Context curent: Rusia

E drept că n-aş fi vrut să mă ocup azi de Rusia, însă evenimentele au luat-o binişor înainte. De aceea ne vom uita cu atenţie acolo pentru a înţelege ce se întâmplă, care-s riscurile şi provocările. Aşadar Putin a semnat pentru independenţa celor două republici rusofone. Ceva nou, ceva de speriat? O să vă spun de la început: NU! 

Situaţia aceasta nu schimbă cu absolut nimic situaţia de facto a Ucrainei. Aşa cum nu a schimbat-o nici Crimeea. Mai degrabă nu s-a făcut altceva decât să pună la lumină ceea ce se ştia deja. Dar să nu ne grăbm şi să vedem exact cum stau lucrurile. Dacă veţi avea curiozitatea să vă uitaţi pe hartă, veţi constata un lucru absolut incredibil: cele două republici reprezintă mai nimic. Dacă vreţi un termen de comparaţie, la nivelul României, ar fi un oraş mediu şi câteva sate. Zona aceea este oricum populată exclusiv de ruşi, astfel încât Ucraina ar trebui să mulţumească lumii dacă ăsta ar fi singurul sacrificiu pe care ar trebui să-l facă! Doar că treaba e mai încâlcită. 

De ce a făcut Putin mişcarea asta? E clar că din afară pare una cât se poate de pripită. De ce să faci asta când oricum ruşii de acolo erau independenţi de facto? Sunt mai multe motive. În primul rând Putin face fix ceea ce au făcut americanii în Iugoslavia: dezmembrarea. Suntem în faţa elementelor de început privind dezmembrarea Ucrainei. Apoi, este un semnal în primul rând intern, anume că Rusia a terminat faza de reflux, iar ceea ce vedem acum e începutul unei faze de flux. Cei care aduc în discuţie elemente care ţin de economie, situaţie internă sau mai ştiu eu ce alţi indicatori, e clar că n-au habar pe ce lume trăiesc. Semnalul dat de Putin e cel mai puternic semnal dat de Rusia din 1987 până acum. Şi, ca să înţelegeţi despre ce e vorba, vă voi mai repeta ceea ce v-am spus. 

Istoria URSS se termină cu preluarea puterii de către Gorbaciov şi picajul economiei comuniste. În câţiva ani, cea care concura pentru locul 1 mondial cu SUA a ajuns să nu mai valoreze nici cât o ceapă degerată. Corupţia generalizată ameninţa să distrugă definitiv şi din rădăcini cea mai mare ţară a lumii. Asta şi-ar fi dorit şi SUA, doar că nu în modul necontrolat în care o luase în anii 90. Tuturor le era frică de arsenalul militar care risca să ajungă în mâna unor dictatori nebuni sau al unor benzi de criminalitate organizată. De aceea au alimentat URSS cu bani suficient cât să nu bubuie. Acela trebuie văzut ca momentul zero. Este de altfel şi momentul în care mai mulţi generali cu rang înalt din GRU şi KGB au hotărât reconstrucţia ţării. În timp ce americanii alimentau cu bani cât să fie căderea lină, generalii au pus la cale un plan în trei părţi: 

1. Amăgirea duşmanului prin aparenţa continuării căderii;

2. Stabilizarea globalistă

3. Revenirea pe scena principală.

Pentru prima parte a fost ales Boris Elţîn. Beţiv notoriu care nu ştia pe ce lume e, a fost numai bun de poză a regelui care prăbuşeşte imperiul. Doar că în spatele lui, hălci din economia sovietică erau luate de foşti ofiţeri de informaţii sau interpuşii acestora. Planul era reprezentat de menţinerea aparenţelor de cădere prin „privatizare”, operaţiune pe care, de altfel, am văzut-o şi la noi. În paralel, în spate, se pregătea o nouă elită politică. Aşa a apărut Putin ca reprezentant al celei de-a doua etape, cea de stabilizare. Rolul lui Putin era acela de a da impresia că reconstruieşte o Rusie capabilă să servească intereselor globalismului, aşa cum fusese el gândit. De-aceea l-aţi văzut pe Putin natural, în toate găinăriile globale. S-a întâmplat însă şi altceva. Se pare că grupurile occidentalo-globaliste din spate au simţit ceva necurat şi atunci s-a pornit ofensiva dementă împotriva Rusiei. Se vorbeşte că la bază a stat anihilarea cârtiţelor ocidental-globaliste plasate în funcţii de mafia mondială. Dacă mai ţineţi minte, îndepăratarea de Rusia a fost una bruscă, survenită în preajma Olimpiadei de la Soci. Remember? Pare că atunci s-au dezmeticit americanii şi au constatat că, de fapt, au fost traşi pe sfoară. De aceea Putin, fără să vrea şi destul de prematur faţă de planul iniţial(care prevedea despprinderea Rusiei de globalism în 2020), s-a trezit că urmează să pună în aplicare şi punctul 3. Şi l-a pus. 

Ce urmează? E complicat. Ruşii au mutat pe tabla de şah cu cele două regiuni. Nu vă concentraţi prea tare deoarece şi chinezii au făcut mai multe operaţiuni în Taiwan. Practic deschiderea rusească a fost dublată de cea chineză. Pe cine să se concentreze americanii? Pe ruşi sau pe chinezi? Pe ambii nu pot. Aşadar, din acest punct de vedere treburile sunt clare. Dar, totuşi, ce vrea Rusia? Vrea Ucraina?

Sub nicio formă! Ruşii vor să-i vadă pe ucrainieni zbătându-se în foame. Vor sponsoriza tot felul de facţiuni interne care vor detona ţara. Cele două republici reprezintă începutul. Urmează războiul civil. Aşa cum am spus în mai multe rânduri, masarea armatei ruse la graniţă nu are decât un singur scop: descurajarea. Exact ca „Doctrina Monroe”. Americanii sunt destul de ageamii pentru a realiza că li s-a închis o poartă în nas. La fel ca europenilor de-atunci. Ăsta e mesajul pe care Rusia îl transmite: „colonizarea” Europei cu americani s-a terminat. 

Aţi spus cumva sancţiuni internaţionale? Sigur că da! Rusia abia le aşteaptă. Fiecare sancţiune introdusă împotriva lor a fost o oportunitate de a se dezvolta. La fel va fi şi acum. Doar că, suplimentar, Rusia urmăreşte să construiască un coridor de republici independente la graniţele sale, coridor care să-i garanteze integritatea fizică. Asta e o veste foarte proastă pentru noi. Dar despre noi voi discuta într-un episod viitor.

Şi-ar mai fi ceva de acoperit. Cred că ceea ce vedem acum este spectacolul ieşirii din scenă alui Putin. A vrut să-şi pună numele şi pe etapa aceasta, doar că la Kremlin se discută intens planul de succesiune. Şi, aşa cum am anunţat, anul acesta cred că-l vom cunoaşte pe succesorul lui Putin. Care va veni la putere mult mai „furios” decât vă aşteptaţi.