luni, 15 septembrie 2025

De ce trag clopotele economiei?


Cu toate că pare un subiect de politică internă, culmea nu e! Dar vom porni însă de aici ca să înțelegem despre ce e vorba. Mai precis de la aberantele măsuri propuse de cuplul autisto-mafiot care au un dublu scop: pe de o parte prăbușirea puterii de cumpărare a oamenilor și, de partea cealaltă, picajul economic accentuat. Orice om cu scaun la cap înțelege că măsurile luate de Bolojan sunt de un tembelism absolut, iar consecințele nu pot fi altele decât dezastrul. Asta în timp ce, peste tot, se vorbește despre „criza bugetară” pe care conducerea actuală a moștenit-o de la odioasa conducere anterioară. Care conducere anterioară era reprezentată tot de oamenii din gașca lor.

Știu că știți asta și nu e în interesul meu să repet ca o moară stricată. Pornind însă de la situația noastră, aș vrea să înțelegeți că, în mare, cam aceleași discuții și dileme sunt peste tot prin statele membre ale Uniunii Europene. Criză bugetară este și în Franța și în Germania și în Italia și peste tot pe unde te uiți. Discuțiile de la noi privind inutilitatea măsurilor luate și prostia factorilor guvernamentali sunt aproape trase la indigo. Nu e oare ciudat? Cum de la toți e la fel? Putem avea o bănuială privind aberantele cheltuieli cu războiul din Ucraina, dar e mult mai mult de-atât. Și, credeți-mă, veți rămâne cu gura căscată!

Ați auzit de EUDI? Dar de POTENTIAL, EWC, NOBID sau DC4EU? Majoritatea covârșitoare n-aveți idee despre ce e vorba. Știu că nu știți, dar dați buzna să vă faceți buletin electronic, ca să fiți „în rândul lumii”. Glumesc, desigur, știu că, la fel ca tot omul, ați rămas puțin surprinși când ați văzut cerbicia cu care autoritățile noastre împing înainte toate „noile concepte” și le aplică, găsind întotdeauna bani pentru acestea. Despre ce e vorba?

EUDI e acronimul de la EU Digital Identity, identitatea digitală unică la nivel european. Ați putea crede că e un soi de CNP, dar e ceva mai mult de-atât. EUDI vine la pachet cu un portofel digital în care pot fi stocate toate datele persoanei: studii, fișele medicale, amenzile, chiar și treburile mai domestice precum abonamentele la sală, bilete la cinematograf, diverse membership-uri s.am.d. Practic, pentru fiecare persoană EUDI stochează absolut TOT. Dacă vreți, e un soi de certificat COVID cu steroizi. Ca și acel certificat, EUDI e gândit să poată fi folosit inclusiv offline! Adică nu există scuză pentru neutilizarea sa în vreun scenariu imaginabil.

Să vedem ce e cu celelalte drăcovenii. Pe scurt e vorba de patru proiecte punctuale care-și propun să testeze capacitățile EUDI:

  • POTENTIAL - proiect coordonat de Germania și Franța, implicând 17 state, 50 de administrații publice și 80 de entități private, își propune să aplice și să testeze portofelul EUDI în următoarele secnarii:
    • Accesul la serviciile guvernamentale
    • Deschiderea unui cont bancar
    • Înregistrare pentru o cartelă SIM(ah, deci nu se mai poate fără!!!)
    • Permis de conducere mobil
    • Semnături electronice
    • Rețete electronice
  • EWC(EU Digital Identity Wallet Consortium) este un proiect coordonat de Suedia, cu participarea a 18 state membre, care va testa alte trei cazuri de utilizare:
    • Stocarea și afișarea credențialelor de călătorie;
    • Organizarea și structurarea portofelelor digitale;
    • Organizarea plăților
  • NOBID(Nordic-Baltic eID Wallet Consortium) - proiect coordonat de Norvegia, la care participă opt state europene, se concentrează pe testarea autorizării plăților prin intermediul portofelului digital european. 
  • DC4EU(Digital Credentials for Europe) - proiect coordonat de Spania, cu implicarea a 23 de state europene care se concentrează pe testarea și utilizarea portofelului EUDI în sectorul educațional și în domeniul asigurărilor sociale.

După cum limpede puteți observa, în timp ce vă pierdeți timpul cu politicienii locali, la nivel european se mișcă munții. De fapt tocmai aceste proiecte ample pe care le vedeți dezvoltându-se pe burtă ar trebui să vă ridice semne de întrebare. Ca și discreția teribilă a autorităților care, la momentul oportun, ies la atac cu implementări care te lasă mut, ajungând să te întrebi „cum de-au apărut peste noapte?”. Nu, nimic nu e peste noapte, totul se face temeinic, urmând un plan extrem de coerent. Și-acum, conștienți fiind de toate acestea, e cazul să ne uităm mai profund ca să înțelegem despre ce e vorba. 

Pe de o parte vedem dezastre bugetare peste tot în Europa, orchestrate de oamenii Bruxelles-ului pentru a prăbuși economiile locale, iar de partea cealaltă vedem proiecte ample precum acest EUDI de care n-a auzit nimeni sau cel privind EURO DIGITAL, care se face, de asemenea, aproape în discreție(vezi progresul proiectului pe site-ul Băncii Centrale Europene). Despre ce e vorba? Nici mai mult nici mai puțin decât despre un plan abil programat, în care sunt implicați absolut toți euro-cretinii din politica Bruxelles-ului.

În timp ce oamenii se gândesc la ce-o să mănânce mâine sau cum își vor plăti facturile la energie, birocrații de la Bruxelles pregătesc în tăcere cea mai mare confiscare din istorie. Da, ați citit bine! De data aceasta va fi o confiscare la scară care va începe cu suveranitatea fiecărei țări, după care se va confisca suveranitatea individuală. Schema e aceeași utilizată în toate timpurile: Solve et Coagula. 

Pentru început se prăbușesc toate economiile europene într-o criză fără precedent, oamenii sunt târâți în sărăcie veniturile fiindu-le mâncate de impozite și inflație, iar atunci când totul va părea fără ieșire, va apărea Ursula(sau cine-o fi acolo) pe un cal alb, decretând că „așa nu mai poate continua”. Iar pentru că autoritățile locale nu sunt competente și fac excese, Comisia Europeană își va lua pe umeri spinoasa problemă a guvernării întregului continent. „Dar cine-ar fi atât de nebun să-și cedeze suveranitatea?” - vă veți întreba. Păi hai să ne gândim: credeți că nulitățile precum Mucușor, Bolojan et comp ar ridica vreo obiecție? Credeți că sclavii de la CCR se vor opune? N-ați văzut cum s-au anulat alegerile? La fel se va anula și suveranitatea!

Însă argumentele esențiale pro-cedare vor fi două și extrem de puternice. În primul rând argumentul financiar, Comisia venind la pachet cu noul EUR digital, iar apoi argumentul justiției sociale. Dacă aveți impresia că la nivel de Bruxelles nu se cunosc dilemele noastre interne(sau pe-ale altora) însemnă că sunteți naivi. Comisia va veni și va spune că va face ordine în pensii, mai mult că și le va asuma, că va uniformiza tot ce înseamnă managementul sistemelor naționale de pensii și asigurări sociale. Totul se va face prin intermediul infamului EUDI! Chiar și cei mai sceptici vor spune că e mai bine să-și asume și să garanteze Comisia Europeană deoarece astfel - vor gândi ei - ne vom externaliza problemele. Când însă vreodată în istorie externalizarea problemelor a venit cu binefaceri?

De fapt e o falsă externalizare. Printr-o concentrare a puterii la Bruxelles chiar și chestiunile minore vor deveni complicate. Imaginați-vă că Bruxelles-ul va avea puterea de a face aranjamente teritoriale: va comasa localități, va uniformiza regiunile, va trasa granițe care nu existau, desființându-le pe cele care existau. Mai mult, va muta populațiile de-a lungul sau de-a latul continentului, în locurile care vor părea optime acestui lucru. Imaginați-vă ce va însemna să-ți faci dreptate într-un astfel de sistem surd în care, de exemplu, se va lua decizia să te muți într-o casă ceva mai mică deoarece ai prea mult spațiu excedentar care ar putea fi folosit mult mai bine pentru găzdoirea familiilor mari de imigranți. Și ar trebui să realizați inclusiv la ce nivel de control al individului se va ajunge! Practic fiecare pas pe care-l faci va fi monitorizat, înregistrat și, dacă l-ai făcut greșit, pedepsit. 

EUDI e gândit ca un instrument de exercitare a terorii. Nicăieri nu poți scăpa de el, peste tot e cerut sau detectat. Astfel, întreaga viață devine un univers penitenciar în care singura constată este Fratele cel Mare, aflat peste tot și constatând nemilos încălcările pe care le-ai săvârșit. 

Așadar, nu vă lăsați păcăliți de aparențe: da, la nivel european toți sunt niște proști siniștri, dar când pici în capcana prostului îți va fi imposibil să mai ieși din ea. De altfel, justețea acestei afirmații o vedem limpede acum: suntem prinși în capcana proștilor de-aici și nu reușim să scăpăm de ei ca de râie. Problema e că, din disperarea de a scăpa de ei, ne vom înfunda mult mai adânc, prăbușindu-ne în capcana unor proști chiar mai mari și mai siniștri decât idioții de-aici!

44 de comentarii:

  1. Exista solutia salvatoare veche de milenii: un pumn in bot sau "chiar mai mult", celui sau celor care iti face abuzul/urile.
    Doar ca oamenii au devenit in timp tot mai lasi si obositi sa se revolte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E calculată și,,riposta,,. Structurile de forță sunt mereu de partea puterii și asta de când e lumea.

      Ștergere
    2. E firesc. Când e vorba de luptă ne referim la structuri de forță și la riscul de a ne pierde viața. Așa se câștigă libertatea, nu cerșind.

      Ștergere
  2. Mda, statele unite ale Europei. Pe acelasi model cu statele unite ale Americii. Adica noi suntem nativii europeni, pieile albe. MUSAI sa fim decimati, prin uciderea bizonilor=vacilor, porcilor, oilor etc. Prin epidemia de SARS = epidemia de variola raspandita la pieile rosii inclusiv prin pături infectate cu variola.  Prin depravarea sociala, la ei prin alcool, la noi prin droguri, politici woke. Suntem deposedati incet, incet de toate proprietatile asa cun nativii american au fost deposedati de toate proprietatile. Se importa multi migranti ca mâna de lucru pentru ca nativii sunt "ajutati" sa se împuţineze. Iar migranti vor avea mai multe drepturi decat nativii, exact , exact ca peste oceanul Atlantic. Supravietuitorii vor fi obligati  sa traiasca in rezervatii, asa cum traiesc nativii americani in statele unite ale Americii. Rezervatiile pieilor albe europene sunt rezervatii digitale. Dar si fizice, vezi orasul de 15min.
    Nu, domnule Diaconu, nu sunt niste prosti sinistri. Sunt executantii unui plan care a functionat odata, pe continentul american. De ce nu ar mai functiona inca o data pe continentul nostru, pe piele noastre, cu vietile noastre?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felul în care sunt percepute pieile dalbe de către wef este extrem de PRAGMATIC.
      Noi suntem cei mai aberanți RONTAITORI DE RESURSE.
      Motiv pentru care în percepția CARBONICĂ trebuie să fim marginalizați.

      Ștergere
    2. Nu stiu ce aveti prin casa, dar majoritatea bucurestenilor de la bloc sunt acum impanziti de transmitatoare de radiofrecventa la apa calda, apa rece, la fiecare calorifer, la contor si detector de gaz din bucatarie, la contorul de electricitate, toate acestea producand un smog electromagnetic care irita si streseaza organele interne, sistemul nervos central, circuitul electric al inimii, si al altor muschi. Ticnitii de la asociatia si administratia blocului nici macar nu sesizeaza ca din ce in ce mai multi pensionari din bloc sunt deja cu alzheimer sau cancer. Face vreun doctor de familie o cercetare despre sanatatea celor din blocurile ceausiste aflate de-a lungul bulevardelor cu stalpii de iluminat care emit 5g? Radiatia din exterior si cu cea din interior se combina sa le scurteze viata celor sensibili.

      Ștergere
  3. Multumesc de prezentarea problemei, o parte (mare) o stiam, restul nu. E bine sa fim cat mai informati sa stim ce ne asteapta si sa avem timp sa cautam o solutie.

    Va rog, sa sugerati, asa fin, si o solutie adaptabila fiecarui individ, dupa cat il duce mintea pe fiecare. Nu merge solutie gen le rupem gura, ii invingem etc astea merg poate la un popor unit, noi, suntem dezbinati si individualizati, la noi merge o solutie individuala cel mult per familie. De asta va rog sa ne sugerati pe viitor, sau aici in comentarii si o solutie adaptabila fiecarui individ/famili.

    Multumesc si multa sanatate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Câinii latră, ursul trece. Planurile sunt făcute pe zeci, poate sute, de ani și sunt aplicate întocmai prin obediență, loialitate și devotamentul fraților.

      Ștergere
    2. Prima si cea mai simpla solutie este sa spui NU. După... cu Domnul inainte...

      Ștergere
    3. totul e deja scris in Protocoalele Sionului - o carte de fictiune pura, de altfel...

      Ștergere
  4. Cui nu îi convine și se plânge de EUDI o să i se recomande Sarco (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sarco_pod), că așa scapă de toate problemele cu taxele și își reduce la zero amprenta de carbon, în plus are posibilitatea să opteze pentru a deveni cadavru compostabil (https://en.wikipedia.org/wiki/Human_composting), ca să nu mai ocupe spațiu vital pe planeta asta mică și înghesuită.

    RăspundețiȘtergere
  5. în Moldova au venit cu inovația EVO sign, de EXcrementul-ministru dezvoltării economice Dumitru Alaiba

    RăspundețiȘtergere
  6. Ne pregătesc o rezervație digitală. Un Eden al numerelor, unde fiecare intră nu cu trupul, nici cu sufletul, ci cu codul său unic, generat și validat. Nicio poartă nu se mai deschide prin gest, ci prin confirmare.
    Este, în aparență, ordinea absolută: nicio crimă nepedepsită, nicio identitate neconfirmată, niciun pas neînregistrat. O lume fără umbre — pentru că toate luminile vin de la ecrane. Și totuși, tocmai această transparență devine infern: absența întâmplării, a anonimatului, a greșelii iertate.
    Se numește „securitate”, dar e mai aproape de cimitirul bine îngrijit decât de cetatea vie. Acolo, fiecare floare e așezată simetric, fiecare nume sculptat pe o placă rece.
    Odată, omul se temea de zei. Azi se teme de algoritmi. Și cum altădată aducea jertfe pe altare, astăzi își aduce amintirile, obiceiurile, dorințele — toate închise în portofelul digital, prelucrate, vândute, reciclate ca „date”.
    Ei promit un rai unde nimic nu se pierde. Dar ce e un rai în care nu se poate uita păcatul? Unde fiecare greșeală, fiecare pas, fiecare clipă e arhivată? Nu mai e paradis, ci muzeu al vinovăției.
    Iar omul acceptă. Pentru că nu mai știe să se salveze singur, vrea să fie salvat de sistem. Pentru că nu mai are curajul să fie liber, preferă confortul de a fi gestionat.
    În rezervația digitală, spovedania nu mai există. Nici un preot, nici un duhovnic, nici un sfătuitor. În locul lor, o aplicație care îți scanează gândurile, reacțiile, gesturile. Ceea ce altădată se numea „păcat” devine astăzi „incident comportamental”. Ceea ce altădată se șoptea în întuneric devine acum un raport de imoralitate, trimis direct la dosar, însoțit de timestamp și cod QR.
    Nu mai există iertare, există doar clasificare. „Ai gândit necurat la ora 17:43. Ai nutrit resentiment față de vecin la ora 09:12. Ai pierdut douăzeci de minute visând cu ochii deschiși la libertate, fără productivitate.” Totul intră în arhivă, în eternul tabel al moralității cuantificate.
    În această lume, nimeni nu mai scapă prin lacrimă, prin remușcare, prin rugăciune. Căci nu există „iertat”, există doar „resetat”. Vinovăția nu se șterge, ci se arhivează ca dovadă de comportament deviant, pentru care vei primi un scor mai mic, un acces limitat, o ușă închisă.
    Omul nu mai e un suflet, ci un set de parametri. Și niciodată, în istoria lungă a decăderilor noastre, păcatul nu a fost atât de birocratic.
    Este cea mai mare tragedie: păcatul nu mai doare, doar se înregistrează. Nu mai arde în conștiință, ci pâlpâie ca un indicator roșu pe ecran. Nu mai cere căință, ci doar o semnătură electronică pentru recunoașterea faptei.
    Și, în acest fel, tehnologia a reușit ceea ce niciun imperiu, nicio religie, niciun despot nu a putut: să transforme libertatea și vina într-un fișier partajat, accesibil oricui are parolă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pentru început se prăbușesc toate economiile europene într-o criză fără precedent, oamenii sunt târâți în sărăcie veniturile fiindu-le mâncate de impozite și inflație, iar atunci când totul va părea fără ieșire, va apărea Ursula(sau cine-o fi acolo) pe un cal alb, decretând că „așa nu mai poate continua”.

    Cred ca mai degraba va apare antihrist pe un fond de saracie si disperare. Dar cred ca mai degraba dupa un mare razboi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Planul la nivelul Europei face parte dintr-un plan global: pregătirea guvernului mondial în fruntea căruia va fi mult așteptatul Mesia al ălora. Deocamdată vor sa aducă națiunile la disperare, să ceară singure un conducător unic, sătule de propriile guverne. Cu românii n-au nici o șansă. Miorița s-a născut în Carpați, nu în Alpi, și ea nu era disperată deloc. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care Miorița?
      Salvarea noastră va veni din partea maneliștilor, corupților si cocalarilor care nu pot funcționa FĂRĂ CASH.

      Cu portofel electronic miile de clanuri și circuite de cerșit, albă neagră vor pica instantaneu.
      Toate bagabontelile nu au cum sa mai continue.

      Ca urmare în România opoziția la digitalizare va fi absolut monumentală când vor încerca să LEGE BANII ELECTRONICI CU NUMELE NOSTRE.

      Imaginați-vă toți golanii stricați din țara FĂRĂ CASH, milioane de “elite”fără posibilitatea de învârteli și șmecherii.

      Atunci să te ții tătică!

      Ștergere
    2. Cocalarii sunt ultima noastra speranta. Vorbesc cat se poate de serios.

      Ștergere
  9. R O M A N I A !
    Devenita Laboratorul de incercari al Globalistilor....Toate imbecilitatile lor,trec in prima faza la noi,in "teste".
    Uitati de Underwriters Laboratories (marcajul UL de pe aproape toate electrocasnicele din comert).......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Testările sociale LA NOI ȘI PE NOI au început de când nea Nicu se împrumută de la bancherii globalisti.

      Îl obligau să testeze poporul contra servicii financiare ptr industrializare.

      L au păcălit.
      Omul era de la țară…

      Ștergere
  10. Articolele dvs. sunt foarte bune și foarte logice. Însă undeva pe drum se pierde esența. Dacă ati privi prin cheie creștină ( mai exact ortodoxa) toate fenomenele aduse în discuție, ați vedea ca lupta este la un cu totul alt nivel. Asa cum a fost dintotdeauna. Sa ne imaginam ca cu o revolta sau ca cu "un pumn în bot" cum zicea cineva mai sus, putem rezolva ceva, este iluzoriu și as zice chiar copilărește. Lupta este la nivel spiritual și miza este cel mai scump asset din lumea asta, unul intangibil, dar extraordinar de pretios: sufletul omului. Cu riscul de a fi considerat habotnic creștin, pot sa afirm ca în vârful piramidei răului, care conduce lumea spre dezastru, nu se afla Gates sau Larry Fink sau Musk sau Ursula, sau cine vreți voi... Este diavolul, binecunoscut dintotdeauna, cel care si-a șters urmele în istorie prin sfatul dat oamenilor nu să nu creadă în Dumnezeu (asta a venit mai tarziu) ci ca omul sa nu creadă în existenta sa. Deși prezenta lui a diavolului - la modul generic vorbind - este evidenta la toate palierele naturii și existentei umane. Iar diavolul are o inteligență uriașă, omul nu poate sa o surpaseze. Doar omul cu ajutorul lui Dumnezeu poate. Însă omul modern crede doar în știința și în posibilitatea ca astfel el sa devina demiurg. Așadar, ma gândesc ca dvs. fiind un om extrem de inteligent, puteți reflecta o clipa la micul meu mesaj de aici și poate luați în considerare sfatul acesta. Concluziile la care puteți ajunge ar putea sa va surprindă și oe dvs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prin cheie creștină:

      https://bibliacatolica.ro/category/biblia/1-vechiul-testament/22-cartea-profetului-isaia/page/45/

      "7. Eu întocmesc lumina şi creez întunericul, fac pacea şi provoc răul, eu, Domnul, fac toate acestea."

      Am dat citatul din Biblia Catolică pentru că toate Bibliile sunt falsificate, dar Biblia Ortodoxă e pe locul 1.

      https://www.kingjamesbibleonline.org/Isaiah-Chapter-45/

      "7. I form the light, and create darkness: I make peace, and create evil: I the LORD do all these things."

      Pot să continui.

      Ștergere
    2. @Anonim 15 septembrie 2025 la 17:43
      Te rog sa ma crezi ca pentru un individ adult, esti imbecil rau, nenica!

      Ștergere
    3. Excelent! Întradevăr, se vede aproape cu ochiul liber că "elitele" sunt conduse de satana.

      Ștergere
    4. Foarte corect pusa problema, tot ce se întâmplă trebuie privit în cheie duhovnicească. Politica, economia, războiul etc sunt paravane după care se acționează pentru adevăratul scop: pierderea sufletului omului.

      Ștergere
    5. Traducerea catolică nu e corectă. Vedeți versiunea Bartolomeu Anania. Este acolo și o notă cu explicarea traducerii: "Evident, Dumnezeu nu este autorul răului din lume. Teodoret ne invită să facem deosebire între răul obiectiv (ca natură) şi răul subiectiv (ca lucrare, aşa cum este el perceput şi evaluat de fiecare om). Aceeaşi distincţie o face şi Sf. Ioan Damaschin, cu precizarea că lucrarea răului în lume se face numai cu ştiinţa sau îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru raţiuni care-I sunt proprii. Asupra textului e de observat că sensul primar al verbului ktízo este acela de „a zidi”, iar înţelesul de „a crea” e derivat. Or, „a zidi” înseamnă a lucra cu nişte materiale care deja există şi care sunt la îndemână. Pe de altă parte, substantivul adjectival „kakós = „rău” – „răul” este la plural, ceea ce face imposibilă o traducere de genul: Eu sunt Cel ce fac pace şi creez răul”. T. M.: „Eu fac fericirea şi creez nefericirea”."

      Ștergere
  11. Ma tem ca singura solutie este fuga de pe continent. Agenda sinistra nu cred ca mai poate fi oprita. Europenii sunt complet capturati, iar putinii detractori vor fi eliminati foarte usor. Nu sunt pesimist, sunt doar realist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi măcar ești într-un mediu cat de cat mai familiar și familial.
      Pe celelalte continente când va pocni bășica vei fi mâncat cu fulgi cu tot.
      Ce vei face între străini isterizați și turbați de furie?

      Ștergere
    2. Romanii sunt predispusi la abuzuri mai mult decat orice neam cu care am intrat in contact vreodata. Au o placere sadica in a isi exercita puterea in cel mai abject mod posibil, lucru pe care nu mi-l explic decat printr-o predispozitie genetica. Cand o fi sa fie, imi doresc sa fiu cat mai departe de ei. Fiecare sa-si joace cartile cum crede de cuviinta.

      Ștergere
    3. 21:59,

      ai dreptate! Atunci cand romanul a capatat convingerea, ca "Dumnezeu Insusi" l-a facut "Alesul"="Fiara Suprema": Turbeaza=Il orbeste Furia si Ura! Se razbuna cu "subtilitati", inimaginabile pana la momentul respectiv .... trăgând pe 'Roata Norocului", toate celelalte neamuri care i-au fost ostile, pana la ultima spita, cel mai putin sau chiar deloc vinovata, de tradarea si de siluirea lui! Doar persii mai sunt astfel!

      Ștergere
    4. N-a zis mah chiar CTP-ul:

      ca romanu' din el este neîntrecut in barbarii=mentalitati si preocupari in_umane?!

      Ștergere
    5. 18:40 - 21:59
      Perfect adevarat!

      Ștergere
    6. Nu știu în ce realitate trăiți voi, de aveți o părere asa de proastă despre români! Sunteți siguri ca e părerea voastră?

      Ștergere
  12. Control! Control! Ma intreb de ce le mai e frica, pentru ca mamaliga e din ce in ce mai moale...?

    RăspundețiȘtergere
  13. Salvarea concepută de ei este procesul de financializare a degradării naturii, care implică mai mulți pași strategici.

    1. Evaluarea și Prețuirea Naturii: Primul pas este să se recunoască că resursele naturale, cum ar fi apa, aerul, solul și ecosistemele, sunt subevaluate economic. Această subevaluare permite exploatarea excesivă, deoarece costurile reale ale degradării mediului nu sunt incluse în prețurile curente. Experții de la Forumul Economic Mondial (WEF) și organizații precum UNEP subliniază că natura și serviciile pe care le oferă sunt subprețuite, ceea ce duce la riscuri economice și de mediu.

    2. Financializarea Resurselor Naturale: Odată recunoscută subevaluarea, următorul pas este să se transforme aceste resurse naturale în active financiare. Acest proces implică crearea de instrumente financiare care să reflecte valoarea naturii. De exemplu, ecosistemele pot fi transformate în clase de active care pot fi tranzacționate pe piețe financiare. Raportul WEF menționează că instituțiile financiare trebuie să utilizeze o abordare sistemică pentru a gestiona riscurile și a debloca oportunități, sugerând că piețele trebuie să recompenseze rezultatele pozitive pentru natură.

    3. Securitizarea Riscurilor de Mediu: Securitizarea implică bundling-ul riscurilor de mediu și al capitalului natural în produse financiare complexe. Aceste produse, cum ar fi derivatele legate de natură, permit investitorilor să parieze pe rezultatele legate de schimbările climatice sau degradarea mediului. Articolele academice menționează că securitizarea schimbărilor climatice implică invocarea globalizării pentru a crea instrumente financiare care să gestioneze aceste riscuri, dar care, în același timp, pot crea bule speculative.

    4. Privatizarea Comunului: Istoric, privatizarea resurselor comune (cum ar fi pădurile, râurile sau aerul) a dus la exploatarea acestora în detrimentul conservării. Criticii, cum ar fi cei de la Friends of the Earth International, susțin că financializarea naturii duce la o privatizare ultimativă a comunului, transformând ceea ce era odată un patrimoniu comun în portofolii gestionate de ultra-bogați. Acest proces este văzut ca o continuare a tendințelor istorice de exploatare, unde proprietarii privați prioritizează profitul pe termen scurt în detrimentul sustenabilității pe termen lung.

    5. Crearea de Piețe Noi: Pentru a face acest lucru fezabil, trebuie create piețe noi care să permită tranzacționarea acestor active financiare. WEF sugerează că trecerea de la un peisaj fragmentat de tranzacții la piețe globale mature depinde de scalarea celor mai bune practici din finanțele generale și modelele specifice naturii. Aceasta include dezvoltarea de instrumente financiare care să combine lichiditatea piețelor financiare tradiționale cu credibilitatea rezultatelor pozitive pentru ecosisteme.

    6. Profitarea din Gestionarea Declinului: Prin punerea unui preț pe distrugerea cauzată, elitele financiare își propun să creeze un nou sistem economic unde degradarea mediului devine o sursă de profit. Aceasta include crearea de produse financiare care să speculeze pe colapsul ecosistemelor, transformând riscurile de mediu în oportunități de investiție.

    7. Impactul asupra Populației: În cele din urmă, acest proces ar putea duce la o creștere a costurilor pentru accesul la resurse naturale pentru populația generală, în timp ce elitele financiare profită. Criticii susțin că acest lucru este o formă de segregare economică, unde cei mai săraci sunt afectați cel mai mult, în timp ce cei bogați își consolidează controlul asupra resurselor.

    Financializarea colapsului naturii implică transformarea resurselor naturale și a riscurilor de mediu în active financiare tranzacționabile, prin evaluarea, securitizarea și privatizarea acestora. Acest proces este criticat ca fiind o continuare a exploatării istorice a comunului, cu scopul de a genera profit pentru elitele financiare, în detrimentul sustenabilității și echității globale.

    Video World Economic Forum's 2024 Annual Meeting:
    https://x.com/newstart_2024/status/1967548462599197049

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niște hărpăreți fără suflet anti-viață și tehnocrați care nu au niciun interes sau nicio înțelegere a naturii sau a mediului înconjurător în afară de utilitatea sa ca mecanism de a sărăci, controla și subjuga și mai mult umanitatea în numele stăpânilor lor întunecați globaliști

      Ștergere
    2. 1. Nu toate natiunile globului sunt formate si conduse din imbecili. In mult prea marxista si mult prea falita Europa si America de Nord, care nu mai produce nimic sau care produce foarte scump si foarte prost, orice este posibil.

      2. Le nivel mondial WEF pur si simplu nu conteaza. Vezi de ex ce a patit in 2022 guvernul din Sri Lanka care au incercat sa implementeze politici WEF.

      3. Crezi ca o tara cu resurse vaste ca Rusia va accepta asemenea ineptii in care este evaluata de niste sarlatani si pusa pe picior de egalitate sau chiar de inferioritate cu niste nimeni fara resurse?

      4. Crezi ca o tara care importa masiv resurse pentru productie cum este China, va accepta sa cumpere aceste resurse la pretul cerut de niste nimeni care nu au resursele respective in proprietate, dar care le "tranzactioneaza la bursa", sau si le va negocia individual cu fiecare tara in parte de unde le cumpara? Cat de mult ii pasa Chinei ACUM de "green deal", de "certificatele verzi" sau de "taxele de carbon" care exista de peste 20 de ani? Dar Turciei, care este "fabrica Europei" de peste 50 de ani de zile?

      Mai sunt multe de spus pe tema asta, dar ma opresc aici.

      Ștergere
  14. Mă bag și eu că musca in rahat. Și dacă le tai toate sârmele și antenele ce mai fac cu aceste acronime? Fara emisie și recepție radio toate chestiile nu fac doi bani. Zic și eu așa....

    RăspundețiȘtergere
  15. "discreția teribilă a autorităților care, la momentul oportun, ies la atac cu implementări care te lasă mut"

    Nu e nimic "discret". Totul e la vedere.
    In conditiile in care Romania forteaza "digitalizarea" si impunerea "actelor biometrice", Predoiu si MAI semneaza un contract in acest sens cu Scale AI, companie americana care se pare ca are inclusiv actionariat Meta.

    https://www.incisivdeprahova.ro/2025/09/13/mai-accelereaza-digitalizarea-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale-si-atrage-investitii-americane/
    https://finance.yahoo.com/news/meta-buy-49-scale-ai-202245029.html
    https://techcrunch.com/2025/06/13/new-details-emerge-on-metas-14-3b-deal-for-scale/


    Ministerul Afacerilor Interne (MAI) deține și gestionează o gamă largă de date personale ale cetățenilor, folosite în scopuri administrative și de securitate. Iată câteva exemple:

    1. Date de identificare personala
    - Nume complet
    - CNP (Cod Numeric Personal)
    - Data si locul nasterii
    - Adresa de domiciliu
    - Numar de telefon si e-mail
    - Semnatura
    2. Date din actele de identitate
    - Pasapoarte, buletine, permise de conducere
    - Fotografii si semnatura digitala
    3. Datele vehiculelor
    - Numarul de inmatriculare, marca, modelul
    - Datele proprietarului
    4. Date din dosarele penale
    - Antecedentele penale ale cetatenilor
    5. Datele BIOMETRICE:
    - Amprente digitale – folosite pentru verificarea identitatii in documente oficiale
    - Fotografii faciale – pentru pasapoarte, permise de conducere
    - Recunoasterea irisului – o tehnologie precisa de identificare
    - Semnatura digitala – folosita pentru a autentifica documentele
    - Date biometrice pentru pasapoarte electronice – stocate intr-un cip inteligent

    Pentru digitalizarea MAI, Scale AI preia aceste informatii pentru a antrena modele de inteligenta artificiala, iar Meta si alte companii private de pe tot globul le pot folosi pentru diverse scopuri, fara ca proprietarul lor sa stie nimic, sa aibe vreun control sau sa aibe ceva de zis.
    Mult succes la recuperarea datelor personale si biometrice atat de la MAI cat si de la diverse companii private!



    Apropo de "Stocarea și afișarea credențialelor de călătorie":
    https://www.euronews.com/green/2024/10/17/taking-more-than-2-flights-a-year-50-frequent-flyer-tax-could-raise-much-needed-64bn-for-c
    https://economedia.ro/comisia-europeana-propune-introducerea-treptata-a-controlului-digital-la-frontierele-ue-pe-o-perioada-de-sase-luni.html
    https://economedia.ro/ue-amana-autorizatia-de-calatorie-etias-pana-la-sfarsitul-anului-2026-cu-o-perioada-de-tranzitie-pana-in-2027.html

    Problema cea mai mare este ca le fug sclavii si vacile de muls, fie in alte tari, fie chiar pe alte continente!



    Apropo de "nationalisti" si "suveranisti", in afara de unele mici exceptii firave ca Piperea sau Sosoaca, i-ati auzit pe vreo unii sa zica macar "pâs" pe tema "digitalizarii" statului, administratiei si a banilor sau sa-si treaca in programa politica ca vor inceta acest lucru si ca vor distruge toata infrastructura digitala si datele colectate, plus ca vor anula intreaga legislatie in domeniu revenind la normal?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Re: ultimul paragraf

      Corect, trebuie cu mare atenție ce scapă Diana S. printre multe altele în mod special referitor la legarea biometriei noastre la viitorii bani, adică dezastru generalizat.

      Singura noastră salvare ca români fără glumă, sunt clanurile interlope și milioanele de cocalari care se vor opune cel mai abitir, cashul FIIND REGE!

      Nu uitați ca clearence-ul ei de cunoaștere a informațiilor este foarte ridicat.

      Ștergere
  16. Intre timp in eterna si fascinanta RomanieL
    https://www.doctorulzilei.ro/romani-atentie-de-la-1-ianuarie-2026-noi-taxe-si-obligatii-din-partea-statului/
    https://www.doctorulzilei.ro/cine-nu-mai-beneficiaza-de-cass-de-la-1-august-cum-se-face-calculul/

    RăspundețiȘtergere
  17. ”Şi a făcut ca toţi – mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei.”

    Reactia turmei, a omului de rind, la incartiruirea in lagare digitale, la etichetarea individuala prin "ștanțare" cu ID-uri / coduri de bare - tot un fel de tatuare e si asta, e anemica fiindca EUDI, POTENTIAL, EWC, NOBID sau DC4EU, la fel ca internetul, televizorul interactiv, calculatorul personal sau smartphone-ul - care permit controlul centralizat al tuturor celor conectati - au si avantaje incontestabile, sint utile in viata de zi-cu-zi, interesante sau spectaculoase pina la hipnoza unele, multicolore, iau ochii, vin cu jocuri, muzica, filme, sport, pornografie, servicii la domiciliu (mincare, bere etc.), social media, interactivitate, comunicare rapida, multe servicii "gratuite" etc. Arme cu doua taisuri au existat dintotdeauna, dar una e sabia sau ciocanul lui Thor si alta energia atomului. Cu un cutit sau cu un ciomag poti sa inghesui un om intr-un colt, dar cu armamentul atomic paralizezi o planeta. Cu buletinul de identitate al lui Ceausescu organele puteau sa identifice o persoana aflata intr-un anumit moment dat, intr-un anumit loc. Cu numeroasele ID-uri cu care sintem ștanțați azi, organele stiu in timp real ce facem in fiecare moment in care sintem CONECTATI LA INTERNET, sau ne expunem sistemelor de supraveghere si identificare publice. Si totul se inregistreaza: ce facem, ce citim, ce prieteni avem, ce vorbim intre noi, ce cumparam, pe unde umblam etc. EUDI, POTENTIAL, EWC, NOBID, DC4EU si alte inventii asemenea vin sa acopere lacunele informationale - care inca mai persista - despre tot ce misca in lumea asta. Sfirsitul va veni atunci cind controlul va fi total. Asa cum zice Biblia.

    Semanam tot mai mult cu dependentii de alcool/droguri/pornografie si vom crapa ca specie de "overdose", ca sobolanii din experimentul cu clapeta (plasata intr-un colt al custii) care, calcata intimplator, inchide un circuit electric care excita centrii placerii din creier unde, in prealabil, au fost implantati niste electrozi. Sobolanul invata destul de repede legatura dintre calcatul pe clapeta si placerea usor obtinuta si frecventa cu care inchide intentionat circuitul e tot mai mare. Pina cind moare, cu creierul prajit.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)