Ce ne spun situațiile actuale?

Mă tot întreabă lumea ce se întâmplă și la ce trebuie să ne așteptăm? Treptat(recunosc, mai treptat decât mă așteptam), ceea ce am tot spus pe blogul ăsta se îndeplinește. O confirmare de dată recentă este cea a imobiliarelor canadiene care au început ireversibilul drum al deteriorării. Încă nu se vede radical de clar din cauza unei chichițe de piață care face ca prețurile imobilelor noi să fie în continuare mare. În perioada în care dezvoltatorii creaseră falsa „criză de locuințe”, foarte mulți s-au înghesuit să semneze avansuri pentru achiziții la prețuri absolut incredibile, de teama de a nu crește mai mult. Acum prețurile se prăbușesc, doar că dezvoltatorii nu capitulează: dacă ai semnat un contract și te răzgândești, dezvoltatorul te dă în judecată și riști să-i plătești aiurea diferența dintre prețul cu care el vinde apartamentul și prețul pe care ai promis că-l vei plăti. Așa că omul merge înainte cu achiziția, fără să-și dea seama că e o aventură mult prea mare și prea complicată, în care-și distruge viața. Dar vom mai avea posibilitatea să vorbim despre Canada. Să ne întoarcem la ceea ce observăm acum.

Aurul e peste 4000$! Ce poveste ne spune noua realitate? E cumva complicat să analizezi deoarece prețul brut nu spune mare lucru. Mult mai util e să folosești o valoare ajustată la inflație. De ce? Pentru că elimini devalorizarea banului din ecuație, putând vedea cum stă în realitate raportul dintre aur și dolar. Așa ajungem la primul grafic asupra căruia vă atrag atenția:

Un veteran al studierii graficelor ar vedea instantaneu o formațiune cup-and-handle(cu toate că retragerea nu e la 50%), ceea ce ne poate sugera o creștere susținută în viitor. Graficul acesta însă poate fi pus într-o altă perspectivă dacă studia raportul dintre Indicele Dow Jones și aur. Este o rație puțin cunoscută, dar care ne indică un interesant ciclu istoric. Așadar, vă invit să vă uitați cu atenție la poza de mai jos:

Sunt trei vârfuri aici: primul în septembrie 1929, cel de-al doilea în ianuarie 1966, iar cel de-al treilea în ... aprilie 1999. Esențială în acest studiu este studierea trecerilor peste și sub nivelul de 13 întrucât acelea par a sugera perioade de exuberanță(la urcare) și suferință(la coborâre). Privind prin această prismă, constatăm că, în afara datei actuale, am avut 3 coborâri sub această valoare: în 1929, în 1973 și în 2008. Întâmplător sau nu sunt cele mai mari treci crize din istoria recentă. Cea din 1929 o știți, iar cea din 2008 ați trăit-o și încă o trăiți întrucât tot ceea ce vedem acum este o consecință a acelei crize. Cea din 1973 este o criză mai puțin cunoscută acum, fiind denumită cea a „primului șoc petrolier”. Ea vine imediat după „ruperea” dolarului de aur(ca efect al unor grave dezechilibre ale pieței interne americane) și marchează schimbări radicale. De atunci vin primele „măsuri de economisire” precum limitarea vitezei pe autostrăzi, restricții privind iluminatul public și încălzirea sau așa-numitele „zile fără mașină”. E interesant de înțeles că ceea ce am trăit noi în anii 80 se baza, în realitate, pe experiența Occidentului din timpul acelei crize. Ca să nu mai vorbim că nebunia transportului electric tot din acea perioadă provine! 

Pare că am introdus un filtru extrem de relevant. Ceea ce mai trebuie să remarcați este amploarea scăderilor atunci când se ajunge sub „linia de semnal”. Ce am putea deduce de aici? Că urmează scăderi abrupte pe piețele globale de acțiuni. Dar cât de mari vor fi aceste scăderi?  

Înainte de a trece mai departe ar trebui să înțelegem ce anume a determinat actuala apreciere explozivă a aurului? Cum prețul aurului este elementul de frânare al raportului pe care tocmai vi l-am prezentat, ar fi interesant de înțeles ce anume a făcut ca acest preț să crească. Dacă întrebi vreun așa-zis expert, îți va da câteva elemente-șablon:

1. Incertitudinile geopolitice;
2. Așteptările privind politica monetară;
3. Inflația și devalorizarea;
4. Cererea instituțională și industrială.

Dar știți deja care-i treaba: atunci când bagi esperții în ecuație, constați că niciuna dintre ipoteze nu stă în picioare. 

Incertitudini geopolitice? OK, păi dacă ar fi incertitudini atât de mari, care e motivul unei apetențe atât de mari pentru risc? Dacă însă deschidem televizorul, vedem că nu există nici măcar o preocupare minoră pentru risc. Peste tot vezi analize în care Rusia pierde, China e făcută praf, iar Occidentul victorios zdrobește tot. Și confirmarea acestor halucinații o vedem pe piețe, care tot cresc. Deci ipoteza 1 pică. 

Așteptările privind politica monetară reprezintă un alt șablon băgat la înaintare de proști. Ați uitat oare că atunci când aveam dobânzi zero aurul era pe la 400 $? Ce justificare putea să fie pentru acea cotație anemică? 

Teama de inflație vine la pachet și cu o altă poveste, anume cea a dedolarizării care ar impulsiona o astfel de creștere. Teoretic este un posibil vector de urmărit, dar e o chestiune care nu cadrează pe moment. În plus trebuie să fim realiști și să înțelegem că pe piețe nu se manifestă încă o pierdere a încrederii în dolar. Indicatorul cel mai coerent al încrederii în dolar este reprezentat de cererea netă de trezorerie americană și de prețurile acesteia. Cu toate că la un moment dat am văzut o lipsă de atractivitate a Trezoreriei americane, pe care am indicat-oi la momentul respectiv, nu trebuie să uităm că în trimestrul trei am avut plasamente record. Când vom putea aduce ipoteza dolarului în prim plan? Atunci când vom vedea probleme clare în zona trezoreriei, ceea ce pe moment nu există! Așadar pe moment  pică inclusiv această ipoteză!

A mai rămas cererea instituțională și industrială. Poate fi un punct, dar dacă privim la datele reale constatăm ceva ciudat: cererea instituțională este insignifiantă azi, grosul aurului instituțional cumpărându-se în perioada în care cotația era cea mai de jos(smart money)! Culmea, avem de-a face cu o contracție de 12% pe piața bijuteriilor și o ofertă care a crescut cu 8%. Așadar, din punctul de vedere al acestui indicator aurul ar avea toate motivele să scadă fiind vizibil dezechilibrul din avion.

Și-atunci ce ne rămâne? Cine cumpără hălcile ălea și, mai ales, de ce? Păi, după cum bine știți, când elimini șabloanele găsești explicația în realitate. Ca să înțelegeți vă voi da un grafic mai mult decât relevant, de la o autoritate în domeniu, anume World Gold Council. Este un grafic al cererii de ETF-uri denominate în aur(graficul din stânga are pe Y sumele în dolari, iar cel din dreapta cantitățile în tone).

Hopa! Devine interesant, mai ales în condițiile în care „poza” arată realitățile anului 2022. Cum stăm la zi? „West won’t rest – Q3 breaks records” ne spune aceeași organizație pe site-ul propriu într-un comentariu triumfal pe care-l puteți citi aici. Reținem de acolo graficul de mai jos:

E de-a dreptul revelatoare imaginea. Aurul defilează spre noi maxime ca efect al cererii de ETF-uri, care ETF-uri sunt cerute deoarece prețul aurului crește. Și, pe măsură ce prețul crește, isteria devine maximă, iar cererea se amplifică. Au, ați pronunțat cumva „exuberanță irațională”? Nici nu trebuia s-o faceți deoarece se vede cu ochiul liber!!!

Bun, am înțeles perfect acum situația. Ce concluzie trebuie să tragem? Esperții ar sări imediat și ar spune că, dacă factorul care frânează e într-o exuberanță, înseamnă că scăderea sub pragul de alertă a raportului Dow/Aur este doar una temporară, iar totul se va întoarce când se va corecta aurul. Așa gândesc însă cei cu mintea simplififcată, cărora AI-ul sau ideologia le dau mură-n gură o schemă de gândire. De fapt treburile stau radical diferit.

Ceea ce vedem acum se vede de mult timp, anume umflarea unei alte componente. Începând cu 2023 constatăm(și v-am tot evocat-o de-a lungul vremii) o umflare a fiecărui balon posibil. Acțiunile, criptomnedele sau aurul sunt doar niște denumiri abstracte intermediate de burse pentru a crește și a oferi randamente demne de Caritas. Peste 60 de trilioane de dolari au ajuns să se învârtă în piețe absolut aiurea, pompați strict de acțiuni de marketing. Piețele și-au rupt de mult legătură cu economia reală, fiind simple scheme piramidale. De altfel v-am arătat în nenumărate rânduri cum proastele obiceiuri de pe piețele financiare sunt preluate la bază pentru a repompa „optimismul” și, automat, creșterea cotațiilor. În 2007 se ajunsese ca o baracă de PAL din SUA să fie evaluată la peste 100 000$ deoarece asta „susținea” speculații de miliarde sau chiar zeci de miliarde pe verticală. Acum schemele circulare din industrie - de tipul eu îți dau ție-tu îmi dai mie - ne arată o altă realitate, cea în care spectacolul e unul total și în care nu mai poți avea încredere nici măcar în activele care, istoric, și-au dovedit viabilitatea.

Așa ajungem la concluzia că suntem într-o nebunie infinită, în care oamenii sunt chiar mai cretinizați decât cei din timpul „Tulipomaniei”. Modul în care noile tehnologii și accelerarea pe care au indus-o ne-au cretinizat este, probabil, cea mai mare și mai evidentă lecție a istoriei despre prostie. Vă spun cu mâna pe inimă că nicicând nu am fost atât de proști ca acum! Și tare mi-e frică de altceva, anume că prostia de azi - pe care unii o văd ca fiind incomensurabilă - e doar o parte mică din ceea ce poate cu adevărat omul. Însă istoria ne-a arătat întotdeauna că astfel de treburi nu pot rezista la infinit și că, atunci când sună goarna realității semnalul acela devine atât de strident și deranjant încât îi trezește brusc, nemilos și radical pe toți din sevrajul prostiei, dându-le cu realitatea în cap. Asta urmează. Când? Cu siguranță atunci când prostia va provoca un infarct generalizat.