabă, aruncându-i împotriva Chinei. Conflictul indiano-pakistanez are și el cheia sa geopolitică. Cum Pakistanul a fost aprovizionat de China cu avioane puternice, indienii s-au văzut făcuți de râs cu rudimentarele lor avioane Rafale franțuzești, ieșite din uz. Astfel le-a crescut frustrarea, dând vina pentru propria lor neputință ... pe China. Și astfel, India se gândește să iasă din BRICS. Ce înseamnă asta? Că se aruncă în brațele americanului, care profită de construcția infernală produsă de englezi atunci când au rupt Pakistanul și Bangladeshul de India. Și uite-așa mai cade un stâlp auto-detonându-se. 

Ce ar urma dacă planul merge brici? În mod logic impulsionarea Taiwanului pentru a crește frustrarea Chinei care, astfel, se va vedea într-o „chingă” compusă din Vietnam, Filipine, Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Cu sprijin puternic „pe la spate” dinspre SUA și Australia. 

Întreg puzzle-ul este mascat de conflicte care par locale, absolut întâmplătoare, dar care sunt legate ombilical între ele. Și-n tot contextul apare un Trump care face impecabil pe prostul(sau poate că e prost, dar nimerește la fix în peisaj), liniștindu-i pe liderii adverși în timp ce, subteran, se continuă marele plan al paradirii adversarilor. Posibil ca acesta să fie planul marelui reset: slăbirea BRICS până devine irelevant.

E clar însă că avem de-a face cu un joc complex care, în același timp, e unul de tipul „all in”. În tot contextul există o singură necunoscută, anume China. „Regatul de Mijloc” se află la finalul unui ciclu economic pe care tot încearcă să-l conserve. De aceea se comportă cu mănuși în relația cu Occidentul. Însă întrebarea fundamentală este dacă merită să te comporți cu mănuși în condițiile în care celălalt are mănuși, dar de box și când îți mai frige câte una te lasă mahmur? Dacă pică Rusia, Iranul sau ambele, China devine pradă ieftină pentru adversari. Și pare că nu sunt conștienți de asta. Într-adevăr, au tratate bazate pe încredere cu ambii, dar ezită să iasă în față. 

De ce ezită? Pentru că-i e frică să iasă din actuala paradigmă. Doar că, așa cum am spus, actuala paradigmă este una care se termină. Trebuie să se reinventeze. O întărire fermă a BRICS, o alianță pe față cu Rusia și Iranul ar ajuta în mai multe direcții. Însă, în primul rând, capacitatea de producție a Chinei s-ar putea deschide în zona necesităților de scalare a celor doi colegi de paradigmă geopolitică. Astfel, China ar putea intra într-o nouă paradigmă economică, similar SUA în Al Doilea Război Mondial. Dacă va pierde startul aici sau dacă se va tot comporta cu mănuși, făcându-se că nu vede problemele, va sfârși asfixiată cu perna. Chestie căreia îi este menit, în fapt, tot tabloul geopolitic pe care l-am prezentat.  

Există însă și un asterisc. Nu trebuie pornit de la premisa că Rusia sau Iranul vor capota. Într-adevăr, Iranul a primit o lovitură dură, dar marea întrebare este cât de extinsă e rețeaua de cârtițe a Mossadului. Conform unor informații locale, evreii n-ar fi reușit invalidarea rampelor de lansare ale rachetelor balistice întrucât era vorba de niște rampe false, construite special să se vadă evident din satelit, dar care, în realitate, erau doar butaforie(similare tancurilor din carton pe care le tot bombardau americanii în Serbia). De asemenea, în ciuda omorârii multor lideri, aparatul de comandă funcționează în continuare. Iar Iranul continuă să bombardeze, solicitând din ce în ce mai mult antiaeriana. Până acum au dat doar 200 de rachete și au produs pagube majore. O să evaluăm zilele următoare raportul distrugerilor, mai ales că acum Iranul își propune să pună la pământ teritoriile arabe ocupate.

La fel stau lucrurile și în Rusia. Într-adevăr, s-au dat unele lovituri spectaculoase în adâncime, dar vedem cum Rusia înaintează atât în Sunî cât și în Dnipropetrovsk. E de observat.

În general, prezentând complexele situații geopolitice îmi iau înjurături de la unii sau alții, în funcție de tabăra geopolitică în care se află. Înțelegeți însă că a prezenta faptele așa cum sunt nu înseamnă că mă situez de-o parte sau de alta. De asemenea, există un potențial mare de intoxicare și, recunosc, nu sunt imun. E greu să-ți găsești sursele într-un conflict nou. Dar întotdeauna e loc de mai bine și, experiența arată că, pe măsură ce un conflict a evoluat, intoxicarea s-a redus spre zero în ceea ce-l privește pe subsemnatul. 

Iran-Israel într-un moment de cumpănă

Văd  că s-au încins rău spiritele în ceea ce privește războiul dintre Iran și Israel, iar chestia asta se vede cel mai transparent în zona comentariilor unde fiecare are câte o idee. Iar cei încinși, indiferent de ce parte ar fi, mă înjură pe mine deoarece nu le convine ce aud. Motiv pentru care voi încerca azi să prezint situația cât se poate de detaliat, astfel încât cei care au de gând să comenteze, cel puțin s-o facă în cunoștință de cauză.

Israelul - o lecție deschisă din care mulți au de învățat

Cei ce știu cum să se uite înțeleg într-un cu totul alt sens ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu.Toți am crezut că atacarea Iranului se va transforma într-un jihad. Mă uit continuu la ce se întâmplă acolo și nu-mi vine a crede. Tot încerc să înțeleg ce anume rețetă vor pune în aplicare iranienii, dar ceea ce constat este că regimul de acolo își trăiește ultimele zile.

Cum suntem conduși?

Când flama anului 1989 cuprinsese și China, conducerea superioară de stat a avut o întâlnire pentru a stabili cum vor răspunde „agresiunii SUA”. La nivel diplomatic se știa de ani buni că urmează ca în URSS să se petreacă o schimbare doctrinară care va conduce la pluripartidism și schimbare radicală de regim. China nu era pe lista întrucât nu pătrunseseră la vârful conducerii de stat „oameni de bine” agățați de forțele externe. Cu toate acestea, în interiorul statului chinez se dezvoltase o rețea de dizidenți, croită după modelul celor din Estul Europei, iar totul degenerase la evenimentele din Piața Tienanmen. 

Existau două variante puse pe masă. Prima, cea chinezească pe care  o știa toată lumea: întărirea tiraniei. Cealaltă, o ciudățenie emisă de o figură de primă mână a Partidului Comunist Chinez, care avea o înțelegere profundă a societății occidentale și care propunea, nici mai mult nici mai puțin decât ... occidentalizarea Chinei. Asupra sa nu planau îndoieli, iar punctul său de vedere, cu toate că era cât se poate de coerent, ridica multe semne de întrebare, astfel încât i-au solicitat clarificări ale punctului său de vedere.

Pe scurt, ceea ce spunea părea de neacceptat pentru membrii de vârf ai Partidului. Flexibilizare, libertate de mișcare, libertate de expresie s.a.m.d. Pus la colț de către membrii mai în vârstă și admonestat pentru că pune în pericol stabilitatea țării, a fost întrebat direct: „Cum crezi că vei ține atunci oamenii în frâu în condițiile în care acum, când supravegherea e strictă, se întâmplă ceea ce vedem?”. Răspunsul său a fost șocant pentru întreaga nomenclatură a Partidului.

Problemele de azi, a spus el, sunt date de expunerea excesivă a partidului. Omul muncește și când ajunge acasă nu are ce face. Partidul a mers pe ideea că va reuși să creeze omul ideal, iar acum sunt oameni în stradă. E clar că adeziunea la politicile Partidului nu mai este aceeași, în plus propaganda capitalistă înflorește. Nu ne putem opune deoarece, chiar și dacă întărim supravegherea și impunerea legii, până la urmă ne vom trezi în fața unui popor dușman și vom fi nevoiți să capitulăm. 

Esența a ceea ce propun este secretul stabilități societăților occidentale. Cu toate că au mai multe partide, cu toate că societatea pare instabilă, de fiecare dată merge într-o direcție clară, fără a se da la o parte de la direcție, indiferent de cine vine la putere. Pluripartidismul occidental este tot un monopartidism deoarece sunt trasat limitele în care trebuie să se miște(cei care încearcă să devize direcția sunt numiți extremiști și marginalizați). Iar acolo, chiar dacă sunt revolte, sunt revolte punctuale și nimeni nu se gândește să înlocuiască sistemul, ci să dea jos un partid sau altul, cu alte cuvinte să schimbe actorii din față. Echivalentul de la noi ar fi revolta împotriva unui primar sau al unui guvernator regional. Însă, direcția rămâne neabătută. 

Aceasta este doar o poză falsă. Sistemul occidental nu se bazează pe pluripartidism. E doar una din fețele sale. Nu e ciudat că noi avem parte de revolte acum, când am reușit să creștem nivelul de trai al țării? Am reușit prin propriile puteri, iar acum vedem că Occidentul ne distruge. De fapt nici nu e nevoie de intervenția unor forțe din afară pentru a se vedea fenomene similare. Și în Occident s-ar revolta oamenii dacă ar fi în stadiul în care suntem noi acum. Frustrările la noi vin din diferențele care se văd în societate și din faptul că unii au impresia că sunt blocați în idealurile lor de către Partid. Treaba noastră este să spulberăm această idee din mințile oamenilor. 

Trebuie să înțelegem că nu vom putea crea omul ideal, iar asta vedem acum în stradă. Trebuie să facem ceea ce face Occidentul, anume să modelăm omul în direcția idealului societății și Partidul să se ocupe de direcție. Cum poți face asta eficient, fără să te trezești cu oameni în stradă? Exact cum o face Occidentul: lăsându-i să acumuleze deoarece ulterior le va fi suficient de frică să nu-și piardă agoniseala. Nu e vorba obligatoriu de averi mari, cu toate că cei mai mulți vor visa la ele. Chiar și acum avem colecționari de nimicuri pe care nu-i știm și care, întâmplător, nu se amestecă în mișcările împotriva Partidului deoarece le e frică să nu piardă ceea ce au acumulat. 

În Occident i se spune consumerism. Oamenii au de ales între aceleași lucruri prezentate în zeci și sute de feluri. Femeile își cumpără multe haine, bărbații caută mașini puternice de care se îndrăgostesc. La noi oamenii nu au ce face după ce termină munca. În occident omul așteaptă să-și termine munca pentru a-și îmbunătăți mașina, casa s.a.m.d. Iată de ce la noi omul se revoltă. Omul simplu nu poate fi crescut ideologic și de aceea trebuie să-i dai un drog, iar acel drog este mania cumpărăturilor. Pentru a-și putea satisface dorința va trebui să muncească mai mult. Brusc, idealul său nu va mai fi schimbarea sistemului politic, ci câștigarea de bani.

Vedem cum se înghesuie oamenii spre Zonele Economice Speciale, doar pentru că acolo se câștigă mai mulți bani. Acele zone ne aduc o creștere economică puternică și trebuie să ne întrebăm ce anume urmărim: creșterile aduse de aceste zone sau frustrarea oamenilor care au suficient pentru a trăi, dar nu au ce face? China este acum la răscruce. Ceea ce propun este cât se poate de simplu: extindem Zonele Speciale la nivelul întregii țări, permitem deschiderea întregii economii, astfel încât relațiile economice vor fi cele care vor prima. Oamenii își vor omorî timpul liber în căutarea distracțiilor mărunte care învârt banii în economia țării, conducând astfel la creșteri de PIB și dezvoltare. Rolul Partidului va fi atunci cel de îmbunătățire continuă a politicilor educaționale, astfel încât să avem o forță de muncă din ce în ce mai educată. Iar consumerismul va fi drogul care va muta focalizarea populației de pe politică spre realizarea personală. Pentru omul de rând, Partidul trebuie să existe, dar ca model și ca garanție a realizărilor pe care le au ei. Astfel întreg sistemul politic al țării și oamenii vor fi în aceeași barcă.

Desigur, acum trebuie să arătăm fermitate, să dăm un exemplu pentru toată lumea că Partidul este de nemișcat. Va trebui să întărim disciplina, dar, pe parcurs, trebuie să dăm drumul câte puțin, astfel încât omul să poată vedea  „că i se deschide calea”. Trebuie să învățăm să folosim armele Occidentului și să-i învingem cu armele lor. Singurul element împotriva căruia va trebui să luptăm va fi degenerarea pe care o vedem acum în Japonia și în alte țări occidentale, iar aici rolul esențial îl va avea educația. Omul simplu trebuie lăsat să aibă consumul ca ideal, dar va trebui să ne asigurăm că sistemul educațional va scoate mulți oameni care vor avea ca ideal știința și tehnica.

În mare, acestea au fost ideile expuse, care i-au convins pe cei care propuseseră închiderea Zonelor Economice Speciale ca „represalii” pentru agitația creată. Personajul despre care vă povestesc a mai continuat să conducă din umbră pentru a-și vedea direcția pusă în practică. Culmea, a fost singurul om din politica recentă care a condus țara inclusiv atunci când nu mai ocupa nicio funcție. 

Așa a ajuns China acolo unde se află. Ideea e simplă: și noi și ei suntem conduși în același mod. Partea proastă e că noi suntem conduși așa în interesul altora, în timp ce ei sunt conduși așa în interesul lor. La urma urmei, inclusiv în iluzoriul joc economic, contează ce anume numeri când se trage linia: banii sau frustrările?

Guvernul fantomă și marioneta perfecta

Cu toate că România se află într-o fundătură, cu toate că suntem în proximitatea momentului în care Guvernul nu mai poate lua decizii, Mucușor continuă cu negocierile sale absolut neconstituționale. S-a ajuns la cea mai lungă perioadă de desemnare a unui premier din istoria României. Toate aceste lucruri puteau fi intuite, pentru mine nefiind sub nicio formă surprize întrucât înțeleg exact tipologia.

SUA intră în disoluție

Nu ai cum să vezi pe străzi ceea ce se vede în LA decât dacă e vorba de o țară muribundă. Efectiv, într-o societate cât de cât funcțională, astfel de evenimente sunt de neimaginat. Cum, de neimaginat este să trimiți armata pentru a calma starea de spirit a revoltaților. Revoltații fiind cetățeni ilegali nemulțumiți că se fac deportări din SUA. E ca și cum te-ai trezi cu cineva în casă care ar începe să distrugă deoarece încerci să-l dai afară de-acolo. Sună aiurea, nu-i așa?

Discuția telefonică Trump-Putin dintr-o altă perspectivă

După ce ucrainenii au atacat un element al triadei nucleare rusești, în regim de urgență Trump l-a sunat pe Putin. La momentul respectiv s-au tot înaintat ipoteze în ceea ce privește ceea ce s-a discutat, dar cert este că nu a răzbătut prea mult. Acum, după ce a mai trecut timp, elemente din discuție au început să răsufle prin zona diplomatică.

Programul de guvernare Mucușor

Mă uit pe ceea ce mucușorii pro-ioropieni numesc „măsuri de reducere a deficitului bugetar” și mă crucesc. Oamenii sunt, pur și simplu, proști! Dar proști de bubuie. Doar că nu e vorba numai de prostie, părerea mea fiind aceea că sănătatea lor mentală e gravă de tot. Vă voi înșira măsurile și veți singuri să înțelegeți că, în realitate, suntem conduși de spitalul de nebuni. 

Nicușor Dan primele încălcări ale Constituției și prima infracțiune de înaltă trădare

Au trecut două săptămâni de când s-a întronizat Mucușor. Timp berechet să evaluăm ceea ce a produs până acum, mai ales că ne aflăm la jumătatea perioadei inițiale de timp până la care ar trebui să propună un premier. Aici trebuie să remarcăm de la bun început un lucru: absolut tot ceea ce se petrece se face prin încălcarea flagrantă a Constituției. Și n-am văzut pe nimeni care să se agite în direcția asta.

V-ați înverzit destul? ... sau cum am fost electrocutați de prizele dezafectate

Îmi place cum politicienii noștri, asemeni lui Bulă, vin în fața oamenilor cu diverse dileme, arătându-le că: „N-avem dom'le ce să facem, că doar așa vine de la UE! Toți fac la fel, noi suntem obligați de situație”. Exact așa, proștii ticăloși din politică au reușit să destructureze țara. Povestea de azi este una tipică, dar nespusă întrucât prostimea trebuie să sufere. Ascultați cu atenție și trageți concluziile care se impun.

Japonia-SUA la al treilea val și „De ce China nu e Japonia?”

Prietenia dintre cele două țări începe pe 6 august 1945, atunci când SUA a trimis o misiune de prietenie la Hiroshima sub forma unei bombe atomice. Trei zile mai târziu, prietenosul popor american va trimite o a doua bombă atomică la Nagasaki. Și așa s-a tranșat „marea prietenie”, SUA ocupând de facto Japonia. Unchiul Sam știa că vine peste o civilizație multimilenară, astfel încât avea temele făcute pentru a gestiona „pacea și prietenia între popoare”: direct și frust, pe sloganul noi avem „big bomba”, voi aveți brațele, astfel încât n-aveți voie să vă mai atingeți de pistol, ci doar de sapă.

Limitele inteligenței artificiale și ale roboticii

Poate veți crede că sunt obsedat de AI, dar nu este așa. Consider că e o tehnologie care trebuie înțeleasă pentru a putea profita de ea, dar, mai ales, pentru a te putea feri de latura sa negativă. Cea de-a doua parte e esențială. Folosim toți electricitatea însă, pentru a o folosi, știm bine că nu trebuie să băgăm degetele în priză. Folosim aragazul, dar știm că nu trebuie să-l lăsăm deschis fără să ardă focul pentru că așa se ajunge la explozii sau asfixiere. Fiecare tehnologie are partea sa întunecată și, de cele mai multe ori, e bine să începi prin a înțelege riscurile.

Evoluții

O să încep cu cel mai mare eșec din istoria AI: Builder.ai, un startup britanic evaluat la 1,5 mld. $ după ce Microsoft a împins în el vreo 455 mln. $, a dat faliment. Motivul? Viola Credit, care dăduse un credit de 50 mln.$ anul trecut a luat ce-a mai găsit prin conturile companiei, adică vreo 37 mln. $, lăsând compania cu doar 5 milioane $ în conturi. Doar că acei bani nu sunt în Anglia - unde operează firma - ci în ... India, de unde nu pot fi aduși din cauza unor restricții.

Polonia nu e România

Care e diferența dintre o țară și o cocină aflată sub ocupație? Una singură: respectarea voinței cetățenilor. În timp ce în Polonia chiar și cei mai cretini pro-europeni înțeleg că, în primul rând sunt polonezi, în România avem specia pro-europeană care nu mai are țară, care nu mai gândește(deoarece o face creierul lipsă de la Bruxelles pentru ei), care nu-și dorește nimic altceva decât „și mai multă ocupație”. Ce poți face cu asemenea degenerați?

AI dintr-o nouă perspectivă

Povestea începe cu ceva mai mult timp în urmă, mai precis cu vreo trei ani. Un jurnalist care-a aflat o știre din interiorul companiei Meta a vrut s-o facă senzațională: era vorba despre două AI-uri puse experimental să „vorbească” unul cu celălalt, în timp ce inginerii urmăreau discuția dintre ele.  Scopul experimentului era acela de a dezvolta un protocol de comunicație mai eficient, în limbajul de azi un soi de optimizare automată a prompting-ului în comunicația mașină-mașină. 

Avansul tehnologic chinezesc

Am urmărit în ultima perioadă extrem de atent dezvoltările din China. Țara este înscrisă într-o cursă dură pentru depășirea piedicilor impuse de SUA. Culmea, pentru a-și pune în valoare determinarea și pentru a câștiga războiul, China are niște strategii surprinzătoare. De exemplu, dezvoltarea prin intermediul modelului open source. E incredibil cât se poate găsi gratis la chinezi. Culmea, de cele mai multe ori folosesc pentru dezvoltare platforme occidentale, gen Github. Semn că nu le pasă dacă și ceilalți văd ceea ce fac. Dar să nu sărim etapele, ci să vedem mai întâi cum se mișcă treburile și care sunt ultimele evoluții de acolo!

Forța de compensare

Se spune de atâta amar de vreme că digitalizarea și noile tehnologiine ne fac mai eficienți, că totul se va dezvolta armonios și că vei rezolva extrem de rapid treburi pe care, altă dată, le rezolvai cu greutate. E adevărat? Vă pot da și exemple: uite, înainte trebuia să mergi și să plătești impozitele la ghișeu, acum le poți plăti stând în pat. Doar beneficii, nu-i așa?

Să mă cac pe tine, Nicușor Dan!

 

Știu, e vulgar, e urât, nu e demn de mine. E o expresie care mă degradează. Dar e fix ceea ce simt acum. Unii dintre voi sunteți martori că am lăsat să treacă ceva timp înainte de a scrie articolul de față. Am zis să n-o fac la nervi, să las să mai treacă o noapte că doar noaptea e un sfetnic bun. Aiurea, m-am trezit mai nervos decât m-am culcat. Hai să vă explic toată tărășenia!