Conducta și consecințele ei, pornind dinspre China

În articolul trecut am analizat proiectul Power of Siberia 2 din perspectivă europeană. A sosit însă momentul să înțelegem ce înseamnă el din perspectiva Chinei. Iar pentru a înțelege subiectul trebuie să pornim de la structura de importuri de gaze a Chinei.

China este, practic, cel mai mare importator de GNL din lume. Suplimentar mai primește gaz pe conductă din Asia Centrală și din Rusia(Power of Siberia 1). Gazul care va veni prin intermediul proiectului Power of Siberia 2 va stabili mutații puternice în ceea ce privește piața importurilor de GNL a Chinei. 

Principalii parteneri ai Chinei în zona GNL sunt: Australia(34% din importuri), Qatar(26,6%), Rusia(20%) și SUA. Relația cu SUA este din ce în ce mai volatilă și, oricum, importurile de GNL de acolo au scăzut vizibil, în prezent cota americană fiind de sub 6%. În contextul noii conducte este de așteptat ca GNL-ul american să fie eliminat în totalitate, iar cel Australian să se contracte puternic. Este, dacă vreți, o consecință a politicii belicoase impuse de participarea Australiei la AUKUS.

Eliminându-se 50% din importurile de GNL este de așteptat o scădere vizibilă a costurilor mixului energetic chinez, ceea ce are un efect benefic din punct de vedere al dezvoltării. Astfel, China beneficiază din plin de energie ieftină și previzibilă, iar Rusia are o siguranță a livrărilor pentru o perioadă nedeterminată de timp. 

Ce se întâmplă în rest? Europei i se blochează accesul la gazul natural, fiind dependentă de hub-ul turcesc, spre care sursa rusească ar putea să scadă, dar care ar putea fi suplimentat cu gaz azer. Însă, dezvoltarea Turciei va absorbi din ce în ce mai mult gaz, lăsând Europei doar rămășițele, care oricum îi sunt insuficiente. Și-atunci? Europa rămâne cu o singură sursă palpabilă de gaz: GNL-ul. De unde? Din SUA, la prețuri piperate și din Australia, la prețuri și mai piperate. 

Ce trebuie să înțelegem din tot acest episod? În primul rând faptul că Europa este mâncată de prostie. Un exemplu: Danemarca lansează o emisiune de „obligațiuni verzi”, în valoare de 1,56 mld. EUR. Despre ce e vorba? Vechile poncife cretine ale UE: proiecte climatice, tranziție energetică, transport sustenabil, reconversia terenurilor agricole, refacerea ecosistemelor naturale etc. Ultimele două elemente sunt maxime: scoți terenuri agricole din producție(adică nu mai produci mâncare) și le transformi în pârloagă pentru a le „reda naturii”. Iar ultimul punct se referă inclusiv la dărâmarea barajelor pentru că nu știu ce specii de pești nu mai pot urca să se fecundeze în amonte. N-am reținut dacă organizarea de bordeluri pentru pești o intra tot în zona de restaurare climatică.

Ce vedem din tot spectacolul? Un tembelism dus la extrem într-o parte și o organizare strategică impecabilă în altă parte. Hilar e că tembelii se bat cu pumnii în piept că-i vor învinge pe ceilalți. E și asta o față a nebuniei.