În vizită la psihiatru sau de ce Nicușor Dan este în realitate o armă

Fiecare ieșire de-a lui Nicușor Dan este un spectacol al bizarului. Unii râd, alții spun că nu e bine să râzi de așa ceva. Și, mai nou, i-a ieșit și o porecla: „Biden de România”. Diferența e că, la vârsta lui Nicușor Dan, Biden era verde, afecțiunile sale fiind specifice unei vârste înaintate, adică perfect normale. În cazul bizarului nostru președinte treburile par mult mai grave.

Studiindu-i postura excesivă n-ai cum să nu observi catatonia cu formă retrasă(hipokinetică). Pentru cei care nu știu, catatonia este un sindrom neuropshiatric caracterizat prin anomalii ale funcției motorii și comportamentului. Aceasta se regăsește într-o serie de boli precum tulburările de dispoziție(depresie, tulburare bipolară) sau tulburări psihotice precum schizofrenia. 

Ce mai știm referitor la Nicușor Dan? Că se fixează pe detalii - pe particular în detrimentul generalului - că e incapabil de multitasking și că manifestă fixații bizare, procesomania sa fiind cea mai evidentă dintre acestea. Ajuns primar al Bucureștiului, Nicușor Dan nu s-a apucat - precum revoluționarul care a cucerit reduta - să-și pună ipoteticul său program în aplicare, ci a continuat procesele din partea cealaltă. De altfel, inclusiv la filmările din casa sa, am observat obsesia pentru procese, având toate acele bibliorafturi imense așezate la loc de cinste în bibliotecă. Iar aceeași obsesie l-a făcut să lupte acum împotriva lui Georgescu, instigând la inițierea unor acțiuni profund ilegale, precum lecturarea dosarului trimiterii în judecată, în condițiile în care, în afară de procurorul care l-a întocmit, doar judecătorul alocat mai are acces la el. 

Coroborate, toate acestea ne arată în mod evident o tulburare psihiatrică subiacentă din spectrul tulburărilor psihotice sau o tulburare de dispoziție cu elemente psihotice, dar cu o componentă obsesiv-compulsivă sau de personalitate rigidă/paranoică puternică. Am putea pune un diagnostic de schizofrenie, însă manifestarea catatoniei, în același timp, ne-ar putea duce cu gândul mai degrabă la o tulburare obsesiv-compulsivă severă. Dar avem celelalte manifestări liber observabile care ne spun povestea completă, fără a lăsa loc de dubii.

Oricine l-a văzut pe Nicușor Dan n-a avut cum să nu observe jocul bizar al mâinilor sale. De asemenea, blocajele sale în mijlocul frazei și intervenția mâinilor, venite să compenseze, în disperare, acel blocaj. Cu toate că pentru omul simplu sunt chestiuni care țin de hazliu, din punct de vedere clinic avem de-a face cu niște elemente evidente, descrise pe larg în literatura de specialitate. Astfel, gesturile bizare trădează manierism și stereotipie, ambele fiind definitorii pentru catatonie. Faptul că se manifestă atunci când personajul se află în fața publicului indică o reacție la stres sau o manifestare a tulburării în context de presiune socială. 

Blocajul gândirii în timpul discursului pare un simptom al tulburării formale de gândire. Mecanismul este unul tipic: blocajul cognitiv provoacă o neputință internă care se traduce imediat într-o reacție fizică motorie vizibilă(jocul ciudat al mânuțelor). Însă, în cadrul tulburării formale de gândire - cea care ne-ar indica indubitabil o formă de schizofrenie - subiectul nu e capabil să-și reia ideea. În cazul lui Nicușor Dan avem un alt pattern: se blochează -> face „jocul cu mâinile” -> revine la idee. Așadar nu-și pierde ideea, deci nu are un „blocaj de gândire” specific schizofreniei. Pauza pe care o face este o formă de ezitare sau de inhibiție motorie/verbală în care mecanismul vorbirii este întrerupt și manierismele cu mâinile devin un ritual motor care ajută la „deblocarea” verbală sau la gestionarea unei anxietăți interne severe. 

Toate aceste elemente puse cap la cap ne indică limpede că Nicușor Dan suferă ori de Tulburare Obsesiv-Compulsivă/Personalitate Obsesiv-Compulsivă(TOC/TPOC) ori de Tulburare Delirantă Cronică(TDC), ambele cu sindrom catatonic. Nu întâmplător am pus cele două afecțiuni în această ordine deoarece mai avem un amănunt în puzzle-ul mental al lui Nicușor Dan, anume aplecarea sa către matematică. Din acest punct de vedere, Tulburarea Obsesiv-Compulsivă este cea mai compatibilă cu abilitățile pentru științele exacte. Tulburarea Delirantă Cronică este, de asemenea, foarte compatibilă cu apetența pentru științele exacte, însă ceea ce ne indică încadrarea în TOC/TPOC este procesomania sa. Fixația pe acțiuni în Justiție este o compulsie rigidă, bazată pe pe o logică internă distorsionată, dar coerentă cu ideea de control și dreptate absolută. 

Având toate aceste elemente, ne apropiem de capătul puzzle-ului nostru. Am încadrat personajul, e cazul să facem acum distincție între cele două afecțiuni obsesiv-compulsive deoarece sunt diferențe clare între ele. Așadar, Nicușor Dan suferă de Tulburare Obsesiv-Compulsivă sau de Personalitate Obsesiv-Compulsivă? Pentru efectuarea acestei separații ne vine în ajutor „cartea de vizită” a personajului sau, mai bine spus, ce anume a făcut ca primar al Bucureștiului. 

După cum bine știți, nu a făcut mai nimic. Conducerea sa a fost un haos absolut, dar câteva elemente ne creionează în mod precis profilul său psihic. Faptul de a fi incapabil să ducă ceva la bun sfârșit(perfecționismul paralizant) se vede limpede în micile detalii care acum se văd cu ochiul liber: este incapabil să semneze hotărâri sau decizii de teama că acestea nu sunt „absolut corecte”, ceea ce duce la o stagnare administrativă totală. Uneori, în ciuda faptului că e obligat de o decizie a instanței, refuză în continuare să semneze deoarece el consideră „că nu e drept așa”. În aceeași categorie intră și obsesia sa pentru detaliu(având ca efect o incapacitate cronică de multi-tasking), care blochează absolut tot. Avem, de asemenea, obsesia verificărilor, a auditului, care a stârnit teroare în Primăria București. Tot timpul avea impresia că nu știe totul, cerea rapoarte, inspecta,  paralizând totul în cicluri interminabile de reverificare. 

Obsesia sa pentru procese nu este doar un delir, ci un ritual de neutralizare. Este obsedat de o „nedreptate” percepută, iar, după cum s-a observat deseori, inițierea unui nou proces nu avea ca scop câștigarea acestuia, deoarece reprezenta o compulsie menită calmării propriei anxietăți. Dacă e să observăm ceva la Nicușor Dan este numărul extrem de mare de procese pe care le-a dus în paralel. De ce s-a întâmplat așa? Deoarece compulsiile nu oferă niciodată o satisfacție permanentă, Nicușor Dan a utilizat sistemul de justiție ca pe o mașinărie prin intermediul căreia căuta să se răzbune. Și asta vrea să facă inclusiv acum, ca președinte, întinzându-și ilegal hățurile asupra Justiției.

Toate acestea, puse cap la cap, ne indică fără drept de apel un individ suferind la modul evident de Tulburare Obsesiv-Compulsivă. Este însă interesant modul în care cei din staff-ul său au ascuns manifestările în timpul campaniei electorale. Toate elementele pe care le vedem acum nu au fost vizibile în timpul campaniei. Cel mai probabil Nicușor Dan a fost tratat cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, care reprezintă un tratament medicamentos de primă linie pentru TOC și care maschează destul de bine intensitatea obsesiilor, scăzând nivelul general de anxietate. Însă aceste tratamente nu pot fi recomandate de indivizii anonimi din echipa electorală, ci ele sunt prescrise doar de un psihiatru. Asta ne arată că, în realitate, există o probabilitate mare ca în spatele lui Nicușor Dan să stea un serviciu specializat care are autoritatea asupra sa.

Abia de-aici înainte putem înțelege și DE CE a fost ales Nicușor Dan pentru funcția de președinte. Puțini știu cum se comportă un individ cu TOC atunci când se află sub autoritatea cuiva: este marcat de o hiper-conformitate rigidă! Astfel: 

• are o supunere imediată și literală, urmând la literă instrucțiunile primite, fără a pune întrebări sau a devia;
• ca supus îi iese în evidență perfecționismul exagerat, astfel încât e capabil să depună eforturi monumentale pentru îndeplinirea perfectă a sarcinilor;
• paralizat de frica de a greși, individul cu TOC dă dovadă de lipsă de inițiativă sau de creativitate; face totul întocmai ca să nu cumva să greșească

Pe scurt, frica de autoritate pe care o are ca efect al bolii de care suferă, nu face decât să amplifice obsesiile și compulsiile existente, transformând cerințele externe într-un set de ritualuri de supraviețuire menite a calma anxietatea internă. Iată de ce indivizii de acest tip sunt recrutați de serviciile secrete. Aflându-se într-un raport slugarnic de subordonare, subiectul își exercită atribuțiile trasate fără să comenteze, asumându-și totul, ca efect al unui mecanism complex care trece de la obsesia despre autoritate și frica de aceasta către ruminația mentală - analiza la nesfârșit a interacțiunii cu autoritatea - și, în final, la proiectarea propriilor sale standarde rigide asupra superiorului, bănuind că acesta are aceleași așteptări stricte pe care el le are de la subordonații săi.

Știu că a fost o expunere mai rigidă, înțesată cu limbaj de specialitate, dar altfel nu poate fi înțeleasă personalitatea lui Nicușor Dan. Și, mai mult, doar așa înțelegeți de ce România este un candidat la paradire, acțiune în care așa-zisul președinte este o armă letală îndreptată împotriva noastră, a tuturor. Feriți-vă și nu tratați cu ușurință situația! E mai grav decât vă imaginați, mai ales prin prisma faptului că autoritatea care-l coordonează este una externă.

P.S. Există un domn, Gabriel Diaconu, care-și spune psihiatru, dar noi știm bine că e expert în eficacitatea vaccinurilor insuficient testate sau în ideologie. Pentru binele pacienților, sper că nu își exercită profesia pe care pretinde că o are. Dacă însă se întâmplă așa, îi rog pe superiorii săi să-l dea afară pentru că n-are habar de carte. Într-un interviu susținea sus și tar că Nicușor Dan e „perfect normal”. Dacă nici chestiunile elementare pe care le-am descris aici nu le cunoaște, oare cum își poate exercita profesia un asemenea individ? Mă rog, eu bănuiesc altceva la el, dar nu mai stau să-i fac și ăstuia portretul psihiatric!