marți, 2 decembrie 2025

Ghid de bejanie - actualizare


Hai că m-am enervat. Oamenii mei m-au informat asupra unor mișcări masive care se fac pe la Registrul Comerțului. Marile companii care acționează la noi, străine - se înțelege - fac tot felul de optimizări, astfel încât anul viitor să nu mai plătească NIMIC. Da, ați citit bine! Măsurile idiotului Bolojan vor lovi strict românii întrucât străinii știu cum să facă pentru a nu plăti nimic. 

După cum bine știți, sunt cât se poate de deschis față de cititorii mei, motiv pentru care în articolul de azi vă voi mai învăța o șmecherie, astfel încât să puteți acționa la fel ca ceilalți, lăsându-i infractorii statului ilegitim în fundul gol. Înțelegeți probabil că urmează vremuri crâncene(pe care le voi detalia în articolul de mâine). Aici, la noi, va fi de groază întrucât schema supra-dimensionată a sistemului se va lovi de incompetența nulităților împinse la putere, astfel încât TOATĂ NOTA DE PLATĂ VA RĂMÂNE ÎN CÂRCA BIETULUI CONTRIBUABIL. Nu contează că ești tânăr sau bătrân, sărac sau bogat. Ceea ce e cert e că ești ales să plătești nota de plată. Dar despre toate acestea vom discuta mâine. Acum, cumva în avans(intenționam să scriu articolul de față după cel de mâine), vom vedea ce soluții LEGALE avem pentru optimizarea fiscală.

Revin la ceea ce am aflat. Se lucrează la greu la schimbări de acționariat. Motivul e simplu: se pun  la punct optimizări fiscale de zile mari care-i vor lasă pe Bolovan și gașca cu buza umflată. Soluția, după cum ați intuit, se adresează celor care au firme și care nu vor să rămână ca papagalii la mâna unui ANAF din ce în ce mai intruziv și aberant, care nu colectează impozitele și taxele simple, dar, în schimb, lovește cu putere în oamenii de rând. Așa că, hai la treabă!

Să înțelegem care-i situația de acum: ești acționar la compania ta, ceea ce înseamnă că Bolovan tocmai ce ți-a făcut un „cadou” special sub forma măririi impozitului pe dividende. De anul viitor Bolojan intenționează să ne taxeze cu 16% pe dividende, adică pe nimic. Asta în condițiile în care în alte țări europene impozitul pe dividende este ZERO. Și așa ar fi normal să fie.

Ei bine, faceți acum cunoștință cu ... Directiva 2011/96/UE. E biletul câștigător care ne salvează de idioții de-aici. Ce prevede această directivă? Stabilește pentru zona economică europeană un regim fiscal comun care vizează eliminarea impozitului cu reținere la sursă și eliminarea dublei impozitări la nivelul companiei-mamă. Hai să traducem puțin ca să înțelegem șmecheria! Presupunem că tu ai o companie în Spania(fiind rezident român). Cundiția esențială pentrui aplicarea celor descrise în continuare este aceea de a deține un procent mai mare de 10% din acțiunile unei entități economice. În momentul în care firma distribuie dividende, impozitul pe aceste dividende nu se mai oprește la sursă, adică în Spania, ci în țara în care acționarul are rezidența fiscală(România în cazul acestui exemplu)

Acum, după ce am înțeles șmecheria, e timpul să vedem cum putem jongla astfel încât să rezolvăm golănia bolojănească de la noi. Pe șleau spus, cea mai fiabilă soluție este Cipru. Cum faci? Îți faci o firmă acolo, firma de acolo cumpără acțiunile firmei românești - adică îți plătește capitalul social și tu înregistrezi totul frumos, ca la carte! Din acel moment, firma ta când va distribui dividende le va distribui firmei din Cipru, iar acolo  impozitul e ZERO. Partea și mai frumoasă e că Ciprul are un regim extrem de permisiv de obținere a rezidenței fiscale, astfel încât o poți lua cu un minim de ședere. Și în felul acesta ai rezolvat treaba cu Bolovan!

Există și un dezavantaj în toată afacerea, astfel încât aplicabilitatea sa depinde de banii pe care-i învârți. La sume mari, Cipru e cea mai bună variantă întrucât poți acționa și prin interpuși(o să vă explic șmecheria în „materialul secret”). Dezavantajul e că sunt anumite taxe care, în cazul în care afacerile tale au un nivel mic, anihilează toate beneficiile. Deci, dacă ai dividende în jur de 500 000 EUR pe an, Cipru e destinația fără doar și poate. 

Ce faci însă dacă ai afaceri mai mici? Există și-aici „soluția de peste gard”, anume Bulgaria. De ce funcționează? Din mai multe motive. În primul rând totul e mai ieftin acolo, inclusiv impozitele. Pe dividende ai un impozit de doar 5%, ceea ce e excelent. TVA-ul e mai mic, impozitul pe profit e doar de 10%. În plus, așa cum vedeți zilele acestea, bulgarii sunt deosebit de reactivi și sensibili la schimbările de fiscalitate, astfel încât e posibil să beneficiați o perioadă lungă de regimul fiscal de acolo.

În ceea ce privește dividendele, acei 5% se plătesc doar în momentul distribuirii lor către acționar, adică spre tine. Partea frumoasă e că firma din Bulgaria, dacă încasează doar banii din dividende, nu plătește nici impozit pe profit acolo deoarece, conform directivei amintite, intră în vigoare reglementarea de evitare a dublei impozitări. Dar firma poate fi extrem de bine utilizată inclusiv pentru optimizarea fiscală a activității din România, mutând acolo managementul, marketingul și alte activități prin intermediul cărora probabil înțelegeți ce aveți de făcut. Problema însă e alta: dacă te apuci să-ți distribui ție dividendul și ai rezidența fiscală în România, ANAF-ul va sări aproape instantaneu pe tine. Nu trebuie să ignori aspectul; trebuie să fii conștient de schimbul de informații care se face între autoritățile fiscale din Bulgaria și România, care te transformă în victimă sigură.  De aceea e bine să păstrezi dividendele acolo până reușești să-ți obții rezidența fiscală în Bulgaria(am mai discutat aspectul, căutați materialul trecut).

Nu în ultimul rând, există o soluție de tranzit și în România, dar trebuie avut grijă cum operați cu ea și, mai ales, să fiți atenți la modificările legislative întrucât foamea va fi mare. Pe scurt, vă deschideți o societate comercială cu CAEN „6420 – Activități ale holdingurilor”. Acestei societăți îi veți vinde acțiunile societății pe care o aveți și, din acest moment, nu mai plătiți impozit pe dividende între firma mamă(holdingul) și firmele deținute de acesta. De asemenea, holdingul are 0% impozit din vânzarea participațiilor firmelor pe care le deține(atenție, trebuie să aibă minim 10% din acțiunile entității pentru a beneficia de scutire!). Asta vă ușurează teribil schimbarea rapidă a acționarilor societăților.

Desigur, în momentul în care vei trage dividendul din holding, vei plăti impozit pe dividende, la valoarea care-i trece lui Bolojan prin chelie la acel moment. Doar că trebuie să privești altfel situația, anume prin faptul că transferurile între societatea mamă și societățile din grup sunt scutite de impozit. Ceea ce deschide posibilități creative. Și ar mai fi ceva. Înțelegând cum funcționează un holding în România poți înțelege cum funcționează peste tot în lume. Astfel încât îți va fi extrem de simplu de schimbat activitatea din România în altă țară.

Pe moment pun punct aici. Rămâne, așa cum probabil ați observat, o mare necunoscută, anume elementul final, adică tu. După cum lesne poți observa, în final ajungi tot tu și problema care se pune este cum puți face astfel încât să nu te mai aibă ANAF-ul și autoritățile statului în colimator pentru a nu mai fi tu cel care plătește oalele sparte de toate marionetele sistemului sau ale puterii coloniale. Există, desigur, soluții. Însă, din motive lesne de înțeles, această schemă nu o pot publica, fiind o treabă destul de discretă. În esență, doar partea de consultanță pentru o astfel de schemă se duce lejer(la minim) pe la câteva mii de euro, iar costul punerii sale în aplicare e tot pe acolo. Doar că eu, așa cum mă cunoașteți, sunt băiat bun și v-o ofer la un preț modic. De fapt nu modic, ci mai mult decât modic. Adică vă dau posibilitatea să plătiți suma pe care vreți voi să o dați, iar acestei sume îi aplic o reducere de 100%! :)

lăsând gluma de-o parte, vă spun urmează să scriu materialul respectiv, pe care o să-l dau celor care au nevoie de optimizare fiscală avansată. Ce trebuie să știi: dacă nu faci parte dintre cei care au venituri cât de cât bune de la investițiile lor, materialul respectiv nu vă este de niciun ajutor întrucât implică sume destul de consistente. De aceea nu va fi sub forma unui material public, ci va avea o distribuție mai discretă, sub forma unui pdf la care voi da acces limitat. Însă, până atunci, însușiți-vă ceea ce v-am dat public(setul articolelor „Ghid de bejanie”) și cu restul vorbim mai spre sfârșitul săptămânii(sper!). Mâine, așa cum v-am spus deja - vă voi povesti despre contextul actual și despre ceea ce urmează aici și în lume.

2 comentarii:

  1. Foarte frumos și interesant.
    Doar că și ce scrieți in acest articol e tot pentru avansați.
    Ce sfat aveți la ăștia fara job, fără venituri, șomeri în putere de a munci dar nu vreau să mă angajez aici pe 3000 de lei că mai bine stau acasă degeaba decât să lucrez degeaba.
    Nu știu limbi străine să merg sa lucrez la birou și de șantier și fabrici in UE m-am săturat după 5 luni de lucru în picioare.
    Așa că sunt captiv într-un stat mafiot la care nu-i dau nimica, de-aia nici nu mă angajez să-mi ia jumătate de salar.
    Ce rămâne de făcut?
    Sincer nu găsesc nimic de făcut și câștigat banii sistemului.
    Anul asta nu am lucrat nicăieri.
    Mi-am renovat casa bătrânească de plictiseală așa încet și foarte încet și m-am trezit cu Vila de Lux.
    Da de o lună mă plictisesc, chiar nu mai am ce face.
    Nu vă dau detalii personale dar tot ce am scris aici este sincer exact situația ce mă reprezintă și mă simt foarte ciudat.
    Am mare putere de muncă, toți care mi-au văzut casa înainte și după au rămas perplex ce Vila mi-am tras și nu-mi place invidia deloc, le explic metoda mea cu niște sume ridicole.
    Dar de lucrat degeaba nu mai lucrez la nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate, pe viitor, analizati si situatia PFA-urilor cu venituri anuale sub 12 salarii minime, contabilitate in sistem real. Se mentin conditiile de impozitare ca in 2025?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)