China - miezul fierbinte al lumii de azi și posibilul salt către lumea de mâine

Putin a început o vizită prelungită în China. Iar acolo se află toți lideriii importanți ai Eurasiei. Aparent pentru grandioasa paradă. Practic însă pentru a strânge liniile. Deja „timpul nu mai are răbdare”, iar chestiunile esențiale se cer tranșate. Tentativa lui Trump de a pune capac războiului din Ucraina a eșuat ca efect al duplicității liderului american. Pe de-o parte promovând „agenda păcii”, pe partea cealaltă efectuând manevre agresive. De exemplu, acum se află în plină pregătire o manevră agresivă asupra Venezuelei. 5% din flota americană e concentrată acolo, fiind de așteptat o tentativă agresivă de schimbare a puterii politice a țării, Nicolás Maduro. Nu cred că mișcarea a fost negociată cu Putin! 

Cum e China și de ce?

Există în lume un singur producător de telefoane „triple-fold”(al căror ecran de împăturește de 3 ori). Tehnologia e extrem de problematică atunci când vine vorba să oferi un ecran care se împăturește în două locuri. La fel și software-ul care trebuie să gestioneze trei stări(neîmpăturit, împăturit o singură dată, împăturit total) plus numeroase alte situații generate de diversele utilizări. Probabil nu mai e nicio surpriză pentru unii pomenirea numelui firmei: Huawei. 

Irelevanții

Aud peste tot numeroase referiri la personaje cate zic una sau alta, care scriu pe rețelele sociale, care fac plângeri și multe altele. OK, e dreptul fiecăruia să facă ce vrea, dar ... cine e acel cineva? Ne punem oare întrebarea de bază înainte de a ne „efervescentiza” la adresa unuia sau a altuia? Să vă vă povestesc mai întâi o întâmplare petrecută în proximitatea mea pentru a înțelege totul.

Încrâncenații

Stăteam zilele trecute să mă gândesc că noi, ca popor, avem o caracteristică radical diferită de a celorlalte popoare: bășcălia, umorul. Sincer, n-am văzut nicăieri o asemenea apetență pentru a lua totul în râs. Spre deosebire de alții, românii sunt relaxați, zâmbesc larg, se simt bine în pielea lor. Asta le dă o oarecare imunitate la răul care, de-atâtea ori de-a lungul istoriei, le-a tot dat târcoale. Dacă te uiți de la distanță la mesele unei terase de aiurea, îi identifici din prima pe români: sunt cei care râd cu o voluptate greu de egalat. Sigur, unii spun că e un defect congenital, alții că e o armă de apărare. Fără a critica sau lăuda, eu mă limitez la a numi-o caracteristică. 

Culmea, caracteristica asta este esențială în a detecta ne-românii. Și, mai mult, de a observa cum întreg spațiul public este cucerit de aceștia. Îi recunoști cu ușurință: privesc mereu încruntați, au o tensiune interioară imensă, vorbesc prostii accentuând grav, de parcă ar spune ceva extraordinar la fiecare cuvânt și, nu în ultimul rând, sunt urâți. E o urâțenie care vine din adâncul ființei lor, cauza sa fiind ura din care se alimentează. E o ură instinctuală, animalică, pe care n-o pot justifica. Sunt făcuți să urască, să se încaiere inutil precum animalele care luptă pentru supremația asupra unei femele în călduri. Dacă în cazul animalelor încăierarea are un scop logic, în cazul lor, încăierarea are un alt scop: distrugerea a tot ceea ce e român în noi. Imediat cum simt o boare de relaxare se-apucă să latre ca turbații, să dea lecții, să scoată slogane, să mănânce rahat și să nu se oprească dintr-o isterie penibilă.

Exemplarul suprem al acestei tipologii de ne-români este deviantul Cristian Tudor Popescu. La omul ăsta totul e strâmb: se îmbracă precum un boschetar, are o asimetrie a feței și a corpului astfel încât, când îl vezi, parcă ai avea în față exemplificarea cuvântului rictus. M-a șocat specimenul încă de când l-am întâlnit prima dată. Avea ceva respingător, parcă pe fața sa scria „fugi de mine!”. Pur și simplu, n-ai cum să fii așa greșit din toate punctele de vedere. Te uiți la el și-ți vine în minte o singură imagine: neom. Ăsta nu-i om, e jivină!

Doar că, din nefericire, specia încrâncenaților ne-a invadat. Uitați-vă la idiotul de Radu Tudor: zici că te împunge prin ecran. De Gâdea ce să mai spun? Mimica aia pe care o are poți s-o justifici ca fiind cauzată de imensa mâncătorie ritualică de căcat pe care-o practică. Muierile de la Antena 3? Toate urâte, schimonosite, ciudate. Strâmbate de atâta ură. Însă templul încrâncenării absolute e la UM Digi. Acolo e o poezie. În primul rând, fufeturile care se-nvârt cu importanță prin studiourile postului sunt toate, fără excepție, urâte de pică. Când zâmbesc zici că se strâmbă la tine, când vor să pară prietenoase, mușcă. Iar apoi vin plăvanii postului. Prelipceanu vedeta nr. 000, stând cu spatele drept de parcă ar avea o mătură înfiptă-n cur și având fața precum un rictus de suferință serioasă. N-ai cum să nu izbucnești în râs văzându-l, dar, în același timp, simți nevoia să deschizi o umbrelă și s-o îndrepți spre televizor pentru ca nu cumva să te murdărească prostia lui și-a invitaților săi. De Pândaru și Citre ce să zici? Limba română are eticheta care li se potrivește cel mai bine: „labe tristă”. Iar pentru Negruțiu, schimonositul șef, cel care are impresia că emite valori irefutabile la fiecare sunet, am o imagine arhetipală: parcă și văd cum, un nenică transpirat, stând cu gura pe halbă, se uită la televizor de unde apare brusc Negruțiu. Ce altceva poate zice decât ceea ce-ți vine să-i zici: „'te dreacu, bă!”.

Media este însă doar vârful vizibil al aisbergului. Uitați-vă în politică, unde se decide soarta fiecăruia dintre noi. Nu doar că cei care umblă pe-acolo sunt proști, dar au aceeași încrâncenare pe care o vedem pe televizoare sau în presă. Încruntați, schimonosiți de o suferință pe care n-o înțelege nimeni, revanșarzi și mereu puși pe hărțuirea cetățeanului. Bolovan, premierul-bou care ai impresia că e gata să te ia între coarne la fiecare silabă, are câte ceva de reproșat fiecărui român: că deficit, că risipă, că prea mult, că mai vrea. Păi, bă, rahatule, uită-te-n oglidă și macină-ți ura acolo întrucât singurul vinovat ești tu. Și cei din teapa ta, desigur! Grindeanu, ce să mai vorbim: e el însuși o strâmbătură, o eroare vizibilă a naturii. Pledoiu are acea încrâncenare a prostului care nu se lasă până nu se răzbună. Nu știe pe cine, dar trebuie să se răzbune. Despre Fritz n-am ce spune că el oricum nu aparține acestui popor, iar icnetele sale de ură n-ar fi trebuit să fie vizibile în țara asta. Dacă printr-un accident aș ajunge la putere ori l-aș expulza, ori l-aș băga la carceră. 

Văzând afluxul lor, ai impresia că-s mulți. Însă nu-i așa: ne-românii sunt puțini în comparație cu noi. Și, ca să nu ne luăm de la o exprimare, voi repeta ceea ce am spus la început: îi consider ne-români pe cei încrâncenați. E clar că ei nu au specificul poporului, e clar că, undeva, în ciuda descendenței sau a cetățeniei, niște gene le-au luat-o razna, provocând o mutație care i-a scos din specificul național. Dovada că e ceva care ține de anormalitate este dată de numărul lor mic. Însă, acest procent mizer este răsturnat în zona de decizie a statului, unde încrâncenații sunt cvasi-majoritari. Au o atracție pentru aceste posturi, în timp ce românii preferă să le cedeze deoarece au impresia că „seriozitatea” încrâncenaților duce la o eficientizare a exercitării funcției. Lucru care e absolut neadevărat. Încrâncenații nu doar că, în general, sunt deosebit de proști, dar mai au și aberanta dorință de răzbunare perpetuă, astfel încât întreaga lor activitate se reduce la o continuă luptă împotriva românilor. Ei se simt bine când văd că românul suferă, e umilit, rabdă de foame s.a.m.d. Asta le hrănește și mai mult ura, punându-i să întindă coarda suplimentar. Tot ceea ce fac e ură absolut nejustificată de nimic altceva decât de disfuncționalitățile lor interne.

Există o soluție? Da: trezirea! În momentul în care românul va înțelege că nu încrâncenatul îi va rezolva problemele, ci cel care-i ca el, abia atunci se va produce o revoluție în țara asta. Abia atunci când vom da cu încrâncenarea de pământ, când o vom expune ca la circ, astfel încât să aibă și omul de ce râde(fără să sufere de pe urma râsului său), abia atunci ne vom trezi ca nație. Rețineți: NOI NU SUNTEM ÎNCRÂNCENAȚI! Doar ceilalți, iar a-i detecta e banal.

Două elemente mai puțin cunoscute ale războiului din Ucraina

Primul și cel mai interesant aspect este acela că o bună parte a mașinăriei de luptă ucrainene se bazează pe ... Rusia. Pare ciudat, dar chiar așa e. Ucraina se aprovizionează cu combustibili din mai multe surse precum: India, Slovacia, Turcia, Grecia(vezi graficul) etc. Conform unor analiști militari, produsele petroliere din India(în special motorină) intră în Ucraina prin intermediul României, livrarea făcându-se pe Dunăre. Volumul zilnic al importurilor de motorină indiană a fost în iulie de 2.7 mii tone zilnic, adică 15.5% din consumul total al Ucrainei! După cum bine știm, motorina indiană este obținută prin procesarea petrolului rusesc. În ceea ce privește Slovacia, motorina produsă este, de asemenea, obținută din petrolul rusesc trimis prin conducta Drujba, cea atacată de Ucraineni. Iar motorina turcească provine, de asemenea, din prelucrarea petrolului rusesc. În grafic mai apare Grecia, o țară a cărei conducere este deosebit de agresivă la adresa Rusiei, dar a cărei flotă de transport de petrol a fost „externalizată” în Rusia. V-am mai povestit fenomenul, dar vi-l repet acum pe scurt: armatorii greci și-au „vândut” tancurile petroliere unor firme rusești ai căror proprietari sunt tot ei, iar banii pentru serviciile efectuate sunt trecuți, atunci când e nevoie, prin circuite care includ țări CSI nesancționate sau China. Unica sursă care nu poate fi bănuită că ar procesa petrol rusesc este Lituania. Petrolul de acolo este procesat, în principal, într-o rafinărie aparținând polonezilor de la PKN Orlen, cei care asigură și aprovizionarea rafinăriei. Nici Polonia și nici Lituania nu utilizează petrol rusesc.

Iranul și Rusia primesc o lovitură teribilă din partea unui șarpe irelevant

Nikol Pașinian, premierul întronoizat printr-o „revoluție mov” până la distrugerea completă a Armeniei, a produs un masiv șah geopolitic în Caucaz, dând o lovitură teribilă atât Rusiei cât și Iranului. Iar prețul va fi, fără doar și poate, distrugerea propriei țări care și-așa, prin cedarea de dată recentă devine efectiv irelevantă geopolitic.

Flamingo - ultima țeapă pe care și-o vor lua rușii

De ceva vreme se vorbește despre un program ultrasecret al Ucrainei pentru dezvoltarea unor arme proprii cu rază lungă de acțiune. Într-un mod absolut surprinzător se anunță că Ucraina a reușit să-și dezvolte și să testeze propriul program de rachete cu rază lungă de acțiune, prezentând FP5 sau Flamingo, o rachetă care e capabilă să lovească la 3000 km și care are un cap exploziv de 500 kg sau o tonă. Mai mult, se vorbește că Ucraina a trecut la producția de serie pentru aceste arme. 

Cum v-a expropriat Bolojan de pensia privată?

Dacă mi-ar cere cineva să aduc o singură dovadă în sprijinul afirmației că mafia a reușit să acapareze România, aș arăta fără doar și poate spre sistemul de pensii private. Ceea ce se întâmplă acum este un jaf în numele unei mafii. Veți înțelege extrem de limpede de ce, în urma parcurgerii materialului de azi.

Încă de la înființare au existat semne serioase de întrebări privind viabilitatea unui astfel de sistem. Justificarea sa a fost dată de vârful demografic al generației decrețeilor și de golul demografic de după care, vezi Doamne!, ar duce la o prăbușire iremediabilă a sistemelor publice de pensii, astfel încât „privatizarea pensiilor” reprezintă cea mai bună strategie. Diavolul însă se ascunde în detalii: fiecărei țări din Estul Europei i-a fost vândută sub o altă formă această minciună. De fapt, scopul urmărit prin intermediul FMI și al Băncii Mondiale a fost unul simplu: halirea banilor de pensii ai esticilor! În „Vestul dezvoltat” nu există așa ceva! Doar Danemarca, Finlanda, Suedia și Olanda au ceva, în rest canci. Nu Germania, nu Franța, nu Italia, nu Spania! 

În Olanda, sistemul de pensii private este constituit, în principal, prin participarea covârșitoare a angajatorului, angajatul plătind și el ceva, dar modic. De asemenea, modul de încasare a pensiei este cât se poate de transparent și se calculează pe baza mediei venitului, acordându-se pentru toată viața. Fondurile de pensii de acolo sunt organizate de angajatori, în societăți separate și care oferă numeroase privilegii membrilor(de exemplu pensia include și un pachet de asigurare de invaliditate).  Și, în timp ce la noi fondurile de pensii sunt elemente de jaf, în Olanda acestea nu pot fi decât entități non-profit, care-și deduc din fondul administrat doar costurile de funcționare. Ca să înțelegeți vă voi da un termen de comparație. Fondul care administrează pensiile salariaților Philips are un cost mediu de 0.5% pe an. În România orice administrator de fond are un procent de 2.5% din ceea ce se încasează de la stat(adică din contribuția ta înainte de transformarea banilor în unități de fond), plus 0,05% din activul tău total, ceea ce anualizat înseamnă 0,6% pe an. Cu alte cuvinte, la noi e „trai neneacă”, în ciuda prafului în ochi aruncat de administratorii fondurilor care spun că sunt printre cele mai mici comisioane din lume. Minciună!

Dar, dacă ne luăm de la nivelul procentual, fără a vedea practic ce înseamnă aceste sume, putem fi induși în eroare. Iată o cifră relevantă: în 2021 administratorii de pensii private au încasat 577 milioane lei(48 milioane lunar), în timp ce în 2022(un an prost cauzat de pandemie) au încasat 344 milioane lei(28,6 milioane lunar)! Sunt bani haliți de administratori din banii voștri, din contribuția pe care o plătiți lunar!!! E jaf pe față!

Însă oamenii au fost, în general, de acord cu sistemul privat de pensii întrucât li s-a promis de la bun începu că, la data pensionării, vor beneficia de suma integrală. La urma urmei era un ajutor la care fiecare se gândea. Doar că a venit Bolovanul cu reglementările sale tembele, plafonând inițial suma maximă care poate fi ridicată la 25%, pentru ca acum, în „larghețea” sa, să ne arunce praf în ochi propunându-ne ... 30%! Pe ce calcule ai făcut asta, mafiotule? Se spune că „sustenabilitatea sistemului de pensii ar fi amenințată dacă s-ar scoate sumele integrale”! E o minciună! Conform prospectelor de aderare, sumele fiecăruia se adună, astfel încât la final omul are banii pe care și i-a strâns. Cum afectează sustenabilitatea sistemului faptul că omul își ridică banii săi, adică cei care deja există acolo? Administratorul fondului are tot timpul să-și programeze ieșirea treptată a banilor din plasamentele pe care le face pentru a putea da banii celor programați să și-i ridice fără a afecta ceilalți participanți, așa cum mănâncă rahat Bolojan și ASF-ul!

Însă ticăloșia stă în detalii. Hai să înțelegem cum încurajează Guvernul mafia pensiilor private. Dacă un cetățean decide să-și ridice cei 30% din sumele acumulate, va plăti dările către statul român la valoarea întregii sume acumulate!!! Adică pentru a-mi ridica 30%, eu plătesc impozit pentru 100%??? E jaf pe față! Cum poți evita plata impozitului? Prin eșalonare. Adică prin acceptarea plății în continuare a comisioanelor către administratorul privat. Statul renunță la impozitele sale dacă sumele virate sunt sub 3000 RON pe lună, permițându-i astfel administratorului să încaseze în continuare 0,05% pe lună din banii oamenilor, adică 0,6% pe an! Astfel, în opt ani de zile, administratorul halește 4.8% din banii oamenilor, iar statul renunță la banii săi! Păi unde-i logica? E o schemă de estorcare în care statul, de dragul comisioanelor pe care le încasează administratorii de fonduri renunță voluntar la 12% din impozitele sale. E o dublă hoție: împotriva bietului pensionar care e jefuit la drumul mare și împotriva bugetului de stat!!!

De-a lungul timpului am tot venit cu demonstrarea clară a hoției cu pensiile private. Dacă s-ar fi dorit asigurarea unei pensii contributive, aceasta s-ar fi putut face simplu, de către stat. Sumele respective ar fi intrat în conturile individualizate ale oamenilor și ar fi putut fi plasate lesne în datoria României, într-o schemă care să garanteze că cele mai bune randamente ar fi asigurate acestor pensii. Totul fără structuri complicate de administrare care să bage banii oamenilor în tot felul de plasamente cel puțin ciudate. Iată de ce, singura soluție care ar demonstra suveranitatea țării ar fi naționalizarea sumelor pensiilor private într-un astfel de fond  gestionat de stat, cât se poate de sustenabil, rulând „pe automat”, fără scheme buruioenoase de personal. 

Știți de ce nu se face asta? Pentru că în 10 de ani este estimat ca fondurile private de pensii să gestioneze un activ în jur de 1 trilion de lei, iar în 20 de ani sumă să atingă 3 trilione. Asta înseamnă că peste zece ani comisioanele de administrare încasate de administratori vor ajunge la aproximativ 500 milioane pe lună(cât iau acum într-un an bun) și de peste 1.5 miliarde lunar peste 20 de ani. Doar că în 20 de ani românii ar urma să-și retragă masiv bani pe fondul ieșirii la pensie a decrețeilor, astfel încât proiecțiile financiare ale șmecherilor ar fi brusc date peste cap. Iată de ce, prin intermediul mafiei „pro-ioropiene” de la putere s-a decis realmente exproprierea oamenilor de propriile pensii. Altă muncă în zadar a bietului român!

Fiecare zi care trece ne demonstrează că mafia de la putere este efectiv în solda unor entități al căror scop este jefuirea țării și a cetățenilor săi. Exemplele prezentate ne arată cât se poate de clar că singurul motiv al acestei găști de la putere, pompos denumită pro-europeană, este jaful. Iar pentru a-și duce opera la îndeplinire se bazează pe cel mai mare dușman al românului: propria sa pasivitate. 

România - un dosar complicat

Unii se entuziasmează, alții cred că e începutul sfârșitului. Eu vă spun atât: Atenție, România e un dosar mai complicat decât pare! Și tocmai din acest motiv ar trebui să ne preocupe pe noi rezolvarea problemelor pe care le avem, nu să  așteptăm de la alții! Mă rog, tot repet ca un robot o chestiune care ar trebui să țină de normalitate, doar că românul se complace în aceeași stare de imbecilitate, de moluscă, care l-a caracterizat o mare parte a istoriei sale. 

RIC - noua stea în ascensiune?

În timp ce noi ne uităm la inutilele negocieri de pace în care sunt incluse arbitrar tot felul de personaje irelevante, treburile cu adevărat importante de pe planetă se petrec într-un ritm de ceasornic, previzibil și infernal de exact. Atenția exagerată pe care o acordăm Ucrainei ține de alte vremuri, cele în care Europa era cu adevărat relevantă. Însă uităm prostește că există cel puțin un secol de când Europa e irelevantă și aproape un secol de când trăiește sub ocupație, mimându-și artificial puterea care, în realitate, nu există. Sper că ați înțeles ce s-a petrecut în lumea asta după 1945 și că întreaga așa-zisă putere a Europei a fost ori puterea SUA - adusă ca argument de națiunile vest-europene, ori puterea URSS, argument al națiunilor est-europene. Niciuna dintre cele două puteri care au reprezentat în esență „puterea Europei” nu era una de sorginte pur europeană. Sper să se înțeleagă asta pentru a realiza că teatrul făcut de pigmeii europeni în ceea ce privește Ucraina e doar un spectacol grotesc al unor marionete care mimează existența propriei conștiințe.

Trump - Zelenskyi, Trump - UE

Citind ceea ce publică agențiile de presă ai impresia că trăiești într-o realitate paralelă. Pur și simplu, marea majoritate a „spicuirilor” sau a „opiniilor” sunt atât de departe de ceea ce s-a petrecut de fapt, încât te tot întrebi ce cursuri de manipulare și „minciomanie” or fi făcut respectivii de reușesc să fie atât de prolifici. Motiv pentru care azi vă voi oferi nu interpretări, ci realități asupra celor întâmplate.  Și, din nou, vă garantez că aveți de-a face cu cea mai onestă și apropiată de adevăr interpretare.

Să o luăm cu începutul. Vreți să înțelegeți? Simplu: priviți-le fețele! Ce avem acolo? un Zelenskyi euforic în timp ce liderii europeni sunt negri de supărare. Ce alte comentarii mai ai nevoie în condițiile în care vezi un asemenea spectacol grotesc? E totuși ceva ce nu cadrează. Să nu uităm, totuși, că subiectul întrunirii a fost tranșarea Ucrainei, motiv pentru care nu putem înțelege motivul euforiei lui Zelenskyi. Și fac o paranteză pentru a vă informa că limbricul ucrainean și-a pus sacou, supunându-se constrângerilor de data trecută ale Casei Albe. Dar s-o luăm pe îndelete.

După cum bine știți, Zelenskyi s-a întâlnit singur cu Trump. Ce i s-a spus lui Zelenskyi de a devenit atât de fericit? Că rolul său în piesa războiului va lua sfârșit și, cel mai important, că va fi extras în siguranță din Ucraina, oferindu-i-se să-și trăiască liniștit viața și să-și mănânce banii furați de acolo(mie asta, în locul său, mi-ar stârni îngrijorare). Și, pentru ca toată lumea să fie mulțumită, trebuie doar să mai joace ultimul său rol, anume cel de negociator al păcii. Adică să se arate în continuare războinic, dar să slăbească ritmul într-o serie deja descrisă. De exemplu, pe moment se vorbește despre o bilaterală cu Putin sau o trilaterală din care să facă parte inclusiv Trump, doar că, așa cum veți vedea pe finalul articolului, nu va fi niciuna dintre acestea.

De partea cealaltă, liderii europeni, „scoși la tablă” în evenimentul de final și puși să mulțumească împăratului într-un concurs de pupat ghiului, au reprezentat deliciul serii. Întrucât s-au băgat în seamă, Trump le-a pregătit ceva special: un pachet de 100 miliarde de dolari în arme pe care Uniunea Europeană le va cumpăra din SUA și le va dona Kievului după semnarea tratatului de pace. Cu alte cuvinte, prostovanii europeni s-au ales cu o nouă notă de plată absolut nesustenabilă pe care trebuie să i-o achite lui Trump. După ce Ursula a semnat ca proasta o felație constând în „investiții europene de 600 mld. $”, acum, dincolo de umilința tăierii microfonului(„Ursula, nu asta discutăm acum!” - i-a răspuns când baragladina europeană mânca rahatul cu copiii ucraineni), i-a pus încă o sută de miliarde în cârcă, reamintindu-i că „am semnat cu ea un acord grozav!”.

Pe scurt, Trump i-a oferit limbricului de la Kiev o ieșire, iar pe europeni i-a pus să plătească pentru că au complotat împotriva sa, venind la Washington neinvitați. Trump știe că are de-a face cu niște hiene montate de statul subteran american de dinaintea sa, astfel încât îi tratează ca pe niște șerpi cărora, pentru a nu se apropia prea periculos, le dă cu cărbuni încinși peste bot. E suficient de amintit că toate birurile pe care Trump le pune pe spatele Europei au ca unic scop dezmembrarea regimurilor care au acaparat continentul, pentru a schimba politica UE. Cu alte cuvinte, ședința de „tranșat Ucraina” s-a transformat într-una de „tranșat Europa”. De-acolo atmosfera funebră.

Și-acum să demontăm aberațiile cu întâlnirea Putin-Zelenskyi. Personal nu cred că va exista așa ceva întrucât Putin nu poate apărea ca egal al lui Zelenskyi. Si, dacă într-adevăr s-ar petrece, ar trebui să fie organizată undeva la Kremlin, unde Zelenskyi să joace rolul solului venit la Înalta Poartă. Totuși, ca să cimentez punctul de vedere, vă voi oferi integral declarația lui Yuri Ușakov, asistentul lui Putin. Comentariul său a fost publicat pe canalul de Telegram al agenției Ria Novosti dedicat știrilor de la Kremlin(aici) și vi-l dau în continuare în traducere(sublinierile îmi aparțin):

„Acum o jumătate de oră, la inițiativa președintelui SUA, a avut loc o conversație telefonică între Donald Trump și Vladimir Putin.
Președintele nostru i-a mulțumit călduros colegului american pentru ospitalitatea și buna organizare a reuniunii la nivel înalt din Alaska și pentru progresele înregistrate în cadrul reuniunii în direcția unei soluționări pașnice a crizei ucrainene.
Președintele SUA a informat, la rândul său, despre negocierile recent încheiate la Casa Albă cu Vladimir Zelenskyi și liderii mai multor țări europene.
În timpul conversației telefonice, Vladimir Putin și Donald Trump și-au exprimat sprijinul pentru continuarea negocierilor directe dintre delegațiile Rusiei și Ucrainei.
În acest sens, în special, s-a discutat ideea că ar fi oportună explorarea posibilității de a ridica nivelul reprezentanților părților ucrainene și ruse, adică ai acelor reprezentanți care participă la negocierile directe menționate.
Este demn de remarcat faptul că Vladimir Putin și Donald Trump au convenit să continue contactul strâns pe teme ucrainene și alte probleme actuale de pe agenda internațională și bilaterală.
Președintele Rusiei a remarcat încă o dată importanța eforturilor depuse personal de Donald Trump în căutarea unor soluții care să ducă la o soluționare pe termen lung a problemei Ucrainei.
Conversația a fost sinceră și constructivă.”

După cum bine știm, limbajul diplomatic are un dublu rol: de a prezenta totul în termeni digerabili, dar și de a nu lăsa loc unor echivocuri. De aceea am preferat sublinierea elementelor cheie. Ce ne spune Ușakov? În primul rând că negocierile privind Ucraina se desfășoară la nivel de șefi de state doar între Putin și Trump. Apoi că se discută „ridicarea nivelului” reprezentanților. Adică, nu se vor mai duce niște unii care nu știu ce-i de capul lor, ci vor fi prezenți reprezentanți la un nivel mai înalt, probabil la nivel de miniștri de externe sau, posibil, la finalizare, premieri. De asemenea, în final se statutează ceea ce s-a spus inițial, anume că toate convorbirile la nivel de șef de stat se fac între Putin și Trump. Eu cred că e destul de clar pentru oricine. Nu-i absolut niciun echivoc în exprimare.

Pun punct aici comentariului, invitându-vă să revedeți singuri penibilul moment în care reprezentanții UE au ridicat osanale scrâșnind din dinți. 

Aoleu, rublele mele!

Simt că-mi fuge pământul de sub picioare. Până acum eram interesant pentru că lumea mă vedea ca agent rus. Vă dați seama, eram și eu cineva. Într-o lume în care doar poveștile despre agenții ruși circulă, fără ca nimeni să nu vadă nimic concret, Diaconu era dovada palpabilă că „se poate” sau, mai bine spus pentru nivelul de înțelegere al celor care îmbrățișează ideologia, că „să esixtă”. Cu alte cuvinte, până acum nu eram un nimeni care sunt, ci un ditamai agentul rus de influență. E ceva, frățioare! Înseamnă aces liber la popotă, mâncare gratis, învățat de plăcere fragmente din gândirea tovarășului Putin și, nu în ultimul rând, foșnetul rublelor din portofel. Este că te simți altfel când simți, vorba manelei, cum „buzunarul meu vorbește/orice limbă își dorește”. Mai ales când vorbește doar limba rusește(sic!).

Dincolo de glumele care se pot face pe marginea penibilului situației, azi vom vorbi despre picajul narațiunii „Rusia” și consecințele acestui picaj! Isteria începută cu primul mandat al lui Trump și declanșată de Obama, Clinton și-o mână de securiști americani manipulând falsuri grosolane, a picat din momentul în care Tulsi Gabbard a făcut desecretizările necesare demonstrării falsului pe care-l înțelesese toată lumea, mai puțin propaganda. Este deja previzibilă inculparea lui Obama și a tuturor jegoșilor care au contribuit la ventilarea mizerabilei minciuni. Iar chestiunea devine serioasă întrucât e vorba de zeci de miliarde de dolari cheltuiți absolut aiurea, pentru a menține caldă o minciună de genul „noilor veșminte ale împăratului”. Spre deosebire însă de poveste, dacă strigai că împăratul e gol, în lumea corect politică a tefeleilor veneau smardoii pe tine și-ți trânteau nu doar niște articole bombastice și reportaje TV „independente”, dar te mai trezeai și marginalizat din cauză de „interferență rusă dovedită”.

Întâlnirea Trump-Putin a consfințit chestiunea pe care puțini au perceput-o: picajul narațiunii cu spionii ruși! Nu doar dovezile din procesele răsunătoare care urmează, ci și revenirea în forță a lui Putin pe scena internațională sunt menite a avea efectul unui baros care sparge în milioane de cioburi construcțiile isterice ale propagandei. „Care ruși, frățioare, că nu există!”.

Și-abia de-aici totul devine interesant. Sunt regimuri întregi - precum cel al retardatului nostru - construite pe minciuna „interferenței ruse”. Nu doar la noi, în colonie, s-a mers pe minciuna cu rușii, ci și la ei, în măreața Ioropă. De la rușii prinși de către Ursula la furat chip-uri din mașinile de spălat până la rușii hoți de alegeri, tot rahatul mâncat nu doar că-și pierde din strălucire, dar devine aproape ilegal sub sceptrul unui Trump dornic de răzbunare. Și, cum nu te mai poți duce la împărat să ceri bani sau favoruri din cauză că „intruziunea rusească”, se ajunge la o nebunie absolută.

Inclusiv propaganda, aflată într-o stare de absolută anchilozare, e nevoită să-și găsească teme noi. Și, cum nu se mai plătește teza „rușii cei răi”, provocarea devine un efort existențial. De ce? Pentru că de-aici înainte trebuie să producă ceva palpabil pentru bani, iar subiectele lor sunt strict cele cunoscute, aride și neinteresante.

Dar partea cu adevărat „cea mai proastă” va fi nu că nimeni nu mai crede în bazaconie, ci, mai grav, că pomenirea ei are rolul de a-l irita rău pe „șeful cel mare”. Și-aici e un deranj major pentru că tot ceea ce vedem azi e fondat pe mitul „rusului cel rău care spionează în bietele țări occidentale”. Că-n America deja a fost depășită propaganda știm, dar jegurile gen UE(SSR), la nivel de conducere, au „amestecul rus” drept mit fondator. La fel cum conflictul din Ucraina nu are la bază „agresiunea nejustificată a Moscovei”, ci fix narațiunea că Rusia ar vrea să cucerească Occidentul și trebuie oprită cu orice preț, inclusiv prin operațiuni în hinterlandul său. 

Ceea ce trebuie să înțelegem este că, odată cu picarea tembelei narațiuni mincinoase, pică o construcție, o lume. Brusc, Occidentul înțelege că nu mai e fata frumoasă pe care oricine și-ar dori-o de soție, ci o rapandulă știrbă, bună să satisfacă instinctele primare ale bețivilor sau ale celor aflați în sevraj. De fapt, odată cu picarea minciunii cu rușii care vor să fure Occidentul, cea mai gravă consecință e oglinda în care toți occidentalii vor fi obligați să se privească pentru a-și vedea fața reală. Abia atunci vor vedea dezastrul real, atunci vor conștientiza șobolanii și ploșnițele care macină Parisul, comunismul societății germane, starea de cvasi-faliment a Italiei, Franței și a celorlalte surate europene s.a.m.d. Și, de asemenea, vor vedea că, spre deosebire de ceilalți, ei, occidentalii, sunt cei care put, ei sunt știrbii, ei sunt rudimentarii. 

Glumind, voi spune că inclusiv pentru subsemnatul vin vremuri grele. Cândva în viitor o să mă auziți spunând exact ca la începutul articolului: „pe vremuri eram și eu ditamai agent de influență rus, acum sunt un nimeni”. Nu vă mai faceți iluzii: în realitate fiecare dintre noi este un nimeni! Vedeți unde vă aflați în mod real și căutați să creșteți fără a vă mai lăsa influențați de exterior întrucât exteriorul - după cum s-a văzut - e minciună. Atât pentru azi!

P.S. Vă rog să constatați cât de real este agentul pe care mi l-a desenat AI-ul. Priviți-l cu atenție pentru că inclusiv poza care însoțește articolul vă demonstrează ceva!

Întâlnirea Trump - Putin la cald

Este ora 2:30, conferința de presă s-a încheiat și țin să scriu acum pentru a trece dincolo de deșertul declarațiilor. Mă uit la agențiile de știri și la televiziunile care acoperă evenimentului și niciuna nu trece de șabloanele extrase din discursul lui Trump: „Great progress today ... we didn't get there”, „No deal until there's a deal”.

Cum îți salvezi firma?

Ideea e simplă: vedem de la o zi la alta deteriorarea condițiilor de afaceri din România. Ceea ce trebuie să înțelegem este că aici se vor împuți și mai mult reglementările. Nu avem a aștepta nimic bun deoarece ceea ce urmează este un dezastru absolut. Atât vă întreb: cine e Nazare și ce-a făcut el notabil în viața lui? Uitându-ne pe CV constatăm că întreaga sa activitate este una de mâncător de rahat în politică, astfel încât ce așteptări poți avea de la el din punct de vedere business? Mă opresc la această întrebare deoarece nu vreau să transfer discuția de față în zona politică. Eu unul știu clar că nu există nicio perspectivă pozitivă, motiv pentru care orice antreprenor trebuie să se gândească la protejarea muncii sale în fața deciziilor din ce în ce mai aberante. Aberații care nu se vor opri ci, culmea, sunt abia la început.

Ei bine, ce-i de făcut? Am mai spus-o în două articole din trecut, acum vă ofer o schemă cât se poate de simplă. Care, desigur, are provocările sale, dar când ești antreprenor, provocările fac parte din fișa postului. Desigur, ceea ce scriu aici nu se aplică tuturor domeniilor de activitate. De exemplu dacă ai un magazin sau un restaurant, cu siguranță ceea ce scriu în continuare nu se aplică. Dar e important de înțeles materialul întrucât poate însemna pentru unii trecerea la un nou nivel antreprenorial. O ultimă precizare: absolut tot ceea ce spun nu este ilegal și sub nicio formă nu încurajez evaziunea fiscală deoarece o consider o metodă rudimentară de furt. Și-acum, după o introducere infernal de lungă, e cazul să intrăm adânc în problemă.

Datele problemei sunt simple: ai una sau mai multe firme și ești îngrozit de ceea ce propun analfabeții de la guvernare. Care-i soluția? Ia-ți traista de antreprenor și fă pasul în sus, izolându-ți afacerea din România și căutând să treci la nivelul următor. La doi pași de noi e Bulgaria. Regimul fiscal e ultra-lejer, motiv pentru care e destinația ideală de business pentru centrul afacerii tale. Nu ai de ce să-ți ții afacerea în România! Varianta firmei în Bulgaria este ideală, credeți-mă! Da, există o barieră lingvistică, dar există oameni care te pot ajuta și poți lesne să depășești problema. Și-acum să înțelegem structura.

Primul pas, îți deschizi firmă în Bulgaria. O firmă pe care transferi activitățile principale pe care le făceai în România. Cu siguranță, sunt multe activități pe care pe moment le poți face doar în țară. Nicio problemă, acestea rămân în țară. Pasul doi constă în vânzarea(dacă firma nu are probleme) firmei din România către cea din Bulgaria. În acest moment, firma bulgărească devine acționar 100% la firma românească, tu figurând, desigur, ca beneficiar real. V-am spus că nu facem șmecherii, ci păstrăm structura cât se poate de transparentă. 

Iată-te așadar, posesorul unei multinaționale. Care e diferența? În acest moment, firma din România devine secundară și, în funcție de specificul activității, o menții ca punct de suport sau ofertant de servicii către firma bulgărească. Pe cât posibil, contractele și restul activității trebuie să le treci pe firma bulgărească, astfel încât să încasezi totul acolo. Ce s-a schimbat? Totul! în Bulgaria vei plăti un impozit pe profit redus(10%) și ai mai puține bătăi de cap din punct de vedere fiscal. Atâta timp cât contractele le vei încheia prin intermediul firmei bulgărești, profitul se va înregistra acolo, deci vei plăti un impozit redus. 

Ce se va întâmpla cu firma din România(dacă mai e necesar să existe)? Păi ea va deveni un centru de servicii al firmei bulgărești(dacă mai ai nevoie de această firmă!). De exemplu, dacă ai departamentul de vânzări în România, acesta va vinde pe comision pentru firma din Bulgaria. E necesar și esențial să închei un contract standard între cele două entități, la preț OK. Nu te apuca să facturezi serviciile cu 1 leu că nu merge! Facturează-le cât se poate de corect deoarece din acei bani vei plăti salariile din România. Profitul de-aici? În acest caz va fi minimal întrucât grosul e în Bulgaria, astfel încât poate să pună Nazare%Bolojan și 100% impozit.

La ce trebuie să ai grijă? Chiar și mutat, ANAF-ul mai poate pretinde diverse chestii pentru a-ți mai aresta ceva bani din Bulgaria. Așadar, la ce anume trebuie să ai grijă? În primul rând trebuie să dovedești că activitatea din Bulgaria e una reală, nu formală. Asta înseamnă că:

• trebuie să ai un sediu(nu 5 cm de raft în biroul avocatului)! Pentru a demonstra existența unui sediu trebuie să ai un contract de închiriere, facturi de utilități pe numele firmei s.a.m.d.
• trebuie să faci dovada existenței unor angajați. Pentru aceasta îți recomand să-i faci contract de muncă part time contabilului(e similar schemei practicate și la noi de unii contabili, deci nu e nimic aiurea)
• uneori poate fi vorba de dovada faptului că deciziile sunt luate în Bulgaria, nu în România, chiar dacă sunt luate de tine. Pentru aceasta pot fi puse la dispoziție procese verbale ale ședințelor în care s-au luat acele decizii, existența unor dovezi ale faptului că te aflai fizic în Bulgaria(de ex. facturi de hotel) având rol de întărire.

OK, sper că ai înțeles care-i schema. Nu am discutat nimic despre dividende. Aici, dacă îți păstrezi rezidența fiscală în România, e cam aiurea deoarece nu prea ai loc de întors. Așadar, pentru 100 000 EUR dividend extras din firma bulgărească, vei avea de efectuat următoarele plăți:

• 5% ți se rețin în Bulgaria(impozitul pe dividend)
• România îți va percepe diferența de 11%(16% - 5%=11%). Atenție, cei 11% se aplică dividendului, nu sumei rămase după impozitarea în Bulgaria!
• În plus, în România va trebui să plătești CASS la 7200 lei, care înseamnă o sumă suplimentară de 720 lei.

Cu alte cuvinte, dividendul tău final va fi: 100 000 EUR(dividendul inițial) - 5 000 EUR(impozitul din Bulgaria) - 11 000 EUR(impozitul din România)-720 lei(CASS România). Cred că e suficient de clar. Dacă alegi să-ți muți rezidența fiscală în Bulgaria, atunci scutești 11 EUR la fiecare 100 EUR dividend(CASS-ul nu-l mai pun la socoteală). Merită? Fiecare decide.

Ce-i de făcut de-aici înainte? Păi punctul acesta mi se pare esențial întrucât, dacă ai făcut pasul, te afli abia la jumătatea drumului. După ce ți-ai stabilit prezența în Bulgaria, trebuie să conștientizezi că țara este poarta ta de intrare către zona balcanică. Cu toate țările balcanice care nu sunt în UE, există acorduri de liber schimb prin CEFTA, dar și o tradiție a schimburilor comerciale cu Bulgaria. Astfel, ceea ce vinzi în România poți vinde și acolo. După ce înțelegi cum merg treburile și înveți să scalezi, îți va intra virusul ăsta în vene și vei trece cu adevărat la pasul următor, cel de investitor internațional. Desigur, de la nivelul acela altele vor fi optimizările posibile, pe care le vei descoperi singur. 

Probabil deja ai înțeles, dar repet: e esențial să faci pasul. Nu doar pentru a scăpa de idioții locali, ci pentru a înțelege cum te poți proteja de idioți în general. 

Cum funcționează toate aceste „anomalii”

Revoluția Sandinistă din Nicaragua, petrecută între 1979 și 2000 a constat, în principal, într-un conflict armat care a dus la eliminarea de la putere a dictatorialei familii Somoza. Această familie condusese țara timp de mai multe decenii, acaparând hălci întregi din economie. Lupta a fost declanșată de „Frontul Sandinist de Eliberare Națională”. Înlăturarea dictaturii a adus la putere Frontul Sandinist de Eliberare Națională, o grupare socialistă care a implementat numeroase reforme extinse, incluzând naționalizări și reforme agrare, dar s-a confruntat cu mișcările de opoziție Contras subvenționate din SUA. La alegerile din anul 1990, FSEN a pierdut în fața opoziției neoliberale, în fruntea căreia a fost pusă o rapandulă expirată, Violeta Chamorro. Nu întâmplător fusese selectată: ea conducea La Prensa, un cotidian influent din Nicaragua. Imediat după victoria forțelor impuse de SUA, Gerorge Bush(senior) a anunțat ridicarea restricțiilor impuse statului Nicaragua.

Primul semn de epuizare al lui Trump

După ce Trump și-a trimis emisarul la Moscova, într-un mod mult mai discret, a avut loc o convorbire telefonică între Putin și Xi Jinping. Ceea ce s-a discutat nici nu contează deoarece putem lesne intui. Ideea e că, dincolo de convorbirea în sine, cel mai important aspect este dat de faptul că această convorbire s-a desfășurat. Alianța ruso-chineză prevede, între altele, schimburi de informații în ceea ce privește discuțiile cu adversarii geopolitici la inițiativa părții care discută cu adversarul. Am subliniat aspectul deoarece este extrem de important!

Ceea ce nu are nimeni curaj să spună

Hai să privim către cel mai mare secret, nespus de nimeni: imensul deficit bugetar al României nu e o problemă! Problema este persistența sa și faptul că paiațele de la putere cred că pot rezolva problema tăind de acolo de unde nu trebuie. „Cei din spate” au pus un măcelar mafiot la Guvern și au răsuflat ușurați: gata, de-acum se rezolvă tot. Și „tot” nu se rezolvă. Pentru că „tot” are o altă natură, pe care v-o voi dezvălui în cele ce urmează.

Nu vă mai puneți speranțele în PSD!

Tot aud pe câte unii care spun cu speranță că PSD ar trebui să iasă de la Guvernare, că „așa nu se mai poate” s.a.m.d. În iarnă, când am spus la alegeri că PSD nu trebuie votat sub nicio formă, am luat în freză mii de înjurături de la pensionarii care-mi „demonstrau” că PSD le mărește pensiile. Când la prezidențialele falsificate le-am spus tuturor că Mucușor nu e de votat, mi-au sărit în cap bugetarii că-i dă afară Simion. Ei bine, luați cu lămâie, tovarăși! PSD-ul nu v-a crescut pensiile, ba din contră! Iar Mucușorul l-a trimis pe mafiotul Bolovan să rupă la bugetari, pensionari, oameni simpli și alți proști pe care i-o mai prinde. Și stați să vedeți ce urmează! Motiv pentru care, cel puțin  în al douăzeci și cincilea ceas, insist să vă rog să ieșiți din auto-iluzia în care trăiți!

De ce nu evoluezi sau cum să-ți învingi demonii lăuntrici?

Dacă ieri ai făcut același lucru ca alaltăieri și dacă azi faci același lucru ca ieri înseamnă că stagnezi. Ți-ai analizat viați în asemenea termeni? Oare luna trecută am făcut același lucru ca acum două luni, iar luna asta fac tot ceea ce am făcut luna trecută? Oare anul trecut am făcut același lucru pe care l-am făcut acum doi ani, iar anul în curs e identic cu cel care a trecut? Oh, dar ce nebunie am descoperit noi aici?

I se spune simplu: stagnare. Stai în același loc, ești nemulțumit, dar, pentru a te liniști, îți spui că e bine. Nu, nu e bine! Și o simți singur. Vezi că-ți pierzi din mobilitate și înțelegi că alții profită de cercul care ți-a fost trasat drept graniță. Ți s-a spus că trebuie să stai acolo, într-un imobilism și o teribilă lipsă de acțiune, iar tu execuți întocmai. Dacă însă te întreb de ce ești atât de conformist sau, mai mult, ce anume ți se poate întâmpla rău dacă depășești acea limită a inacțiunii, nu știi ce să răspunzi. Poți inventa diverse motive, dar știi bine că sunt chestiuni inventate de tine pentru a da un răspuns, pentru a-ți justifica atitudinea pasivă. Dacă te iau mai tare și te întreb „Cine anume ți-a trasat acea graniță?”, de asemenea, nu-mi vei putea răspunde. 

Chestiunea e simplă și, cunoscând-o, vei înțelege cauzele dezamăgirilor tale. Ne place să ne fie comod, să ne cuibărim într-o tandră lentoare, să stăm și să lenevim. E o stare dulceagă, face parte din ființa noastră. E valabil pentru orice om de pe lumea asta. Organismului nostru îi place starea de odihnă și, pentru a și-o perpetua, are o armă infernală: amânarea. „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi! Lasă pe poimâine!”. Vă este cunoscută, desigur, devierea sensului original al proverbului.

Cei care înțeleg mecanismul știu să și profite de cei care-i cad pradă. Așa se nasc sclavii și stăpânii. Stăpânii sunt cei care le promit sclavilor că, în schimbul muncii pe care o prestează, le vor da voie să aibă o perioadă de lentoare, de odihnă, de confort. Ecuația e ucigător de simplă. 

A nu face nimic este cea mai simplă cale spre sclavie. Doar că mai e ceva. Inclusiv a face ceva ca să ajungi liniștit este, de asemenea, cea mai scurtă cale spre sclavie. E un banc deja clasic.

Un turist ajunge într-un sat pescăresc mic dintr-o țară exotică. Pe plajă, vede un localnic stând liniștit, în hamac, privind marea.Turistul îl întreabă:

– Nu pescuiești azi?

– Nu, am prins destul azi dimineață.

– Dar de ce nu mai pescuiești un pic? Ai putea prinde mai mult, să vinzi pește, să faci bani!

– Și ce-aș face cu banii?

– Păi… cu timpul ai putea să-ți cumperi o barcă mai mare. Apoi să angajezi oameni. Să-ți faci o companie de pescuit!

– Și după?

– După te-ai extinde, ai face mulți bani, ai deveni bogat!

– Și apoi?

– Apoi… te-ai retrage într-un sat liniștit, ai sta relaxat pe plajă și ai admira marea toată ziua!

La care bastinașul zâmbește și zice:

– Păi… ce crezi că fac acum?

Este o teribilă morală în acest banc, demonstrându-ne că e teribil de ușor să ajungi în partea cealaltă, anume în a deveni propriul tău sclav din dorința de a fi liniștit. Altă capcană de care știu să profite alți ticăloși mai mari. Ce au comun cele două situații?

Atât starea de sclav al altuia, cât și cea de propriu sclav au în comun proasta aspirație, anume dorința de a-ți asigura un confort perpetuu. Unii își transportă sclavia chiar peste generații: „muncesc eu, pentru ca urmașii mei să nu mai fie nevoiți să lucreze”. De câte ori ați auzit o astfel de formulare? V-a zgâriat pe urechi sau, în sinea voastră i-ați dat dreptate interlocutorului considerându-l „un model de urmat”?

Probabil, unii dintre cei care au citit până aici sunt încurcați, neînțelegând ceea ce vreau să transmit. „Adică - îmi vor spune ei - pe de o parte ne spui că inacțiunea e dăunătoare, iar pe partea cealaltă că acțiunea e la fel de dăunătoare. Nu vezi că ești aberant?”. Poate că așa e, însă, așa cum scrie și în titlu, eu vreau să merg mai departe, să găsesc o cauză mai adâncă a stării de stagnare, de băltire în care ne aflăm. Și, mai mult, să înțelegem care e condiția sclavului și cum poate fi depășită. 

Primul lucru care trebuie înțeles este că starea de imobilitate, de confort perpetuu și relaxare, de băltire, nu este și nu trebuie să devină niciodată un ideal! Înainte, familiile bogate aveau anumiți ratați care erau cumva acceptați, dar ocoliți. Acei oameni incapabili să facă ceva, să înțeleagă ceva, gata plictisiți de viață, inutili și căutându-și utilitatea în tot felul de nebunii de scurtă durată, dar sfârșind într-o perpetuă trândăveală. Toți știau că e ceva în neregulă cu ei, dar îi acceptau așa cum sunt. Oblomov al lui Goncearov este cea mai strălucită reprezentare a acestei stări. Trândăveala, dorința „de liniște”, sunt stări care, odată instalate devin precum un drog. Oameni care muncesc până la epuizare pentru că vor să aibă parte de puțină liniște după program, puțină liniște în concediu, puțină liniște de sărbători sunt niște Oblomovi activi. A-ți transforma „puțina liniște” într-un ideal este cea mai comună cale spre ratare.

Ceea ce nu înțeleg oamenii este că starea de inactivitate, de lenevie, este una inerentă, de care avem nevoie pentru a ne odihni. Așa cum respiri, așa cum bei apă, la fel ai nevoie de odihnă, de inactivitate. Însă e aberant ca odihna perpetuă să devină un ideal, la fel cum e aberant să transformi în ideal necesitatea de a bea apă. În orice termeni ai privi viața, știi bine că e urmată de o eternitate de liniște. Așadar, de ce ți-ai transforma acea liniște, de care vei avea parte din plin după ce ți se va termina viața, într-un ideal? Nu e stupid?

Înțelegând elementul cheie al problemei, ar trebui să înțelegem acum și ce înseamnă a evolua. Opusul lui Oblomov îl găsim în Trilogia S.U.A. a lui John Dos Passos. E o altă extremă, a omului hiperactiv, dornic să facă ceva de dragul de a face ceva și care face în numele asigurării „unei liniști” după ce face un efort nebunesc. Mă rog, inclusiv America lui Kafka ne arată limpede absurdul a ceea ce se petrece acolo. Despre ce e vorba? Despre oameni obsedați de „a avea” la un mod absolut insultător pentru ființa umană. „Dar acei oameni au clădit America!” - îmi veți replica. Așa e, doar că a-ți stabili America drept ideal e ca și cum ți-ai lua un cartofor drept model în viață. Și-atunci care e soluția? 

Unica soluție e cea naturală, anume evoluția. Ne-am născut nu ca plante, ci ca ființe dotate cu rațiune. Având acest bagaj, trebuie nu doar să profităm de el, ci să evoluăm prin intermediul său. A te menține în ceva repetitiv este ori sclavie în beneficiul altuia, ori auto-sclavie. Ce înseamnă a evolua? A te simți tu, ca om, superior stării tale de ieri, de acum o lună, de acum un an s.a.m.d. A simți că te clădești pe tine. De ce-ți trebuie asta? Pentru că e natural: așa cum creștem din punct de vedre al dimensiunilor, la fel trebuie să evoluăm și mental și din punctul de vedere al acțiunilor și interacțiunilor noastre. Viața înseamnă dinamism, nu stagnare, iată motivul pentru care „puțină liniște”, chiar dacă e necesară odihnei, nu are cum să devină un ideal. Acea „puțină liniște” devine o deplină liniște după ce mori. De ce să nu faci fiecare lucru la timpul său?

Independența

Ne place să vorbim despre necesitatea de a fi independenți ca țară, despre „ce-ar fi dacă” și de-aici să tragem concluzii privind un rai pe pământ care s-ar instaura brusc aici la noi. Într-adevăr, speranța și visul sunt liniștitoare, însă realitatea ne lovește de fiecare dată radical deoarece ... SURPRIZĂ! - realitatea operează cu datele existente fizic, nu cu speranțele sau imaginația noastră. Te poți visa la volanul unei decapotabile luxoase, poți simți senzațiile vântului care-ți bate prin păr și ale prezenței în dreapta ta a persoanei perfecte. Dar, la o simplă frână, te trezești din visare și vezi că ești în același autobuz infect cu care faci naveta, motiv pentru care realitatea deranjantă de care te lovești este un nespălat care pute groaznic lângă tine, nu persoana perfectă din vis.

Cărui spațiu geopolitic aparține România?

Iată un subiect asupra căruia fiecare are o părere. Un subiect care pare simplu, dar se dovedește suficient de complicat pentru a stârni controverse majore. Și nu doar între noi, ci și între cei din afara țării. Culmea, adevărul îl putem întrezări doar în aceste controverse și, cunoscându-l, vom înțelege esența noastră.

Privatizarea SUA

Asta chiar că e hazlie. Cum adică „privatizarea SUA”? SUA este un stat eminamente privat, ce ar mai fi de privatizat acolo? După cum o să vedeți, mai e ceva de privatizat, iar acel ceva e esențial. În plus, noul model economic testat pe clienți urmează să se generalizeze. O să înțelegeți totul imediat.

În caz că nu v-ați prins...

... suntem în 4 august. Vă văd așa, cam cu privirile pierdute, parcă întrebându-vă „ce m-a apucat?”. Desigur, e 4 august, toată lumea știe asta! Doar că 4 august, vă atrag atenția, este după 1 august! V-ați prins? Știu că ați uitat, așa că vă reamintesc: 1 august era termenul impus de Trump pentru semnarea unei avalanșe de acorduri comerciale cu partenerii SUA. Ce s-a întâmplat?

Imaginea Justiției și câteva întrebări legitime

Eu unul n-o văzusem până acum pe șefa CSM, Raluca Elena Costache. Am văzut-o întâmplător și în premieră în dimineața aceasta, într-un interviu acordat tefeleilor de la UM DIGI. Culmea, zilele trecute mă întrebase un cititor ce părere am despre doamna în cauză și, în timp ce făceam zapping, mi-a sărit în față acel interviu de la UM Digi. Nu vă ascund că m-am înfiorat! Căutați, vă rog, pe youtube orice interviu acordat de șefa CSM, dar căutați unul în care e filmată în prim-plan(de exemplu acesta). Vă rog să vă opriți aici din lectură, să priviți câteva minute prestația doamnei și apoi să reveniți aici pentru a continua articolul. Vă rog mult, urmăriți înainte de a continua lectura. E foarte important exercițiul!

Trenul groazei, cum suntem noi și ce-i de făcut

IRN1922. Acesta este indicativul trenului care circula pe ruta Oradia(sic!)-Constanța. Într-un mod absolut aberant pentru zilele în care trăim, din trenul despre care vă vorbesc s-au desprins câteva vagoane. Mecanicul a mers cu trenul descompletat până la prima stație(Bănița), unde a lăsat în gară vagoanele care mai rămăseseră legate de locomotivă și s-a întors între haltele Crivadia și Merișor, pentru a recupera vagoanele rămase în câmp. Vă imaginați situația? Niște oameni care rămân efectiv în câmp deoarece unul dintre vagoane s-a rupt de tren! Și alții care pierd aiurea ore într-o stație deoarece s-a ajuns ca trenurile să se descompleteze în timpul mersului. Este ceva de neimaginat!