Cu subiect si predicat

Si printre politicienii americani sunt unii care spun lucrurilor pe nume. Urmăriţi-l mai jos pe Ron Paul într-o intervenţie la CNN.

Renasterea burselor externe

Nu prea-mi place să fac referire la alţii întrucât nu o consider o practică OK. De când am pornit blogul, singura confruntare pe care am avut-o a fost cea de idei. Acesta este motivul pentru care nu voi da link-ul către cel care a aruncat chifteaua. De altfel, nu autorul articolului e problema ci puseul de optimism în faţa unui eveniment banal.

Citeam ieri un titlu cool: "Bursele externe renasc pe fondul ştirilor legate de posibila înfiinţare a Bad Bank"(se referea la creşterea de miercuri). Extrem de optimist. Aproape că-ţi vine să te duci să spargi toţi banii pe care-i ai deoarece gata, s-a sfârşit cu criza asta. Urmează prosperitatea, tovarăşi! Iar prosperitatea se vede cu ochiul liber în ceea ce priveşte scăderile de ieri când, cu excepţia HSCC, OMSX şi CDNX, toţi indicii au fost roşii. Cum de altfel au fost în cursul întregului an trecut. Un titlu bun pentru asta ar fi:"După ce au renăscut, indicii extrni se duc la loc să moară pe acelaşi fond".

Nu am dorit prin acest articol să subliniez decât un singur lucru: nu te poţi lăsa cuprins de optimism de moment atunci când cadrul general e pesimist. Bursele nu pot reveni ca Feţii Frumoşi într-o singură zi, pe fondul înfiinţării unui AVAS. Iar în ceea ce priveşte cumpărarea de active toxice, nu e nimic nou. Asta face Trezoreria SUA de când s-a aprobat jucăria de salvat prietenii lui Paulson. Şi probabil că asta va face mult mai mult timp de-acum înainte, până se vor găsi unii care să realizeze că e contraproductiv să bage bani în acoperirea deficitelor americane.

P.S. Într-adevăr, autorul respectivului articol îşi exprimă o brumă de îndoială în textul articolului, dar titlul face toţi banii.

Semnal de alarma

Nu voi scrie foarte mult azi. Vreau doar să trag un semnal de alarmă pentru că lucrurile încep să se precipite pe piaţa bancară. Sincer, sunt extrem de îngrijorat de nivelul la care au ajuns dobânzile. Din punctul meu de vedere, uşor, uşor ne îndreptăm către o isterie în ceea ce priveşte dobânda oferită la depozite, iar aceasta nu poate însemna decât un semnal clar de alarmă.

Din punctul meu de vedere, dobânda e deja prea mare. Aud că sunt bănci care oferă rate negociate extrem de mari, iar asta mi se pare incredibil. Că tot vorbeam ieri despre asumarea riscului, aş fi tare curios să ştiu dacă un individ care-şi duce banii la o bancă pentru o dobândă dublă faţă de cea afişată de BNR merită să fie despăgubit în caz de faliment. Părerea mea este că nu, iar celor care se iluzionează le voi spune că aceeaşi este şi părerea FGDSB care menţionează că nu sunt garantate "depozitele persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică care au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit". Pentru a fi mai clari, cei de la FGDSB specifică faptul că se referă la "rate de dobândă şi avantaje financiare care depăşesc nivelurile practicate de instituţia de credit pentru depozitele de aceeaşi natură, aceeaşi monedă, aceeaşi categorie şi aceeaşi durată şi aceeaşi sumă". Adică nu este garantat niciun depozit negociat! Sec şi clar!

Cred că lucrurile sunt extrem de limpezi pentru toată lumea. De obicei, înainte de a intra într-un joc trebuie să cunoşti regulile întrucât, în caz contrar, nu poţi da dovadă decât de prostie. Şi, conform unei zicale româneşti, prostia se plăteşte.

P.S. Aş avea o întrebare pentru care nu găsesc răspuns nicăieri: Este reasigurat Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar?

Sa vorbim despre libertate

Este la modă acum să propovăduim reglemetarea strictă a diverselor sisteme. Pornind de la reglementarea strictă a sistemului financiar/bancar se ajunge la discuţii ample despre reglementarea şi supravegherea economiei, la controlul strict al tranzacţiilor bursiere, al circulaţiei mărfurilor şi, în final la supravegherea a tot ce mişcă. Este trendy să afirmi că aşa nu se mai poate, că nişte nebuni şi-au făcut de cap şi au tras o întreagă lume în prăpastie.

Când vine vorba de responsabilitate, fiecare, instinctual, se uită în curtea vecinului, căutând răspunsuri acolo. Este mult mai simplu să acuzi decât să-ţi recunoşti propria vină, să-ţi reanalizezi acţiunile şi să tragi concluziile care se cuvin. Ceea ce vreau să spun este că responsabilitatea pentru această criză aparţine fiecăruia dintre noi. Mai bine spus ea este cauzată de latura lacomă şi iraţională din noi. Vă mai amintiţi cum în vara lui 1996 preţurile imobilelor creşteau de la o zi la alta? Cum de la o săptămână la alta se mai adăugau câteva mii de euro la preţul unui imobil? Cum băncile se făceau preş în faţa tuturor dubioşilor rugându-i să ia credite, aruncându-le obligatoriu/promoţional şi un card de credit(cross-selling-ul însemna încheierea cât mai multor contracte de credit). Avea acea perioadă vreun fundament? Evident că nu, dar noi ne îmbătam cu iluzii crezând că nebunia va ţine la nesfârşit, că SIF-urile se vor duce la cer, că România poate creşte la infinit, chiar dacă nu există nicio bază reală. Că euro va continua să se deprecieze în faţa furiosului leu care se învârtoşa precum Făt Frumos. Aceleaşi fenomene s-au întâmplat peste tot în lume. Cum SUA reprezintă un colos, era normal ca fenomenele de-acolo să aibă cea mai mare amploare. Iar cei care s-au fript acolo, s-au fript cel mai tare!

Revenind la tema acestui articol, nu pot să nu mă revolt. Brusc, cei care până nu de mult propovăduiau creşterea fără sens au ajuns acum apostolii etatizării. Sincer, parcă-mi fuge pământul de sub picioare când văd cum riscăm să ne transformăm, din punct de vedere economic, într-o Uniune Sovietică. Să ne înţelegem bine: criza a fost posibilă nu din cauza lipsei reglementărilor ci din cauza reglementărilor prost făcute, a inconştienţei colective şi a lipsei de responsabilitate. În momentul în care accepţi să bagi banii într-o schemă piramidală(Madoff), vina nu aparţine pieţei ci ţie. Aşa cum la noi principalii vinovaţi pentru nebunia numită Caritas au fost participanţii, la fel putem spune despre afacerea Madoff, despre băncile care au cumpărat active toxice (cu rating AAA) sau despre societăţile de asigurări care au permis asigurarea unor bombe. Pentru a fi bine înţeles, întăresc faptul că sunt total împotriva celor care, după ce au băgat bani într-o fantasmă, se îndreaptă plângăcioşi împotriva autorităţilor care "au permis acest lucru". În timp ce "băieţii isteţi" făceau bani din produse cu un grad inimaginabil de sofisticare(şi risc!), Soros si Buffett îşi exprimau îndoiala: unul spunea că nu le înţelege, iar celălalt le declara instrumente de distrugere în masă. Realitatea este că acum avem de-a face cu o alienare în grup deoarece oamenii vor să aibă profit fără a-şi asuma niciun risc. În acest caz "managementul riscului" ar putea fi preluat de stat, iar atunci societatea descrisă de Orwell ar deveni brusc o realitate.

Să fim bine înţeleşi: în locurile în care există libertate există şi risc. E o lege care este valabilă din cele mai vechi timpuri. O altă lege spune că libertatea este mai presus de orice, iar asta ar trebui să ne dea de gândit. Şi, chiar dacă e mai greu, cred că e mult mai util ca gândirea să ne-o facem singuri întrucât, în mod sigur, nu ne va conveni cum vor gândi alţii pentru noi.

Efectu' lu' pendul

Miercuri, în plină depreciere a leului în faţa principalelor valute, Adrian Vasilescu a ieşit cu declaraţii privind piaţa valutară. Dincolo de povestea privind confruntarea leului cu celelalte valute(aproape că mă simţeam într-o feerică atmosferă de basm), de teoria preţului corect şi alte "efecte speciale" strecurate, dl. Vasilescu a concluzionat că leul va recâştiga "bătălia" cu valutele importante datorită "efectului de pendul". Extrem de interesant şi de fundamentat!

Ca prin minune, începând de a doua zi, cursul a început să scadă. Pentru început am avut parte de o scădere lină. A urmat o creştere a cotaţiei până spre 4.3. Din grafice se vede extrem de clar cum creşterea s-a făcut natural, ca efect al presiunii la cumpărare. Surpriza a venit vineri, când leul s-a apreciat într-o singură oră de la 4.335 la 4.305, cu un minim la 4.29. Din acel moment, orice tentativă de creştere a fost aspru sancţionată cu o cădere abruptă.

Acesta ar fi, pe scurt, istoricul ultimelor zile de tranzacţionare în care leul s-a întărit de la 4.33 la 4.21. Dacă încercăm să găsim o corelaţie logică a acestei aprecieri cu climatul economic sau cu evoluţia celorlalte valute din zonă vom avea parte de un eşec. Nu există niciun fundament al acestei aprecieri, motiv pentru care toată lumea este conştientă că am avut de-a face cu o intervenţie în forţă a BNR. Desigur, Banca Naţională are posibilitatea de intervenţie pe piaţă atât direct cât şi mascat. Ceea ce mă nedumereşte este motivul pentru care BNR a semnalizat aceasta intenţie. Nu mă va putea convinge nimeni că sincronizarea dintre declaraţia lui Vasilescu şi aprecierea leului a fost întâmplătoare. Iar dacă nu a fost întâmplătoare, am dreptul să mă întreb dacă sunt privilegiaţi care sunt anunţaţi dinainte despre mişcările cursului. La diferenţa de curs înregistrată în cele 3 zile se puteau face bani frumoşi şi aş fi foarte curios să cunosc beneficiarii reali ai acesei diferenţe de curs. Nu de alta, dar primul efect vizibil al acestei aprecieri va fi scăderea rezervei valutare, scădere care se va reflecta direct asupra ratingului de ţară şi a stabilităţii noastre. Având în vedere vremurile care ne aşteaptă, cred că această joacă a BNR ar trebui să înceteze. Şi, dacă este posibil, ar trebui ca oficialii acestei instituţii să dea dovadă de ceva mai multă discreţie.

Noua directie a crizei (Romania)

Că este greu nu mai e un secret pentru nimeni. Doar trăim în ţara asta şi simţim cum, pe zi ce trece, situaţia devine din ce în ce mai apăsătoare. Cu toate acestea, criza încă nu a început. Deocamdată nu s-au înregistrat decât încetări temporare de activitate la câteva firme mari, ceva probleme de lichiditate şi mai puţine venituri salariale în decembrie. Doar atât nu e mare lucru. Ceea ce urmează însă poate fi halucinant, iar dacă vreţi să vă faceţi o idee, vă voi spune că suntem aproximativ în aceeaşi situaţie în care era SUA acum un an. În principiu, este posibil să avem parte de evenimente similare aşa că trebuie să avem nervii tari.

Cu un deficit bugetar de peste 5% în 2008 şi un deficit de cont curent de 14%, 2009 nu se anunţă a fi un an comod. Creşterea economică estimată pentru 2009 nu depăşeşte - în viziunea celor mai optimişti analişti - 2%. Sunt însă mulţi cei care pariază pe o scădere a economiei, ceea ce ne-ar împinge în recesiune şi din punct de vedere tehnic. Oricum, după o perioadă în care creşterea economică a fost în medie de 6% pe an, diminuarea acesteia la 2% echivalează cu o prăbuşire. Dacă adăugăm acestor fenomene reîntoarcerea căpşunarilor şi reducerea drastică a fondurilor primite de la cei care muncesc în străinătate, obţinem un cocktail exploziv, care oricând poate dinamita economia naţională.

Evident, toate acestea pot fi combătute printr-o politică economică responsabilă. Din păcate, guvernul instalat în urmă cu o lună, nu a demonstrat până acum nimic. Nu am mari aşteptări de la niciun politician, indiferent de coloratura politică, dar - având în vedere ameninţările care planează asupra noastră - este obligatoriu ca politicienii să dea dovadă cel puţin de responsabilitate. Până acum nu s-a făcut decât spectacol şi, judecând prin prisma ştirilor apărute, aş putea bănui că guvernul este condus din umbră de Felix Tătaru ( :-) ). Presimt că următoarea temă de discuţii va fi "odioasa moştenire", iar asta se va fructifica într-o nouă perioadă sterilă din punct de vedere al acţiunii. Sunt unii care încă nu au înţeles că jocul pentru imagine se face numai în opoziţie sau în campania electorală, niciodată când eşti la putere.

Nu am de gând să atac actualul guvern. Remarc însă cu un zâmbet amar faptul că acesta este format din partidele care au făcut cele mai mari promisiuni electorale. Nu prea văd cum vor rezolva problema salariilor profesorilor, majorarea pensiilor, reducerea de taxe si restul de promisiuni fără acoperire. Poate vă gândiţi că, odată trecută campania, acestea pot fi date uitării, însă nu este aşa. Promisiunile făcute şi neonorate se pot constitui în combustibil al unor fenomene sociale similare celor din 2006 din Ungaria. În zonă se manifestă o nervozitate socială destul de îngrijorătoare. Lituania, Grecia sau Bulgaria sunt ţări care se confruntă cu mişcări sociale masive şi nu cred că avem nevoie de ceva similar.

Oricum, trecând peste aceste consideraţii de ordin general, îmi exprim speranţa în reîntoarcerea cu picioarele pe pământ a politicienilor şi nu numai a celor de la putere. În primul rând este obligatorie accelerarea adoptării bugetului şi a unui plan coerent anticriză. Urmează o perioadă grea şi, dacă vom da din nou dovadă de amatorism, o vom simţi numai şi numai pe pielea noastră.

Jim Rogers - Declaratia saptamanii

Aveţi mai jos interviul care a pus gaz pe focul crizei englezeşti. Fără doar şi poate, Jim Rogers a reuşit ca, printr-o declaraţie şocantă, să acapareze primele poziţii ale fluxurilor de ştiri. Numai simpla asociere dintre Jim Rogers şi liră poate da unora coşmaruri serioase.