Vremuri complicate si viitor incert

Toţi ochii sunt aţintiţi acum către Japonia, unde lupta cu o tehnologie pe care n-am stăpânit-o niciodată capătă proporţii dramatice. Desigur, introducerea energiei atomice a fost considerată încă de la începuturi drept o tehnologie a viitorului, care ne va scăpa de dependenţa de petrol. Întotdeauna însă, cei implicaţi au trecut sub tăcere faptul că o asemenea tehnologie comportă anumite riscuri. A trebuit să avem parte de Cernobâl pentru a înţelege oarecum că îmblânzirea demonilor energiei nucleare este mult mai grea decât ne-am fi imaginat.

Ceea ce se întâmplă în Japonia este surprinzător din două puncte de vedere. În primul rând, cu toţii ne-am fi aşteptat ca un complex de o sensibilitate atât de mare precum o centrală nucleară să fie mult mai bine protejat în faţa dezastrelor naturale. Am admirat cum blocurile şi casele au rezistat cutremurului în timp ce reactoarele s-au dovedit a fi mult mai sensibile. Înaintea cutremurului probabil marea majoritate ar fi putut jura că lucrurile stau invers. În altă ordine de idei, este surprinzătoare tehnologia folosită. Din câte înţeleg(în acest domeniu sunt afon, aşa că rog să-mi fie iertate erorile) reactoarele se alimentau cu combustibil pentru un an. O asemenea cantitate de combustibil face infint mai grea intervenţia atunci când lucrurile o iau razna. Desigur, ar mai fi multe aspecte legate de procedurile existente acolo şi de normele pe baza cărora s-au construit şi funcţionau respectivele centrale.

Cert este că problemele din Japonia i-au făcut pe mulţi să-şi pună întrebări serioase despre viabilitatea tehnologiei. Germania se pare că va închide şapte reactoare construite înainte de 1980, iar restul instalaţiilor vor intra într-un program de verificări stricte. Puţini ştiu că, spre deosebire de Franţa unde populaţia nu pare deranjată de prezenţa reactoarelor nucleare, în Germania marea majoritate a populaţiei este refractară acestui tip de energie. Închiderea instalaţiilor germane va fi, cu siguranţă, primul pas, urmând ca multe alte state să facă verificări similare deoarece riscurile sunt într-adevăr mari.

În timp ce toţi ne concentrăm spre Japonia, în statele arabe revoluţia continuă. Ceea ce se petrece acolo este un soi de recurs la istorie, iar intrarea trupelor saudite în Bahreim trebuie privită ca un ultim atac al trecutului asupra realităţilor lumii actuale. Cum am mai spus de multe ori, lumea arabă, ţinută în analfabetism şi înapoiere încerarcă prin aceste revoluţii(mai mult sau mai puţin spontane) să-şi actualizeze relaţia sa cu istoria. E o lume pe care puţini o cunoaştem şi care arde cu nerăbdare să trăiască în prezent, chiar şi cu riscul unor evenimente tragice. Atacurile nemiloase ale lui Gaddafi asupra rebelilor, starea de urgenţă declarată în Bahreim, răzmeriţele din Yemen, toate acestea nu reprezintă altceva decât elemente ale unei singure ecuaţii pentru care lumea actuală probabil că nu e pregătită. Interesele externe zonei sunt mult mai stricte şi, în acelaşi timp, hulpave. Nu contează decât petrolul, iar celui care garantează continuarea fluxului livrărilor i se dă dreptate indiferent de situaţia din teren. Este realitatea cinică a unei lumi aflate într-o stare abulică pe care n-a mai cunoscut-o din antichitate, mai precis de la căderea Imperiului Roman.

Tot ceea ce-am scris mai sus poate fi cuprins într-o singură ecuaţie de-a dreptul neliniştitoare: lumea arabă e trecutul, iar Japonia e viitorul. Prima se zbate într-un proces a cărui finalitate e haosul, iar cea de-a doua ne demonstrează că viitorul e mai mult decât incert. Ne îndreptăm oare către un nou Ev Mediu?