vineri, 28 noiembrie 2014

Petrolul incotro?

În urma reuniunii OPEC de la Viena, lucrurile aui rămas neschimbate. Cu toate că ţări mari exportatoare precum Iran-ul sau Venezuela îşi puneau speranţele într-o rezolvare a problemei preţurilor, întâlnirea de ieri nu a făcut nimic altceva decât să statuteze trendul actual. 

Cu menţinerea cotei de 30 milioane de barili de ţiţei pe zi, cartelul sugerează că nu-şi face probleme în privinţa preţului. Oare? E greu de crezut că te obişnuieşti să încasezi pe o marfă de două ori mai puţin decât în urmă cu un an. Şi, la fel de greu de crezut e că, observând trendul, preferi să adopţi o atitudine pasivă, contribuind la erodarea şi mai abruptă a preţurilor. În mod sigur mai e şi altceva.

joi, 27 noiembrie 2014

Ferguson - inceputul sfarsitului?

Un tânăr de culoare şi un poliţist au un incident. Conform datelor existente, ofiţerul de poliţie Darren Wilson investiga un jaf petrecut cu doar câteva minute înaintea incidentului. Michael Brown, un tânăr de culoare de 18 ani, era principalul suspect. Cu toate că au existat martori oculari, nu este foarte clar ce s-a întâmplat acolo. Cert este că tânărul a murit în urma împuşcării sale de către poliţist. Şase gloanţe au fost trase în plin, iar tânărul n-a mai avut nicio speranţă.

Când te opreşti asupra unui singur caz ai răgazul necesar de a studia contextul, poţi înţelege ce se află în sufletul fiecăruia. Când însă urci un nivel mai sus şi centralizezi toate interacţiunile dintre poliţie şi prezumtivii infractori, lucrurile se dematerializezază, iar o împuşcătură dintr-un eveniment tragic, se transformă într-un simplu incident, un număr de ordine. Aceasta ar fi fost soarta normală a întâmplării din Ferguson.

marți, 25 noiembrie 2014

Chestii istete

A nu profita de carenţele publicului actual înseamnă a nu face bani. Ştiu, sună cinic, dar până la urmă asta e realitatea. Când eşti pus în faţa unei mase din ce în ce mai naive(spun aşa pentru a nu-i jigni pe prietenii mei feisbucişti) e şi păcat să nu aplici metode simple şi eficiente de manipulare. Cu cât minţile cărora te adresezi sunt mai simple, cu atât strategiile simple sunt mai eficiente.

Pentru azi am pregătit o lecţie scurtă despre scandal provocat, buzz mediatic şi modalităţi de a întoarce lucrurile în favoarea ta. Cum trebuie să fim ancoraţi în realitate am cules datele din media. Media care e şi ea compusă în mare măsură din feisbucişti şi poate fi ghidată extrem de uşor spre propriul profit. Să vedem deci cum stau lucrurile.

luni, 24 noiembrie 2014

Aurul si elvetienii

De la începutul crizei economice Elveţia manifestă o atracţie ciudată faţă de aur. De fiecare dată când existenţa banilor ca hârtie este pusă în pericol, elveţienii aduc vorba despre aur. Pare a fi o obsesie a lor, mai ales că vorbim despre una dintre ţările de top din punct de vedere al rezervei de aur. Cu puţin peste 1000 de tone, Elveţia are o pondere de 8% aur în structura rezervelor.

Scandalul a început de prin anul 1997, atunci când Banca Naţională a anunţat că intenţionează să vândă aur pentru a avea un mai mare spaţiu de manevră în ceea ce priveşte politica monetară. Personal nu cred că Elveţia avea atunci nevoie de bani. Cu toate acestea, în anul 2000 ţara vinde 1300 tone de aur, ajungând la cantitatea pe care o are în prezent.

vineri, 21 noiembrie 2014

Poporul a invins(2)!

Faptul că propagandiştii cu audienţe zero vor avea în continuare finanţare e un lucru care mă linişteşte.


Persistă totuşi o întrebare: dacă ăştia sunt manipulatorii, oare ce IQ au manipulaţii? Nu va chinuiţi să răspundeţi. Avem mai jos demonstraţia venita fix din diaspora:


Desigur, departe de mine gândul că diaspora e compusă doar din asemenea specimene. Ştiu că în afara borfaşilor, peştilor, a centuristelor şi a "secmentului"(sic!) dinamic format din muncitori ne sau semi-calificaţi există şi oameni de ispravă. Un exemplu care-l are în centru pe acelaşi personaj:


Cu aceasta încheiem săptămâna politică. A fost minunat să mai respir aerul proaspăt al maselor isteţe aduse aici de rivuluţia civică. Pe măsură ce voi reveni la tema de bază a blogului numărul lor se va împuţina, şi tămbălăul, slavă Domnului!, va scădea. Partea bună a acestei experienţe a fost că mi-a venit o idee interesantă de business pe care, altfel, aş fi ignorat-o.

joi, 20 noiembrie 2014

Epopeea frustratilor(2005)

Redau mai jos integral un articol publicat de Adrian Severin în anul 2005. Dincolo de faptul că articolul s-a dovedit a fi profetic, prezintă excelent tipologiile umane pe care se sprijină alogenii. Am decis publicarea acestui articol deoarece cred că este esenţial ca votanţii încrâncenaţi - manipulaţii votului recent - să înţeleagă care sunt forţele tenebroase care-i domină. 

Lectură plăcută!