Fiat Chrysler

Mă opresc astăzi din seria dedicată noii evoluţii a crizei pentru a prezenta o ştire care merită toată atenţia. Fiat a achiziţionat 35% din Chrysler LLC, obţinând cu această ocazie biletul de intrare pentru cea mai mare piaţă auto din lume.

La prima vedere ştirea pare şocantă. De unde are Fiat bani pentru a investi şi, mai mult, cum are curaj să investească într-o afacere aflată aproape în prăpastie? Ei bine, aici e toată esenţa ştirii. Fiat nu a dat niciun ban pentru cele 35% din acţiuni ci a permis celor de la Chrysler accesul la tehnologia lor de fabricare a autovehiculelor de mici dimensiuni, eficiente din punct de vedere al consumului. Aceasta va uşura intrarea americanilor pe o piaţă destul de concurenţială , beneficiind de o tehnologie care, de altfel, i-ar fi costat enorm. Pe de altă parte, Fiat va reveni pe piaţa americană unde, numai pentru a putea să vinzi trebuie să cheltuieşti o avere. Atât pentru Chrysler cât şi pentru Fiat afacerea este excelentă, fiecare obţinând un beneficiu major fără a investi niciun ban. Alianţa este condiţionată de obţinerea pachetului de ajutor din partea autorităţilor americane.

De ce am vrut să prezint această ştire? Simplu. Ea arată ce se întâmplă când ai un manager excepţional. Am scris în mai multe rânduri despre Sergio Marchionne. El este omul care a schimbat definitiv Fiat, aducând o nouă viziune în interiorul grupului italian. Întotdeauna a surprins prin modalitatea oarecum neobişnuită prin care a tratat problemele. Nu mai departe de decembrie 2008 şoca printr-o declaraţie în care afirma că Fiat este o firmă prea mică pentru a rezista crizei, aşa că va face toate eforturile pentru a se alia cu orice producător care va dori acest lucru. Primul pas l-a făcut cu Chrysler, iar următorul, cel mai probabil, cu PSA Peugeot Citroen. Este un exemplu clar de manager impecabil, capabil să înţeleagă criza şi să acţioneze pentru salvarea organizaţiei proprii. În timp ce unii nu fac altceva decât să se lase copleşiţi de criză, alţii găsesc metode creative şi pragmatice pentru a o depăşi. Aceasta, până la urmă, face diferenţa între mediocritate şi excelenţă.

Noua directie a crizei (Europa)

Dacă ieri am vorbit de SUA unde investirea lui Obama este întâmpinată cu un optimism copilăresc(specific oarecum americanului de rând), a sosit timpul să ne întoarcem privirea spre Europa, continentul pentru care această criză a sosit prea devreme.

În timp ce America este o țară omogenă(putem să-i spunem aşa, chiar dacă se vor găsi destui să mă contrazică pe bună dreptate), Europa este o uniune fragmentată şi mult prea fragilă pentru valul care va urma. Iar această fragmentare, dublată de dorinţa unora de a fi mai egali decât alţii s-ar putea să aibe un efect devastator în ceea ce priveşte lupta cu criza. Nu ştiu dacă actuala criză va reactiva euroscepticismul şi tendinţa centrifugă a unor ţări. Este posibil să asistăm la tendinţe centrifuge, la fel cum este foarte posibil ca această criză să cimenteze legăturile dintre statele componente(cu toate că este greu de crezut aşa ceva). În acest moment situaţia din Europa arată urât de tot, iar ceea ce este mai grav este faptul că acesta e de-abia începutul.

Anglia este sfâşiată de o criză financiară pe care nu cred că o va putea duce cu bine la sfârşit. Pierderile băncilor englezeşti sunt de-a dreptul fabuloase, iar naţionalizarea lor nu face altceva decât să slăbească lira şi să crească puternic nota de plată. Ieri, Gordon Brown a anunţat o injecţie de 300 miliarde de lire, bani care, la prima vedere par mulţi, dar sunt insuficienţi. Este aproape hilar faptul ca RBS este campioana pierderilor, iar cauza acestor pierderi este ABN, banca pentru care s-au bătut la baionetă cu cei de la Lloyds. Oricum, economia engleză s-ar putea să fie cel mai grav afectată de criză întrucât este cea mai speculativă dintre economiile Europei. De asemenea, este posibil ca această criză să determine trecerea Regatului Unit la euro, lucru aproape imposibil de conceput în urmă cu câteva luni.

Franţa îşi ascunde deocamdată destul de bine minusurile, reuşind să evite, din punct de vedere tehnic, recesiunea. Probleme afişate sunt cele legate de industrie care a fost în cădere liberă în ultimul trimestru al anului trecut. Cei mai afectaţi sunt deocamdată constructorii auto. Aici situaţia este destul de grea şi, pe fondul înteţirii crizei, s-ar putea să vedem cum se naşte o mega-companie de stat. O altă variantă ar fi fuziunea PSA Peugeot Citroen cu Fiat, împărţindu-se astfel costul ţinerii pe linia de plutire cu statul italian.

În Germania situaţia băncilor este destul de fragilă, necesitând intervenţii susţinute ale statului. Potrivit Der Spiegel, băncile germane au active toxice americane în valoare de peste 300 de miliarde de euro. Aceasta ar însemna că pachetul de stimulare eliberat până acum a acoperit doar o mică parte din necesar, băncile fiind în continuare subcapitalizate. Probabil guvernul federal va continua să pompeze bani în sistem până la acoperirea găurilor. Fenomenul subcapitalizării băncilor a lovit economia care, lipsită de credite, începe să sufere din ce în ce mai tare.

Italia stă extrem de prost, confruntându-se cu a patra recesiune în 10 ani. În nordul Italiei, zona cea mai prosperă din punct de vedere economic, criza se vede cel mai clar. Ea afectează absolut toate domeniile de activitate. Băncile sunt lovite direct de problemele pieţei americane, cea mai afectată fiind Unicredito care numai din operaţiunea Madoff a pierdut aproape un miliard de euro.

Ca o concluzie generală, UE este deabia acum lovită de criză. În prncipal aceasta este cauzată de legăturile strânse cu piaţa americană, fapt ce a contribuit decisiv la contagiunea băncilor de pe continent. Îmbucurător este faptul că, spre deosebire de SUA, Comisia Europeană pare cu picioarele pe pământ. Prognozele date publicităţii ieri sunt destul de sumbre, dar mult mai realiste decât cele americane care par fabricate în laboratoarele de la Hollywood. O problemă inerentă a crizei de pe continent va consta în faptul că există numeroase bănci atât de mari încât nu mai pot fi salvate de către o singură ţară. Aceasta poate naşte controverse în ceea ce priveşte fondurile europene de ajutorare.

Este aşteptat ca în perioada imediat următoare să se înregistreze o cădere a consumului care va induce un puternic curent deflaţionist. Ca o consecinţă a acestei situaţii vom asista la o cădere industrială şi la creşterea accentuată a şomajului. Este posibil ca în perioada imediat următoare, pe fondul veştilor negative, euro să se devalorizeze faţă de dolar(tendinţă deja începută), dar, pe termen mediu, cred că valuta europeană îşi va relua ascensiunea. Cea mai lovită industrie va fi cea auto, în special cea germană întrucât acolo producătorii se bat cam pe acelaşi segment de piaţă, segment care se subţiază sub presiunea crizei.

Rolul cel mai important în această criză îl are Comisia Europeană, de deciziile ei depinzând decisiv perioada pe care continentul o va petrece în criză. Rămâne de văzut rolul pe care-l va juca în ceea ce priveşte marile bănci. Dacă va prefera rolul de salvator cu orice preţ s-ar putea ca recesiunea să se întindă mult mai mult decât ar fi necesar.

Noua directie a crizei (SUA)

Mai ţineţi minte cum acum câteva luni Paulson se dădea de ceasul morţii pentru a putea cheltui ceva bănuţi întru salvarea "sistemului financiar"? Ei bine, banii s-au eliberat, Paulson şi-a salvat prietenii, iar SUA sunt tot în criză. Mai mult, luate la întrebări, băncile nu prea au putut spune ce au făcut cu banii primiţi. Şi, pentru ca lucrurile să fie bine înţelese, Bank of America a solicitat un ajutor suplimentar pentru a putea face faţă indigestiei provocate de înghiţirea Merrill Lynch. Indigestie care a fost tratată în regim de urgenţă cu alţi 20 de miliarde de verzişori.

Dacă până acum s-a văzut clar că infuziile de capital iraţional aruncate în piaţă nu au avut niciun efect, te-ai aştepta la o mai mare înţelepciune din partea autorităţilor de peste Ocean. Şi cum acolo se schimbă echipa, ar fi fost şanse mari ca toată această nebunie să fie tratată cu mai multă responsabilitate. Din păcate lucrurile nu vor sta aşa întrucât cel mai mai mare duşman al Americii este America. Mai bine zis, duşmanul este acel spirit american care te îndeamnă ca, în cazul în care nu merge, să încerci cu un ciocan mai mare. Exact asta se va întâmpla acum când Obama promite noi infuzii de capital, mult mai mari şi mult mai aiuristic aruncate.

Probabil că vom asista în perioada imediat următoare la intervenţii ciudate în piaţă, la tăieri de taxe şi invitaţii aiuritoare la consum. De asemenea, banii pe care vrea să-i arunce Obama în joc sunt prea puţini pentru a rezolva ceva; în mod normal i-ar trebui de vreo 3 sau 4 ori mai mulţi bani decât poate cheltui acum, ceea ce pune sub semnul întrebării întreaga politică a sa de luptă împotriva crizei.

Cert e că lucrurile vor sta prost. Acţiunile, care pentru mulţi par ieftine, se vor ieftini şi mai mult, numărul falimentelor va creşte la fel ca şi şomajul. În ceea ce priveşte preţul acţiunilor, este posibil să vedem în scurt timp căderi mult mai abrupte ale indicilor americani care, din punct de vedere tehnic, par a fi pregătiţi pentru o nouă descreştere abruptă(sunt analişti care văd S&P500 sub 500). Să nu uităm că urmează perioada de raportări, iar rezultatele financiare ale firmelor americane sunt proaste. Dacă anul trecut motorul scăderii a fost frica de recesiune, în acest an scăderile vor fi determinate de rezultate. Oricum, SUA nu a reuşit încă să stopeze criza financiară, ceea ce pune sub semnul întrebării speranţa revenirii economiei din a doua parte a anului(aşa cum a fost prognozat). Cererea Bank of America ne demonstrează că acolo lucrurile sunt departe de a fi rezolvate şi că nu este exclus să ne confruntăm cu un nou faliment bancar de proporţii.

Dacă speraţi că în alte zone lucrurile stau mai bine, vă înşelaţi. În această săptămână voi încerca să fac un "tur al crizei" în care să prezint, pe lângă informaţiile la zi din punctele fierbinţi, estimări ale dezvoltărilor viitoare.

Interviu Peter Schiff

Interviu acordat în 8 Ianuarie 2009, Fox Business.

Relaxare?

Din păcate nu am prea mult timp să scriu despre recenta "relaxare" a normelor de creditare operată de către BNR. Voi sintetiza însă ceea ce am mai spus prin noiembrie, anul trecut.

În principiu, la momentul actual nu normele de creditare sunt problema. Aşa cum am arătat în mai multe rânduri, normele BNR pot fi ocolite fără nicio problemă. Piaţa creditului este blocată, în primul rând, din cauza lipsei banilor. Iar lipsa banilor se vede de la o poştă prin dobânzile pe care băncile le oferă la depozite. O altă cauză este devalorizarea rapidă a valorii imobilelor. Nimeni nu este dispus să ia o garanţie care se devalorizează atât de rapid.

Probabil, presa de azi va fi inundată de "analize" pe tema aşa-zisei relaxări. Într-adevăr, vom avea relaxare, dar nu vom avea credite. Nu daţi buzna la bănci pentru că situaţia e aceeaşi.

Auto-sufocare

Opiniile pe care mi le-am exprimat pe vremea când unii se jucau cu taxa de primă înmatriculare /poluare au fost clare şi, ceea ce mă întristează, previziunile de atunci încep să se îndeplinească. Jocul politicianist se întoarce, aproape ironic aş putea spune, împotriva celor care tunau la adresa suprataxării importurilor second hand. Atunci primau interese electorale. Disperarea unora de a se vedea aleşi a condus la una dintre cele mai mari bâlbe legislative. Şi, pentru că întotdeauna e loc de mai rău, imbecilitatea deciziilor luate stă ca o secure deasupra a aproximativ 300 000 de angajaţi direct implicaţi în această industrie. Ceea ce am văzut zilele trecute la Mioveni a fost doar începutul. Continuarea se va vedea din ce în ce mai clar în restanţe la credite, scăderi ale consumului şi creşteri ale cheltuielilor statului. Asta evident, pe măsure ce veniturile la buget vor fi violent diminuate.

Să ne înţelegem: pentru afacerile la negru ale unor samsari şi pentru iluzia unor victime care-şi imaginează că fac vreo afacere plătind bani serioşi pe nişte rable de provenienţă dubioasă s-a reuşit punerea pe butuci a unei întregi ramuri industriale. Cine are de câştigat din asta? Evident nimeni! Parcul auto a fost invadat de "jerci" cu un grad de siguranţă îndoielnic, taxe nu s-au plătit, iar când se va pune problema scoaterii rablelor din circulaţie, tot noi vom avea de suferit întrucât costurile pentru această operaţiune vor fi suportate de la către statul român. Asta pentru ca un Gigel să poată dormi în Parlament sau la Guvern.

Asistăm acum la una dintre cele mai teribile lovituri date economiei noastre. Evident, nişte repetenţi au propus ca măsura salvatoare stimularea consumului, operaţiune care ar fi o mare prostie. De ce să stimulezi consumul auto atâta timp cât, pe general, trendul cumpărării de maşini e crescător? Nimeni nu-ţi va cumpăra Logan dacă o lege idioată îi permite omului să-şi aducă maşină veche plătind taxe mai mici decât pe o maşină nouă.

Colac peste pupăză, UE ne demonstrează că taxa e anti-europeană. Asta îmi place la nebunie. Când "Granzii Europei" încalcă fără ruşine regulamentele şi legile stabilite tot de ei nu mai sunt antieuropeni, dar când nişte amărâţi încearcă să-şi protejeze industria sunt "băgaţi la cremenal". Evident, în acest caz nu trebuie să suferim de mania persecuţiei! Asta se întâmplă tot din cauza prostiei noastre. Noi suntem cei care nu putem emite o lege clară, în "spirit european", care să limiteze drastic intrarea rablelor în ţară.

Din păcate, prostia începe să-şi arate colţii. Criza va accentua situaţia explozivă din acest domeniu şi, fără să exagerez, cred că riscăm să ne scufundăm mult mai mult decât ne-am fi imaginat. Cei care se joacă acum cu taxele ar trebui să înţeleagă că Logan-uri se pot construi şi în Rusia şi în Turcia şi chiar şi în Franţa. Iar relocarea se poate face mult mai rapid în condiţiile actuale de criză. Atenţie! Suntem deja pe un teren minat!

Citatul zilei

"Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more expensive credits, until their debt becomes unbearable.The unpaid debt will lead to bankruptcy of banks, which will have to benationalized, and State will have to take the road which willeventually lead to communism."

Karl Marx, 1867

P.S. Nu ştiu dacă citatul e real. Dacă este înseamnă că Marx a avut o intuiţie demnă de invidiat.