E drept că n-aş fi vrut să mă ocup azi de Rusia, însă evenimentele au luat-o binişor înainte. De aceea ne vom uita cu atenţie acolo pentru a înţelege ce se întâmplă, care-s riscurile şi provocările. Aşadar Putin a semnat pentru independenţa celor două republici rusofone. Ceva nou, ceva de speriat? O să vă spun de la început: NU!
Situaţia aceasta nu schimbă cu absolut nimic situaţia de facto a Ucrainei. Aşa cum nu a schimbat-o nici Crimeea. Mai degrabă nu s-a făcut altceva decât să pună la lumină ceea ce se ştia deja. Dar să nu ne grăbm şi să vedem exact cum stau lucrurile. Dacă veţi avea curiozitatea să vă uitaţi pe hartă, veţi constata un lucru absolut incredibil: cele două republici reprezintă mai nimic. Dacă vreţi un termen de comparaţie, la nivelul României, ar fi un oraş mediu şi câteva sate. Zona aceea este oricum populată exclusiv de ruşi, astfel încât Ucraina ar trebui să mulţumească lumii dacă ăsta ar fi singurul sacrificiu pe care ar trebui să-l facă! Doar că treaba e mai încâlcită.
De ce a făcut Putin mişcarea asta? E clar că din afară pare una cât se poate de pripită. De ce să faci asta când oricum ruşii de acolo erau independenţi de facto? Sunt mai multe motive. În primul rând Putin face fix ceea ce au făcut americanii în Iugoslavia: dezmembrarea. Suntem în faţa elementelor de început privind dezmembrarea Ucrainei. Apoi, este un semnal în primul rând intern, anume că Rusia a terminat faza de reflux, iar ceea ce vedem acum e începutul unei faze de flux. Cei care aduc în discuţie elemente care ţin de economie, situaţie internă sau mai ştiu eu ce alţi indicatori, e clar că n-au habar pe ce lume trăiesc. Semnalul dat de Putin e cel mai puternic semnal dat de Rusia din 1987 până acum. Şi, ca să înţelegeţi despre ce e vorba, vă voi mai repeta ceea ce v-am spus.
Istoria URSS se termină cu preluarea puterii de către Gorbaciov şi picajul economiei comuniste. În câţiva ani, cea care concura pentru locul 1 mondial cu SUA a ajuns să nu mai valoreze nici cât o ceapă degerată. Corupţia generalizată ameninţa să distrugă definitiv şi din rădăcini cea mai mare ţară a lumii. Asta şi-ar fi dorit şi SUA, doar că nu în modul necontrolat în care o luase în anii 90. Tuturor le era frică de arsenalul militar care risca să ajungă în mâna unor dictatori nebuni sau al unor benzi de criminalitate organizată. De aceea au alimentat URSS cu bani suficient cât să nu bubuie. Acela trebuie văzut ca momentul zero. Este de altfel şi momentul în care mai mulţi generali cu rang înalt din GRU şi KGB au hotărât reconstrucţia ţării. În timp ce americanii alimentau cu bani cât să fie căderea lină, generalii au pus la cale un plan în trei părţi:
1. Amăgirea duşmanului prin aparenţa continuării căderii;
2. Stabilizarea globalistă
3. Revenirea pe scena principală.
Pentru prima parte a fost ales Boris Elţîn. Beţiv notoriu care nu ştia pe ce lume e, a fost numai bun de poză a regelui care prăbuşeşte imperiul. Doar că în spatele lui, hălci din economia sovietică erau luate de foşti ofiţeri de informaţii sau interpuşii acestora. Planul era reprezentat de menţinerea aparenţelor de cădere prin „privatizare”, operaţiune pe care, de altfel, am văzut-o şi la noi. În paralel, în spate, se pregătea o nouă elită politică. Aşa a apărut Putin ca reprezentant al celei de-a doua etape, cea de stabilizare. Rolul lui Putin era acela de a da impresia că reconstruieşte o Rusie capabilă să servească intereselor globalismului, aşa cum fusese el gândit. De-aceea l-aţi văzut pe Putin natural, în toate găinăriile globale. S-a întâmplat însă şi altceva. Se pare că grupurile occidentalo-globaliste din spate au simţit ceva necurat şi atunci s-a pornit ofensiva dementă împotriva Rusiei. Se vorbeşte că la bază a stat anihilarea cârtiţelor ocidental-globaliste plasate în funcţii de mafia mondială. Dacă mai ţineţi minte, îndepăratarea de Rusia a fost una bruscă, survenită în preajma Olimpiadei de la Soci. Remember? Pare că atunci s-au dezmeticit americanii şi au constatat că, de fapt, au fost traşi pe sfoară. De aceea Putin, fără să vrea şi destul de prematur faţă de planul iniţial(care prevedea despprinderea Rusiei de globalism în 2020), s-a trezit că urmează să pună în aplicare şi punctul 3. Şi l-a pus.
Ce urmează? E complicat. Ruşii au mutat pe tabla de şah cu cele două regiuni. Nu vă concentraţi prea tare deoarece şi chinezii au făcut mai multe operaţiuni în Taiwan. Practic deschiderea rusească a fost dublată de cea chineză. Pe cine să se concentreze americanii? Pe ruşi sau pe chinezi? Pe ambii nu pot. Aşadar, din acest punct de vedere treburile sunt clare. Dar, totuşi, ce vrea Rusia? Vrea Ucraina?
Sub nicio formă! Ruşii vor să-i vadă pe ucrainieni zbătându-se în foame. Vor sponsoriza tot felul de facţiuni interne care vor detona ţara. Cele două republici reprezintă începutul. Urmează războiul civil. Aşa cum am spus în mai multe rânduri, masarea armatei ruse la graniţă nu are decât un singur scop: descurajarea. Exact ca „Doctrina Monroe”. Americanii sunt destul de ageamii pentru a realiza că li s-a închis o poartă în nas. La fel ca europenilor de-atunci. Ăsta e mesajul pe care Rusia îl transmite: „colonizarea” Europei cu americani s-a terminat.
Aţi spus cumva sancţiuni internaţionale? Sigur că da! Rusia abia le aşteaptă. Fiecare sancţiune introdusă împotriva lor a fost o oportunitate de a se dezvolta. La fel va fi şi acum. Doar că, suplimentar, Rusia urmăreşte să construiască un coridor de republici independente la graniţele sale, coridor care să-i garanteze integritatea fizică. Asta e o veste foarte proastă pentru noi. Dar despre noi voi discuta într-un episod viitor.
Şi-ar mai fi ceva de acoperit. Cred că ceea ce vedem acum este spectacolul ieşirii din scenă alui Putin. A vrut să-şi pună numele şi pe etapa aceasta, doar că la Kremlin se discută intens planul de succesiune. Şi, aşa cum am anunţat, anul acesta cred că-l vom cunoaşte pe succesorul lui Putin. Care va veni la putere mult mai „furios” decât vă aşteptaţi.
Partea I
RăspundețiȘtergere...mai lipsesc ''sanctiunile''... Putin asta asteapta... la Olimpiada a facut un contract pe 30 DE ANI cu China pentru a-si exporta energia... la ''foamea'' chinezilor se pare ca lui Putin nu-i prea pasa de un eventual embargou, sanctiuni si alte ''pedepse''... are CE vinde, are CUI vinde, are acces la TEHNOLOGIE si mai ales, are ACCES la BANI... ca veni vorba de bani... de ani de zile Rusia se pregateste pentru a elimina ''moneda de referinta'', dolarul... a-l sanctiona ACUM pe Putin nu va face decit sa se declanseze ''inceputul sfirsitului''... nu de mult, cele mai importante banci din Rusia au efectuat o simulare in acest sens... Rusia ESTE pregatita... si calita de regimul de sanctiuni care dureaza de ani de zile... instituirea altor sanctiuni impotriva ei nu va face decit sa declanseze aceasta actiune... si nu sint singurii care vor asta... China vrea acelasi lucru si il pregatesc si ei de multi ani... la ceea ce inseamna acum ponderea ei in productia de bunuri si in comertul mondial este logic sa fie asa... ramine de vazut care va fi acea moneda de referinta, alternativa... in mod sigur Argentina, Brazilia si alte tari mai mici se vor alatura... presupun ca si Portugalia, de exemplu, va fi intre acestea... adica o membra a UE... de mult timp unele tari s-au saturat sa suporte din munca lor deficitele americane si jocurile FED... poate ca, in sfirsit, se va vedea de ce o serie intreaga de tari si-au repatriat rezervele de aur, cele mai bune exemple, prin marimea cantitatii, fiind Turcia si Germania... cu vinzarea energiei produsa de ei, cu switch-ul spre alta referinta monetara, ma intreb CE vor insemna sanctiunile impotriva Rusiei... in planul serviciilor secrete razboiul este crincen si dureaza (deja) de ani de zile... vorbim despre ceea ce se numeste acum ''razboi hibrid''... de la Psy Ops pina la razboiul cibernetic si spatial, nimic nu ramine omis sau nepermis...
Partea a II-a
RăspundețiȘtergere...atit Rusia cit si China au invatat, dupa 1990, ce inseamna marketingul politic, propaganda gri sau neagra, manipularea prin media si social media actuala, ''armele'' mileniului III... nu afirm aici ca nu le-ar fi cunoscut... insa, dupa '90, rusii si chinezii au ''invatat'' sa ''lucreze'' in stil occidental... impreuna cu ''talentul'' lor de a plasa ''cirtite'', aceste noi forme de razboi deja ma pun pe ginduri si sint sigur ca ambele tari, in peste trei decenii, au ''sapat'' destul pentru a avea retele ''subterane'' de cea mai buna calitate... desi inca multi acrediteaza ideea asta, rusul nu mai este ''ursul'' grobian, din topor, incapabil de ''fineturi''... dimpotriva... inca de cind exista Ohrana rusii au fost maestri in operatiuni speciale, cu legendari la ''conserva'' de ordinul deceniilor si cu ''activare'' intr-o unica misiune, cea care ''conteaza'', la momentul oportun... din punctul asta de vedere nu au egal... nu degeaba au dat lumii sahisti geniali... ei gindesc situatii chiar imposibile si pregatesc oameni pentru acea improbabilitate... marile lor probleme au fost ''corpul generalilor'' conservatori, brutali, violenti si decidentul politic suprem, ţarul, tatucul... degeaba ''ţarii'' au fost informati in mod corect si oportun daca nebunia sau aroganta lor i-a impiedicat sa ''vada''... Stalin, georgianul, si-a decimat conducatorii armatei cu miile, neiertind nici maresalii... si asta chiar in iminenta razboiului... aici va fi problema la ei... este capabil ''ţarul'' Putin sa urmeze informatiile de ''intelligence''? sa se supuna logicii acestora? sau, ca si Brejnev, de exemplu, o ia ''pe aratura''? ca de curaj si resurse, rusii nu duc lipsa ci dimpotriva... la capitolele pragmatism si eficacitate a ''batut'' INTOTDEAUNA Occidentul... va sti Rusia sa fie pragmatica? de va fi asa, va fi ''deranj'' mare...
"...atit Rusia cit si China au invatat, dupa 1990, ce inseamna marketingul politic, propaganda gri sau neagra, manipularea prin media si social media actuala" - KGB/FSB/SVR au o indelungata si bogata experienta in propaganda (de toate felurile) - vezi ce spunea Yuri Bezmenov cu vreo 40 de ani in urma...
ȘtergerePutin nu pleaca de buna voie. Nici Stalin, nici Hitler nu au plecat de buna voie. Atunci cand va fi nevoit sa plece, pe caz de boala sau de puci, Rusia va fi o ruina economica.
RăspundețiȘtergereEsti un ... naiv.
Ștergere
ȘtergerePutinel sta pentru ca este lasat sa stea. Atita timp cit partea planului de care este el responsabil este realizat conform instructiunilor nu-l va inlocui nimeni. Daca nu ar fi fost in stare, singur s-ar fi dat la o parte.
Oricum puterea, indiferent de cine ti-a acordat-o este adictiva
Fără să fiu surprins, constat că marea masă a populației nu a înțeles că, din punct de vedere economic și finaciar, Rusia nu mai depinde semnificativ de Europa. De mai mulți ani, și-au deschis tentaculele astfel încât, fără prea mari deficite comerciale, pot să renuțe la veniturile din gazul livrat Europei. Mă întreb: Europa va putea să facă asta pe termen lung? Acum, importă gaz lichefiat din SUA.
RăspundețiȘtergereDe acord cu majoritatea celor spuse...Dar Putin nu va ieși din joc....
RăspundețiȘtergereEu tot nu sunt convins ca Putin si echipa nu joaca total in tabara cealalta. Pare show.
RăspundețiȘtergerePreluarea la vedere a datoriei Ucrainei de Rothsc., omul acestora la Paris , ruda lor la conducerea UE si jocurile comune, par sa fie doar executia unui plan, fara surprize imprevizibile.
Daca Rusia a stricat pe vremea tarilor planurile globalistilor criptocrati, eu nici acum nu am inteles daca infrangerea lui Napoleon a fost ceruta sau acceptata, pe vremea acestei noi elite destul de oculte care conduce Rusia, ma indoiesc ca aceasta va mai juca vreodata impotriva "stapnilor lumii".
Chiar tarii au inteles ca oprirea comunismului in 1848 ii va costa dar au crezut in ei insisi mai mult decat in altceva. Pedeapsa din 1853 i-a facut sa fie realisti si au renuntat la planurile lor mari, ceea ce le-a mai permis o jumatate de secol de respiro.
elita care conduce rusia azi, si eu cred ca miliardarii de carton ai lui putin sunt fatada, 80% sunt din aceeasi nationalitate cu bolsevicii infierati de el aseara, pare sa fie alta, prea sunt acestia ostentativ in fata, e mult mai prudenta si ma pregatita pentru ceea ce vine.
Pe de alta parte, e posibil sa ma insel si in fapt aceia sa conduca Rusia, asa cum Schwab si Macron conduc UE azi si atunci totul e conform planului.
oricum ar fi Ucraina va disparea, nu stiu exact cum, succesorii ei vor trebui sa plateasca datoria catre Rotsch dar si sa accepte stapanirea absoluta a acestora , pana la venirea a doua.
Macron conduce UE? asta nu-i in stare sa-si conduca bunica de nevasta la toaleta.
ȘtergereFelicitari pentru descifrarea punctuala facuta mai sus a planului enumerat pe CALENDAR.
ȘtergereParadoxal da, deocamdata Macron este buricul tirgului. De ce? Pentru ca el a ramas PIUA INTII in plan energetic. Are cele mai multe centrale nucl. FUNCTIONALE!
ȘtergereALTCEVA NU MAI CONTEAZA!
Ce pregatire are Macron pentru a fi presedinte de tara?Dar sa mai vorbim de o experienta in geopolitica....Si sunt destui asemenea maimutoi prin lume pusi doar de fatada , inclusiv senilul de la Casa Alba ! Revenind la Ucraina inca din 2014 am spus ca acest stat a fost un compromis al vremii , e multi etnic in primul rand si de aici restul divergentelor decurg lesne! De ce Ucraina e in faliment ? Intrebatii pe cei care chipurile le-au cumparat datoria ! Credeti ca Ucraina s-a apucat asa deodata sa fure din gazul rusesc ? Rusii stiau asta dar au aflat ca a intrat pe fir si Unkiul Sam in combinatie .....asta pune capac la orice! Nu a spuso direct aseara si bine a facut ! SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ! Cat vine vorba de Romania ....pe noi ne va prinde cu poalele in brau viitorul e tipic acestei natii momentan nu poat mai mult dcat sa se prostitueze politic !!!!! !
ȘtergereMititelu romanesc sfaraia si maneaua canta cand rusii se batea la Stalingrad. Pilotii americani cica recunosteau Bucurestii dupa mirosu de mici. Romanii a scos palariile pe calea victoriei si a pastrat un moment, scurt, foarte scurt, de reculegere pentru luarea Basarabiei, si apoi IUHUHU YEPIKAIEI la ciorba de burta cu smantanica si ardei iute si tuici.
Ștergerettps://trenduri.blogspot.com/2022/02/stiinta-minciunii.html
RăspundețiȘtergereUnde pot găsi o opinie obiectivă, corecta, a nivelului de trai în Rusia lui Putin?
RăspundețiȘtergereTot "aud" pe net că ce saracie lucie e și la ei, mai ceva decât la noi,... ca salarii mici,... câțiva oligarhi, restul sclaveti,... chestii de genul asta.
https://www.statista.com/statistics/1010660/russia-average-monthly-nominal-wage/
Ștergerehttps://truestoryproject.ro/rusia-lui-putin-cum-e-viata-unui-cetatean-de-rand/
https://eng.rosstat.gov.ru/
Reglementarea de stat a nivelului de trai al populației - concept și tipuri. Clasificarea și caracteristicile categoriei „Reglementarea de stat a nivelului de viață al populației” 2017, 2018.
https://51rk.ru/ro/gosudarstvennoe-regulirovanie-urovnya-zhizni-v-rossii-kurs-osnovy.html
daca doriti raspumsuri "de la firul ierbii", foarte simplu: pe site-urile de matrimoniale luati legatura cu gospodine, doctorite, arhitecte, s.a.m.d. si aflati multe. Mai obiectiv de atat....
Ștergere@dragos - sfatul tau e universal valabil ...rusoaicele fac un masaj culinar demn de luat in seama !
Ștergere”Pe cine să se concentreze americanii?”. Dar noi, indivizii obisnuiti, pe ce sa ne concentram? Pe razboi? Pe ”urmarea” pandemiei/vaccinarii? Pe inflatie/pret energie / Pe cea mai mare criza vazuta de nu stiu cand? Pe PNRR (supraimpozitarea proprietatilor și alte ”secrete”)? etc. etc.
RăspundețiȘtergereBravo,domnule!!!
RăspundețiȘtergereStatul rus isi protejeaza populatia rusofona de nationalismul ucrainean de tip fascist. Punct. Noi, fiind coloniasi intr-o colonie, nu putem intelege acest fapt simplu, drept dovada populatia romanofona este lasata la discretia nationalistilor fascizati din Ucraina.
RăspundețiȘtergereSuna frumos, dar din nefericire NU ASTA-I MOTIVUL!
ȘtergereMotivul real este cu mult mai pragmatic aliniat celor ce se intimpla in prezent, decit isi poate cineva inchipui.
Putin are 70 de ani si pare a fi intr-o forma buna.
RăspundețiȘtergereSeparatiștii ăia sunt ruși, nu "proruși", cum sunt prezentați, ca și cum ar fi niște marțieni care țin cu ursu'.
RăspundețiȘtergereCorecta precizarea. Ca sa intelegem mai bine descriu o situatie similara.
ȘtergereSa presupunem ca la Chisinau s-ar instala o conducere pro-rusa care ar incepe sa-i deznationalizeze pe romani. Iar ce din raioanele Ungheni si Falesti se revolta iar Romania intervine in ajutorul lor.
Ucraina este o struto-camila, o adunatura de teritorii si de popoare bastinase (intre care majoritari sunt rusii) pe care niste nebuni vor s-o transforme prin forta in "stat national" proces ce este de fapt o perdea de fum pentru cea mai crunta deznationalizare a tuturor pentru a face parte si a servi imperiului global cu tot ce presupune asta.
Are dreptate Dan despre cotitura olimpiada de la Soci!Au fost multe semnale și s-a văzut cine comandă.Cind ordinul pe unitate,al miliardarilor (independenți,sic) ruși și mafia rusă,a fost de a cotiza,au cotizat fără a crîcni...Trebuie să ținem cont, că rușii,ca și chinezii,au multe milioane în afara granițelor,iar moara macină totdeauna pentru patrie!Suficient ca țarul,sau împăratul le-o cere...
RăspundețiȘtergereMai în glumă, mai în serios, mai lipsește un proiect de lege prin care Rusia să recunoască "independența" Ucrainei, apoi să dispună asigurarea "păcii" pe întreg teritoriul.
RăspundețiȘtergereNe minunăm de Rusia lui Putin.
RăspundețiȘtergereTimp în care ne scapă Canada lui Trudeau.
Nu poți să postezi într-un lider autoritar (și să fii asimilat ca atare) atâta timp cât tu ești doar un clovn și un măscărici.
Totodată, nu poți să cazi drept clovn și măscărici atâta timp cât tu chiar ești un lider autoritar.
Sunt discrepanțe majore între modelele democratice (până la un punct) și între cele autoritare (fără nicio limită).
Realitatea este că ambele modele au nevoie de control.
Unii îl exercită în joacă, alții îl practică fără vreo rezervă.
https://www.facebook.com/100010878007032/posts/1560521464320439/
RăspundețiȘtergereChiar merita văzut..
Probable succesorul lui Putin va fi Medviediev.
RăspundețiȘtergereAci pare ca e vorba de un teren agricol extravilan, Ucraina, cumparat la greu de Sachs, prin 2000 se vorbea de asta.
Dupa cum ati observat in discursul lui Putin, s-a adresat stapanilor, nu cateilor, vorbind cum Lenin i Stalin i Hrusciov au dat bucati de teren pentru a reintregi proprietatea si cum s-a destramat CCCP. NImeni nu a comentat, profesionisii au evitat cu ochi la telefoane asteptand provincia, iar provincia nu stie despre ce e vorba. Interesant e ca inainte a fost bumerancul aruncat la RT printr-n articol despre subiect.
Tovaraseii conducatori acum socotesc. Cu terenul asta, ca motiv de conversatie, se deschide un subiect supresat de 30 de ani. Despre cei care-l populeaza, la fel ca la noi si la fel ca in majoritatea lumii.
Trecând la economia mondială, aceasta este mai destabiizată de războiul mediatizat Rusia-Ucraina, inexistent, decât de haosul generat de măsurile pandemice, încâ în vigoare. Merită luat în calcul un Nobel pentru imbecilitate. Pentru strategul media..
RăspundețiȘtergerePutin râde. El își vede visul cu ochii.
RăspundețiȘtergereTrudeau scrâșnind dim dinți urlă că țăranii sunt terrorists. Ha-ha-ha a procedat mai rău ca Xi.
Biden doarme in picioare si îngroașă zidul de la Casa Albă.
10 ani de zile e exact perioada ca ce vedem acum sa devină realitate.
Trezirea din visul american care a ghidat sec.XX.
A-ți văzut dictatura ceaușistă din Canada?
Banii tăi pot dioarea oricând in banci. Înghețați. Ce garanție are averea ta in bancă? Zero. Multe voci acum afirma ca bancile din cauza ca ascukta de guverne nu mai sunt sirse de incredere. Maine îți poate dispare toată averea." Cumpărați aur, pământ, case, orice dar nu mai țineți banii in bancă. "-asta zic toți pe Twitter legat de banci.
Ca urmare sentimentele de încredere ale omului se schimbă de la an la an si constatam ca tot mai mult ne pierdem încrederea.
Care e miza?
Tehnologia smart din ziua de azi ia puterea din mana politicienilor, bancherilor si o da omului simplu neinformat si needucat.
Si ei nu vor asta. Vor, decat sa le scope puterea, mai bine sa ne reintoarcem la sclavagism.
Hotărârea CJUE din 22.02.2022: Judecătorul național este judecător european: el are obligația să aplice dreptul UE chiar dacă Curtea Constituțională a interzis acest lucru.
RăspundețiȘtergereE adevarat sau e ostire falsa?
Interesant!
RăspundețiȘtergereAutorule, ti-ai recitit articolul sa vezi ca nu ai avut dreptate?
RăspundețiȘtergereRusia vrea toata Ucraina. Probabil "ti-a scapat" faptul ca Putin le-a recunoscut in totalitatea fostelor oblast' (regiuni) ucrainene Donetsk si Lugansk (care is de 3x mai mari decat actuala regiune separatista), si nu a actualelor zone detinute de separatisti (daca ai sti un pic de rusa si ai ascultat sedinta lui cu consiliul lor de securitate si apoi raspuns la intrebarile jurnalistilor). Si poate nu ai rude care au stat 1 an in pivnita in timpul conflictului din Donbas in 2014 si acum sa stea iar in pivnita pt ca le zboara pe deasupra capului proiectile, langa Kiev.