Ce se întâmplă pe front?

Sunt după o noapte aproape albă în care încerc să pun cap la cap informaţiile pe care le primesc din diverse surse şi nu se leagă absolut nimic. Este o dezinformare atât de mare de ambele părţi încât efectiv n-ai ce să înţelegi.Te poţi situa de-o parte sau de alta, dar la fel de greşit e. Aşadar să vedem care-s variabilele pe care le putem lua în calcul. 

Primul element la care mă refer este impotenţa Consiliului de Securitate al ONU. Dacă până acum, la fiecare vânt al SUA se întrunea în regim de urgenţă, acum, pur şi simplu, nimeni nu mai zice nimic. E totuşi o chestie extrem de ciudată. Conform oricăror definiţii, Rusia e stat agresor. Aşadar trebuia cel puţin condamnată operaţiunea. Nu s-a făcut nimic. Motivul? E extrem de neclar.

Să mergem în partea cealaltă: de ce-a atacat Rusia? Din nou motivul e neclar. Aparent nu era nicio grabă. Să fim serioşi, situaţia din estul Ucrainei a fost în trecut mai dură decât era acum. În plus, în afara unor incidente minore - precum schimbul de focuri pe care vi l-am relatat - n-a fost nimic. Deci nu era sub nicio formă justificată intervenţia în forţă. 

Mai trebuie să mai subliniem ceva: indiferent de ceea ce aţi auzi, cele două naţiuni sunt surori bune. Aproximativ 40% din populaţia Kievului sunt ruşi. Într-adevăr, există grupuri naţionaliste radicale, de sorginte neonazistă care fac politica în Ucraina şi care, în mare, sunt vinovate de ceea ce se întâmplă acum. Nu trebuie însă ignorat că invazia Ucrainei nu prea e populară nici în Rusia. Manifestaţiile pe care le-ţi văzut au fost cât se poate de reale. Oamenii se simt rău deoarece, pentru ei, e ca şi cum ţi-ai lovi fratele. Nu-i o poziţie bună pentru nimeni. 

Dar, totuşi, ce l-a apucat pe Putin? În mod sigur cunoştea toate aceste lucruri, chiar mai mult de-atât! Şi-atunci, de ce şi-ar fi sacrificat întregul confort de dragul unui război care pare stupid? Într-adevăr, putem porni de la premisa că Putin a luat-o razna, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Macron. E o ipoteză, doar că eu n-o pot lua în considerare întrucât totul ar fi prea absurd. În cazul în care ar fi vorba despre asta, întregul sistem de putere din spatele lui Putin s-ar prăbuşi precum un castel din cărţi de joc. Şi, cum bine ştim, scopul celor din spate nu e acela de a-şi săpa singuri groapa, ci de a perpetua sistemul propriu de putere. Putem merge şi pe ipoteza uzurpării totale a puterii de către Putin, dar asta o las pe seama comentatorilor de ocazie care fac propagandă. 

OK, să săpăm ceva mai adânc. Spunea ieri Steve Bannon că „Ucraina nu e în niciun caz o ţară, e un fel de concept... Este doar o zonă coruptă pe care Clintonii au transformat-o într-o colonie prin intermediul căreia se fură bani”. Sunt trei personaje extrem de ciudate care fac jocurile în Ucraina. Pe ulul îl cunoaşteţi, ceilalţi doi vă sunt, cel mai probabil, necunoscuţi: George Soros, Victor Pinchuk şi Ihor Kolomoyskyi, Cei doi miliardari ucrainieni sunt oamenii de buzunar ai lui Soros, dar şi sponsori importanţi ai agendei globaliste. Legăturile dintre aceştia şi statul subteran american sunt cunoscute. Aici e un punct critic. Aşa cum am spus şi ieri, Ucraina e considerată maşina de spălat bani a SUA. 

Ca să înţelegeţi cât e de crâncenă situaţia, mai introducem o variabilă: actualul preşedinte al Ucrainei. Vă vine să credeţi că un om care-a câştigat alegerile cu 73% a ajuns la o cotă de popularitate sub 25%? Motivul e unul cât se poate de simplu: corupţia. Nici nu vă puteţi imagina cât de mare e corupţia în Ucraina. Chiar şi firul de iarbă e corupt acolo şi întreaga corupţie e canalizată printr-un fluviu subteran legat ombilical de statul subteran american.

Preluarea Ucrainei de către SUA s-a făcut prin Revoluţia Portocalie implementată de armatele lui Soros. Pare un motiv suficient de bun pentru Putin să-şi ia revanşa. Întrebarea simplă este de ce acum? În toamnă estimam că un război e iminent. Într-adevăr şi atunci s-au încordat muşchii pe la frontiere exact ca acum. Dar nu s-a întâmplat nimic, în ciuda faptului că situaţia era mult mai tensionată. De ce?

O să vă spun două chestiuni pe care le-am auzit, dar nu am habar cât de adevărate sunt. Concentrarea de trupe din toamnă a avut ca şi cauză principală tentativa de a include Ucraina în NATO printr-o procedură rapidă. S-ar fi dorit un fel de mişcare subterană care să lase Rusia cu buza umflată. Acela a fost momentul în care Putin a chemat armata la graniţă. Treburile s-au calmat după ce a primit garanţii ferme că Ucraina nu va fi invitată în NATO. De la cine a primit nu se ştie, dar cert e că armata rusă a lăsat-o mai moale. 

OK, poate fi o explicaţie, dar ce e acum? Poate v-a rămas în minte „atacul” asupra Cernobîlului. Care-i treaba deoarece e ilogic. Acolo e o zonă puternic iradiată, nesigură şi izolată după explozia centralei nucleare. De ce ar fi dat ruşii atacul asupra Cernobîlului? Nu e stupid? Mergi să ocupi o zonă iradiată? Dar de ce trebuia armata Ucrainei să apere Cernobîlul? În mod normal, dacă-l vezi pe unul că e atât de nebun încât să meargă în zona iradiată, îl laşi să se ducă, mai ales dacă ţi-e duşman? Şi ce sens au avut pozele cu tancurile ruseşti la reactorul acela care încă fumegă? Nu e stupid?

Mai există nişte ţinte ciudate ale armatei ruse, anume laboratoarele biologice de pe teritoriul Ucrainei. Exploziile auzite în prima zi a atacului au fost în zona acestora. Le-a fost distrus dispozitivul de apărare. După care armata a mers terestru acolo. De asemenea, nu avem informaţii. 

Desigur, mi-au parvenit nişte informaţii referitoare la ţintele Rusiei, dar prefer să le las de-o parte pe moment. Am anunţat că ştiu ceva, dar nu vreau să tulbur apele, mai ales în condiţiile unui ocean de manipulare. Şi vă mai spun ceva: în mod normal, dacă într-o confruntare şeful unui stat e prins de duşman, n-o sfârşeşte bine. Reţineţi treaba asta şi vom vorbi anul viitor despre ea.

Sunt câteva chestii ciudate. Va trebui să aşteptăm sfârşitul războiului pentru a înţelege mai multe. Putin a vorbit despre denazificarea Ucrainei. Pentru noi e o formă fără fond, dar în cazul Ucrainei e singurul care-o spune pe şleau. Asta, desigur, şi din cauza precedentelor istorice peste care niciun rus nu va trece niciodată. Faceţi însă comparaţie următoare: la noi grupurile de presiune nu ne lasă nici măcar să mai pomenim numele unor oameni care s-au prăpădit prin temniţele comuniste, în timp ce în Ucraina grupurile neonaziste îşi desfăşoară activitatea la lumina zilei. O mare parte a armatei e nazificată. Despre asta nu spune nimic nimeni, dar e o realitate care nu poate fi contestată. 

Pe moment, aşa cum am mai spus, orice concluzie e pripită. Trebuie să aşteptăm să se mai răspândească ceaţa propagandei pentru a înţelege cu adevărat despre ce e vorba. De asemenea, uitaţi-vă la Ucraina ca să înţelegeţi cum am fost lăsaţi şi noi de izbelişte de către „aliaţi” de atâtea ori în istorie. Şi, de asemenea, trebuie să vă uitaţi cu atenţie pentru a conştientiza că absolut nicio garanţie nu e sigură. Reţineţi asta. Buna vecinătate e singura garanţie pe care-o putem avea.

Ape adânci

După cum puteţi constata, politica de sancţiuni aplicate Rusiei a avut un succes nemaipomenit. Rusia e mai puternică decât oricând şi da, a ieşit din reflux. Sincer să fiu, nu mă aşteptam ca operaţiunea să se deschidă atât de rapid. Suntem puşi în faţa unei schimbări radicale a balanţei mondiale de putere. 

Context curent: Europa

Analiza referitoare la Europa aş fi vrut să o fac de ieri, doar că „invadarea” mi-a cam dat planurile peste cap. Nu-i nicio problemă, nu s-a schimbat nimic. 

Să înţelegem înainte de a trece mai departe ce este Europa. E o ţară, o federaţie, o alianţă? Niciuna dintre acestea. Pentru a fi ţară sau federaţie trebuie să ai un set comun de legi, o doctrină economică unitară s.a.m.d. UE are un set comun de „valori”, ceva reglementări transnaţionale, o politică vamală comună, dar, în ciuda acestor construcţii, întreaga structură e profund incoerentă, marcată ba de internaţionalisme ieftine, ba de naţionalisme rudimentare, fiecare în funcţie de interese.

Context curent: Rusia

E drept că n-aş fi vrut să mă ocup azi de Rusia, însă evenimentele au luat-o binişor înainte. De aceea ne vom uita cu atenţie acolo pentru a înţelege ce se întâmplă, care-s riscurile şi provocările. Aşadar Putin a semnat pentru independenţa celor două republici rusofone. Ceva nou, ceva de speriat? O să vă spun de la început: NU! 

Context curent: SUA

SUA se află într-o situaţie disperată. O criză financiară este iminentă. Conform Raportului OCC aproximativ 90% din sutele de trilioane de dolari sub formă de produse derivate sunt deţinute de cele cinci bănci-gigant ale SUA: Citi, Bank of America, Morgan Stanley, JP Morgan şi Goldman. Partea frumoasă e că pe piaţa produselor derivate activează aproape 5000 de bănci. Înţelegeţi dimensiunea bulei? Mai mult, contrapărţi ale băncilor americane în toată această aventură financiară sunt alte bănci globale precum Deutsche, Nomura, etc. În mizerie mai sunt atrase şi societăţi de asigurare precum Prudential Financial sau Lincoln National care trăiesc din vânzarea de produse de asigurare absolut nesustenabile pentru dimensiunea lor. Nimeni nu spune nimic, pentru toată lumea e OK. De ce? Pentru că nivelul de corupţie a ajuns atât de mare încât până şi analiştii independenţi sunt mituiţi pentru a da recomandări de cumpărare pentru acţiunile băncilor falimentare de pe Wall Street. Mă rog, cunoaşteţi acest tip de corupţie de multă vreme pentru a mai fi nevoie de vreo demonstraţie(criza din dotcom şi cea din 2007-2008 au scos la lumină destule informaţii pentru a mai fi nevoie să demonstrăm ceva!).

Ziua în care s-a schimbat totul

Evenimentul era unul de elită, toţi mahării industriei erau prezenţi. Între ei era unul de care cam toţi făceau mişto. Ultima colecţie pe care o lansase se vorbea că a fost un fiasco şi că are tone de hăineturi rămase. Cine naiba ar fi cumpărat ciudăţeniile acelea care erau radical diferite de tot ceea ce se găsea pe piaţă? Cu toate acestea, omul era jovial, chiar vesel, rezervându-şi chiar şi un loc de vorbitor la workshopul mahărilor. 

Toată lumea se distra, s-au dat diplomele, unii au băut mai mult, alţii s-au plictisit teribil. La un moment dat toţi mahării s-au retras la workshop-ul despre care vă vorbeam. Se ştia bine: la aceste workshopuri titlurile erau generale, dar discuţiile deschise aveau să fixeze mişcările viitoare. Omul nostru fusese programat să vorbească primul, probabil din pricina fiasco-ului pe care îl înregistrase. Sau poate că insistase el să fie la început. Lumea era destul de surprinsă să constate că omul e, în continuare, încrezător. De aceea, imediat după ce sala s-a umplut, şi-a început discursul în forţă:

- Motivul pentru care am vrut să vorbesc chiar primul a fost legat de faptul că vreau să vă apucaţi să faceţi ceea ce-am făcut eu anul acesta.

Iniţial s-a iscat o rumoare, după care, din sală, unul a spus cu voce tare ceea ce gândeau toţi:

- Adică să dăm cu capu-n perete şi să dăm faliment!

Un val de râs s-a pornit în toată încăperea sugerând că discursul se terminase înainte de a începe. Doar că, toţi ceilalţi au rămas surprinşi să observe că, în loc să fie supărat, omul râdea cot la cot cu ei. 

- E frumos, şi-a continuat el discursul. Doar că eu am vorbit serios. Nu doar serios, ci cât se poate de serios: veţi face ceea ce-am făcut eu sau veţi ieşi din business-ul ăsta. 

După porţia de râs, cei din sală se uitau chiorâş. Îl cunoşteau, îi ştiau opiniile şi ştiau din mimica şi timbrul vocii că acum vorbeşte serios. În perplexitatea care s-a aşternut, a continuat:

- Domnilor, ne ştim bine problemele şi, dincolo de faptul că suntem concurenţi, tragem toţi la acelaşi jug. Aşa-i că vă deranjează presiunea chiriilor? Ce zici, mustăciosule? Aşa-i că aveţi presiuni mari la salarii? De unde vă va mai veni profitul? Hai să vă explic eu: veţi renunţa cu uşurelul la marjă, veţi lucra din ce în ce mai strâns, veţi optimiza până vă ies ochii din cap şi vă veţi trezi atunci când veniturile nu vă vor mai acoperi cheltuielile. După o viaţă de muncă veţi face greşeala debutantului! Vi se va părea că bătrânul vinde mai mult, că mustăciosul e mai profitabil şi veţi scădea în disperare preţurile. Vă veţi ruga de salariaţi să vină la serviciu şi ei nu vor mai veni pentru că salariul vostru mizer nu merită. Aşa-i că v-am stârnit atenţia?

Se lăsase liniştea. Fiecare dintre cei prezenţi ştia că omul are dreptate.

- Există o lecţie clasică de management, în care un manager reuşeşte să scoată câteva milioane de dolari doar prin reducerea unei măsline din meniul servit la bord. Ştiu că o cunoaşteţi, altfel n-aţi fi în sala asta. O să vă întreb totuşi: a avut industria noastră până acum vreun moment al măslinei? Poate că da, dar mult prea puţin relevant. Aţi râs de colecţia mea. Poate că e de râs, dar de ce să nu ne uităm puţin pe cifre. Vi se par caraghioşi pantalonii care sunt prea scurţi? Hai să facem un calcul: doi centimetri mai scurţi înseamnă patru centimetri cu o lăţime de cincisprezece. La un milion de perechi înseamnă cam patru kilometri de material. Dar staţi puţin, aţi râs că sunt cam strâmţi? Fiecare centimetru strâmtat înseamnă, la milionul de pantaloni şase kilometri de material. Mai zâmbiţi? Experimentul meu a scutit la fiecare milion de perechi zece kilometri de material. Cum vi se pare?

- Da, dar nu cumpără nimeni - a venit destul de prompt răspunsul din sală.

- Păi ăsta e scopul discursului meu şi de aceea v-am spus că trebuie să faceţi ca mine. De unde să cumpere dacă toţi mergem în aceeaşi direcţie? Nu vă spun decât să vă faceţi calculele şi apoi, eventual, ca să nu picăm în păcatul înţelegerilor ascunse, să faceţi ca şi până acum: copiaţi-i pe cei care optimizează mai bine. E simplu: preţurile rămân la fel, dar costă mai puţin.

Se lăsase liniştea. Omul însă a continuat:

- Măslina aceasta e doar începutul, dragii mei. E timpul să schimbăm radical industria pentru a face faţă provocărilor viitoare. Ce nu v-a mai plăcut la colecţia mea? Nu v-au plăcut materialele, e adevărat? OK, doar că m-au costat doar 30% din ceea ce plăteam până acum. Sunt urâte? Nicio problemă, vorbim cu furnizorii, facem plasticul mai lucios, dar e plastic, e ieftin! Şi-n plus, putem să-l reciclăm. Cum altfel vom dovedi că suntem buni cetăţeni care reciclează pentru binele planetei? Fibrele naturale m-au ruinat. Ba că nu-şi iau ăia banii corespunzători, ba că poluăm, ba că lăsăm zonele fără apă. Ce sens are să ne mai chinuim? Noile materiale ne permit să facem economii fabuloae. Şi, desigur, pentru a le impune trebuie să scumpim produsul final. Ştiţi bine lecţia: cine vinde ieftin, moare de foame! Şi, credeţi-mă e doar începutul. Avem multe provocări în faţă. Vom face tranziţia de la hainele separate la cele unisex. Ce sens are să mai proiectezi colecţii separate? Poţi face aceeaşi haină şi pentru unii şi pentru alţii. V-aţi gândit la asta? Veţi vedea că evoluţia ideologiei ne va obliga să mergem pe calea asta. Ce înseamnă? Economii şi mai mari! Creaţia se reduce la jumătate, poate chiar şi suprafeţele magazinelor noastre. Ce chestie: dintr-o mişcare ceea ce era complicat devine simplu!

Pe moment nimeni n-a mai spus nimic. Apoi omul nostru şi-a încheiat intervenţia. S-a lăsat liniştea. Discursurile de după cel al său n-au mai avut nicio strălucire deoarece de fapt n-au mai fost discursuri, ci discuţii pornind de la discursul omului nostru. Aşa a trecut acea zi. Ziua în care totul s-a schimbat. 

Ce se întâmplă în Canada?

Miercuri seara cele mai mari cinci bănci canadiene - Royal Bank of Canada (RBC),  Bank of Montreal(BMO), Scotiabank, TD Bank Canada şi Canadian Imperial Bank of Commerce (CIBC) - au blocat accesul tuturor clienţilor la conturile lor. Blocarea s-a făcut pe fondul unor aparente probleme tehnice. Doar că e imposibil ca cinci bănci mari să aibă acelaşi tip de problemă în acelaşi timp. E imposibil! Desigur, liniile telefonice de seuport tehnic au funcţionat fără probleme, clienţii au fost asiguraţi că totul se va rezolva şi gata. Lumea a crezut. Accesul s-a reluat, cu sincopele de rigoare, joi  dimineaţa. 

Operaţiunea, „justificată” de starea de urgenţă decretată de micul cretin marxist care joacă rolul de premier al Canadei, a fost una cvasi-ilegală. Nu s-a spus nicăieri că trebuie oprit accesul la banii clienţilor. În mod normal, întreaga operaţiune trebuie investigată, iar instituţiile respective ar trebui să plătească amenzi grele. Însă nu se va întâmpla asta! Motivul real pentru care s-au închis acele bănci - îmi spune un angajat din zona superioară - a fost cel de identificare a conturilor protestatarilor şi a conturilor celor bănuiţi că ar fi dat bani protestatarilor pentru a le bloca definitiv acestor clienţi accesul la bani. Înţelegeţi stupizenia acţiunii? Să spunem că n-am habar de ce cer ăia, dar sunt un om mai milos, care, la un moment dat, sensibilizat de faptul că nişte amărâţi îşi cer drepturile, am contribuit cu 10$ la campania lor de strângere de fonduri. Să presupunem, de asemenea, că am la RBC un depozit de zece milioane de dolari. Pentru cei 10$ pe care i-am dat camionagiilor, RBC îmi blochează fondurile ca urmare a reglementării stării de urgenţă de către Trudeau. Înţelegeţi absurdul situaţiei? Cam cu asta se mănâncă democraţia.

Pentru a duce penibilul pe căi şi mai înalte, Trudeau a pornit un alt narativ, cel al ruşilor care se află în spatele protestelor camionagiilor. Asta pentru a justifica introducerea stării de urgenţă. Eşti de râsul curcilor dacă pretinzi introducerea stării de urgenţă pentru nişte camionagii care prtestează paşnic şi-ţi cer demisia. De aceea, tot prin intermediul securiştilor de la CSIS, inventează poveşti cu spioni ruşi care i-ar împinge pe camionagii în „păcatul” contestării cretinului aflat la butoane. 

Probabil sunteţi tentaţi să zâmbiţi văzând cât de mare e tembelismul acolo. O puteţi face deoarece sunteţi în afara „ecuaţiei” respective. Doar că, teroarea revărsată acolo peste oameni este una cât se poate de reală. Chris Barber şi Tamara Lich, doi dintre reprezentanţii protestatarilor, au fost deja arestaţi. Desigur, cei doi n-au distrus bunuri - aşa cum s-a întâmplat la protestele BLM, cu care Trudeau a fost de acord - nu au făcut absolut nimic ilegal, ci şi-au permis doar să ia în serios noţiunile de democraţie şi libertate. E vina lor deoarece nu l-au înţeles pe Orwell care spune limpede: „Toate tiraniile guvernează prin fraudă și forță, dar odată ce frauda este expusă, ele trebuie să se bazeze exclusiv pe forță”. Asta se întâmplă acum în Canada. Iar camionagii sunt setaţi să piardă definitiv deoarece atunci când guvernul prăvăleşte forţa peste tine, a te baza pe nonviolenţă e o eroare. 

Ce-am spus? Presimt că sunteţi gata să arătaţi către Ghandi. N-o faceţi! Independenţa Indiei nu s-a obţinut în urma protestelor paşnice ale lui Ghandi, ci datorită situaţiei deosebit de complexe atât în exteriorul ţării cât, mai ales, în interior. Nu pot fi negate ciocnirile violente dintre Congresul Naţional Indian şi Liga Musulmană, protestele soldaţilor britanici de acolo, imposibilitatea Angliei de a face faţă complexităţii postbelice s.a.m.d. A pune independenţa Indiei exclusiv pe militantismul lui Ghandi nu-i altceva decât îndoctrinare pentru sclavi. 

Dacă şi-ar fi dorit să obţină cu advărat ceva, camionagiii aveau două variante: ori dădeau atacul asupra guvernului generând un război civil(care încă se mai poate genera în Canada!), ori, dacă doreau nonviolenţa, pur şi simplu abandonau camioanele acolo şi plecau renunţând definitiv la meserie. E o chestie care ţine de coerenţă. 

Aşa-zisa democraţie face apologia non-violenţei pentru a-şi aroga monopolul asupra acesteia. Iată cea mai crâncenă îndoctrinare. Cum poţi vorbi ca guvern despre non violenţă în condiţiile în care, pe amărâţii care protestează pentru dreptul lor de a nu fi parte a unui experiment medical tembel îi ameninţi cu confiscarea banilor, puşcărie, decăderea din drepturile părinteşti s.a.m.d.? Asta vi se pare atitudine non violentă? 

Dacă aş putea sta în faţa camionagiilor le-aş transmite o singură informaţie, anume că lupta lor de acum este lupta pentru menţinerea Canadei ca stat occidental normal. Dacă vor pierde lupta, aşa cum deja e previzibil, ceea ce veţi vedea în câţiva ani acolo va fi de nedescris. Pentru un alb care se va încăpăţâna să mai fie şi creştin, viaţa de acolo va fi de netrăit. Dacă vreţi, în Canada într-adevăr se dă o luptă: lupta dintre Europa şi Asia. O luptă pe care asiaticii mi se pare că deja au câştigat-o.  Ce urmeaă după ce camionagiii vor fi fost definitiv învinşi? În mod sigur, în cel mai scurt timp, implementarea pe scară largă a creditului social. La cum arată lucrurile, Canada va fi prima ţară occidentală care va avea un credit social implementat exact pe model chinezesc. 

Ştiu că sună aiurea, dar trebuie să fiţi conştienţi că acei camionagii bărboşi sunt mai mult decât nişte simpli oameni: ei sunt o fragilă baricadă a civilizaţiei noastre care, iată, la două milenii de la fondarea sa, este detonată din interior de tot felul de degeneraţi. Probabil Canada va cădea, la fel cum vor cădea multe alte leagăne ale civilizaţiei noastre. Nu ştiu în acest moment ce anume va supravieţui sau dacă ceva din ceea ce am fost şi suntem va mai supravieţui. Asia vine cu buldozerul tehnicii peste noi, promiţându-şi să se răzbune prin ştergerea identităţii noastre. De aceea oamenii care protestează în Canada nu-s simplii camionagii, ci sunt un strigăt disperat al civilizaţiei împotriva barbariei. Dar un strigăt care pare a fi tot mai în pustiu. Despre asta e vorba!