Aoleu, rublele mele!

Simt că-mi fuge pământul de sub picioare. Până acum eram interesant pentru că lumea mă vedea ca agent rus. Vă dați seama, eram și eu cineva. Într-o lume în care doar poveștile despre agenții ruși circulă, fără ca nimeni să nu vadă nimic concret, Diaconu era dovada palpabilă că „se poate” sau, mai bine spus pentru nivelul de înțelegere al celor care îmbrățișează ideologia, că „să esixtă”. Cu alte cuvinte, până acum nu eram un nimeni care sunt, ci un ditamai agentul rus de influență. E ceva, frățioare! Înseamnă aces liber la popotă, mâncare gratis, învățat de plăcere fragmente din gândirea tovarășului Putin și, nu în ultimul rând, foșnetul rublelor din portofel. Este că te simți altfel când simți, vorba manelei, cum „buzunarul meu vorbește/orice limbă își dorește”. Mai ales când vorbește doar limba rusește(sic!).

Dincolo de glumele care se pot face pe marginea penibilului situației, azi vom vorbi despre picajul narațiunii „Rusia” și consecințele acestui picaj! Isteria începută cu primul mandat al lui Trump și declanșată de Obama, Clinton și-o mână de securiști americani manipulând falsuri grosolane, a picat din momentul în care Tulsi Gabbard a făcut desecretizările necesare demonstrării falsului pe care-l înțelesese toată lumea, mai puțin propaganda. Este deja previzibilă inculparea lui Obama și a tuturor jegoșilor care au contribuit la ventilarea mizerabilei minciuni. Iar chestiunea devine serioasă întrucât e vorba de zeci de miliarde de dolari cheltuiți absolut aiurea, pentru a menține caldă o minciună de genul „noilor veșminte ale împăratului”. Spre deosebire însă de poveste, dacă strigai că împăratul e gol, în lumea corect politică a tefeleilor veneau smardoii pe tine și-ți trânteau nu doar niște articole bombastice și reportaje TV „independente”, dar te mai trezeai și marginalizat din cauză de „interferență rusă dovedită”.

Întâlnirea Trump-Putin a consfințit chestiunea pe care puțini au perceput-o: picajul narațiunii cu spionii ruși! Nu doar dovezile din procesele răsunătoare care urmează, ci și revenirea în forță a lui Putin pe scena internațională sunt menite a avea efectul unui baros care sparge în milioane de cioburi construcțiile isterice ale propagandei. „Care ruși, frățioare, că nu există!”.

Și-abia de-aici totul devine interesant. Sunt regimuri întregi - precum cel al retardatului nostru - construite pe minciuna „interferenței ruse”. Nu doar la noi, în colonie, s-a mers pe minciuna cu rușii, ci și la ei, în măreața Ioropă. De la rușii prinși de către Ursula la furat chip-uri din mașinile de spălat până la rușii hoți de alegeri, tot rahatul mâncat nu doar că-și pierde din strălucire, dar devine aproape ilegal sub sceptrul unui Trump dornic de răzbunare. Și, cum nu te mai poți duce la împărat să ceri bani sau favoruri din cauză că „intruziunea rusească”, se ajunge la o nebunie absolută.

Inclusiv propaganda, aflată într-o stare de absolută anchilozare, e nevoită să-și găsească teme noi. Și, cum nu se mai plătește teza „rușii cei răi”, provocarea devine un efort existențial. De ce? Pentru că de-aici înainte trebuie să producă ceva palpabil pentru bani, iar subiectele lor sunt strict cele cunoscute, aride și neinteresante.

Dar partea cu adevărat „cea mai proastă” va fi nu că nimeni nu mai crede în bazaconie, ci, mai grav, că pomenirea ei are rolul de a-l irita rău pe „șeful cel mare”. Și-aici e un deranj major pentru că tot ceea ce vedem azi e fondat pe mitul „rusului cel rău care spionează în bietele țări occidentale”. Că-n America deja a fost depășită propaganda știm, dar jegurile gen UE(SSR), la nivel de conducere, au „amestecul rus” drept mit fondator. La fel cum conflictul din Ucraina nu are la bază „agresiunea nejustificată a Moscovei”, ci fix narațiunea că Rusia ar vrea să cucerească Occidentul și trebuie oprită cu orice preț, inclusiv prin operațiuni în hinterlandul său. 

Ceea ce trebuie să înțelegem este că, odată cu picarea tembelei narațiuni mincinoase, pică o construcție, o lume. Brusc, Occidentul înțelege că nu mai e fata frumoasă pe care oricine și-ar dori-o de soție, ci o rapandulă știrbă, bună să satisfacă instinctele primare ale bețivilor sau ale celor aflați în sevraj. De fapt, odată cu picarea minciunii cu rușii care vor să fure Occidentul, cea mai gravă consecință e oglinda în care toți occidentalii vor fi obligați să se privească pentru a-și vedea fața reală. Abia atunci vor vedea dezastrul real, atunci vor conștientiza șobolanii și ploșnițele care macină Parisul, comunismul societății germane, starea de cvasi-faliment a Italiei, Franței și a celorlalte surate europene s.a.m.d. Și, de asemenea, vor vedea că, spre deosebire de ceilalți, ei, occidentalii, sunt cei care put, ei sunt știrbii, ei sunt rudimentarii. 

Glumind, voi spune că inclusiv pentru subsemnatul vin vremuri grele. Cândva în viitor o să mă auziți spunând exact ca la începutul articolului: „pe vremuri eram și eu ditamai agent de influență rus, acum sunt un nimeni”. Nu vă mai faceți iluzii: în realitate fiecare dintre noi este un nimeni! Vedeți unde vă aflați în mod real și căutați să creșteți fără a vă mai lăsa influențați de exterior întrucât exteriorul - după cum s-a văzut - e minciună. Atât pentru azi!

P.S. Vă rog să constatați cât de real este agentul pe care mi l-a desenat AI-ul. Priviți-l cu atenție pentru că inclusiv poza care însoțește articolul vă demonstrează ceva!