luni, 1 septembrie 2025

Trădarea


A avantaja, de pe o poziție de decizie, un străin în defavoarea unui român este trădare. Nu cred că are cineva ceva de comentat în ceea ce privește justețea definiției date. Trădător e oricare om care face jocurile străinilor, în defavoarea intereselor autothtonilor. Trădător e oricare om care, în loc să pornească de la ideea „ce e mai bine pentru noi și-ai noștri” se ghidează după sloganul „ce doresc străinii”.

Definiția e simplă, însă aplicarea ei la nivelul a ceea ce se întâmplă în România e de-a dreptul devastatoare. Putem porni de oriunde, rezultatul e tragic:

  • Energie:
    • Un român ajunge să plătească 2 lei pe kwh în timp ce același kw e exportat în Basarabia cu 0,4 lei. Dar guvernanții o consideră o oportunitate excepțională, cu toate că pentru acei 40 de bani plătesc românii!
    • Statul român percepe redevențe infime firmei austriece de stat OMV pentru petrolul și gazele extrase de pe teritoriul României. Când s-a stabilit nivelul redevențelor s-a luat în calcul „valoarea medie europeană”, adică valoarea redevențelor din țările care n-au nicio resursă și care, logic, n-au ce taxe să pună, cu cea acelor care au ceva resurse. Iată, ca idee, cum stă treaba cu redevențele în țările cu resurse:
      • Norvegia: nu sunt redevențe, dar e un regim fiscal separat care duce la un impozit total de 78%!!!
      • Anglia: La fel ca Norvegia, nu are un sistem de redevențe, dar regimul fiscal separat duce impozitarea până la 86%
      • Arabia Saudită(și celelalte țări arabe): impozitul total perceput ajunge pe la 85%-90%
      • Rusia - regimul fiscal se tot schimbă în funcție de prețurile mondiale al petrolului și gazelor, dar statul ia partea leului
      • SUA - există o redevență de 16.67% onshore pentru terenurile federale și 18.75% offshore; pentru terenurile statelor(sau private) redevența se negociază fiind între 18% și 25%; acestora li se adaugă taxe de extracție între 4% și 10% din prețul petrolului și alte taxe locale. Pus cap la cap, ajungem pe la vreo 21% la minim
      • România - redevențele sunt între 3.5% și 13.5%, fiind printre cele mai mici din lume!!! Așa cum am spus, acest nivel al redevențelor este aproape exclusiv în favoarea companiei OMV, care a achiziționat practic pe gratis, într-un act de trădare grosolană, Petrom!
    • România a avut ani la rând cea mai bănoasă schemă  din Europa de compensare a energiei verzi, permițând companiilor europene să profite de banii românilor. Mai mult, în unele cazuri, România a bonusat parcuri solare și eoliene din afara țării! 
    • Cu toate că România este cea mai „decarbonată” țară europeană, și-a închis facilitățile de producție, aruncând zeci de mii de oameni în șomaj și devenind importator net de energie din surse străine. Astfel, România  a ajuns să exporte ieftin energie(energia solară produsă atunci când are toată lumea) pentru a o importa apoi scump. Totul în defavoarea cetățenilor săi
  • Economie:
    • 80% din impozitul pe profit este achitat de companiile românești care au doar 20% din cifra de afaceri a țării!
    • Conform statisticilor, companiile multinaționale care activează în România exportă peste 40 mld. EUR anual ca „optimizări fiscale”. Statul român se uită doar la companiile autohtone!
    • Impozitul pe cifra de afaceri a companiilor mici, de obicei soloprenori, a ajuns la 3%, fiind majorat de Guvernul Bolojan, în timp ce impunerea unui impozit pe cifra de afaceri a companiilor multinaționale - chiar și modic - a fost eliminat prin  intervenția grosolană a genericelor „Ambasade”;
    • un element mai puțin știut: în timp ce fiecare cetățean sau companie din România plătește TVA, soldații din cadrul bazelor NATO și entitățile care operează acolo beneficiază de scutire de TVA! Adică nu doar că asigură ocupația țării, dar mai și șterpelesc din Buget!
    • Singurele companii care beneficiază de facilități din partea statului sunt companiile străine. Asta în timp ce statul duce o luptă programatică împotriva oricăror companii autohtone(vezi ce s-a întâmplat cu companiile producătoare de îngrășăminte).  
  • Sănătate:
    • Mamele românce fără serviciu și copiii lor rămân fără asigurare de sănătate, în condițiile în care mamele ucrainence și copiii lor sunt asigurați fără a face nimic. În plus, ucrainenii de pe teritoriul României continuă să primească ajutoare prin intermediul diverselor scheme, cu toate că nu participă cu nimic la viața economică a țării;
    • Există un export de medici(și personal calificat) către Europa, căruia statul nu i se opune. Practic statul român cheltuiește enorm pentru educarea medicilor, care apoi iau drumul Occidentului.
    • Industria farmaceutică autohtonă a fost distrusă programatic, acesteia luându-i locul mafia internațională. Astfel, costurile medicamentelor au explodat, iar sistemul de sănătate a devenit tributar intereselor acestor firme. De exemplu, în ceea ce privește vaccinarea, s-au mai adăugat 8 vaccinuri față de perioada în care România își producea singură vaccinurile!
  • Învățământ:
    • Refugiaților ucraineni li se asigură învățământ în limba maternă, în timp ce românilor din Ucraina li se refuză(după ce s-a semnat forțat un tratat li s-au dat manuale în „limba moldovenească”);
    • Programa de învățământ a fost simplificată în ceea ce privește materii esențiale(gen istoria națională), adăugându-i-se materii absolut irelevante. În acest fel, elevii români ies din școală absolut îndobitociți, gata să nu dea doi bani pe originea lor națională și să-și judece „fluid” naționalitatea. Este un model de distrugere voită a noțiunii de român.
  • Politică:
    • Președintele și premierul României au o singură destinație de ieșire publică: Republica Moldova. În timp ce în România le e frică să iasă pe stradă, evită zonele calamitate și se ascund în spatele structurilor de securitate, în Republica Moldova participă la diverse acțiuni, inclusiv politice.
    • Anularea alegerilor s-a făcut exclusiv pentru eliminarea celor care nu ar fi putut fi păpușați de interesele externe ale mafiei care ne-a cucerit(vezi explicația câteva paragrafe mai jos) 
  • Armată și securitate națională:
    • Majoritatea covârșitoare a armelor achiziționate s-a făcut prin încredințare directă și cu ocolirea legii offset-ului, păgubindu-se bugetul în favoarea intereselor producătorilor externi;
    • S-au preferat achiziții externe în defavoarea investițiilor în industria de apărare autohtonă;
    • Avioanele F-16 achiziționate de România de la fier vechi(epuizate din punct de vedere moral) au costat aproape cât avioanele F-16 noi achiziționate de Bulgaria sau Polonia. Sunt achiziții care au avantajat strict exportatorii și pe cei care au făcut modernizările, în defavoarea României, care nu poate beneficia de aceste avioane.
    • Serviciile de informații ale României lucrează strict în interesul ocupantului și în defavoarea Românilor. Citez din Eduard Hellvig: „SRI, împreună cu SIE și Direcția de Informații a Armatei, e al doilea contributor pe analiză la NATO după Statele Unite ale Americii”. Cu alte cuvinte, bugetul gigantic al serviciilor autohtone se duce pe interese externe, ale SUA și statelor vest-europene.

Am dat doar câteva exemple. Nu am vrut să intru în tot ceea ce a însemnat distrugerea programatică a industriei naționale, în transformarea României a unei destinații exclusiv de consum, la modul efectiv impardonabil în care niște tiriplici externi(ambasadori sau alți rahați de mâna a zecea) ajung efectiv să bată cu pumnul în masă la Guvern, Președinție sau în Parlament. Toate exemplele sunt cât se poate de clare și ar trebui investigate pentru trădare sau înaltă trădare. Ideea e că, dacă s-ar întâmpla asta, întreaga clasă politică autohtonă ar intra la bulău, împreună cu cel puțin jumătate din Administrația țării. Ar fi, probabil, cea mai benefică reducere de personal din istoria țării. 

Doar anularea alegerilor ar putea băga în pușcărie atât factorii de decizie de atunci(președinție, CSAT CCR), cât și întreaga clasă juridică pe care am văzut-o făcând scut favorizând infractorii sau clasa politică a cărei menire începem să o înțelegem dacă judecăm corect evenimentele. 

Din păcate însă, trădarea este atât de mare încât a o combate înseamnă a destrăma statul din temelii. Unii spun că asta nu se poate. Eu însă vă ofer o altă perspectivă, anume că o altă soluție nu există decât cea de dărâmare din temelii a actualului stat parazit și de reconstrucție a sa de la zero, pe principii sănătoase. Altfel, de dărâmat oricum se va dărâma! Dar nu de către noi, de voința noastră având un interes național, ci de către alții, cărora le vom fi livrați ca proștii. Exact cum s-a întâmplat în 1989. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)