Cum ne imbecilizăm?

Ieri, Robert Turcescu a publicat pe contul său de Facebook clipul de mai jos. Este unul în care i se dă lui Mucușor o problemă banală(dar genială în același timp), de clasa a patra, pe care retardul nostru se apucă să o rezolve muncitorește. Încearcă cu două cifre, apoi cu trei, după care concluzionează că „vedem noi ce-i cu 19 ăla”. La acel moment am înțeles că omul e praf întrucât ce era cu 19 ăla? Era ultimul număr care împărțit la doi avea câtul de o cifră(mai precis 9). Problema într-adevăr are o chichiță. Dar înainte de toate să vedem întreg clipul:

OK, ce ne spune problema? Că trebuie să găsim cel mai mic număr natural pentru care, dacă-i aducem ultima cifră în față, obținem un număr dublu. Cu alte cuvinte, simplificând, avem numărul abc(unde a,b și c sunt digiți) pentru care 2*abc=cab. Dar noi nu știm că sunt trei cifre. Pot fi o grămadă de cifre acolo. Profesoara a dat un indiciu efectiv relevant pentru rezolvarea problemei, spunându-ne că e vorba de o problemă de clasa a patra. Recunosc, m-am cam bătut cu capul de birou, dar mi s-a luminat mintea când mi-am reamintit pasajul cel mai important, anume că problema se rezolvă prin regula împărțirii la 2. Înainte de a vă arăta rezolvarea, vă voi spune că, dacă profesoara respectivă este cea care va compus problema, merită un premiu substanțial și recunoașterea deplină a meritelor sale deoarece e o femeie extrem de deșteaptă și le arată copiilor modalitatea în care pot rezolva chestiuni complexe cu reguli simple. Hai, pentru început, să vedem cum se rezolvă.

Reformulăm enunțul: Trebuie să găsim numărul natural care verifică 2 * X1 X2 X3 .... Xn=Xn X1 X2 X3 .... Xn-1. Cum facem asta. Există o metodă algebrică, dar nu e potrivită unui copil de clasa a patra. Avem însă geniala metodă pe care ne-a sugerat-o profesoara și care se bazează pe o chestiune absolut banală. Cînd împarți un număr te apuci, de la stânga la dreapta, să împarți fiecare digit la 2. Astfel obții un cât, care e parte a rezultatului final și un rest. După care restul rămâne și e coborât următorul digit, reluându-se operațiunea. Păi și unde e chițibușul? În cazul nostru, împărțindu-l pe Xn la 2 trebuie să obținem x1 și un rest(care poate fi 0 sau 1). Daca restul e 1, avem 1X1 : 2 care trebuie să fie X2 și un rest s.a.m.d. Până când? Păi până când se închide ciclul, adică obțin în final X1 rest 0. Banal. Hai să o facem. Pornim cu cel mai mic număr posibil care poate începe doar cu 1:

1. 1:2 = 0 rest 1 
2. 10:2 = 5 rest 0 (de ce 10, pentru că e format din rest pe prima pozițe și câtul pe a doua, pentru a respecta regula împărțirii)
3. 05:2 = 2 rest 1
4. 12:2 = 6 rest 0
5. 06:2 = 3 rest 0
6. 03:2 = 1 rest 1
7. 11:2 = 5 rest 1
8. 15:2 = 7 rest 1
9. 17:2 = 8 rest 1
10. 18:2 = 9 rest 0
11. 09:2 = 4 rest 1
12. 14:2= 7 rest 0
13. 7:2= 3 rest 1
14. 13:2 = 6 rest 1
15. 16:2 = 8 rest 0
16. 8:2 = 4 rest 0
17. 4:2 = 2 rest 0
18. 2:2 = 1 rest 0  Și aici se închide  pentru că ciclul se reia!

Răspuns: Având în vedere că numărul este natural, avem așadar ca răspuns numărul 105263157894736842 Verificăm: 15263157894736842 * 2= 210526315789473684 

GENIAL! Pur și simplu genială problemă! Partea interesantă abia acum vine, mai precis în secțiunea de comentarii a postării lui Turcescu. Ce s-a întâmplat acolo? „Deștepții” s-au apucat să pună diverse AI-uri să rezolve problema. Care AI-uri, precum Mucușor, au rezolvat-o algebric. Și de-aici tot felul de aprecieri: ăia anti-Mucușor că e prost deoarece n-a reușit să rezolve o așa problemă banală(pe care ei o rezolvaseră banal cu AI-ul), iar cei pro-Mucușor, având rezolvarea dată de AI demonstrând că problema e atât de complexă încât nu putea fi rezolvată în fața camerei de luat vederi. Demonstrația că Mucușor e prost o aveți însă în paragrafele anterioare în care am arătat cum se rezolvă problema. Că e dus cu pluta am demonstrat-o în alt articol. Așadar subiectul idiotului național îl închei aici pentru că alta  discuția la care vreau să ajung.

De fapt, povestea reală e asta: noi, ca oameni, suntem optimizați să găsim calea cea mai scurtă între două puncte, adică să rezolvăm cât mai rapid problemele. De ce? Pentru că viața noastră e un lung șir de probleme care se cer rezolvate. Creierul, fiind o mașinărie impecabilă, procesează extrem de multă informație și, la fel ca noi, caută să găsească drumul cel mai scurt. Să vă dau un exemplu: când pui GPS-ul, creierul refuză să se mai uite la indicatoare și să le interpreteze. De ce? Pentru că nu are niciun sens să mai piardă timpul, atâta timp cât EL ȘTIE că device-ul ăla îți dă cea mai scurtă cale. Ce rezultă de aici? O groază de oameni care nu mai au habar să se orienteze în teren, să citească o hartă sau, pur și simplu să se orienteze cu busola și harta. Nu mai vorbesc de dispariția totală a abilității de a citi cerul, de a ști stelele și constelațiile. Aiurea, omul de azi privește cerul așa cum un analfabet se uită într-o carte.

Un alt exemplu este cel al calculelor. Am rămas surprins când am constatat că jumătate din băieții mei nu știu să extragă radicalul, iar cei care știu știu prin metoda lui Newton, nu cu împărțiri, metodă care e infinit mai rapidă atunci când trebuie să faci manual calculul. Mai are cineva abilitatea să calculeze în minte? Foarte puțini. E mai simplu să pornești telefonul și să clăpăcești acolo și să iei rezultatul, decât să faci efortul de a calcula. Doar că treaba asta e groaznică întrucât nu mai ai habar de procesul din spate. 

Regula de bază după care funcționează creierul nostru este cea a „experienței”. Un circuit neuronal devine optimizat pe măsură ce este utilizat. Nu e suficient să înțelegi la un moment dat fenomenul, ci să repeți practic ceea ce ai învățat. Altfel uiți. 

Creierul lucrează asemeni unui muncitor care ridică o construcție. Are nevoie de fundație pentru a o ridica și apoi de exersarea continuă pentru a o înțelege cu adevărat. Astfel ajunge să lucreze „pe pilot automat”. V-a surprins vreodată că ați găsit soluția unei probleme din senin? E logic, fiind preocupați de acea problemă, creierul a lucrat singur, găsind soluția. Fără exercițiu însă, tot ceea ce a construit creierul se transformă într-un castel de nisip. Ăsta e „algoritmul” lui întrucât trebuie să-și asigure resursele optime pentru a rezolva ceea ce i se cere, utilizând minimul energetic. 

Apariția LLM-ului produce un dezastru la scară întrucât ajută creierul să economisească energie prin neutilizare. Oamenii ăși deleagă toate problemele AI-ului. De ce? Pentru că sunt ferm convinși că AI-ul este mai deștept! Că nu e așa, stă mărturie problema pe care v-am spus-o și pe care AI-urile o rezolvă muncitorește, pe cinci pagini în loc de douăzeci de rânduri. Dar chiar și dacă AI-ul ar fi extrem de deștept, iar soluțiile sale ar fi bune, tot ar avea un efect devastator asupra individului. De ce? Pentru că îți oferă rezultatul, fără ca tu să mai înțelegi raționamentul. Iar acel raționament se bazează pe o fundație pe care, de asemenea, tu nu o mai ai. Sau ai uitat-o!

Fără a înțelege raționamentul ești dispus să crezi că „aceea e rezolvarea”. Și dacă nu e aceea rezolvarea? Ai habar că sistemele acestea sunt programate pentru a fi deosebit de empatice. Dacă întrebi un LLM cum efectuezi înmulțirea a două numere, cu ce începe? Cu o formulă-șablon pentru manipulare: „Foarte bună întrebarea!”. Dacă mă întrebi pe mine ce-ți spun? „Ești dobitoc, n-ai trecut prin ciclul primar?”. LLM-ul îți dă impresia că e ceva normal să nu știi și astfel devine prietenul tău. De ce? Scopul său e să fie folosit cât mai des deoarece de frecvența aceasta depinde profitabilitatea afacerii pe care-o reprezintă. 

De ce credeți că LLM-urile sunt gratuite marelui public, cel puțin în versiunea de bază? Din două motive: în primul rând pentru a se auto-antrena gratis și-n al doilea rând pentru a te cotropi. LLM-ul e ca un drog: îl iei și apoi simți permanent nevoia să mai iei o doză. Și, cu fiecare doză pe care o iei, te prostești și mai tare, în beneficiul șmecherilor din spatele afacerii. De ce credeți că OpenAI plănuiește să devină full profitabil în 2030? Până atunci își recruteaza masa de proști pentru care produsele sale vor fi VITALE!

Dacă ți-aș indica un chioșc de la care să-ți cumperi droguri, instinctiv l-ai ocoli. Doar că niciuna dintre substanțele care dau adiție nu intră așa în viața ta. Nimeni nu vrea să-și distrugă organismul! Dacă-i spui unuia „ia o țigară ca să faci cancer mai târziu”, te va refuza. Dacă însă în anturaj i se spune „hai să tragem o țigară că e cool”, povestea cu sănătatea va pica pe locul doi sau trei sau o mie! La LLM e mult mai perversă situația. Până acum omul avea o reținere în a se băga în discuțiile cu subiecte pe care nu le înțelegea. Acum însă, cu LLM-ul, brusc „e deștept”. Întreabă, ia răspunsul mașinii și-l postează ca răspuns al său. Chiar dacă nu înțelege, îi crește stima de sine, la fel cum i se adâncește și prostia. Și uite-așa se ajunge la povestea cu postarea despre care v-am vorbit la începutul articolului și în care două grupuri de proști, se certau aiuristic, aducând ca argument ceea ce le-a dat lor AI-ul. Jalnic!

Rețineți așadar: dacă vreți să mai fie ceva de voi, alegeți calea grea! Faceți-vă singuri judecata. Chiar și atunci când e proastă e mai bună decât una bună venită pe „firul scurt”. Pentru voi, ca oameni, important e să vă mențineți oameni!