La deflación,díbhoilsciú, deflācija, дефляция

În urmă cu aproape un secol(de fapt vreo 90 de ani), gripa spaniolă făcea ravagii într-o Europă brăzdată de spectrul unui război stupid. Istoria pandemiei este deosebit de interesantă. A apărut prima dată prin anul 1918, în SUA(Fort Riley, Kansas), a traversat Oceanul făcând ravagii în Europa, iar de-aici a pornit către cucerirea întregii lumi. Se estimează că pandemia spaniolă a  omorât aproximativ 2% din populaţia Terrei. Denumirea îi vine atât de la numărul mare de victime pe care le-a făcut în Spania(aproximativ 8 milioane) cât şi de la faptul că ziarele iberice(necenzurate întrucât Spania nu era în război) au consacrat spaţii importante relatărilor despre pandemie.

La atâta "amar de vreme" istoria pare a ne oferi o situaţie care se dezvoltă după acelaşi pattern, numai că într-un registru total diferit. Criza financiară actuală a fost generată, cum bine se ştie, de bula imobiliară americană. Exportată peste Ocean, problema imobiliară pare a se dezvolta similar gripei spaniole.

Spania, la ora actuală, are un număr de case nevândute similar cu cel din SUA. Aceasta în condiţiile în care populaţia Spaniei este de de şapte ori mai mică, iar suprafaţa de aproximativ douăzeci de ori mai mică în comparaţie cu SUA. Am amintit aceste elemente pentru a putea aprecia cu ceva mai multă claritate amploarea dezastrului imobiliar spaniol. Bula speculativă a fost umflată de băncile locale care au pompat isteric fonduri într-o piaţă considerată sigură. Numai în 2008 au fost acordate credite pentru dezvoltări imobiliare în valoare de aproximativ 320 mld. EUR! La ora actuală nimeni nu-şi mai face iluzii despre soarta pierdută a acestor bani. Pierderile însă nu pot fi trecute atât de uşor cu vederea deoarece suma reprezintă cam 50% din PIB-ul Spaniei. De asemenea, aceste pierderi se adaugă altora(gen credite negarantate de consum, ipotecare etc) despre care deocamdată nu am date concrete.  Soluţia găsită a fost una perfect adaptată crizei: băncile au "externalizat" creditele neperformante către entităţi financiare ale căror acţionare sunt. Avem de-a face cu una dintre cele mai vechi suveici, destul de rudimentară şi extrem de periculoasă prin consecinţele pe care le are pe termen mediu şi lung. Evident, în urma acestui blat, băncile iberice apar în scripte curate ca lacrima, ba chiar(după exemplul suratelor americane) înregistrează profit. Şi, fiind atât de atractive atrag investitorii dornici de plasamente în instituţii rentabile şi care şi-au dovedit stabilitatea în vremuri de criză.

Spania reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul UE, iar situaţia sa nu este singulară.Un alt "tigru", Irlanda, se bălăceşte în haosul deflaţionist, cu prăbuşiri ale preţurilor de ~6%. "Zona periferică" are o continuare perfectă în Est unde statele baltice şi cu cele sud-est europene se confruntă cu probleme similare, aflate în diverse stadii de dezvoltare. Aici tartorii principali sunt băncile cu anvergură regională, având active îngrijorător de mari faţă de PIB-urile astenice ale ţărilor de baştină. Şi cum o explozie tinde să dezvăluie hibele unui sistem compus din instituţii "too big to fail", problemele sunt deocamdată menţinute pe linia de plutire cu ajutrrul  statelor din zonă asupra cărora se fac presiuni inimaginabile din partea scrufuloşilor birocraţi(sau oficiai) europeni. O mult mai interesantă privelişte se desfăşoară pe pieţele extracomunitare, aflate la graniţa UE, acolo unde aceleaşi instituţii financiare au pariat pe creşterea la infinit a "averii imobiliare" şi unde a început deja să curgă cu pierderi. Aici băncile se confruntă cu problemele sunt mult mai complexe întrucât  influenţele  protectorilor europeni nu prea au ecou, iar eforturile pentru menţinerea pe linia de plutire sunt infinit mai mari.  Cu toate că în aceste cazuri s-ar putea lua în consideraţie o părăsire a zonei, un faliment local poate avea efecte dezastruoase asupra întregii reţele.

Reţeta aplicată momentan pentru supravieţuire este cea spaniolă: o groază de subsidiare ale băncilor preiau în disperare active toxice în numele rămânerii pe linia de plutire. Şi toate acestea se întâmplă sub "ochiul vigilent" al BCE care, de fiecare dată când lucrurile par a o lua razna aplică instant o doză de lichiditate. Oricine are  curiozitatea să inventarieze puhoiul de firme înregistrate(de obicei prin Olanda) pentru concentrarea de active neperformante,  poate înţelege perfect amploarea problemei.

Am evitat să mai intru mai adânc în detalii, dar cred că e limpede repetarea pattern-ul de la începutul secolului trecut. În locul virusului avem imobiliarele, iar în locul oamenilor băncile. Deocamdată li s-a aplicat un calmant pentru a uita de dureri. O soluţie temporară pentru o boală cu rădăcini adânci. Repercusiunile "calmantului" se văd limpede în economia spaniolă, acolo unde şomajul se apropie îngrijorător de 20%. Extinderea modelului spaniol în toată zona periferică va pune clar presiune pe "motoarele europene" care se laudă cu un fals rally al indicatorilor fundamentali. Căile de urmat sunt două: cea radicală, de curăţare a gunoiului cu toate consecinţele nefaste şi cea pe care se merge în prezent, a cosmetizării în speranţa revenirii la vremurile bune. Dacă prima cale este extrem de dureroasă, cea de-a doua cale nu poate sfârşi decât în haos. Iar alegerea pare a fi fost făcută, întrucât lucrurile se văd din ce în ce mai bine, iar recuperarea înfloreşte. Enjoy it!