Cea mai mare minciună din economia românească

De la zicerea lui băsescu referitoare la „omul gras de la stat care stă pe umerii omului slab de la privat” și până la recentele restructurări aberante din învățământ și alte zone ale statului, operate de la fel de ticălosul Bolojan, există o minciună care e perpetuată. O minciună înfiorătoare menită a ține sub tensiune societatea românească. 

Din acest punct de vedere, graficul Eurostat are menirea unui bisturiu care extirpă o tumoare. România este țara cu cel mai mic număr de bugetari(raportat la populație) din Uniunea Europeană. În aceste condiții, a te apuca să tai precum cioclul Bolojan sau să propui cifre aberante de tăieri - așa cum a făcut Simion în campania electorală - înseamnă că nu ai habar pe ce lume trăiești. Ori ești prost, ori ticălos, nu există cale de mijloc. Din punctul meu de vedere, în ceea ce-l privește pe Bolojan, programul său de tăieri avea ca scop prăbușirea economiei românești, motiv pentru care acum ar fi trebuit să se afle după gratii, nu în plimbări în care să țină discursuri moralizatoare de doi bani.

Adevăratele probleme apar în altă parte, anume în ceea ce privește cheltuielile statului(din total PIB) cu salarizarea bugetarilor. Deci, pe de o parte ai cel mai mic număr de bugetari, pe partea cealaltă ești pe locul patru la capitolul plăți salarii raportat la total PIB(unde avem un 22%). E o chestiune absolut paradoxală, dar, de asemenea, aberant interpretată.

Având în față cele două statistici, prostovanii de rit Consiliul Fiscal, FMI, BM s.a.m.d., vor trage imediat concluzia că salariile de la stat sunt mari. Cu alte cuvinte, vor aduce din nou imaginea „omului gras”. E o imagine care-l face pe omul simplu, chinuit zi de zi, să izbucnească la adresa „îmbuibaților de la stat”. Însă, același om, nu are nici cea mai mică curiozitate să se uite la cum sunt îmbrăcați „oamenii statului” cu care interacționează. Dacă ar face-o, adevărul ar ieși la suprafață. 

Unde-i buba? Nu în numărul „mare” de salariați de la stat, nu în „veniturile lor exagerate”, ci în altă zonă. O zonă care rămâne discretă în ciuda faptului că e publică. Într-adevăr, unele venituri de la stat sunt numai bune de aruncat în ochii proștilor pentru a le stârni furia. Unii, precum mafiotul Bolojan, se cațără pe idealurile unei lupte de tăiere a veniturilor. O fac nu din dragul eficienței, ci pentru a câștiga capital electoral. Eficiența e zero: tăierile se recuperează mai târziu în instanță cu penalități, iar statul devine și mai fragil. 

OK, destul cu criticile. Sunteți pregătiți să înțelegeți realitatea crudă? Notați-vă că e șocant. În România avem cam 77% angajați care lucrează în economia reală și restul de 22% bugetari. În mare, 1 din patru români e bugetar. În China „comunistă” situația e absolut devastatoare: 630 milioane de oameni lucrează în economia reală, iar în zona bugetară sunt doar 50 milioane de oameni, incluzând aici și Partidul Comunist!!! Cu alte cuvinte, doar 7% din forța de muncă a Chinei lucrează prin birourile statului, iar restul de 93% e în economia reală. Nu e ceva dubios aici?

De fapt, marea problemă a noastră nu este numărul mare de bugetari, ci numărul foarte mic de salariați din zona privată. De asemenea, veniturile mari ale salarizării bugetarilor în total PIB nu sunt cauzate de salariile mari, ci de PIB-ul mic al României! Rețineți, vă rog, aceste două aspecte: România are un număr mic de salariați în mediul privat și un PIB mic față de cât ar trebui să fie în realitate. De ce se întâmplă toate acestea? TOTUL ESTE CAUZAT DE STATUTUL ROMÂNIEI DE ȚARĂ AFLATĂ SUB OCUPAȚIE!

PIB-ul e mic din două motive. În primul rând multinaționalele și alte scheme de „corupție albă” fură  anual cam 20% din PIB! Apoi, statul român este un stat ticălos, care, în realitate, se opune capitalului privat autohton. Legile de aici nu sunt legi care să încurajeze inițiativa localnicilor, ci menite a proteja mafiile transnaționale. ANAF este un organism terorist în relația cu micul întreprinzător și un animal de casă al marelui capital. Iată motivele reale pentru care România e în fundătură!

Mai vreți, vă mai spun. În relația cu UE, România este într-un deficit usturător. Plătim pentru apartenența la UE mai mult decât încasăm. Sumele alocate României ca fonduri europene au fost sume doar alocate, nu și cheltuite. De ce? Pentru că României i s-au impus permanent criterii imposibil de îndeplinit, astfel încât fondurile să fie doar pe hârtie, nu ți în economie. Puținele fonduri care au ajuns au fost ori unele încasate de companiile străine și repatriate în statele lor de origine, ori împrumuturi pentru a cumpăra mărfuri din afara țării. 

Când auzi politicienii îndobitociți urlând că „multinaționalele angajează mulți români”, gândiți-vă la o realitate: în afara constructorilor de mașini, singurele multinaționale care angajează cu ghiotura sunt cele din zona comercială. S-a ajuns ca aproape 20% dintre români să lucreze în comerț, în condițiile în care în perioada comunistă ponderea acestuia abia depășea 4%. Ce e cu comerțul? E zona cea mai vibrantă prin intermediul căreia capitalul românesc este scos din țară. În condițiile în care aici avem un oligopol al marilor lanțuri europene, care practică o aprovizionare aproape exclusiv din afara țării, iată sursa deficitului comercial al României! Tu nu mai poți face producție de bunuri de larg consum întrucât rețelele comerciale au ca scop scoaterea banilor din România. Inclusiv mărfurile autohtone care se cumpără sunt, în majoritatea lor covârșitoare, mărfuri produse aici de companii externe cu materiale/semipreparate  importate.  Iată de ce România exportă grâu și importă aluat congelat! Teoretic produce pâine în țară, dar cu aluat congelat din afară! Și iată de ce deficitul de cont curent al țării este atât de mare.

Nu vă mai înșir, doar rețineți că nu trebuie să scadă numnărul de salariați de la stat, ci să crească cel din mediul privat! E simplu! Poate vă întrebați cum mai pot crește, că nu există forță de muncă în țară. Se poate, în mod evident și nu cu forță de muncă importată de prin fundul Asiei sau Africii. Avem o întreagă Românie în afara țării, trăind în condiții grele, cu eforturi monumentale. Cum pot fi readuși acasă? Nu cu heirup-uri ci cu condiții mai bune decât acolo. Și, credeți-mă, nu e deloc greu! Vă spun sincer că schimbarea traiectoriei României se poate face în maxim 3 ani, fără sacrificii. Dar e nevoie de reforme cu adevărat fundamentale!

Impulsionarea liberei inițiative prin sprijinirea antreprenorilor locali e crucială. Scăderea programatică a cotelor de impozitare și a contribuțiilor, pe măsură ce se modifică balanța de venituri a statului este, de asemenea, esențială. Eliminarea fraudei cu TVA se poate face în maxim 3 luni! Asta înseamnă venituri suplimentare la stat. Și, paralel cu toate acestea, programe masive de repatruiere a românilor care se chinuiesc aiurea prin afara țării. Nu cu vorbe goale, ci cu proiecte concrete.  În esență, în România trebuie să se câștige mai bine decât în Occident! Și asta nu e greu. Trebuie deparazitat statul, o poziție mai fermă cu partenerii externi și alungați șobolanii ambasadelor de-aici!

E un program în câțiva pași, care poate fi pus în aplicare fără cheltuieli sau eforturi bugetare și care poate genera o creștere economică de peste 15% pe an!