vineri, 31 martie 2017

Tefelistul de lângă noi


Prin ianuarie, în toiul manifestărilor, încep să simt cum sângele lui de tefelist începe să-i fiarbă. Avem câteva discuţii în contradictoriu şi, pentru a nu perpetua o situaţie conflictuală, îl rog să limităm discuţiile politice de la muncă. Asta după ce îmi împuiase capul cu „viitorul copiilor noştri”, „noaptea ca hoţii”, „de-acum nu se mai poate aşa” s.a.m.d. Îi explic raţional cum funcţionează propaganda(nu mă ascultă!), cum sunt intoxicaţi oamenii(fierbe!) şi, în treacăt, îi arăt că el are structura ideală de victimă(aproape explodează). Mai mult, îi spun că pot să intuiesc exact ce se va întâmpla cu el.

Zilele trec, el fierbe din ce în ce mai tare. Vine obosit la muncă, afişează ostentativ „#rezist”, chiar se-apucă să facă prozelitism politic. Îl iau de-o parte şi-i spun pe un ton ferm să se odihnească, să înceteze cu activitatea politică la muncă şi să-şi vadă de treabă. Îmi reproşează obraznic câte-n lună şi-n stele. Se simte tare pe poziţie. Avem de lucru în draci şi proiectul pe care-l coordonează el e unul important. Mai mult, n-are „umbră” în acest proiect astfel încât suntem întrucâtva dependenţi de el.

luni, 13 martie 2017

Povestea unei familii

Ce-aţi face dacă vecinul v-ar face o vizită şi, după ce şi-ar expune propriile viziuni, ar începe să vă dea diverse ordine referitoare la aranjarea mobilierului în casă, la alimentele care mai trebuie să rămână în frigider, la îmbrăcămintea pe care trebuie s-o purtaţi s.a.m.d.? Ce-aţi face dac-ar scoate un fluier din buzunar şi-ar începe, aşezat în mijlocul casei, să dirijeze absolut tot ceea ce se-ntâmplă acolo. Ceva gen:

- Băi, grăsane, hai mai repede cu aspiratorul! Fă balcâzo, marş la bucătărie că te mişti ca o curcă-n tramvai şi mi-e foame! Puţulică, nu te-ai spălat încă pe faţă, hai valea la făcut pantofii!

luni, 13 februarie 2017

Lumea automată şi moartea omului

O să revin azi asupra unui subiect despre care am mai discutat recent, anume schimbările radicale produse de robotizare. Sunt câteva aspecte pe care nu le-am abordat şi asupra cărora cred că merită insistat. 

Dacă vi se pare că discuţiile pe care le fac pe marginea subiectului sunt exagerate cred că vă înşelaţi. Motivul pentru care revin este simplu: cred că suntem în faţa unui fenomen major care va schimba radical omenirea. Mai mult, trăind în epoca exploziilor exponenţiale, tot ceea ce urmează se va întâmpla cu o viteză halucinantă.

luni, 6 februarie 2017

A fost odată România

Din păcate mă văd nevoit să vorbesc despre România la trecut. Şi aceasta nu pentru c-aş avea vreo hachiță, ci din cauză că văd limpede cum planul, despre care aflasem cu mult timp în urmă, e pus transparent în practică. Nu mai există nicio îndoială în privinţa evenimentelor care se întâmplă. Totul, dar absolut totul, se desfăşoară ca la manual, motiv pentru care m-am hotărât să pun pe hârtia virtuală toate informaţiile pe care le am.

Înainte de a începe, o să fiu cât se poate de categoric: ceea ce se întâmplă pe străzile României reprezintă o lovitură se stat, bine pusă la punct cu mult timp înainte. Dacă mai ţineţi minte, în campania electorală Iohannis spunea că lumea va ieşi din case în urma unei emoţii. Pe 8 decembrie, atunci când lucrurile erau limpezi, iar eşecul electoral al „partidelor mele” era clar, întrebat fiind dacă a apărut politicianul care să stârnească „emoţia” despre care vorbea, Iohannis a spus: „Asta vom vedea, poate provoc eu acea emoție”. Şi, iată emoţia!

luni, 30 ianuarie 2017

Semnele tensiunii

După câştigarea alegerilor de către Donald Trump, bursele, în loc s-o ia în jos aşa cum se prezicea au început să crească isteric. S-a îndeplinit astfel pattern-ul vechi de când lumea(americană): indiferent cine iese preşedinte, pieţele au iau în sus. E vorba de un val de entuziasm deloc justificat şi cam tâmp(dacă ar fi să-mi exprim un punct de vedere abrupt).

Să lăsăm însă de-o parte consideraţiile personale. Până la urmă trebuie să înţelegem cum funcţionează de fapt lucrurile, nu să facem speculaţii despre cum considerăm noi că e logic să funcţioneze. Lumea are mersul ei, la fel ca şi pieţele. Mulţi vor sări să argumenteze că pieţele au avut dreptate. Nici nu s-a instalat bine Trump că a şi început să demoleze conceptele care, până atunci păreau de neînlocuit. „America First”, după alegeri, este mai mult decât un slogan: devine o prioritate, o axă în jurul căreia gravitează întreaga politică a administraţiei Trump.

marți, 3 ianuarie 2017

2017 - ce urmeaza

După un 2016 obositor, 2017 promite multe. Suntem la început de an şi e normal să fim optimişti. Însă e bine să ne menţinem pe un teritoriu obiectiv şi să încercăm să extragem principalele tendinţe, să identificăm vectorii principali şi, în funcţie de rezultate să creionăm cât de cât profilul evoluţiilor viitoare.

Fără doar şi poate, evenimentul cel mai influent pentru anul care vine este reprezentat de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al S.U.A. Măsurile radicale anunţate, precum şi previzibila schimbare din temelii a administraţiei americane, promit să mute centrele de greutate ale lumii, să reseteze anumite relaţii şi să reevalueze modul în care arată lumea.

miercuri, 28 decembrie 2016

Bandiţii - încercare de rechizitoriu

Stăteau pitulaţi pe raftul librăriei. Erau ei, toţi, nu lipsea niciunul. Se ascunseseră acolo crezând că nu vor fi remarcaţi. Mi s-a părut că tremurau, dar m-am înşelat. Bandiţii nu tremură niciodată. Am simţit-o în momentul în care i-am luat în mână. Stăteau fermi, între coperţile cărţii, fără pic de tremur, fără pic de ezitare.

Iată-ne aşadar în faţa celui de-al doilea episod al trilogiei marginalilor propuse de Vasile Ernu. Este o iniţiativă inedită în literatura română. Desigur, n-am dus lipsă de descrieri ale marginilor, despre incursiuni în viaţa periferiei, însă toate acestea abordau marginea conectată, marginea care este parte a societăţii.