Apogeul nebuniilor

Am stat mult timp înainte de a aborda acest subiect deoarece, cu ceva timp în urmă, am luat decizia de a mă îndepărta treptat de realităţile interne. Este mult prea multă mizerie, mult prea multă prostie şi ticăloşie. A comenta ceea ce se întâmplă aici echivalează cu a te murdări inutil, cu a intra în tărâţele şi mocirla caracteristică porcilor. Cu toate acestea, un nou subiect demagogic mă pune în situaţia de a-mi exprima opinia. Este vorba de epopeea măririi salariilor bugetarilor.

Avem de-a face cu o nouă temă demagogică de campanie electorală. Aşa cum în urmă cu patru ani se vorbea apăsat de mărirea salariilor profesorilor, iată că acum a izbucnit o nouă temă la fel de tembelă: majorarea salariilor aparatului bugetar. N-o să cad în capcana discuţiilor politice sterile şi vă voi reaminti că am fost unul dintre cei care au criticat virulent scăderea salariilor aceloraşi bugetari deoarece, dincolo de corecţia macroeconomică pe termen scurt, a avut ca principal efect prelungirea recesiunii şi o scădere puternică a economiei autohtone. În aceste condiţii nu este oare ciudat să mă situez acum pe partea cealaltă a baricadei? Dacă atunci scăderea a fost o prostie de ce acum majorarea nu este un lucru bun? Oare nu sunt într-o eroare, într-o opoziţie cu orice preţ. Ei bine, răspunsul este nu deoarece în economie lucrurile stau puţin diferit . 

Experienţa arată că dacă azi iei o decizie economică şi peste un timp o anulezi aceasta nu înseamnă automat că se revine brusc la parametrii de dinainte. Un exemplu relevant este cel al impozitului forfetar care a avut ca principal efect închiderea a peste 150 000 de firme. Anularea sa n-a readus firmele respective la viaţă. Mai mult activitatea foştilor patroni se desfăşoară acum în zona negru-gri a economiei, iar şansele de revenire la lumină sunt infime. Fenomenul este atât de profund încât a ajuns aproape imposibil de combătut. Cum poţi pedepsi o masă imensă de evazionişti care nu plătesc impozite pentru sume medii cuprinse în intervalul  1000-1500 RON lunar. Pur şi simplu nu ai ce face! Poţi umple puşcăriile cu pieţari, traficanţi de haine second hand, instalatori, constructori s.a.m.d.? Bineînţeles că nu! Fenomenul, odată pornit este extrem de greu de readus la normalitate.

Revenind la salarii, oare ce este rău în readucerea lor cât de cât în apropierea valorilor de dinainte de tăiere(chestia cu reîntregirea e o utopie deoarece oricum vor fi mai mici şi asta o ştie şi un copil care a învăţat să lucreze cu procente)? Răspunsul, chiar dacă deranjează pe mulţi e unul singur: pur şi simplu nu sunt bani. Trăim într-o cu totul altă realitate, suntem pe alte cifre, iar majorarea salariilor acum nu este altceva decât aruncarea responsabilităţii unor corecţii pe viitorul guvern. Aş vrea ca, ajunşi în acest punct, să nu se înţeleagă că am ceva cu lucrătorii la stat. Sunt ferm convins că salariile lor sunt departe de normalitate. De asemenea, sunt ferm convins şi de faptul că nu ei sunt vinovaţi pentru actuala penurie din buzunarul propriu. Să fim serioşi, este fals conflictul salariaţi privaţi vs salariaţi la stat! Atunci unde e problema?

Iată că am ajuns la punctul culminant. Problema principală a situaţiei de fapt stă în falimentul reformei. Practic, de patru ani de zile se vorbeşte despre reforma statului şi nu se face nimic. Putem spune că singurul "succes" al acestei perioade este compromiterea ideii de reformă. Ce-ar fi trebuit făcut? În primul rând o informatizare masivă a întregului aparat de stat, o centralizare eficientă a datelor şi o redefinire a posturilor tuturor angajaţilor. Ce s-a făcut? Nişte licitaţii suspecte cu rezultate incerte. eRomânia vă spune ceva? S-a dat jumătate de miliard de euro pentru o pagină goală! Zilele trecute s-a consemnat falimentul de facto al proiectului ghiseul.ro. Motivul cică ar consta în comisionul pe care-l percep băncile. Halucinant este că valoarea acestui comision este de circa 2%! Sincer să fiu, dacă un buticar solicită unei bănci o soluţie de acceptare de carduri la plată, cam tot la acel comision se ajunge. Oare nu e vorba de incompetenţă? A făcut statul o licitaţie pe această temă? Având în vedere volumele estimate, cred că o simplă licitaţie făcută atât pe partea de emitere cât şi pe cea de acceptare ar coborî suficient de mult respectivul comision. Este numai un exemplu. Rămânând tot în sfera IT, aş pune o întrebare simplă: cât a cheltuit statul pe licenţe Windows şi Office? Dacă în locul acestor cheltuieli inutile s-ar fi adoptat o soluţie Linux cu Libre/Open Office cât s-ar fi economisit? Dacă în loc de Oracle s-ar fi ales un motor de baze de date open source cât s-ar fi economisit? Numai câteva decizii de acest gen ar fi adus destui bani pentru salarii decente în aparatul bugetar. Desigur, ar fi dispărut natural multe posturi, dar posturi au dispărut şi-acum conducând la grave disfuncţionalităţi ale aparatului de stat. Şi, nu în ultimul rând, un sistem coerent şi performant ar fi crescut fără efort productivitatea lucrătorului la stat.

Din nefericire, iată-ne într-o fundătură! Avem o masă de angajaţi la stat care înjură nemulţumiţi, pe bună dreptate, din cauza salariilor mizere(sau din cauza gravelor inegalităţi dintre ei) şi, în acelaşi timp, suntem în imposibilitatea de a le creşte veniturile. Pot spune că aceasta este o consecinţă directă a tărăgănării reformei. Câteva decizii simple ar fi făcut inutile discuţiile de-acum. Întrebarea pe care probabil v-o puneţi este de ce oare nu s-au luat aceste decizii dacă era vorba de chestii simple? Răspunsul este unul şocant: din cauza consecinţelor! Cine are nevoie de un aparat de stat depolitizat? Cine are nevoie de un aparat de stat aflat în imposibilitatea de a ascunde datorii ale firmelor prietene? Cui îi mai foloseşte un stat unde e imposibil să furi. Şi, mai mult, cui îi folosesc salariaţi imposibil de corupt? Probabil mă vor contrazice mulţi, dar sunt ferm convins că o reformă corespunzătoare a statului ar fi condus la ceea ce v-am enumerat mai sus. Din nefericire, avem de-a face cu un război între cetăţean şi demagogia politicienilor. Balivernele cu externalizarea nu conduc la eradicarea corupţiei ci la accentuarea acesteia şi mărirea inutilă a costurilor statului. Minimizarea costurilor de funcţionare a statului şi mărirea salariilor din sistem nu sunt lucruri opuse. Ele se pot realiza, însă numai printr-o reformă reală şi profundă. Fiecare zi de întârziere a sa încarcă nota de plată. O notă de plată pe care politicienii noştri sunt întotdeauna dispuşi s-o accepte. Aici e tragedia!