Context curent: Europa

Analiza referitoare la Europa aş fi vrut să o fac de ieri, doar că „invadarea” mi-a cam dat planurile peste cap. Nu-i nicio problemă, nu s-a schimbat nimic. 

Să înţelegem înainte de a trece mai departe ce este Europa. E o ţară, o federaţie, o alianţă? Niciuna dintre acestea. Pentru a fi ţară sau federaţie trebuie să ai un set comun de legi, o doctrină economică unitară s.a.m.d. UE are un set comun de „valori”, ceva reglementări transnaţionale, o politică vamală comună, dar, în ciuda acestor construcţii, întreaga structură e profund incoerentă, marcată ba de internaţionalisme ieftine, ba de naţionalisme rudimentare, fiecare în funcţie de interese.

De exemplu, atunci când o putere din UE are ca interes distrugerea unui sector din ţările slabe, se va marşa pe „internaţionalism şi integrare economică”, spunând că nu e în regulă ca sectoare de activitate să fie redundante la nivelul membrilor. Aveţi exemplul industriei petrochimice, distruse în România de interesele austriaco-germane. 

Însă, la fel de adevărat, când aceleaşi naţiuni puternice au interesul, aduc argumente naţionaliste. Pentru acest element avem exemplul aşa-zisului „Pachet Mobilitate” care nu doar că încalcă principii considerate sacre de UE - precum libera circulaţie - dar provoacă şi haos şi adaugă inutil consum de combustibil suplimentar în transporturi. Şi uite-aşa UE ratează şi la capitolul „libertatea de mişcare” şi la cel referitor la „risipa de energie”.

Exemplele pe care vi le-am dat sunt, cred eu, suficiente pentru a înţelege un lucru, anume că Uniunea Europeană nu e ceva coerent, cu principii puternice, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci o construcţie absolut artificială, menită a conserva întâietatea SUA pe Bătrânul Continent. Privind prin această prismă înţelegem exact cu ce se mănâncă această aşa-zisă Uniune.

Cu toate că direcţia politică a Uniunii e dată de SUA, nu putem ignora interesele participanţilor, mai precis ale marilor puteri integrate cu forţa acolo. Este clar că nucleul dur format din Germania şi Olanda urmăreşte o anumită agendă, Franţa o altă agendă, iar Italia şi Spania , de asemenea, o agendă separată. De aceea în omentul în care analizăm UE, trebuie să ne referim şi la acest lucru. În timp ce Germania şi Olanda se uită atent la cum să-i mai fure pe cei din Sud, Franţa încearcă să-şi vândă echipamentele militare şi să scape cu agricultura cea mai subvenţionată, iar Italia şi Spania caută să fure ce s-o mai putea de la „Bugetul comun”.

Să trecem acum la treburile grele, anume relaţia cu Rusia. După cum bine se ştie, Europa este dependentă de sursa energetică rusească. SUA a încercat să spargă acest monopol, dând „cu manta” în „Primăvara Arabă”. Practic, planul SUA era acela de a da jos regimul sirian pentru a tranzita o ţeavă de gaz dinspre Qatar spre UE. E o iluzie totuşi să crezi că aceasta ar fi rezolvat problema. Chiar şi aşa, Putin a sărit în ajutorul aliatului său strategic, evitând debarcarea şi, în acelaşi timp, conducta. A nu se înţelege din toată această situaţie că Putin era disperat de conducta din Qatar. Aşa cum a spus recent şi Tamin bin Hamad, emirul Qatarului, ţara sa nu poate să acopere foamea energetică europeană. Iar asta a spus-o într-un context în care era vorba de livrarea unor cantităţi de GNL care să suplimenteze cantităţile lipsă de acum ale Europei. Sub nicio formă nu se putea pune problema unei acoperiri totale a nevoilor energetice ale Europei! De ce totuşi am intervenit Putin în Siria? Strict din considerente geostrategice!

Şi-acum să intrăm direct în miezul problemei ca să înţelegem cum stau lucrurile. Deficitul comercial al UE în raport cu Rusia este de aproximativ 90 mld$! În doar un an acesta s-a cvadruplat! Rusia livrează 55% din gazul UE, 25% din  petrol şi aproximativ 40% din combustibilii solizi de pe piaţa europeană. Deficitul comercial este cauzat şi de sancţiunile aberante ale UE care au contribuit la acoperirea nevoilor Rusiei din consumul intern. Astfel, marea majoritate a banilor din hidrocarburi acum rămân în Rusia. UE ar vrea să-şi rezolve această problemă spinoasă însă nu este capabilă. De aceea apelează la stăpânul american să-i găsească soluţii. Americanii promit GNL de la ei, dar n-au destul nici pentru consulul propriu. În plus, gazul american ajunge la preţuri de cel puţin zece ori mai mari decât cel rusesc. Aşadar, soluţii  nu prea sunt. 

Cu toate acestea, precum o slugă umilă, europenii trebuie să joace după cum le cântă americanii. Conducerea aruncă ceaţa cu regenerabilele, inducând ideea falsă că acestea vor acoperi necesarul energetic al Uniunii.E fals! În realitate s-a pornit nebunia cu regenerabilele pentru a scumpi energia şi a face mai digerabilă oferta americană de gaz. Care tot nu e digerabilă şi nici n-are cum să fie. 

În ceea ce priveşte poziţionarea faţă de Rusia, problema e extrem de dubioasă. Europa merge pe mâna americanilor, dar trebuie să-şi rezolve şi problemele. Situaţia din Ucraina ţine strict de strategia Anacondei, exersată de SUA. Prin împingerea Europei împotriva Rusiei, aceasta îţi taie cu mâna ei creanga de sub picioare. Trebuie să înţelegeţi că există doar două fire extrem de fragile: NordStream 1 şi 2. În cazul în care acestea sunt tăiate, într-adevăr, Rusia se alege cu o pierdere de câteva miliarde de dolari. Doar că, în cazul în care acest gaz e direcţionat către China, Europa devine o lume a foamei. Şi nici cale de întoarcere nu va exista. 

Ceea ce ar trebui europenii să înţeleagă e faptul că ruşii sunt o naţiune cu două suflete: unul european şi unul asiatic. Întotdeauna ruşii au avut tentaţia Asiei, astfel încât, dacă aceasta se va împlini, Europa va reveni în realitatea „Ginghis Han”. Ştiu că sunt greu de înţeles acum implicaţiile unei asemenea suciri istorice. Nimeni, dar absolut nimeni nu ştie ce s-ar întâmpla dacă Rusia s-ar retrage în „sufletul” său asiatic. Au fost două momente cruciale: primul „momentul Napoleon”, iar cel de-al doilea „momentul Hitler”. Ambele aveau ca efect instituirea unor tiranii suspecte în Europa. Acum e cel de-al treilea asalt. E prost că avem de-a face cu un asalt întrucât, indiferent de rezultat, Europa va pierde.

Dacă mă întrebaţi cum se va termina, vă spun cât se poate de categoric că Europa va fi învinsă. Ori de ruşi, ori de americani. Ori, dacă nu, de africani. Din păcate aste e realitatea: Bătrânul Continent e atât de degenerat încât nu mai sunt opţiuni pentru el. Rusia ar fi putut aduce o completare, dar pentru asta Europa ar trebui să-şi rupă direcţia degenerată pe care se află, fapt imposibil. Dacă vă întrebaţi încotro merge Europa, unicul răspuns valabil cred că este „În jos!”.