Avertismentul tunisian

Aparent, revoluţia tunisiană a început ca urmare a publicării de către WikiLeaks a unor stenograme(din deja celebrul pachet Cablegate) referitoare la corupţia de la vârful puterii. Revolta, odată declanşată a condus la fuga pripită a preşedintelui Zine al-Abidine Ben Ali însoţit de întreaga familie. Iniţial, fostul preşedinte tunisian ar fi vrut să se retragă în Franţa, dar azilul politic i-a fost refuzat. Presat de timp, a reuşit să-şi asigure fuga în Arabia Saudită, unde a fost întâmpinat de însuşi regele Abdullah.

La ora actuală, după numirea pripită a unui preşedinte interimar(iniţial premierul Ghannouchi, urmat de Foued Mebazza, fostul şef al Parlamentului) lucrurile nu par a se fi liniştit deoarece Tunisia refuză să repornească. Din cauza violenţelor de stradă magazinele sunt închise, iar adevăratul declanşator al crizei, foamea, contribuie la o întreţinere a stării de incertitudine. Ajunşi în acest punct trebuie să subliniem că adevărata cauză a crizei politice nu a fost vreo dezvăluire senzaţională, ci cel mai mare duşman al regimurilor autoritare şi incompetente, anume foamea. Creşterea generalizată a preţurilor a fost elementul hotărâtor care a scos oamenii în stradă şi care a contribuit la fuga pripită a coruptului lor preşedinte.

Ceea ce doream să menţionez în special este simpatia cu care este privită în lumea arabă revoluţia tunisiană, un eveniment care a depăşit categoric ştirile despre secesiunea Sudanului, poate mult mai importante din punct de vedere politic. Practic, posturile de ştiri trans-arabe sunt urmărite cu sufletul la gură atunci când produc informaţii proaspete despre situaţia de-acolo. Acesta este un element menit a-i îngrijora pe liderii politici actuali care, dacă e să privim cu atenţie, sunt depăşiţi cu mult de realităţile actuale. Spre exemplu, este de-a dreptul interesant de privit cum regele Abdullah a încasat lovituri de imagine din partea bloggerilor arabi care-l critică pe faţă deoarece a permis azilul fostului preşedinte tunisian. O asemenea poziţie tranşantă era, până nu demult, destul de greu de crezut în Arabia Saudită. 

Realitatea lumii arabe este total diferită faţă de imaginile care sunt livrate pe canalele oficiale de ştiri. Puţini ştiu că peste 80% din populaţia arabă trăieşte la limita sărăciei, iar ceilalţi 20% aparţin într-o majoritate covârşitoare ţărilor cu resurse de petrol. Există o diferenţă fundamentală între cele două lumi arabe. Statele bogate în petrol au regimuri care efectiv îşi mituiesc cetăţenii pentru a-şi asigura liniştea, în timp ce restul ţărilor au regimuri militarizate, în care se manifestă o polarizare socială extremă. Aşa cum spuneam înainte, lucrurile nu mai pot continua în acest fel, iar situaţia din Tunisia se poate constitui în scânteia care va schimba faţa lumii arabe. 

Indiferent de ceea ce cred unii observatori(de obicei total rupţi de realitatea respectivelor zone), lumea arabă are un potenţial uriaş, dar până acum s-a auto-ştrangulat. Regimurile aberante, mai mult sau mai puţin susţinute de SUA nu au făcut altceva decât să conducă despotic pentru a-şi asigura bunăstarea, sacrificând astfel nivelul de trai şi educaţia. Trebuie menţionat că sunt ţări arabe în care rata analfabetismului depăşeşte 80%, lucru total neacceptabil în lumea contemporană. Personal cred că lumea unora ca Gaddafi sau Mubarak a apus, iar ceea ce urmează va permite transformarea radicală a zonei. 

Avertismentul tunisian este doar începtul. Întreaga lume musulmană are nevoie de o reformă profundă, ceva similar Renaşterii, care să aducă noi forme de organizare socială şi statală. Nu ştiu dacă vom trăi să vedem un bloc politico-econmic similar UE în Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, dar tind să cred că lucrurile către aşa ceva converg. 

Un alt cimitir

O să vă atrag atenţia astăzi asupra unei lecturi pasionante şi, în acelaşi timp, pline de controverse: Cimitirul din Praga. Am aşteptat ceva timp până să vă prezint această carte deoarece am vrut să-mi limpezesc mintea şi să reiau câteva fragmente pentru a nu cădea pradă unui soi de exagerare inutilă. De altfel consider că acesta este un exerciţiu aproape obligatoriu atunci când vine vorba de Eco.

La un prim nivel, romanul se învârte în jurul unui personaj ipotetic, Simonini pe numele său, un individ misterios şi, în acelaşi timp, extrem de pragmatic. Simonini este liantul folosit de Eco pentru a explica încrengătura de evenimente care au constituit fundaţia ideologică a agitatului secol XX. Cu o copilările marcată de aripa protectoare(până la strivire) a bunicului, urmată de o tinereţe/ucenicie agitată sub semnul unui notar escroc, Simonini reuşeşte să capete pragmatismul şi reflexele necesare trecerii lui pe următorul nivel, acela de colaborator al serviciilor secrete. Această bază îi permite lui Eco să-l amestece pe Simonini în toate evenimentele importante, fie că e vorba de Revoluţia Italiană a lui Garibaldi sau de Comuna din Paris. Personajul lui Eco este ceea ce se numeşte culegătorul de informaţii, agentul sub acoperire, adică cel a cărui obligaţie este aceea de a aduce dovada. Iar când dovada nu există, e lesne de înţeles că tot el trebuie să o fabrice, lucru mai mult decât facil pentru un individ care şi-a petrecut tinereţea falsificând testamente. Ceea ce complică şi mai mult situaţia lui Simonini este faptul că suferă de dublă personalitate, ceea ce-l face să se confrunte cu pierderi de memorie sau înţelegeri aproximative a unor evenimente la care fusese părtaş. Aici intervine tehnica desăvârşită a lui Eco, cel care face ca Simonini să comunice cu cealaltă faţă a personalităţii sale printr-un jurnal pe care cei doi şi-l pasează unul celuilalt. La fel de interesantă este intersectarea lui Simonini cu doctorul Froide(impecabilă găselniţa!) la Paris şi modalitatea prin care pune în aplicare observaţiile timpurii ale acestuia pentru a-şi auto-rezolva maladia psihică de care suferea. Opera finală a lui Simonini este controversata lucrare pusă în circulaţie de serviciile secrete ruseşti şi cunoscută sub titlul  "Protocoalele Înţelepţilor Sionului", cartea care demasca marea conspiraţie evreiască şi care se va constitui într-una din obsesiile secolului XX. Desigur, există mai multe faţete ale scrierii, iar prezentarea detaliată a lor ar fi desuetă. Oricum, e greşit să înţelegem că "Cimitirul din Praga" este o carte dedicată exclusiv subiectului amintit. În primul rând o consider o inventariere a obsesiilor şi curentelor secolului XX, precum şi o încercare de cercetare arhelogică a originilor acestora.

Ceea ce însă mă fascinează la acest roman se află dincolo de acţiunea sa, anume rolul parşiv pe care Eco i-l dă pentru captarea definitivă a cititorului în universul său. De fapt, nu captare, ci arestarea, manipularea sau, pentru cei mai slabi de înger, cotropirea totală cititorului. Jocul lui Eco este unul cunoscut. În 1962, bulversa lumea cu "Opera deschisă", pentru ca, după aproape 30 de ani, să revină cu "Limitele interpretării". O răzgândire? În niciun caz, de fapt o completare a textului iniţial menită a ajuta cititorul cu înţelegerea exactă a mesajului transmis. Ceva similar se petrece cu Cimitirul din Praga, de data aceasta în spaţiul romanelor sale. Punctul iniţial al acesti joc sunt tentat să-l situez în 1988, odată cu apariţia "Pendulului lui Foucault", roman în care lumea pare iremediabil vrăjită într-o încrengătură de societăţi secrete, ritualuri mistice, scrieri criptate şi evenimente bulversante. Iar marele plan prezentat atunci părea a guverna implacabil întreaga desfăşurare a istoriei, parcă în continuarea tradiţiei. Ca şi în prima sa aventură, Eco ne readuce brutal în spaţiul realităţii(prin aceasta înţelegându-se normalitatea autorului), dezvrăjind întreaga lume pe care tot el o pictase cu vopselele misterului. Cimitirul din Praga devine, în acest fel, mai mult decât originea intrigii, transformându-se într-un loc de îngropare a misterului. Oare? Cimitirul e un loc eminamente misterios ceea ce-i poate permite lui Eco transmutarea jocului pe alte nivele, dar despre aceasta probabil vom mai avea timp să vorbim.

Există, desigur, numeroase valenţe şi chei de interpretare ale acestei scrieri pe care vă recomand cu căldură să le descoperiţi singuri. Şi, ca o încurajare finală vă voi spune că, dincolo de devoalarea modului brutal în care se desfăşoară lucrurile în bucătăria serviciilor secrete, veţi descoperi concepţia lui Eco despre ceea ce ar putea fi numit "misterul ultim", "secretul final" sau cum vreţi să-i spuneţi.

Nu voi încheia înainte de a felicita Editura Polirom pentru dublul merit pe care-l are: în primul rând a reuşit aducerea romanului pe piaţa românească într-un timp record de la apariţia sa în limba italianană şi, nu în ultimul rând, ne-a oferit o traducere impecabilă semnată de Ştefania Mincu.

Softu' lu' peşte

Este într-adevăr o adevărată nebunie ceea ce se întâmplă. Un program de șaptezeci de milioane de euro se blochează pur şi simplu, lăsând oamenii care făceau coada pentru a da bani statului pur şi simplu cu buza umflată. "S-a blocat serveru'!". Asta a fost explicaţia aberantă şi sfidătoare pe care au oferit-o bravele noastre autorităţi. Ca lucrurile să pară de-a dreptul tragice s-a dat vina pe Oracle care, chipiurile are o problemă atât de mare încât softul minune trebuie oprit până luni. O aberaţie mai mare nici că am auzit. Păi pe logica asta deşteaptă ne rezultă că mai mult de trei sferturi din băncile lumii ar trebui să stea deoarece şi ele folosesc baze de date de la Oracle.

Măreţul program pentru care s-au aruncat atâţia bani face ceva excepţional: este capabil să spună dacă un individ este sau nu asigurat şi ţine evidenţa reţetelor compensate şi a diagnosticelor asociate. Într-adevăr, o chestie extrem de complexă; un task pe care i-l poţi da unui student ca să verifici dacă a înţeles ce-s alea baze de date relaţionale. Având în vedere că firma Siveco nu e la primul contract baban cu statul, aş fi şi eu curios să mi se motiveze pe ce s-au cheltuit banii ăia, sau, mai bine spus, cum s-a făcut taxarea. Sunt curios cât dracu' e preţul pe linia de cod la această firmă. De asemenea, ar fi interesant de văzut cine anume a făcut caietul de sarcini, selecţia furnizorului şi care a fost motivarea. Nu de alta, dar Băsescu şi Boc se dădeau de ceasul morţii că e un dezastru la bugetul asigurărilor de sănătate. Mai mult, am înţeles că dezastrul e atât de mare încât mai trebuie închise nişte spitale. Păi dacă lucrurile stau atât de nasol, de unde naiba există banii ăştia pentru ultraperformantul sistem informatic, girat de însăşi măreţia sa băsescu? Evident, întotdeauna se găsesc bani pentru nişte chestii "de calitate". Şi pentru că am ajuns la acest punct, aş avea şi eu o întrebare subtilă: cât a cheltuit până acum statul român(incluzând aici şi companiile din subordine) cu softurile produse de firma Siveco şi câte din aceste softuri sunt încă funcţionale?

Ajunşi în acest punct ar trebui să ne mai punem o întrebare: de unde are statul bani să arunce pe costisitoarele tehnologii software americane? Când lumea e plină de sisteme de operare gratis, de software ultraperformant open source, de ce aruncă statul bani pe licenţe? Bineînţeles, amărâţii de nemţi au înţeles de vreo zece ani că nu-şi pot permite plăţile piperate pentru nişte programe care au alternative gratuite şi şi-au trecut, în mai multe landuri, întreaga infrastructură informatică a administraţiei pe sisteme open source. Vi se pare că Germania ar fi blocată din cauza acestei iniţiative?

Risipa care se face în România e strigătoare la cer. Vârful acestei acţiuni de risipire(finalizată probabil cu sifonarea) va fi site-ul web numit popmpos proiectul e-România şi care va costa cinci sute de milioane de euro. Într-adevăr, e incredibil cum poate cineva să dea jumătate de miliard de euro pentru un site(cioacele cu tehnologiile asociate sunt doar praf în ochii proştilor). Şi culmea e că toate acestea se fac justificând aşa-zisa modernizare a României. Personal cred că e o modalitate uşoară de a mai sifona nişte bani într-o ţară în care prostia este la cote gigantice. Evident, pentru pulime se găseşte o explicaţie facilă: unu' pişă ochii şi spune patetic "ruşine, Dinu Patriciu".

P.S. Poate cineva să ne pună la dispoziţie caietul de sarcini pentru realizarea programului minune de la CNAS? Cred că nu e secretizat, nu-i aşa?

Euro - pasul urmator

O să ne îndreptăm atenţia azi către Europa deoarece tensiunile sunt în creştere pe continent. CDS-urile ţărilor PIIGS sunt la maxime istorice. Nici economiile stabile ale zonei nu se simt bine deoarece, dincolo de aparenta stabilitate, se confruntă cu o lipsă teribilă de încredere. Iar lipsa de încredere se transpune într-o creştere îngrijorătoare a costurilor pentru asigurarea riscurilor. Evident, putem spune că piaţa CDS, în obscuritatea ei, este uşor manipulabilă, dar nu trebuie să absolutizăm deoarece, până la urmă, o creştere preţului asigurarării implică o creştere a costurilor de finanţare, adică exact ceea ce se întâmplă acum.

Portugalia pare condamnată la accesarea pachetului european de ajutorare. Şi aceasta, în primul rând, din cauza presiunilor constante ale Germaniei, un partener din ce în ce mai coleric. Scandalul ajutorului a scăpat în presă, iar aceasta a forţat politicienii locali, în frunte cu primul ministru Jose Socrates, să susţină apăsat teza conform căreia ţara îşi poate gestiona singură problemele financiare. Situaţia Portugaliei este cu atât mai complicată cu cât există deja puncte de vedere oficiale conform cărora ţara nu va înregistra creştere economică nici în 2011. Cum bugetul a fost făcut bazându-se pe o creştere economică zero, riscul de nesustenabilitate a datoriilor ţării este în creştere. Aceasta va afecta, cu siguranţă, succesul emisiunii de bonduri în valoare de 750 milioane - 1.25 mld EUR de astăzi.

Dacă Portugalia ar fi un caz singular nu ar fi elemente de îngrijorare, dar deja lista ţărilor bolnave este mare, iar a celor cu simptome este de-a dreptul îngrijorătoare. Spania este ţara către care se îndreaptă ochii tuturor atunci când vine vorba de ameninţări la adresa zonei. Dezechilibrele economiei spaniole sunt binecunoscuta, dar ţara pare a avea un guvern destul de conştient de problemele cu care se confruntă. Aşa se face că, cel puţin până acum, guvernul Spaniei a reuşit să prevină eventualele probleme. Lăudabil este modul proactiv de acţiune al autorităţilor spaniole. Spre exemplu, acum se desfăşoară un program intens de curăţare a instituţiilor de economisire, vestitele cajas. Acţiunea, începută cu un an în urmă, este menită atât a reforma cât şi a aşeza sistemul bancar spaniol pe baze solide. Cu toate acestea riscurile rămân ridicate, transformând Spania într-un călcâi al lui Ahile pentru Europa. 

Desigur, Spania sau Portulia sunt ţările din prima linie, asupra cărora se îndreaptă în principal ochii observatorilor şi analiştilor. Ceea ce este ciudat e că sunt ţări al căror nume nu s-a pronunţat în actuala criză, dar care înregistrează o inexplicabilă creştere a CDS-urilor asociate. În această situaţie se află Belgia sau Olanda. Astfel, indicele Markit iTraxx SovX Western Europe a ajuns la valoarea record de 2,23 puncte. 

Privind prin această prismă, nu e greu de tras concluzia că Europa a început să piardă accelerat din încredere. Este un element care ar trebui să le dea de gândit serios politicienilor de pe continent deoarece, până la urmă, este vorba de viitorul tuturor. Cum am spus în mai multe rânduri, criza europeană este un joc periculos din care toată lumea are de pierdut. Ar trebui să existe mai multă coerenţă şi, în acelaşi timp, mai multă hotărâre a liderilor politici pentru desenarea şi implementarea unui framework comun care să prevină dezechilibrele similare celor care au împins întreg continentul în situaţia actuală. În mod normal, 2011 ar trebui să fie un an al curăţeniei şi al limpezirii apelor pentru Europa.

Mulţi cred că evenimente precum cumpărarea de debite europene de către China sau Japonia au ca efect o stabilizare a situaţiei. Este o opinie falsă deoarece asemenea acţiuni pot avea efecte de calmare pe o perioadă determinată de timp. Ceea ce face diferenţa şi, în final, trasează direcţia este situaţia fundamentală, de la baza economiei. Până când nu vor fi rezolvate cauzele care au condus la actuala stare de fapt, tensiunile vor continua să apară, iar euro îşi va continua trendul descendent.

Ecuatia petrolului

Începând cu luna septembrie a anului trecut, petrolul a început să crească, iar în noiembrie a dat semnalul că trendul este unul solid. Şi, dacă mai există sceptici sau cârcotaşi, sunt ferm convins că în faţa unei creşteri de ~30% petrecută în patru luni nu prea mai au argumente. Întrebarea firească este "ce se întâmplă", iar răspunsul nu se lasă nici el prea mult aşteptat: economia recuperează, deci creşte cererea.

Subiectul petrolului este unul dintre primele pe care le-am tratat pe acest blog. Am făcut-o conştient fiind de un lucru cât se poate de simplu şi vizibil cu ochiul liber, anume acela că suntem total dependenţi de această substanţă. Tot ceea ce ne înconjoară este făcut sau are în compoziţie petrolul. Dezvoltarea nebunească a secolului XX s-a făcu exclusiv pe baza petrolului, iar întreg mediul economic actual este unul dependent în proporţie covârşitoare de petrol. Probabil criza în care ne aflăm ar fi oferit o oportunitate extraordinară de schimbare a acestui model economic, însă lipsa unor tehnologii viabile aproape au tras pe linie moartă toate modelele bazate pe energia verde.

Cum suntem la "sfârşitul crizei" pare a fi sosit momentul perfect pentru reluarea creşterii preţurilor la aurul negru deoarece,  nu-i aşa, în momentul în care creşte cererea e logic să  vedem explozia unei materii finite de care suntem total dependenţi. Ceea ce avem de fapt aici este o ecuaţie nemiloasă care ne demonstrează că modelul în care ne aflăm este unul care nu mai are potenţial: în momentul în care economia reporneşte, preţul petrolului creşte scumpind mărfurile, ceea ce conduce la o criză a preţurilor şi, automat, la reintrarea în criză. Cum în această perioadă se face comerţ cu recovery-ul mai ceva decât comerţul cu moaşte din evul mediu, orice zvon sau prognoză cu privire la îmbunătăţirea climatului economic are ca efect o umflare a preţurilor.

Conform logicii expuse mai sus, actuala stare de fapt a preţurilor de pe piaţa petrolului reflectă o îmbunătăţire a climatului economic. Într-adevăr, la prima vedere aşa ar sta lucrurile numai că realitatea ne infirmă acest fapt. Nu trebuie decât să contrapunem imaginii edenice promovată de presa de business evoluţia unui indice nemanipulabil, anume a Baltic Dry Index. În acest moment se află la 1519, o valoare care riscă să spargă minimul înregistrat în aprilie 2009 şi ameninţând să ajungă la minimul absolut din decembrie 2008. În aceste condiţii oare despre ce revenire se face vorbire? Bănuiala mea este că în acest moment ne aflăm în mijlocul unui proces de manipulare a preţurilor sau de estimare greşită a revenirii economiei. Practic, evoluţia Baltic Dry Index ne arată că schimbul de mărfuri a ajuns la un nivel rahitic, ceea ce nu justifică, în niciun caz, optimismul unora. Şi, în mod sigur, nici actualul nivel al preţurilor la petrol.

Desigur, pe termen lung, petrolul nu are decât o singură direcţie, anume în sus. Lipsa unei tehnologii capabile să-l înlocuiască ne face robii unor preţuri imense ale acestei materii prime. Acum însă, cred că preţul la care a ajuns nu este justificat de starea economiei.

P.S. BDI vs petrol.

The art of creating creatures

Tehnologiile anului 2011

Îmi voi începe primul articol al anului cu un subiect care ţine de tehnologie şi aceasta pentru  că sunt convins că marea provocare a acestui an va veni tot dinspre acest domeniu. Există numeroase noutăți pe drum care așteaptă să fie descoperite de publicul larg, public a cărui dorinţă de tehnologie începe să capete dimensiuni de-a dreptul îngrijorătoare. Nu trebuie decât să ne uităm la preţul acţiunilor firmelor în cauză pentru a înţelege că piaţa este mai mult decât favorabilă domeniului.

Cum CES-ul urmează să-şi intre în drepturi în câteva zile, m-am gândit că ar fi utilă o trecere în revistă a tehnologiilor care se vor impune în acest an. Nu voi vorbi de marile descoperiri sau experimente care vor fi expuse în premieră şi supramediatizate la CES, ci despre tehnologiile care cred că se vor constitui în principale atracţii ale acestui an.

Voi începe cu calculatoarele, pe care le vom vedea din ce în ce mai rar. Şi aceasta pentru că vor înceta să mai fie obiecte casnice, mutându-se în special în mediul business. Locul lor va fi luat de gadgeturi similare, poate ceva mai specializate, dar mult mai uşor de utilizat. Un prim înlocuitor al acestora va fi televizorul care, uşor uşor va redeveni centrul de entertrainment al familiei. Noile televizoare care vor intra pe piaţă în acest an vor fi capabile să asigure navigarea facilă pe net, rularea de jocuri şi alte programe. Practic, cititul mailului, al presei sau editarea unui text vor pot fi făcute direct din televizor, ceea ce face inutilă existenţa unui computer în marea majoritate a caselor. Vârful de lance al acestei tehnologii este Google care, încă din martie anul trecut a încheiat un partenerial cu Sony şi Intel pentru dezvoltarea unei platforme hardware care să suporte Google TV. Cel mai probabil, anul acesta tehnologia amintită va exploda pe piaţă, punând în viaţă un proiect mai vechi(pentru cei care-şi amintesc), anume Web TV.  

În ceea ce priveşte partea mobilă a vieţii noastre digitale, anul acesta vom vedea o mutaţie evidentă dinspre laptop-uri/netbook-uri către alte device-uri mobile cum ar fi tablet-urile sau telefoanele mobile. Nu voi insista prea mult asupra acestui aspect deoarece tendinţele s-au văzut de anul trecut. Există însă o altă vedetă care-şi va face simţită prezenţa în mod cât se poate de clar anul acesta: ebook reader-ul. Sunt două elemente care vor concura la dezvoltarea şi impunerea definitivă a acestor gadget-uri. În primul rând intrarea în joc a tehnologiei eInk color. Aceasta va forţa atât schimbarea vechilor eBook readere cât şi atragerea unui public nou. Cu acest nou pas, ebook readere-ele vor fi capabile să reproducă orice tip de tipăritură. ceea ce va genera o cerere impresionantă. Nu în ultimul rând, avem o presiune din partea presei tradiţionale care trebuie să-şi facă cumva o intrare mai profitabilă în modelul internet centric. Dacă până acum internetul a ruinat unele publicaţii, impunerea tehnologiilor menţionate va readuce în faţă un model mult mai apropiat de cel tradiţional. Piaţa reader-elor devine interesantă şi prin prisma competiţiei de care pare a avea parte eInk. Sunt cel puţin trei proiecte viabile care se apropie de intrarea în producţie şi care promit performanţe mai mari decât eInk la preţuri mult mai joase.

Anul acesta vom vedea o luptă acerbă şi pe piaţa sistemelor de operare. Pentru smartphone-uri lupta se va încinge între Android, Symbian, Blackberry şi... Bada. Fiecare dintre sistemele menţionate are atuuri pe care nu se va sfii să le pună în evidenţă. Symbian promite un sistem de operare fresh, Blackberry va beneficia din plin de facilităţile QNX-ului, iar Bada se va baza din plin pe baza de clienţi a Samsung. În funcţie de rezultatul acestei confruntări se vor stabili ierarhiile şi pe piaţa tabletelor şi, de ce nu, a multor altor dispozitive dedicate.
 În ceea ce priveşte "piaţa grea" a sistemelor de operare, va fi foarte interesant de observat cum va primi mediul business noul sistem de operare de la Google. Şi, de asemenea, aşa cum am mai menţionat într-un alt articol, va fi foarte importantă şi reacţia Microsoft. Tot la acest capitol, aştept o reacţie şi din partea Oracle, care este suspect de tăcut. Şi spun asta deoarece, dacă stăm să ne gândim bine, Larry Ellison este creatorul conceptului de network computer.

Cam pe aceste teritorii cred că vom vedea dezvoltări în perioada următoare. În ceea ce priveste companiile implicate, cred că trebuie acordată o mai mare atenţie companiilor din spatele frontului, gen Foxconn. Legat de Apple, am remarcat buzz-ul produs de înregistrarea patentului pentru un ecran holografic. Trebuie înţeles că pe acest domeniu nu sunt primii şi nici cei mai avansaţi. Spre exemplu, Hitachi deja se pregăteşte să intre în producţie cu un asemenea dispozitiv, ceea ce anulează din buzz-ul creat în jurul Apple. În mod particular, cred că dacă Apple nu va fi capabilă să livreze ceva cu adevărat nou în acest  an, tot balonul umflat acum la maxim, se va dezumfla la fel de repede.