Londra 2011AD

Un om stă şi plânge lângă maşina carbonizată în urma uneia dintre numeroasele răzmeriţe. Imaginea lui spune totul: trăieşte din greu şi, cel mai probabil, maşina nu era asigurată. Ea făcea diferenţa între el şi cei care se revoltă vocal. Câteva zile mai târziu, o altă imagina face turul presei londoneze: un bătrân care face comerţ cu mobilă de cinci generaţii a pierdut totul. Stă trist încadrat de doi tineri, probabil nepoţii săi. Magazinul său din Croydon a fost incendiat; imaginea imensei clădiri arzând le-a amintit multor londonezi de cel de-al doilea război mondial, când clădirile se prăbuşeau sub teroarea bombelor "paraşutate" de aviaţia germană. Astăzi imaginea nu arată cu mult diferit, însă atacatorul nu mai răspunde comenzilor unui dictator nebun ci reacţionează violent la presiunea pe care o simte.

Privind din celălalt punct de vedere, lucrurile par a avea o justificare. Puţini ţin minte că, în urma atacurilor teroriste de le metroul londonez, poliţia a început să aibă un comportament abuziv atât cu cine trebuie cât şi cu cine nu trebuie. Dacă vă mai amintiţi, atunci poliţia a reuşit performanţa să omoare un tânăr brazilian absolut nevinovat doar pentru că semăna cu portretul robot al unui terorist. Ce s-a întâmplat în urma acelui incident? Mai nimic. În urmă cu câteva zile, un alt tânăr a fost împuşcat total aiurea de poliţie. N-avea nicio vină şi iniţial poliţia a îmncercat să muşamalizeze incidentul. Aceasta a fost picătura care a aprins periferia înfometată. În general sunt tineri, proveniţi din familii de imigranţi, la a doua sau a treia generaţie. Dincolo de frustrările generaţiilor trecute, suferă din cauza presiunii sociale căreia trebuie să-i facă faţă. Sunt săraci care au moştenit obiceiurile părinţilor lor, obiceiuri ciudate pentru cei din jur. Nimeni nu înţelege de ce insistă să se închine la ore fixe, de ce femeile lor umblă acoperite, de ce poartă turbane ciudate, de ce-şi lasă bărbi s.a.m.d. Dar cel mai greu e că nimeni nu înţelege că ei nu mai sunt părinţii sau bunicii lor. Ei sunt cetăţeni cu acte-n regulă care nu mai pot îndura umilinţele peste care au trecut ai lor părinţi sau bunici. 

A fost mult timp un război înăbuşit din faşă. Un individ din această categorie se răzbuna scriind un graffiti jignitor sau spărgând o vitrină. Era pe loc arestat, iar totul părea a se rezolva. Cu toate că la nivelul societăţii lucrurile păreau OK, tensiunea creştea la cote inimaginabile. A explodat în urmă cu ceva ani în Franţa. Nimeni n-a înţeles atunci de ce sau, mai bine spus, nimeni n-a vrut să înţeleagă adevăratele cauze. În Anglia, aceleaşi categorii sociale probabil aplaudau revoltele, dar ştiau că sistemul de-aici nu e atât de permisiv precum cel de peste Canal. Ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile odată cu împuşcarea tânărului a fost elementul declanşator al revoltelor. Celălalt vector a fost, cu siguranţă, foamea. Sunt oameni pentru care ziua de mâine înseamnă un nou chin, o nouă zi în care trebuie să găsească mâncare pentru supravieţuire. Aşa a început în Tottenham. Apoi nebunia a cuprins periferia. Enfild, Hakney, Brent Cross, Ealing, Brent Cross, Notting Hill, Catford, peste tot au început să izbucnească incendii, să fie vandalizate magazine şi să explodeze nebunia pe străzi. Poliţia a fost depăşită şi a privit cu neputinţă nebunia din Croyton. S-a regrupat la Clampham Junction deoarece lucrurile ameninţau să cuprindă centrul Londrei. Între timp au suplimentat forţele de poliţie cu trupe aduse din provincie reuşind să inunde Londra cu peste 16000 de agenţi. Astfel au reuşit să asigure Londrei o noapte fără incidente. 

Numai că, dacă la Londra a fost linişte nu acelaşi lucru s-a întâmplat în restul ţării. Manchester, Birmingham sau Liverpool au avut parte de experienţe similare numai că, de data aceasta, în plin centru, nu la periferii. Au fost operate arestări masive, dar e extrem de greu să-i identifici pe atacatori. Marea majoritate ştiu cum să evite CCTV-ul londonez, iar faţa nu şi-o arată decât cei care vor să se transforme în eroi sau în lideri ai mişcării.

Nu voi mai insista prea mult cu prezentarea ostilităţilor pentru că lucrurile se repetă după acelaşi pattern. Deocamdată n-avem de-a face decât cu răscoale spontane. Nu sunt revoluţii pentru că nu au o doctrină, dar, cu siguranaţă, peste ceva timp va exista şi aceasta. Cel mai probabil lucrurile se vor calma sub imperiul fricii, însă vor fi departe de a fi rezolvate. Ceea ce trăiesc fostele puteri coloniale este o răzbunare a coloniilor. Oamenii aceia nu pot fi integraţi în societatea occidentală. Mi-e greu s-o spun, dar consider că e imposibil să-i pretinzi unui membru al unui trib amazonian să asculte Bach. Cu siguranţă nu-i va plăcea! La fel şi în aceste cazuri, e extrem de greu să le explici acestor oameni cum e cu democraţia. Ei traiesc enclavizaţi şi sunt sufocaţi de binefacerile libertăţii. Mai mult, criza economică le-a tăiat raţia cu care se obişnuiseră şi i-a împins în disperare.

Privind în istorie putem lesne constata cum mişcări similare celor la care asistăm în prezent sunt premergătoare marilor revoluţii. Aşa cum am mai spus-o lipseşte un singur liant, anume doctrina. Când şi aceasta va apărea vom avea parte de evenimente interesante care mi-e teamă că se vor desfăşura la scară planetară.

Restul e tacere

Citigroup -16.42%, Bank of America -20.32%, JPMorgan Chase & Co -9.41%, Morgan Stanley -14.49%, Goldman Sachs Group Inc. -6.01%, UBS AG (USA) -7.15%. Fie că vă vine să credeţi sau nu, acestea sunt rezultatele unei singure zile de tranzacţionare. Chiar dacă punem această evoluţie pe seama isteriei, a hazardului(trebuie să fii totuşi cam nebun să iei această ipoteză în consideraţie) sau a fricii, rezultatele ies în evidenţă şi te fac să-ţi pui întrebări serioase. Oare care poate fi cauza acestei evoluţii violente?

Indiferent cum am privi lucrurile, cred că putem cădea la învoială asupra faptului că principala cauză a acestor reacţii isterice este neîncrederea. Deocamdată neîncrederea se manifestă în rândul investitorilor pentru ca încet încet să se transfere clienţilor. Pentru o instituţie bancară, neîncrederea este principala cauză a căderii, a dezastrului. Este scenariul care momentan se află în prima fază de manifestare, pe burse. În mod normal, sănătatea unei instituţii bancare poate fi demonstrată cu argumente fundamentale, însă, în cazul marilor bănci nu prea mai e mare lucru de demonstrat. Mai mult, suntem în pragul izbucnirii unor scandaluri deosebit de zgomotoase. Primul deja a fost marcat de chemarea în instanţă a Bank of America de către AIG. Motiul? Frauda masivă în ceea ce priveşte creditele ipotecare. Chiar dacă mulţi credeau că subiectul fraudelor care au stat la baza dezvoltării imensei bule imobiliare a fost uitat, iată că revine cu forţă în atenţie şi promite procese spectaculoase.

Nu putem să nu constatăm cum criza revine în curtea celor care au provocat-o, după un pattern pe care l-am descris în urmă cu doi ani, pe vremea când marile bănci americane erau ajutate cu generozitate de către insider-ul Paulson. Nivelul este însă altul, iar SUA şi-a pierdut capacitatea de a le ajuta. Este marele risc al perioadei următoare: o explozie nucleară pe piaţa instituţiilor financiare cu dezastruoase implicaţii sistemice. Întrebarea care se pune nu este dacă ci când se va întâmpla. Momentan ar mai fi ceva instrumente de cosmetizare a realităţii. Mă aştept ca politicienii să apeleze cu generozitate la ele pentru a amâna nu cu mult timp răfuiala finală.

P.S. Priviţi cu atenţie către Londra! A început să se vorbească de scoaterea armatei pe străzi.

Incotro?

În timp ce toată lumea se întreabă cum vor reacţiona pieţele în urma degradării ratingului SUA, cred că întrebarea de bază este alta, anume dacă lumea va rezista acestui episod. Desigur, atunci când mă întreb dacă lumea va rezista nu ma gândesc la vreun scenariu apocaliptic ci, mai degrabă, dacă lumea pe care o ştim acum va putea rămâne neschimbată. Trăind în zodia breaking news putem foarte uşor să considerăm că avem de-a face doar cu o nouă ştire care, aşa cum ne-am obişnuit, se va dizolva sub presiunea altor evenimente pe cale de a se naşte.

Privind retrospectiv, putem observa cum a evoluat toată această criză: de la un dezastru financiar acoperit cu voioşie de către state, spre o pseudo refacere urmată de o revenire brutală cu picioarele pe pământ. Dar, aşa cum probabil îşi amintesc cei care mi-au citit blogul de-a lungul timpului, actuala înrăutăţire a situaţiei a fost intuită de subsemnatul  pe vremea când mulţi experţi tele-comentatori se băteau pe burtă cu prognoze bombastice privind economia şi revenirea în forţă a creşterii pe toate liniile. Actualitatea ne arată că situaţia se complică de la o oră la alta. Actorii politici din SUA observă de-abia acum cu stupoare cum un joc politic stupid a retrimis în recesiune economia mondială. Dincoace de Ocean, Europa îşi trăieşte complexele la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Grecia, Portugalia şi Irlanda par acum probleme minore. Intrarea în forţă a greilor Italia şi Spania a complicat extrem de mult siuaţia. A treia şi a patra economie a Continentului gâfâie din greu, ceea ce ne sugerează că jocul devine din ce în ce mai complicat. După colţ, îşi aşteaptă intrarea pe eşafodul pieţelor Franţa, ţară care a ştiut până acum să obtenebreze cu iscusinţă multe din găurile negre ale propriei economii. Aceasta însă nu cred că o va feri de judecata ultimă.

Într-un asemenea scenariu complex, Banca Centrală Europeană a ales să se amestece pentru, nu-i aşa, menţinerea stabilităţii. În urma unei reuniuni de urgenţă s-a hotărât ca ECB să devină cumpărător activ al datoriilor ţărilor cu probleme. O măsură similară luase şi FED-ul în urmă cu ceva vreme, pentru a stabiliza SUA. Cum bine ştim, nu s-a rezolvat mare lucru, singura reuşită fiind agravarea problemelor economiei. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Europa, numai că la un alt nivel deoarece deosebirile dintre FED şi ECB sunt imense. Niciodată un stat american nu va trage de urechi FED pentru că a ajutat economia SUA. În Europa însă, vor fi nenumărate state care vor reproşa vocal acuzând ECB că-şi bate joc de banii propriilor contribuabili.

Asia nu se simte nici ea prea bine deoarece este dependentă de marile economii. Chiar dacă există numeroşi susţinători ai ideii mutării centrului de greutate al lumii economice în acea zonă, cred că este încă mult prea devreme. Pentru a se întâmpla aşa ceva, China ar fi trebuit să trăiască prin ea însăşi, să-şi echilibreze piaţa internă şi să încerce să distribuie o parte din bunăstarea de care dispune. Este adevărat că până acum, lucrurile au mers în sus penru chinezi, dar, structural, China este legată ombilical de SUA şi UE. Fără pieţe de export, China se poate reîntoarce în întuneric. Ar exista o speranţă în cazul în care liderii săi vor înţelege că adevăratul diamant pe care-l au la dispoziţie este propria piaţă internă. Dacă vor reacţiona în timp util vor putea evita derapajul, însă sunt sceptic în această privinţă. Nu trebuie decât să ne uităm la economiile asiatice care au traversat de mult dilema în care se zbate China de azi. 

Aş putea continua mult cu  înşiruirea problemelor însă cred că este clar pentru toată lumea că ne aflăm într-un peisaj din ce în ce mai dezolant. Mai grav e că problemele economice sunt dublate de cele sociale. Violenţele şi mişcările sociale din Grecia încep să aibă acum ecouri. Ceea ce se întâmplă în suburbiile Londrei reprezintă un argument care mă face să cred că mişcările sociale sunt abia la început. Avem de-a face cu un element care cred i-a pus pe jar pe mai marii lumii. Evitarea unui episod social violent în interiorul marilor economii va deveni un element prioritar, ceea ce va face ca în curând să asistăm la decizii radicale. Vor fi măsuri pripite care vor creea doar iluzia stabilităţii şi vor face posibilă apariţia unui nou impuls iraţional. Tind să cred că ne vom îndepărta din ce în ce mai mult de fundamente şi vom sfârşi într-o situaţie infinit mai complicată decât cea actuală. Şi, până la urmă, vom avea parte de un recurs la realitate care va fi deosebit de dureros. De-abia atunci vom înţelege cum stăm cu adevărat şi vom conştientiza care sunt reformele de care avem nevoie.

Unde suntem?

Pentru întrebarea din titlu puteți primi o groază de răspunsuri, fiecare dintre ele ținând, mai degrabă, de percepția personală a interlocutorului. Pentru a evita o intrare pe teritoriul nisipurilor mișcătoare vă propun să revenim la datele de bază, date care nu pot fi manipulate și care ne pot ajuta să ne formăm o imagine obiectivă.

Voi începe cu Baltic Dry Index deoarece este unul dintre indicatorii preferați de mine. Fără prea multe comentarii, putem spune că se observă cu ochiul liber cum valoarea acestuia se duce către minimele atinse în 2009. Valorile atinse de indicator nu dau prea multe șanse evoluțiilor economice viitoare.

  

Întrucât nu de puține ori am fost criticat pentru insistența mea în ceea ce privește BDI, vă  voi prezenta mai jos un alt indicator puțin cunoscut la noi, dar deosebit de relevant. Este vorba de OECD CLI(Composite Leading Indicators), un indicator care, până acum, a anticipat deosebit de bine crizele pe care le-am parcurs. După cum puteți observa din graficul de mai jos, ultimele valori înregistrate sugerează intrarea pe o pantă descendentă.

Coroborând cele două informații cred că ne putem face o imagine clară despre nivelul la care suntem. Concluziile vă las să le trageți singuri.

Revenirea crizei bancare

Dacă aveați impresia că lucrurile s-au stabilizat pe piața bancară nu sunteți altceva decât o victimă a falselor percepții induse de oficiali și media. Chiar dacă a existat un moment în care lucrurile păreau a fi rezolvate, gunoiul înmagazinat (ca rezultat al exceselor trecutului) nu are cum să dispară ca prin farmec. El există și, supărător pentru bancheri, continuă să producă efecte.

Nu este vorba despre o zonă anume. Situația este similară peste tot în lume. Desigur, așa cum vom vedea în continuare, sunt zone în care lucrurile arată mai rău, iar altele unde forțele din spatele instituțiilor financiare reușesc să păstreze aparențele.

Primul lucru care sare în ochi este hotărârea băncilor de a disponibiliza personal. Dacă stăm să ne gândim, acțiunea are o logică: este singurul mod în care mai pot fi reduse costurile. În condițiile în care activele toxice din magazie n-au nicio șansă de ușurare a costurilor, cheltuielile salariale sunt relativ ușor de controlat. Mai mult, în condițiile în care piețele mature deja sunt sărăcite în oportunități, dar bogate în costuri, are mult mai mult sens să disponibilizezi aici și să încerci să profiți de creșterea emergenților. Așa se face că, spre exemplu, HSBC a anunțat un plan de disponibilizare a 30 000 de angajați în Europa în paralel cu investiţii masive pe piețele emergente. HSBC însă e un caz fericit care a absorbit relativ bine criza. Barclays au anunţat şi ei o subţiere cu 3000 a numărului de angajaţi după ce numai anul acesta a concediat 1400 de angajaţi. Aceeaşi decizie a fost anunţată şi de către alte bănci europene precum Credit Suisse AG sau UBS.  Pe Wall Street, băncile sunt într-un continuu proces de restructurare a business-urilor pentru a se mențime pe linia de plutire. Cum bine știm, business-ul bancar are de-a face într-o proporție covârșitoare cu încrederea. În momentul în care ea zboară, poți avea cei mai solizi indicatori financiari că deznodământul e același. Acesta este motivul pentru care procesul de restructurare a personalului se face, de cele mai multe ori tăcut, fără valuri; aceasta în ciuda faptului că vorbim de cifre destul de mari.

Și pentru că am adus vorba despre încredere poate că ar fi util să vedem ce s-a întâmplat ieri în Italia deoarece este un element prevestitor pentru fenomene care, cred eu, vor readuce cu picioarele pe pământ toți apologeții creșterii fără fundamente. În primul rând s-au consemnat scăderi puternice ale tuturor acțiunilor băncilor cotate. Astfel, Intesa Sanpaolo(cea mai mare banca de retail din peninsulă) și Banca Monte dei Paschi di Siena(cea mai veche instituție bancară din lume) au căzut cu 7.8% fiecare. Pentru o singură zi de tranzacționare este enorm. Dar cel mai prost s-a comportat Unicredit(cea mai mare bancă italiană după active) care a fost suspendată de la tranzacționare din cauza volatilității mari a titlurilor sale. Aceasta sugerează  o nervozitate extremă, dacă nu cumva informaţii care au răsuflat în piaţă(nu am această informaţie, dar poate fi o cauză). Cu toate că parametrii stress test-ului european nu au scos în evidență probleme în băncile italiene, se pare că sunt foarte multe necunoscute acolo.

La noi lucrurile nu stau departe de realitatea externă și aceasta indiferent de ceea ce afișează bancheerii. Pe segmentul de retail singurele oportunități sunt pe piața refinanțărilor. Aceasta implică însă scăderi de prețuri pentru atragerea unor clienți buni, dar nimeni nu garantează că, în cazul unui nou derapaj, acești clienți își vor păstra bonitatea. Segmentul profesiilor independente a fost supralicitat, iar microîntreprinderile sunt deosebit de riscante. La fel si IMM-urile. Pe corporate concentrarea se face pe clienţii existenţi, cei cu un istoric destul de bine cunoscut bancherilor şi cu un comportament previzibil. Nu cred că există bănci dispuse să facă achiziţii substanţiale în niciun segment ci, mai degrabă, să-şi conserve cota de piaţă. În aceste condiţii, structura teritorială a reţelelor bancare autohtone atârnă ca un bolovan şi, cel mai probabil, în perioada următoare vom consemna restrângeri de activitate şi disponibilizări. Raportându-ne la realităţile din teren, tind să cred că în următoarea perioadă ar urma să se desfiinţeze cel puţin  800 de puncte de prezenţă cu un impact de 3000-5000 de locuri de muncă. Desigur, calculul este unul aproximativ şi acoperă doar prima etapă. E clar că sunt numeroase bănci trebuie să-şi revizuiască reţeaua teritorială şi să încerce să-şi maximizeze veniturile. Dacă până acum s-a preferat aşteptarea viitorului boom, în prezent, când lucrurile sunt cât se poate de limpezi devine clar pentru toată lumea că menţinerea unor agenţii pustii, în care se plătesc două-trei facturi pe zi nu mai are niciun sens. 

În mare cred că urmează o perioadă destul de anostă pentru bănci. Lipsa oportunităţilor şi excesele trecutului le-au aruncat într-o luptă în care prioritare sunt menţinerea imaginii şi optimizarea extremă a business-ului. 

Up & Running

În ultimul moment părțile beligerante au căzut la învoială cu privire la creșterea plafonului de îndatorare a SUA. Chiar dacă persistă aparențele unei înțelegeri în care fiecare parte cedează ceva pentru binele general, în realitate n-a fost vorba de nicio înțelegere deoarece singurul element urmărit de Obama a fost creșterea plafonului pentru evitarea default-ului. Tăierile de cheltuieli, mai precis dimensiunile acestor tăieri, erau oricum un element secundar deoarece rostogolesc data scadenței undeva în viitor.

Reacția piețelor a fost cea așteptată: piețele asiatice au crescut și, cel mai probabil, pe parcursul zilei de azi vom avea un comportament similar peste tot. Paralel se consemnează o creștere a prețului petrolului și o scădere a cotațiilor aurului. Cu toate că aceste reacții sunt unele normale unui trend economic pozitiv, trebuie să înțelegem că evoluția actuală a cotațiilor este impulsionată de așteptările sau, mai bine spus, de dorințele investitorilor și în niciun caz de fundamente. Cu toate acestea, având în vedere înțelegerea la care s-a ajuns putem spune că până spre sfârșitul anului 2012 vom avea un nou episod de exuberanță. Dacă până acum banii au fost pompați în economie pentru a o reporni, de-acum vom asista la episodul de pompare a banilor pentru ca economia să se dezvolte. Cu toate că denumirile sunt diferite, de fapt asistăm la aceeași piesă, altfel pusă în scenă. 

Poate că ar trebui să ne întrebăm ce urmează să se întâmple. Nu știu dacă are sens să comentăm prea mult pe baza acestui subiect deoarece în acest moment rulăm în scenariul cunoscut. În condițiile în care reducerea cheltuielilor cu 2.8 trilioane trebuie să se facă în următorii 10 ani, e clar că nu am avut de-a face decât cu o negociere formală(aceasta în ciuda existenței unui target de reduceri până la sfârșitul anului curent). Ajunși aici trebuie să înțelegem că toți banii pompați până acum, toate excesele contabile și cosmetizările realității și-au găsit justificarea în această acțiune. Practic, putem spune că avem condițiile pentru un setup perfect al unei noi bule speculative. Fiind extrem de mult combustibil pe piață, mă aștept ca dezvoltarea acestei noi bule să fie mult mai rapidă decât în trecut și, în același timp, să explodeze mult mai violent. Momentan, dezvoltarea sa este împiedicată de perspectivele puțin optimiste ale economiei europene. Însă, în scurt timp, este posibil să se ajungă și aici la o înțelegere care să pornească motoarele. Și, din acel moment, vom fi pregătiți pentru noul răsărit al expansiunii bunăstării.

Iadul financiar

Cum spuneam într-un articol anterior, investitorii nu au luat în considerare o intrare în incapacitate de plata a SUA. Suntem în ceasul al doisprezecelea și votul pentru relaxare a fost din nou amânat. Practic numai negocierile de ultim moment mai pot salva ceva, cu toate că inevitabilul deja pare a se fi produs.

De fapt care e ideea, ce se întâmplă acolo? Începând de luni SUA pun lacătele pe ușă și-și contemplă moartea? Acestea par a fi întrebările pe care și le pun oamenii normali, neobișnuiți cu limbajul alambicat al gulerelor albe. Până la urmă, în viața reală, când nu mai ai bani începi să mori de foame. Translatat în termeni financiari, ceea ce se întâmplă în SUA nu este același lucru? Ei bine, nu. Și aceasta nu pentru că nu ar fi normal să se întâmple așa ci din cauză că în lumea financiară evoluțiile au viteze diferite, iar inerția e un factor care poate fi controlat. Toate acestea până la un punct de la care lucrurile scapă brutal de sub control. 

Chiar dacă ceea ce-am spus până acum sună cam alambicat, voi încerca să explic prin câteva exemple unde suntem și care sunt riscurile. În primul rând, în cazul în care nu se va pica la înțelegere în cursul zilei de azi, dezastrul nu va începe de luni. Vom avea titluri de-o schioapă în ziare și reviste, vom avea transmisii în direct și, în general, creșterea isteriei mediatice. Oficialii vor contraataca printr-o politică de prioritizare a plăților în timp ce negocierile politice dintre beligeranți se vor înteți. Și, după o zi în care omul de rând va constata că nu s-a întâmplat mare lucru, că hot dog-ul de la colțul străzii are același gust și că, până la urmă tot de circ politic este vorba, lucrurile vor începe să capete o aparență de normalitate. Că nu e așa vor ști foarte puțini deoarece tensiunile majore se produc în locuri greu accesibile omului obișnuit. În primul rând efectele se vor face simțite la nivelul instrumentelor percepute ca având siguranța maximă. Așa numitele Treasuries sunt folosite ca garanții pe piața repo. Până acum, deoarece erau percepute ca instrumente de maximă securitate, haircut-ul era foarte mic, situat undeva în jurul a 2%. Problemele paradisului american vor pune în primul rând presiune pe Treasuries, forțând o dobândă mai mare pentru aceste instrumente. Cât de mare nimeni nu poate ști deoarece odată ce s-a instaurat teama orice valoare poate fi plauzibilă. Cu fiecare oră de default percepția se înrăutățește, haircut-ul acestor instrumente crește inducând costuri mai mari pe piața repo și de-aici costurile se extind pe toate piețele. Aceasta în prima fază deoarece, o perioadă mai mare de neîncredere poate destabiliza piața repo ceea ce ar produce cu adevărat un dezastru care nu poate avea ca efect decât falimente bancare în lanț și paralizarea întregii economii. 

Presupunând că nu se va ajunge la dezastrul final, lucrurile putem spune că au evoluat prost cu ceva mai mult timp înainte de ora zero a default-ului american. În primul rând, cel mai prost pentru americani e faptul că au reușit să demonstreze investitorilor că nu există absolut niciun lucru sigur în lumea financiară. Aceasta poate fi baza unei schimbări de percepție a marilor cumpărători de bonduri americane, schimbare care poate reorienta investițiile. Aceste semne deja încep să apară. Spre exemplu, ieri Andy Xie recomanda Chinei să renunțe la achiziția de instrumente emise de Trezoreria SUA și să se reorienteze către achiziția de acțiuni, chiar dacă acestea nu sunt ieftine. O asemenea atitudine ar însemna migrarea unor bani din imaginar în real. Cu toate că sună forțat, evadarea banilor din piețele financiare abstracte către economia reală poate produce un dezechilibru masiv care până acum a fost ținut sub control. Abandonarea instrumentelor emise de Trezorerie ar forța un brutal deleverage al întregii economii, conducând la falimente în linie. Aceasta înseamnă că tactica trasată de Xie nu poate fi funcțională decât în cazul în care investiția se face în titluri ale firmelor cu grad mic de îndatorare. 

La final voi spune că, în ciuda faptului că plăcile tectonice ale construcției financiare au început să se miște, cutremurul devastator încă poate fi evitat. Pozițiile diametral opuse din politica americană au legătură numai cu alegerile de anul viitor și nu cu vreun plan de salvare. Însă, toată această nebunie poate schimba întreaga lume. Suntem într-un moment în care dezastrul poate fi evitat însă, chiar și așa pentru a se evita un deznodământ tragic vor trebui demarate reforme radicale. Personal cred că nimeni nu are curajul să inițieze asemenea reforme, mai ales în condițiile în care întreaga comunitate de business a devenit irațională. Dar despre aceste aspecte vom discuta alta dată.