Imaginea Justiției și câteva întrebări legitime

Eu unul n-o văzusem până acum pe șefa CSM, Raluca Elena Costache. Am văzut-o întâmplător și în premieră în dimineața aceasta, într-un interviu acordat tefeleilor de la UM DIGI. Culmea, zilele trecute mă întrebase un cititor ce părere am despre doamna în cauză și, în timp ce făceam zapping, mi-a sărit în față acel interviu de la UM Digi. Nu vă ascund că m-am înfiorat! Căutați, vă rog, pe youtube orice interviu acordat de șefa CSM, dar căutați unul în care e filmată în prim-plan(de exemplu acesta). Vă rog să vă opriți aici din lectură, să priviți câteva minute prestația doamnei și apoi să reveniți aici pentru a continua articolul. Vă rog mult, urmăriți înainte de a continua lectura. E foarte important exercițiul!

Recunosc, nu m-a interesat ce spune doamna Costache. De fapt nu e vorba obligatoriu de un dezinteres. Ceea ce vreau să subliniez este că am derulat în mai multe rânduri prestația în sine, cu sonorul oprit întrucât efectul este același. Ce ați observat vizionând clipul? Ce v-a atras atenția? De ce spun că nici nu contează ceea ce vorbește doamna în cauză? Simplu: mă șochează modul în care se prezintă. 

Elementul cel mai vizibil - pe care sunt sigur că l-ați remarcat - este modul ciudat în care vorbește, mimica ei. Doamna vorbește cu dentiția la vedere, iar ceea ce-ți rămâne este un rânjet permanent. Nu zâmbește, ci efectiv rânjește. Iar când vrea să zâmbească o face la modul exagerat-forțat, folosind mimica drept argument. Nu întâmplător v-am dat acel fragment întrucât conține inclusiv un „zâmbet”. Fenomenul descrie este probabil motivul pentru care n-o mai poți urmări întrucât ceva îți semnalizează că acolo poate fi vorba despre o problemă. Și din această cauză nu mai poți urmări dialogul; spectacolul feței, mai precis al gurii, este debordant!

În literatura de specialitate, modul în care se prezintă șefa CSM se numește „permanent sneer”, adică rânjet permanent. Ce ne sugerează un asemenea comportament? În primul rând anxietate și nervozitate. Este specific persoanelor anxioase, care trăiesc o permanentă frică internă. Acestea au o tendință de a-și contracta mușchii faciali într-un mod care expune dinții și gingiile. Din punctul meu de vedere, rânjetul pe care-l afișează șefa CSM nu este un rânjet intenționat de dispreț, ci mai degrabă o manifestare fizică a tensiunii interne. Este posibil ca astfel de manifestări să trădeze probleme de stres cronic, dar și de probleme de stimă de sine. 

E drept, doamna are și o problemă de conformație a maxilarului care favorizează expunerea dentiției. Însă, dincolo de aceasta, remarcăm faptul că vorbește cu dinții aproape lipiți, tensionați. Dinții strânși semnalează un efort în a-și controla emoțiile, în special furia, frustrarea, tensiunea. Însă, în același timp reprezintă și o formă de ostilitate reținută, mascată. De asemenea, poate sugera o poziție de forță, venită parcă dintr-o nevoie de control și dominare.

Literatura de specialitate vorbește despre probabilitatea ca astfel de manifestări să aibă legătură cu anumite tulburări de personalitate precum narcisism, tulburare obsesiv-compulsivă sau chiar paranoia. Nu vreau să-i aduc acuze sau caracterizări doamnei în cauză, ci doar semnalez ceea ce poate sugera modul în care se prezintă în public. Eu unul, efectiv nu pot să o ascult.

Și uite-așa ajungem la o altă hibă a sistemului legislativ care ne pune numeroase întrebări. Prin legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în articolul 33, referitor la condițiile de admitere în magistratură, se prevede expres că unul dintre criteriile esențiale este ca persoana să fie aptă din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției. Verificarea psihologică se realizează de obicei după afișarea rezultatelor definitive ale concursului.

Știm însă că profesia de magistrat este una una stresantă, în care cei care o practică se încarcă emoțional. Și e normal, e un specific al meseriei! Doar că legea lasă o hibă imensă - sunt sigur că intenționat - neprevăzând un control psihologic/psihiatric periodic, așa cum se întâmplă în cazul multor alte profesii. De exemplu, anual, un șofer trebuie să susțină un test psihologic la cabinetul de medicina muncii. De ce se întâmplă așa? Pentru că îndeplinirea la un anumit moment a condițiilor psihologice/psihiatrice nu este o garanție că starea va rămâne permanent așa. De altfel, afecțiunile psihice se dezvoltă în timp, iar anumite vârste sau condiții fizice pot antrena anumite manifestări psihologice sau psihiatricce. Iată motivul pentru care apare întrebarea legitimă: de ce oare într-o profesie știută ca fiind stresantă nu este instituit controlul psihologic periodic? Nu e ciudat?

Ceea ce vreau să spun este că, din punctul meu de vedere, imaginea pe care o transmite șefa CSM este una dezastruoasă. Poate că nu am dreptate, dar prestația domniei sale mi se pare a sugera o tensiune internă mult peste ceea ce se întâlnește în mod normal. Poate că sunt eu în eroare, nu exclud. Motiv pentru care vă întreb cât se poate de sincer: cum vi se pare prestația? O considerați normală? Și, mai ales, ce imagine asupra justiției credeți că transmite șefa celui mai înalt for?

P.S. Rețineți, nici măcar nu am intrat în discuția de fond, cea în care spunea, alături de alte chestii interesante, că „o pensie de 11 000 lei este insuficientă”.