Cenzura și întrebarea esențială: „CINE E DAN DIACONU?”

 

Mulți au impresia că Nicușor Dan e un tip blajin, cu capul în nori - în genul „omului de știință distrat” - și care este absolut inofensiv. Gândiți-vă însă la el fix ca la ceea ce e: o paiață. Dacă mergi în culise la teatrul de marionete vei vedea zeci de păpuși stând pe jos sau aliniate pe rafturi. Ce ți-ar putea face o asemenea păpușă? E total inofensivă! 

Gândiți acum în alți termeni: dacă una dintre păpuși ține într-o mână un pistol perfect funcțional, care mai e și încărcat. Poate face ea ceva? Desigur, nimic! Însă, dacă în spatele păpușii se află cineva - cum se află mereu în timpul spectacolului - acel cineva te poate ucide. Da, atunci când stai deconectat și râzi de acțiunea de pe scenă, acel cineva decide că e timpul să apese trăgaciul și-ți zboară creierii. Ei bine, mai e inofensivă marioneta? La asta trebuie să te gândești când îl vezi pe Nicușor-Jegușor Dan. Și-i spun Jegușor nu doar pentru mizeria înfiorătoare pe care-am văzut-o în casa lui, ci pentru că mă înfioară mizeria sa morală!

Acum să revenim la subiect. Nici în cele mai crâncene zile ale lui băsescu, nici în teroarea pandemică a Plăvanului, contul de Facebook nu mi-a fost închis. Am avut interdicții, am fost brutalizat, dar de închis nu l-au închis. La un moment dat m-au agresat atât de tare cu interdicțiile încât am luat decizia să-mi bag singur picioarele în el de cont. Atunci am virat-o pe Telegram și Mewe. Ceea ce trebuie însă să realizați în ceea ce-l privește pe Jegușor e realitatea că, în condițiile în care nici măcar nu și-a luat mandatul, aparatul agresiv din spatele său mitraliază fără milă. Iar numărul impresionant de oameni șterși de pe conturile diverselor rețele sociale ne arată limpede cât de adâncă va fi teroarea unui regim al noii marionete. Sub poncifa „pericolului rusesc” vor declanșa o teroare mai mare decât cea din pandemie. După cum vedeți, Poliția Gândirii lucrează cu motoarele turate la maxim!

În ciuda delirului celor care acum se felicită că au reușit să-l dea jos de pe Facebook pe „trollul lui Putin”, realitatea este cât se poate de simplă: mie, în esență, nu mi-au făcut nimic. Și nu au ce să îmi facă. Spre deosebire de mulți dintre ei, eu nu trăiesc din asta. Spre surprinderea tuturor pomanagiilor și fripturiștilor din zona propagandei, EU NU AM ÎNCASAT NICIUN BAN ÎN URMA ÎNTREGII ACTIVITĂȚI PUBLICISTICE. Le repet ca să le intre în cap tuturor nătărăilor: NICIUN BAN, IDIOȚILOR! Imediat, în creierul lor de fripturiști va înflori umbra îndoielii: „Dar, totuși, ai tu ceva de câștigat de-acolo! Cum de scrii atât de mult?”. Și-aici idioții au dreptate: am enorm de câștigat!

Cel mai mare lucru pe care-l câștig - și singurul, în afara prietenilor pe care mi i-am făcut din activitatea asta - este ceea ce am căutat dintotdeauna: exercitarea libertății. Sunt un om care crede din tot sufletul său, cu fiecare fărâmă a ființei sale, că omul nu se poate împlini pe acest pământ decât prin exercitarea propriei libertăți. Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru pentru a putea să-l contestăm chiar pe El însuși! Iar cel mai contestat în lumea de azi este Dumnezeu. OK, păi dacă Dumnezeu e cel care ne-a lăsat absolut liberi, cine ești tu, Zuki, cine ești tu, Securitate, cine esști tu, Sistemule, să-mi bagi pumnul în gură? Asta trebuie să se întrebe toți idioții care juisează văzând c-a mai fost blocat unul sau altul. Dar, desigur, nu se vor întreba. Idioții rămân idioți până la capăt!

Se întreabă mulți - iar pentru prietenii mei fizici e o dilemă - cum de-am devenit atât de popular fără să investesc niciun sfanț? Am uitat să vă spun întreaga poveste: nu doar că nu mi-am propus să nu iau nimic din treaba asta, dar mi-am propus nici să nu bag vreun ban aici. S-o las, cum s-ar spune, să se dezvolte de la sine. A fost o perioadă la început când mă rugam de prieteni să mai intre pe blog întrucât mă plictisisem să scriu fără nicio reacție. Iar ei, când intrau, făceau mișto de mine, băgau comentarii aiurea și atâtea alte farse făcute ca între prieteni. Însă, la un moment dat s-a întâmplat „magia”. A intrat unul din greșeală, apoi a intrat altul, apoi ... tot așa. Au început discuțiile, s-a încins atmosfera și, de la o zi la alta, apăreau tot mai mulți. Îmi amintesc ce satisfacție m-a cuprins când, uitându-mă pe statistici, am constatat că am aproape 100 de cititori unici pe zi. Nu-mi venea să cred că „atâtata mulțimea de oameni” mă citesc! Și-apoi a venit criza din 2008. Totul s-a petrecut exact așa cum prognozasem. Și de-acolo a explodat totul. A fost momentul în care am înțeles că ceea ce gândesc e împărtășit de mai mulți oameni, dar și că o mulțime de oameni, citindu-mă, își pot înțelege neliniștile, „ecoul pe care îl aud venind de undeva din tenebrele inconștientului”. Nu de puține ori m-au contactat oameni ca să-mi mulțumească pentru că, înțelegând prin intermediul articolelor mele cum funcționează lucrurile,  au evitat dezastre. Sau alții care mi-au spus că, „în sfârșit, acum văd și eu lumea așa cum e, nu așa cum mi se spunea că e”. Treptat însă am început să mă lovesc de o întrebare la care mi-era din ce în ce mai greu să răspund, anume „Cine e Dan Diaconu?”.

La urma urmei, chiar așa, CINE E DAN DIACONU? Pe măsură ce îmi creștea popularitatea înțelegeam că, în ciuda faptului că tot eu sun cel care scriu, care gândește, care reacționează, Dan Diaconu începe să se rupă iremediabil de mine. De ce? M-am tot întrebat și n-am înțeles. Mai bine spus, n-am vrut să înțeleg, n-am acceptat realitatea deoarece mi se părea bizar că eu nu sunt eu, că eu fug de mine. Apoi, treptat, am început să mă obișnuiesc: este acel sentiment de înstrăinare care te copleșește atunci când îți crește popularitatea, cel care-i distruge pe unii, luându-le mințile. Am înțeles exact ce mi se întâmplă și, de asemenea, am înțeles că, pentru a nu o lua razna, trebuie să limitez totul: iată motivul pentru care Dan Diaconu nu a „evadat” pe micul ecran, menținându-se strict în zona cuvântului scris, limitându-și astfel expunerea. 

Dar chiar și așa, „CINE E DAN DIACONU?”. Acum, când Dan Diaconu e șters cu brutalitate, când e interzuis și hărțuit, a venit momentul să înțelegi exact cine e personajul ăsta misterios: nu mai e un om, s-a transformat, acum el e IDEEA PE CARE O EXPRIMĂ. De aceea, probabil, îl citești pe Dan Diaconu. Pentru că ai o curiozitate și vrei să vezi „ce are de zis legat de exenimentul X?” sau poate că pentru că ai o neliniște, că vrei să înțelegi ce se întâmplă le lumea asta  și astfel cauți să vezi dacă nu cumva găsești răspunsul printre ideile sale. Iată de ce nu pici în capcana nulităților care spun „Dan Diaconu nu există”, fără să înțeleagă un lucru elementar: dacă Dan Diaconu nu există, cine naiba scrie polilogiile ăstea, cine naiba are neliniștile exprimate în articolele sale? CINE???

Adevărul pe care l-am înțeles(și acceptat cu greu) e unul simplu: DAN DIACONU NU MAI SUNT EU! DAN DIACONU EȘTI TU! Pe măsură ce m-am îndeletnicit cu exercitarea acelei libertăți despre care ți-am spus, mi-am dat seama că s-a produs o mutație, ieșind ceva mai mult din toată ecuația: a început o interacțiune între mine și tine. Iar această interacțiune m-a modificat încet, m-a făcut să vibrez alături de tine, la fel cum, probabil, pe tine te-a făcut să vibrezi alături de mine. Ne-a făcut să fim ÎMPREUNĂ! Și, eu unul, am devenit, cumva, dependent de chestia asta.

Iată de ce, în realitate, chiar dacă în plan material interzicerea mea brutală pe o rețea socială nu înseamnă nimic, în planul acesta, al întâlnirii, al relaționării, îmi provoacă o tristețe iremediabilă. Însă mai știu ceva: IDEEA NU POATE FI OPRITĂ!  Indiferent ce-ar vrea ei, atâta timp cât reușești să mă citești, întâlnirea există. 

Acum pentru mine Facebook este un capitol închis. Îmi pare rău pentru cei peste 50 000 de oameni care mă urmăreau acolo, îmi pare rău de toate informațiile rămase prin messengerul de-acolo și de multe alte chestii pe care le-am pierdut pe serverele lor. O să am nevoie puțin de ajutorul tău: dacă și sentimentul tău e similar celui al meu, ajută-l pe Dan Diaconu să învingă hidra! Copiază-i mesajelșe pe care le transmite și pune-le pe facebook-ul tău. Poate în acest mod, unii dintre cei care nu înțeleg cum de-am dispărut așa brusc, vor reuși să mă regăsească. De mult Dan Diaconu nu mai sunt eu, ci fiecare dintre voi. Rămânem(cât s-o mai putea) împreună aici și pe următoarele canale:

- Telegram: https://t.me/DanDiaconu

- MeWe: https://mewe.com/dandiaconu1.84/posts

- X: https://x.com/DanDiaconu2022

- Matrix: https://matrix.to/#/#DanDiaconu:matrix.org