luni, 1 iunie 2009

Un Opel si mai multe intrebari

Întâmplarea de la sfârşitul săptămânii trecute poate fi considerată atât o lecţie cât şi, din punctul nostru de vedere, un avertisment. Modalitatea în care nemţii au tranşat vânzarea Opel a fost brutală şi, la prima vedere, lipsită de logică. Numai că în spatele aparenţeleor se ascund realităţi care arată mult mai urât decât închipuirile noastre.

Când s-a decis alegerea Magna International în defavoarea Fiat nu s-a petrecut altceva decât o aparentă încălcare a logicii. Dacă însă vom pătrunde puţin mai mult în iţele afacerii, vom putea înţelege perfect "funcţionarea mecanismului". Magna International, compania scoasă în faţă va deţine numai 20% din Opel, în timp ce banca rusească Sberbank va avea 35%. Restul de acţiuni vor fi deţinute de către GM (35%) şi salariaţii Opel. Parcă am fi asistat la una din privatizările prin metoda MEBO. Evident, în această ecuaţie, toată lumea se întreabă ce are în comun un producător de piese cu o bancă rusească şi, mai ales, ce legătură are Sberbank cu Opel. În aparenţă cele trei entităţi par distincte, numai că în întreaga încrengătură a apărut "partenerul industrial" al Magna: OAO GAZ, constructorul de maşini aparţinând falimentarului Oleg Deripaska. Ei bine, aici se închide cercul întrucât Deripaska nu este nimeni alcineva decât cel care, în mai 2007, investea peste 1.54 mld. dolari în Magna International. O tranzacţie pe care nu a mai putut-o susţine din cauza crizei.

Acapararea Opel de către ruşi nu are nicio justificare economică pentru nemţi. Probabil singura câştigată va fi Angela Markel care, prin intermediul acestei decizii, şi-a asigurat un viitor călduţ, asemeni predecesorului său. Ruşii nu vor decât să obţină accesul la tehnologiie GM pentru a-şi putea retehnologiza îmbătrânita industrie auto. Aceasta le va permite lansarea de modele competitive pentru enorma piaţă internă şi contracararea producătorilor externi. Modalitatea categorică de tranşare a acestei afaceri este, fără doar şi poate, o lecţie importantă. Este îngrijorătoare adaptabilitatea ruşilor care, într-un timp extrem de scurt, au înţeles care sunt slăbiciunile vesticilor(vezi Gerhard Schröder) şi, bazându-se pe acestea, reuşesc lovituri extrem de exacte. Cei care cred că soarta celor 1.5 miliarde puse la bătaie de cabinetul Merkel vor salva Opel se înşeală amarnic. Ele nu fac altceva decât să plătească indirect(prin intermediul salariilor care se vor mai da o perioadă de timp) sindicatele care au ştiut extrem de bine împotriva cui să ţipe. Aceasta probabil l-a făcut pe Marchione să spună într-o conferinţă de presă: “this process is taking on the air of a Brazilian soap opera”.

Spuneam la începutul articolului că, din punctul nostru de vedere, această tranzacţie este un avertisment. Faptul că la nemţi se întâmplă aberaţii de acest gen înseamnă că ceva e putred în Europa, iar politica noastră jenantă faţă de Rusia s-ar putea să aibe consecinţe grave. Când mă gândesc la acuzele aduse OMV de către unguri, la faptul că Rhurgas(cumpărătorul Distrigaz Nord) are relaţii mai mult decât apropiate cu ruşii şi la suspiciunile care planează asupra GDF înţeleg că nu ne aflăm sub auspicii liniştitoare. Vom avea oare timpul necesar reparării greşelilor grave făcute involuntar(sau poate voluntar, cine ştie)? Sunt câteva întrebări pe care trebuie să ni le punem cu foarte mare seriozitate.

Întorcându-ne la afacerea Opel, nu voi mai face decât o singură remarcă: în prima sa campanie electorală, Angela Merkel s-a făcut cunoscută prin faptul că nu reuşea să diferenţieze salariul net de cel brut. Şi la ei, situaţia este la fel ca la noi. Politicieni competenţi care iau decizii cruciale!

10 comentarii:

  1. Ha ha ha ha, Dane, in curand o sa asistam la crearea unui nou stat Germano-Rusia care va fi asemenea unor 2 siamezi uniti doar la cap dar ale caror corpuri trag in directii diferite.
    Intre noi fie vorba, cred ca si pe SUA ii paste aceeasi soarta cu China...

    RăspundețiȘtergere
  2. Datoriile Germaniei faţă de Rusia, pentru că Gorbaciov a încuviinţat reunificarea, nu au fost încă achitate. Cine şi-a închipuit că ruşii sunt o adunătură de beţivi idioţi are acum ocazia să vadă cât de mult s-a amăgit. Prin renunţarea la URSS ruşii au făcut doar o repliere strategică, într-un moment de slăbiciune pentru ei. Acum se află în contraofensivă, pentru că imperiile sunt structuri cu geometrie variabilă: când cresc, când scad.

    O vorbă şi despre madam Merkel: mai "meseriaşi" decât ea au fost cei care au votat-o, deşi nu deosebea salariul net de cel brut. Aviz amatorilor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dane, totusi gandeste-te ca in loc sa cumpere logan facut la noi rusii au optat sa puna banii din petrol la bataie si sa cumpere pt 1.5 mld dolari sau euro tehnologia si licentele de la opel care e printre cele mai fiabile si mai ieftine masini europene.
    Masinile rusesti de la moskvici si alte marci au fost caracterizate prin fiabilitate, simplitate si soliditate exact ca si Opelul.
    Daca ar fi cumparat Lancia sau alta marca exotica atunci poate ar fi fost ciudat dar asa e f bine calculata miscarea.
    Mie personal mi-ar fi placut mai mult ca Dacia sa fi fost luata de Opel sau alta firma nemteasca dar asa suntem stuck cu Renault....

    RăspundețiȘtergere
  4. b masinile rusesti fiabile? ai avut lada niva? sunt niste porcarii. e ca si cum ai spunde ca dacia 1310 era fiabila. ai fi preferat opel? pai uite, la cativa ani dupa opel da faliment si renault face performanta cu dacia logan. cum ai fi preferat opel? ce ar fi putut sa faca mai bine decat a facut renault?

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite de exemplu am ramas prost cand am auzit ca o toba de logan (2 piese din cele 3 care alcatuiesc toba) costa 2000 ron sau 500 de euro sa le inlocuiesti. Banditii de la Renault vand piesele pt masina low cost Logan la pret de Laguna sau Megane. Asta e problema mea, francezii ca si romanii sau spiritul latin mai mult decat alive and kicking. Piesele de Opel sunt mult mai ieftine pt ca si masinile lor sunt mai ieftine. Cu alte cuvinte francezii iti dau ieftin masina si apoi te curenteaza la intretinere, mentenanta, piese pe cand germanii de la opel sunt mai fair play. E vb de TCO (sau total cost of ownership) daca conceptul iti spune ceva anonim!

    RăspundețiȘtergere
  6. p.s. doar pentru ca dupa revolutie au intrat in tara multe masini nemtesti care erau de necomparat cu dacia nu insemna ca nemtii sunt cei mai buni. la fiablilitate, sunt batuti clar de japonezi, la design de italieni si de englezi, nemtii ofera doar un bun compromis. chiar si aici honda ii intrece.

    RăspundețiȘtergere
  7. p.p.s. tu spui ca "ai auzit". eu coordonez o firma de rent-a-car care are vreo 70 de masini de la bmw, opel, dacia, renault, peugeot, audi, chevrolet, skoda etc. vreau sa iti spun ca sunt mai multumit de dacia logan decat de opel astra(nu clasic 2, noul model).

    RăspundețiȘtergere
  8. atunci tu ai info mai bun decat mine, tine cont ca Loganul a fost facut special pt drumurile noastre si pentru soferii nostri in timp ce opel a fost facut pt sosele mai civilizate, ar fi interesat ce zice o persoana din industria de rent a car din vest, poate ai mai vb cu alti colegi ce parare au despre opel?

    RăspundețiȘtergere
  9. sa stii ca prefera vw in detrimentul opel, insa toti au un respect deosebit pentru fiabilitatea japonezelor, in special honda.

    RăspundețiȘtergere
  10. interesant ce zici, insa uiti de legaturile puternice dintre rusi si nemtii de secole. se simte mai in siguranta cu partenerii lor de veacuri, rusii, decat cu niste italieni aventurosi.

    RăspundețiȘtergere