luni, 25 august 2025

Iranul și Rusia primesc o lovitură teribilă din partea unui șarpe irelevant


Nikol Pașinian, premierul întronoizat printr-o „revoluție mov” până la distrugerea completă a Armeniei, a produs un masiv șah geopolitic în Caucaz, dând o lovitură teribilă atât Rusiei cât și Iranului. Iar prețul va fi, fără doar și poate, distrugerea propriei țări care și-așa, prin cedarea de dată recentă devine efectiv irelevantă geopolitic.

Dar, pentru început, să înțelegem contextul. Pașinian este un fost „ziarist cu democrația-n gură” care a reușit să acapareze puterea cu toate că partidul său a fost irelevant pe scena politică armeană. Dacă vreți o asemănare, el a fondat și condus un un soi de USR. Sub conducerea sa isteață, Armenia a pierdut Nagorno Karabah și acum își va pierde inclusiv propriul teritoriu. 

Ca să înțelegem situația deosebit de complicată din Caucaz trebuie să înțelegem că acolo era vorba de o problemă simetrică. Nagorno Karabah era o zonă din Azerbaijan în care existau doar etnici armeni, motiv pentru care, în contextul destrămării URSS, a devenit o enclavă armenească pe teritoriul Azerbaijanului. În acea perioadă, din punt de vedere militar, Armenia stătea mult mai bine decât vecinul său. Însă, situația era simetrică deoarece în partea de vest a Armeniei exista Nakhchivan, un teritoriu istoric a Armeniei ocupat de azeri și recunoscut internațional ca teritoriu azer. Practic exista o simetrie, doar că, după gonirea populației armene din Nagorno Karabah, situația e acum absolut asimetrică. 

În plus, tangoul geopolitic al lui Pașinian a făcut ca țara să se îndrepte într-o relație cu Vestul, în defavoarea relației tradiționale cu Rusia. O acțiune absolut ilogică în condițiile în care Armenia are atât la vest cât și la est dușmani, singurii vecini digerabili din punctul său de vedere fiind Georgia și Iranul. 

Doar că, similar liderilor loviți de virusul globalisto-vestic, Pașinian luptă împotriva națiunii sale. Astfel, în loc să blocheze orice inițiativă a unui coridor independent pe teritoriul țării sale și să întărească legătura cu Rusia, Pașinian a semnat un acord de dezvoltare a coridorului Zangezur aparent sub legea armeană, dar dezvoltat de un consorțiu american sub umbrela ... TRIPP – Trump Route for International Peace and Prosperity.

Problema devine extrem de spinoasă deoarece Iranul pierde tetribil din puterea sa geopolitică în zonă. La fel și Armenia, dar pe cine va mai interesa o țară efectiv fără relevanță? Ca să înțelegeți, existența coridorului Zangezur va tăia posibilitatea unui coridor terestru Iran-Armenia-Georgia-Rusia, parte a coridorului Nord-Sud(Rusia-India), dar și parte a Noului Drum al Mătăsii. Astfel, Iranul pierde în greutate în ceea ce privește atât inițiativa chinezească, cât și cea Rusească, singura sa cale rămânând cea Caspică. În plus, prin noul coridor Zangezur hidrocarburile azere vor trece fără nicio problemă, privând Iranul de taxarea acestora și transformând Turcia într-un nod esențial al hidrocarburilor pentru Europa. 

Primul efect al tâmpeniei armenești a lui Pașinian a fost blocarea mărfurilor armene pe teritoriul Federației Ruse. Sub motivul unei urgențe fitosanitare, rușii au întors sute de camioane armenești de la graniță. Ideea e că, pe moment, Armenia este dependentă economic de Rusia. O parte semnificativă a importurilor rusești de produse aflate sub sancțiuni se desfășurau prin Armenia, dar acum tot business-ul pare dat peste cap. Rusia deja are rute excedentare de importuri ale produselor aflate sub sancțiuni, astfel încât scoaterea Armeniei din ecuație nu e o problemă. 

Care sunt consecințele? În cazul în care Rusia își ia mâna de pe Armenia, aceasta devine o frunză-n vânt care va fi tranșată cu ușurință de către dușmanii săi istorici. Posibil ca UE să vină cu ceva ajutoare, dar sunt slabe speranțe deoarece, după ce coridorul a fost concesionat pe 99 de ani, nici naiba nu mai e interesat de „nimeni în drum”. Lovitura de grație ar fi totuși o înțelegere între Rusia, Iran și Azerbaijan pentru un drum de tranzit prin Azerbaijan, care ar scurta distanța la jumătate față de calea armenească. 

Ceea ce vedem în Caucaz și ceea ce vom vedea petrecându-se cu Armenia reprezintă un caz-școală pentru cum îți distrugi o națiune prin intermediul liderilor proști și imbecili.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)