duminică, 31 mai 2026

Dovada absolută în ceea ce privește drona de la Galați!


De cele mai multe ori e bine să recunoști când greșești. De data aceasta eu sunt cel care îmi fac mea culpa, iar subiectul este drona care a lovit Galațiul. O să explic pe îndelete, ca să priceapă toată lumea.

Ieri am fost contactat de un expert multisectorial, lucrând sub acoperire pe frontul ucrainean, care mi-a spus că mă înșel în ceea ce privește proveniența dronei. L-am rugat să-mi dea detalii, iar el mi-a spus că dovada se află în filmări. Fiind vorba de tehnologii ultrasecrete, mi-a declarat pripit că nu mi le poate dezvălui, dar că îmi lasă o sugestie: filmări+infraroșu. Ce să înțeleg eu din asta? Mi-am pus creierul la contribuție până când neuronul singuratic s-a epuizat și a picat în leșin. Ei bine, abia atunci, rămas fără creier funcțional, am avut iluminarea zen: trebuie să caut în clip pe canalul IR deoarece e clar că acolo se ascund detaliile.

Fix asta am făcut, doar că era nevoie de multă muncă. Echipa „Dan Diaconu” a lucrat toată noaptea pentru refacerea cu exactitate a secvențelor. Iar acum, spre dimineață, satisfacția a fost deplină: de la secția „Forensic Video” a cazarmei ne-a sosit materialul pe care-l publicăm aici și pe Youtube. Vă spun sincer că nu mai e nicio urmă de îndoială, totul se vede clar. 

Să vă explic: dronele rusești au o particularitate: întrucât sunt rudimentare, la momentul exploziei lasă în spectrul infraroșu o semnătură. De asemenea, inclusiv resturile rămase continuă să expună în spectrul infraroșu acele informații.

Astfel, după o prelucrare aprofundată, s-a observat prima dată în momentul exploziei cum a apărut în spectrul IR „seria” 1521007165438, care apare pe mai multe cadre reprocesare de departamentul nostru video. Problema e că n-am înțeles bine ce e seria asta. Am căutat la facilitatea de producție a uzinei din Siberia să vedem dacă apare acest număr serial de dronă. N-a apărut! Din nou ne-am adunat toți Danii din cazarmă pentru brainstorming și, din nou, neurunul singuratic al fiecăruia a căzut epuizat. Prea barbari am fost cu ei, recunoaștem, dar asta e singura cale către zen. Din nou s-a produs iluminarea în capul lui Dan Diaconu de departamentul MI(„Miliție și Inteligență”): „E un CNP!” - s-a auzit un strigăt gen Evrika! Fix așa era. Algoritmii noștri AI au detectat fără drept de tăgadă că CNP-ul e valid. Dar problema e al cui e? 

Ar fi trebuit să luăm de la cap partea de epuizare, dar neuronii noștri n-ar mai fi rezistat unui asemenea efort, astfel încât am apelat la jocuri murdare. A fost adus Dan Diaconu de la Departamentul Mediumi/PSI și pus să scormonească în SIL(Spațiul Inteligenței Lipsă) ceva indicii. A prins rapid o inteligență stătută, care s-a identificat cu acronimul PLEDO-IU și care a descoperit care-i treaba: ăla e CNP-ul lui Putin! Se potrivește totul la liniuță: Putin e născut pe 7 octombrie 1952 și e bărbat retrograd. E clar că 1521007 e data lui de naștere. N-a mai fost decât un pas: Dan Diaconu de la departamentul MI a verificat în baza de date cu CNP-uri și ce credeți că a apărut? Vă dau listingul ca să n-avem discuții:

CNP 1521007165438=Vladimir Vladimirovici Putin

Nu cred că mai are nimeni nicio îndoială! Pe final, ne-am încordat toți și sub coordonarea mediumului ți am reușit să refacem întreg traseul dronei. Aveți mai jos întreaga poveste documentată științific!

Pe data de 3 martie anul curent, de pe linia de producție a fabricii de drone din Siberia a dispărut o dronă, în locul mei fiind găsit un bilet pe care scria CTC NEMA. Oamenii de acolo au crezut că drona picase la controlul CTC și așa au înregistrat-o. Doar că evenimentul coincide cu o vcizită a lui Putin în acea localitate. Noaptea s-a strecurat prin efracție, după ce ceruse codul de acces la facilitate în virtutea puterilor prezidențiale. Așa a înlocuit drona cu biletul misterios, totul pentru a-și acoperi spatele. A luat-o și a transportat-o în avionul prezidențial, dar pentru că i-a fost frică să nu explodeze, i-a aruncat încărcătura explozivă pe un câmp de lângă facilitatea de producție. Știm asta deoarece doi câini care se împerecheau pe acel câmp au călcat din greșeală pe exploziv generându-se un fenomen cunoscut în literatura de specialitate drept „Hot Dog”.

Ajuns acasă, Putin a modificat în cel mai mare secret programul de atac al dronei, astfel încât s-o facă ca pe ultima parte a călătoriei să devieze de la traseu și să atace un stat NATO. De unde știm? În cutian neagră a dronei s-a păstrat ultima conversație cu sistemul de operare al dronei:

- Kakaia strana NATO? (adică în ce țară NATO, a întrebat drona)
Желательно самый тупой! - a fost răspuunsul lui Putin, adică „cea mai proastă” 

Se potrivește perfect! Dar, probabil, ne veți întreba de unde știm că a fost Putin. Ei bine, a făcut o greșeală fatală! A ținut din greșeală  lângă dronă noua carte electronică de identitate pe care și-o făcuse(asta cu chip), iar drona a crezut că ăla îi e numărul serial. Așa a fost dezvăluită întreaga tărășenie. În plus a mai făcut o eroare: neavând explozibil, a golit praful de pușcă de la gloanțele care-i fuseseră date pentru auto-apărare și ținute în seiful prezidențial. Așa că, în loc de 50 kg de explozibil, drona a avut doar două kile de praf de pușcă. Totul e documentat într-un raport al echipei care-i asigură paza și care a constatat lipsa prafului de pușcă. De lansat a lansat drona din locuința sa, când a trecut pe deasupra casei sale roiul de drone în care aceasta s-a strecurat hoțește..

Pentru că nu ne-a mai luat somnul, am efectuat o plângere penală la procurorul Marius Iacob, care, iată, poate să-l investigheze pentru terorism. În plus, dar fiind că Barajul Vidraru e gol, poate lipi cazul cu celebrul caz Elodia pentru a se descoperi alte fațete ale vieții infracționale a lui Putin.

Noi, personal, am informat și uzina din Siberia și pe superiorul nostru direct de la Kremlin. Om fi noi ruși, dar suntem cinstiți! Și pro-europeni!



5 comentarii:

  1. Încă un mic detaliu. Drona părea să aibă cam 15 km/h.

    https://inbors.com/dealuri-ce-sfideaza-gravitatia/

    "Voi, ca atare mergeți în jos, chiar dacă creierul vostru vă dă impresia că mergeți în sus"

    La Galați a fost cumva invers?

    RăspundețiȘtergere
  2. De data asta a fost trimisă special pentru nu a face pagube foarte mari. Data viitoare nu va mai fi așa: se va lăsa și cu victime astfel încât să justifice Nicu shordan băgarea României in război. Si asta se va întâmpla anul asta. Cu cât apasă rușii pedala in Ucraina cu atât Zelenschy va fi mai disperat iar stăpânii lor vor cere și participarea României

    RăspundețiȘtergere
  3. CNP-ul e de Gorj. Deci sa înțelegem că Putin e oltean?

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, râdem noi, că astea ne țin în viață: umorul și haiducia. La ei haiducia se numește altfel: furt de zi și furt de noapte. Păi, cum altfel? Deși e guvern interimar, se grăbește să semneze SAFE. Astfel contractele SAFE (Siguranța AFacerilor Europene) sunt asigurate.
    Sau nu? Căci așa contractele sunt lovite de nulitate absolută, doar și Bou le Jan e o nulitate absolută.
    Dar cine se încurcă în nulități cât timp Luluța a ajuns procuror european?

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei, si uite asa te-ai facut de un proces cu Putin: o sa te dea in judecata pentru incalcarea normelor GDPR, ca i-ai facut publice datele personale, fara acordul lui!

    Acu' sa te vad!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)